Judecata. Modificarea cererii. Întelesul notiunii reglementata de art.132 alin.1 C.pr.civ. Instanta competenta
Dispozitiilor art.132 alin.1 C.pr.civ. statueaza ca, pâna la prima zi de înfatisare se poate modifica cererea de investire a primei instante de judecata.
Desi dispozitiile în discutie vizeaza judecata în prima instanta ele se aplica atât în fata instantei de apel, conform dispozitiilor art.298 C.pr.civ. cât si a celei de recurs, conform dispozitiilor art.316 C.pr.civ. Precizarea facuta de pârâta în sensul ca a înteles sa promoveze o contestatie în anulare împotriva deciziei pronuntate de Tribunalul Iasi si nu o cerere de recurs echivaleaza cu modificarea cererii, la care face referire art.132 alin.1 C.pr.civ.
CURTEA DE APEL IASI, Sectia minori si familie, decizia civila nr. 02/08.01.2009,
Dosar nr. 2331/245/2008
Art. 132 alin.1 C.pr.civ. , art. 298 C.pr.civ., art.316 C.pr.civ
Prin sentinta civila nr. 3733/24.03.2008 a Judecatoriei Iasi s-a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi – exceptie invocata de catre pârâta-reclamanta P. G.S., declinându-se, în favoarea Judecatoriei Motru, atât solutionarea actiunii de divort introduse de catre reclamantul P. H. în contradictoriu cu pârâta P.G. S. cât si a cererii reconventionale formulate de catre aceasta din urma în contradictoriu cu reclamantul.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Conform Codului de procedura civila art.607 „Cererea de divort este de competenta judecatoriei în circumscriptia careia se afla cel din urma domiciliu comun al sotilor. Daca sotii nu au avut domiciliu comun sau daca niciunul din soti nu mai locuieste în circumscriptia judecatoriei în care se afla cel din urma domiciliu comun, judecatoria competenta este aceea în circumscriptia careia îsi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în tara, este competenta judecatoriei în circumscriptia careia îsi are domiciliul reclamantul.”
Certificatului de casatorie al partilor atesta faptul ca partile s-au casatorit în localitatea Matasari, actul fiind înregistrat la primaria acestei localitati (anul 2006).
Reclamantul–pârât domiciliaza în Iasi iar pârâta-reclamanta în sat Matasari, comuna Motru, judetul Gorj, conform anchetei sociale efectuate precum si a înscrisurilor depuse la dosar.
Având în vedere faptul ca prezumtia desprinsa din certificatul de casatorie este ca partile au locuit în localitatea Matasari, ulterior anului 2006 neputându-se stabili daca au mai locuit împreuna în acea localitate sau în alta localitate; fata de faptul ca prima cerere înregistrata este cea a reclamantului-pârât, retinând ca dispozitiile art.607 Cod procedura civila fac trimitere întâi la domiciliul pârâtului (pârâta-reclamanta locuind în circumscriptia judecatoriei în care se afla ultimul domiciliu comun cunoscut), instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi, declinând solutionarea cererii principale cât si a cererii reconventionale în favoarea Judecatoriei Motru.
Împotriva acestei sentinte a formulat recurs P. H., criticând-o pentru nelegalitate, actele depuse la dosar nefacând dovada celor sustinute.
Prin decizia civila 1953/15 octombrie 2008 pronuntata de Tribunalul Iasi a fost admis recursul formulat de P. H. modificându-se în tot sentinta în sensul respingerii exceptiei necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi.
S-a stabilit competenta de solutionare a cauzei în favoarea Judecatoriei Iasi.
Tribunalul a retinut ca, prin cartea de identitate depusa la dosar, contractul de credit pentru achizitionarea imobilului din Iasi, str. Bucium nr. 37 încheiat la 28.12.2006 de soti, certificatul de nastere al minorului P. R, nascut la 7.09.2007 în Iasi, recurentul reclamant a facut dovada ca ultimul domiciliu comun al sotilor a fost în Iasi înainte de separarea în fapt a sotilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta P. G. S. la data de 22.10.2008.
Intimatul P.H. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului.
La data de 23.12.2008 P. G. S. a depus la dosar precizari prin care arata ca a înteles sa exercite calea de atac a contestatiei în anulare si nu a recursului.
Curtea a retinut ca Tribunalul Iasi a solutionat cauza ce facea obiectul dosarului nr.2331/245/2008 în complet de recursuri, conform dispozitiilor art.158 alin.3 C.pr.civ. pronuntând decizia nr.1953/15.10.2008 atacata cu recurs de pârâta P. G. S. la data de 24.10.2008, termenul stabilit - în mod aleatoriu - pentru solutionarea cauzei fiind 08.01.2009.
La data de 23.12.2008 P. G. S a expediat precizari la calea de atac pe care a înteles sa o declare, învederând Curtii ca a înteles sa formuleze contestatie în anulare si nu o cerere de recurs.
Potrivit dispozitiilor art.132 alin.1 Cod procedura civila la prima zi de înfatisare instanta va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii sau pentru a propune noi dovezi.
Precizarea facuta de pârâta în sensul ca a înteles sa promoveze o contestatie în anulare împotriva deciziei pronuntate de Tribunalul Iasi si nu o cerere de recurs echivaleaza cu modificarea cererii, la care face referire art.132 alin.1 Cod procedura civila.
Dispozitiile art.132 Cod procedura civila sunt incluse în Capitolul III al Codului de procedura civila intitulat „Judecata”, Sectiune I „ Înfatisari si dezbateri”. Desi prevederile în discutie privesc judecata pricinii în prima instanta, ele se aplica atât în fata instantei de apel, conform dispozitiilor art.298 Cod procedura civila cât si a celei de recurs, conform dispozitiilor art.316 Cod procedura civila.
Cum modificarea a intervenit pâna la primul termen de judecata, ea a fost facuta cu respectarea dispozitiilor legale, împrejurare în care Curtea a retinut ca se afla în prezenta unei contestatii în anulare, competenta de solutionare revenind instantei ce a pronuntat decizia atacata cu aceasta cale extraordinara de atac de retractare, respectiv Tribunalului Iasi.
În baza dispozitiilor art.158 C.pr.civ. a fost declinata în favoarea Tribunalului Iasi competenta de solutionare a contestatiei în anulare formulata de P. G. S împotriva deciziei civile nr.1953/15.10.2008 pronuntata de Tribunalul Iasi în dosarul nr.2331/245/2008.