Judecată. Deschiderea procedurii insolvenţei. Nelegala citare a debitorului. Consecinţe

Decizie 266 din 23.02.2010


Judecată. Deschiderea procedurii insolvenţei. Nelegala citare a debitorului. Consecinţe

C. proc. civ., 85, art. 105 alin. (2), art. 107

 

Preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii. Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Vătămarea adusă debitoarei este evidentă în condiţiile în care, fără legala citare a acesteia, s-a dispus admiterea faţă de ea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă introdusă de un pretins creditor, vătămarea constând în imposibilitatea de a se apăra şi în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile, iar anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare, cum este cazul în speţă cu hotărârea atacată.

(Decizia civilă nr. 266 din 23 februarie 2010, Secţia comercială, dr. C.B.N.)

Prin sentinţa civilă nr. 11 din 1 octombrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 3578/30/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a admis cererea formulată de creditorul J.I. şi a dispus, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare, cu toate consecinţele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri, în calitate de administrator judiciar desemnând S.C.P. I S.P.R.L. Timişoara.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că deşi cererea introductivă a fost comunicată debitoarei, aceasta nu a formulat contestaţie potrivit art. 33 din Legea insolvenţei. Constatând că societatea debitoare se află în încetare de plăţi şi că creditorul are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, dovedită cu copii după chitanţe, notificări, procese-verbale, dispoziţii de încasare, certificate de atestare fiscală şi contract de împrumut cu garanţie imobiliară, de la a cărui scadenţă au trecut mai mult de 30 zile, tribunalul a admis cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs debitoarea Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare, solicitând, în principal, casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării litigiului, respingerea ca neîntemeiată a cererii de declanşare a procedurii insolvenţei.

Prin decizia civilă nr. 266 din 23 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 3578/30/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul debitoarei şi a casat în tot sentinţa civilă nr. 11 din 1 octombrie 2009 a Tribunalului Timiş, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În considerente s-a arătat că deşi prin sentinţa recurată judecătorul-sindic a admis cererea formulată de creditorul J.I. şi a dispus, în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare, cu toate consecinţele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri, prima instanţă nu a observat că adresa la care societatea intimată a fost citată atât pentru termenul din 17 septembrie 2009, cât şi pentru cel din 1 octombrie 2009, când a şi fost declanşată procedura de executare colectivă, a fost una greşită, respectiv loc. Topolovăţu Mare, nr. 367, jud. Timiş, în loc de Topolovăţu Mare, nr. 345, jud. Timiş. Acest lucru s-a datorat în primul rând faptului că reclamantul creditor a indicat eronat sediul persoanei juridice în cuprinsul cererii de chemare în judecată, lucru pe care, de altfel, l-a şi recunoscut prin întâmpinarea formulată în cauză, fiind lipsit de relevanţă juridică că respectiva împrejurare s-a datorat unei simple erori materiale, şi nu intenţiei de fraudă. Pe de altă parte, o anumită culpă o are şi tribunalul, întrucât judecătorul-sindic nu a observat faptul că în cuprinsul contractului de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat la B.N.P. G.S. din Lugoj sub nr. 1998/19.06.1998, în certificatul de atestare fiscală nr. 3914/20.04.2005 eliberat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nr. 0040832/20.04.2005 întocmit de Administraţia Finanţelor Publice Buziaş, în chitanţele pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii nr. 1711302, nr. 1711303, nr. 1711304 şi nr. 1711305, în cererea de deschidere a procedurii de lichidare judiciară formulată la 4 ianuarie 2005 de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş şi în notificarea nr. 276/26.11.2000 trimisă de creditor este trecută adresa Topolovăţu Mare, nr. 345, jud. Timiş şi nu cea indicată în cererea introductivă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa a solicitat informaţii complete despre societatea în cauză Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, care i-a şi răspuns prin adresa nr. C15010/10.12.2009 că această persoană juridică nu este înregistrată în evidenţele sale, şi nu judecătoriei care ţine registrul de evidenţă al societăţilor agricole.

Procedând în asemenea mod, judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 85, coroborat cu cele ale art. 107 din Codul de procedură civilă, încălcându-i astfel recurentei dreptul la apărare, ceea ce duce la casarea hotărârii atacate, acest motiv fiind prevăzut de pct. 5 al art. 304 din acelaşi cod, reţinut ca incident în cauză de către Curte, el statuând că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (…) 5) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2. Acest din urmă text de lege prevede că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie. Or, în conformitate cu art. 107 din Codul de procedură civilă, preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.

Lucrările dosarului demonstrează neîndoielnic că în faţa Tribunalului Timiş debitoarea Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare nu a fost legal citată, ignorându-se astfel prevederile art. 85 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, vătămarea adusă părţii recurente este evidentă în condiţiile în care, fără citarea corectă a acesteia în instanţă, s-a dispus admiterea faţă de ea a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă introdusă de un pretins creditor, vătămarea constând în imposibilitatea de a se apăra şi în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile, iar anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare, cum este cazul în speţă cu hotărârea atacată. Ca atare, sunt incidente dispoziţiile art. 105 alin. 2 şi cele ale art. 106 alin. 1 din Codul de procedură civilă, îndreptarea neregularităţii săvârşite cu privire la actele de procedură, în sensul prevederilor art. 106 alin. 2 din acelaşi cod, putând fi realizată numai prin refacerea lor de către judecătorul fondului.

Curtea apreciază că adresa nr. 15/11.02.2010 emisă de Oficiul Poştal Topolovăţu Mare prin care se arată că citaţiile trimise de Tribunalul Timiş au fost distribuite prin afişare la sediul Societăţii Agricole A Topolovăţu Mare la nr. 345, deşi pe actele respective este trecut nr. 367, nu este în măsură să acopere viciul de procedură invocat de recurentă, ştiut fiind faptul că art. 100 statuează că procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă: 1) anul, luna şi ziua când a fost încheiat; 2) numele celui care l-a încheiat; 3) funcţiunea acestuia; 4) numele, prenumele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, ori a fost afişat pe uşa acestei locuinţe; 5) arătarea instanţei de la care porneşte actul de procedură şi identificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare; 6) arătarea înscrisurilor comunicate; 7) numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea; 8) semnătura celui care a încheiat procesul-verbal. Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal refuză sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre aceasta în cuprinsul procesului-verbal. Arătările de la punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii, procesul-verbal făcând dovadă până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.

De asemenea, instanţa va respinge excepţia de tardivitate a recursului invocată de intimaţi, motivat de faptul că şi comunicarea sentinţei de declanşare a procedurii insolvenţei a fost realizată la data de 4 noiembrie 2009 în aceleaşi condiţii, respectiv prin afişare la adresa greşită (pe prima comunicare – cea din 22 octombrie 2009 – nefiind trecut nici numele agentului procedural şi nici cel al persoanei căreia i s-a înmânat actul), ceea ce face ca termenul de 10 zile prevăzut de alin. 2 al art. 8 din Legea nr. 85/2006, modificată, să nu fi început să curgă faţă de debitoare, simpla împrejurare că în dosarul nr. 2860/252/2009 al Judecătoriei Lugoj la termenul din 9 decembrie 2009 s-a prezentat dl. R.C. neputând acoperi nelegala comunicare a sentinţei recurate, pe de o parte, întrucât o asemenea împrejurare nu este reglementată de legiuitor ca un caz de echipolenţă, iar pe de altă parte, nu această persoană a semnat cererea de recurs, cum fără temei susţine intimatul creditor, însuşi judecătorul dosarului menţionat arătând faptul că Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare nu este reprezentată de dl. R.C., cum greşit a fost citată.

Nu în ultimul rând, nu pot fi primite nici susţinerile administratorului judiciar în sensul că deoarece art. 7 alin. 1 din legea-cadru prevede că citarea şi comunicarea actelor de procedură se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, publicare pe care el a efectuat-o la data de 28 octombrie 2009, s-ar fi acoperit orice viciu de procedură, alin. 9 arătând că publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvenţă va înlocui, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării, la 29 octombrie 2009 apărând şi un anunţ într-un ziar de largă circulaţie. Aceasta, motivat de împrejurarea că alin. (3) al art. 7 statuează expres că, prin excepţie de la prevederile alin. 1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.

Faţă de cele reţinute, în baza art. 312 alin. (2) şi (5) din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul formulat de debitoarea Societatea Agricolă A Topolovăţu Mare, a casat în tot hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş.