Drept civil
Sentinta civila
Despagubiri
La stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa se aiba în vedere perioada de 6 luni cât tatal reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferinta psihica generata de începerea cercetarilor penale împotriva defunctului, urmata de condamnarea initiala la 2 ani închisoare corectionala, starea de incertitudine în privinta cuantumului pedepsei pe perioada de dupa condamnarea în prima instanta si pâna la pronuntarea hotarârii instantei de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de detinere, împrejurarea ca în comunitatea din care facea parte i-a fost afectata reputatia, iar prin condamnarea sa abuziva a fost supus la suferinte fizice si psihice, i-a fost stirbita onoarea, demnitatea, i s-a îngradit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si a fost lipsit de posibilitatea de a–si continua activitatea anterioara si de a obtine venituri corespunzatoare.
(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. civ., s. nr. 205/F/3 martie 2010)
Prin actiunea civila înregistrata reclamanta P.G.D.L. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, constatarea caracterului politic al condamnarii la pedeapsa închisorii pe timp de 6 luni a tatalui sau G. I., decedat la 23 februarie 1976, pronuntata de Curtea Cluj, sectia penala, prin decizia penala nr. 2348/1952 pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 2 din Legea nr. 13/1949 si pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 combinat cu HCM nr. 809/20 iulie 1949; obligarea pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu initialele I.G. în suma de 1.000 lei si a unei verighete de casatorie, din aur, în greutate de 2 grame, în valoare de 200 lei, obiecte ridicate la încarcerarea defunctului în Colonia de munca nr. 2 Poarta Alba; obligarea pârâtului la plata sumei de 504.000 lei echivalentul sumei de 120.000 euro, cu titlu de daune morale pentru suferinta defunctului si a familiei sale, a starii de inconfort social rezultata din condamnare.
Analizând actele si lucrarile dosarului tribunalul retine faptul ca reclamanta este fiica numitului G. I., nascut la (…) si decedat la (…), asa cum rezulta din actele de stare civila aflate la dosar.
Prin sentinta penala nr. 776/1952 a fostului Tribunal Nasaud tatal reclamantei, numitul G. I., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare corectionala si 500 lei amenda corectionala pentru comiterea infractiunii prevazuta de art. 2 din Legea nr. 13/1949 si pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 83/1949 combinat cu HCM nr. 809/1949.
În sarcina acestuia s-a retinut ca în calitate de cârciumar s-a sustras de la plata impozitului pe circulatia marfurilor în suma de 162,29 lei prin nefiscalizarea cumparaturilor de pe piata neorganizata pe perioada 1 ianuarie 1952-30 aprilie 1952, ca nu a trecut în mod sincer în registrul cârciumii toate cumparaturile de pe piata, constatându-se ca în ziua de 5 mai 1952 nu a înregistrat: 9 bucati pestisori prajiti, 4,400 kg. cas de oaie, 0,400 kg. urda, un borcan si jumatate de muraturi de ardei umplut.
Prin decizia penala nr. 2348/1952 a fostei Curti Cluj, sectia penala, pronuntata în dosarul nr. 1981/1952 s-a admis în parte recursul inculpatului G.I., dispunându-se reducerea pedepsei închisorii de la 2 ani la 6 luni.
La data pronuntarii acestei decizii, tatal reclamantei, numitul G.I., era în stare de arest preventiv începând din data de 19 iunie 1952, asa cum rezulta din dispozitivul deciziei penale.
Conform biletului de liberare nr. 11844/1952 eliberat la 15 decembrie 1952 de Directia Generala a Penitenciarelor, Coloniilor si Unitatilor de Munca – Penitenciarul Vacaresti, tatal reclamantei a executat pedeapsa de 6 luni închisoare într-o unitate de penitenciar, în perioada 19.06.1952-15.12.1952, fiind eliberat la expirarea pedepsei.
Potrivit mentiunilor efectuate pe verso-ul biletului de liberare, la data de 10 iulie 1952 tatal reclamantei a fost dus în colonia de munca nr. 2 Poarta Alba.
Asa cum a relevat martora P. G., tatal reclamantei a fost dus la canal, lucrând la stuf, într-un mediu plin de apa.
Infractiunea economica pentru comiterea careia a fost condamnat tatal reclamantei, pedepsita de art. 2 lit. a din Decretul nr. 183/1949 constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform art. 1 alin. 2 lit. f din Legea nr. 221/2009.
Fiind vorba de o condamnare pe care legea o instituie ca fiind cu caracter politic, un asemenea caracter nu mai trebuie constatat de instanta de judecata, el fiind stabilit ope legis.
Aceasta rezulta si din dispozitiile art. 1 alin. 4 si art. 4 alin. 1, texte conform carora caracterul politic al condamnarii se constata de instanta de judecata numai în cazul persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevazute la art. 1 alin. 2, adica pentru alte fapte decât cele ce constituie de drept condamnari cu caracter politic, cum sunt faptele prevazute de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009.
Dat fiind faptul ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, ca este vorba de o condamnare pe care legea însasi o califica drept politica, actiunea reclamantei nu poate fi considerata inadmisibila, asa cum gresit de sustine de pârât.
Întrucât condamnatul G.I. a decedat la data de 23 februarie 1976, reclamanta, în calitate de fiica, este îndreptatita în temeiul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 sa promoveze prezenta actiune în despagubiri.
În ceea ce priveste cererea de acordare de despagubiri materiale reprezentând contravaloarea obiectelor din aur (inel cu inscriptia I.G. de 10 grame si verigheta de casatorie de 2 grame), tribunalul retine ca aceasta este neîntemeiata, deoarece textul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 instituie dreptul la despagubiri prin echivalent banesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotarârea de condamnare si nerestituite în natura sau prin echivalent.
Or, prin hotarârea de condamnare a tatalui reclamantei nu s-a dispus masura confiscarii vreunor bunuri, aspect recunoscut de reclamanta în chiar cuprinsul actiunii introductive.
Ca arate, cerinta legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotarârea de condamnare, nu este îndeplinita.
Pe de alta parte, în cauza nici nu s-a dovedit ca asemenea bunuri au fost în posesia tatalui reclamantei, ca s-au ridicat la încarcerarea acestuia în colonia de munca nr. 2 Poarta Alba, simpla cerere de restituite depusa în copie la dosar neputând constitui o asemenea dovada atâta timp cât nu rezulta din cuprinsul ei momentul la care s-a formulat, nu poarta semnatura condamnatului, nu contine vreo data a înregistrarii cererii în evidentele unitatii de munca, nu exista vreo alta dovada care sa ateste expedierea si primirea cererii.
Ridicarea acestor obiecte de aur la momentul încarcerarii, eventuala lor valoare, nu s-a dovedit nici prin probatoriul testimonial administrat în cauza.
Or, conform principiului instituit de art. 1169 C.civ., persoana care formuleaza o propunere înaintea instantei trebuie sa o dovedeasca.
În baza dispozitiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, având în vedere caracterul politic al condamnarii defunctului G.I., rezultat din lege, reclamanta este îndreptatita la acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral suferit urmare a condamnarii tatalui sau.
Este bine cunoscut faptul ca dupa instaurarea comunismului în România, Canalul Dunare Marea Neagra a devenit unul din punctele de referinta ale universului concentrationar românesc, perioada anilor 1948-1952 fiind cea în care „Securitatea si Militia” nou înfiintate se afirma în reprimarea luptei anticomuniste.
În anul 1949 a început constructia canalului, multi dintre muncitori fiind detinuti politici din închisorile comuniste, lucrarile fiind sistate în anul 1955.
Începând cu luna mai 1950, de-a lungul celor 65 de km dintre Cernavoda si Constanta au fost instalate 14 lagare de exterminare prin munca fortata. Canalul trebuia sa se întemeieze numai pe munca fizica a miilor de detinuti politici, provocând o uriasa suferinta umana si mii de morti care au fost înghititi de colinele de pamânt ale ucigasului canal.
Colonia cea mai mare a canalului era Poarta Alba, unde erau în mod constant cam 12000 detinuti, spre deosebire de celelalte vreo 15 colonii penitenciare de pe canal, care aveau efective între 5-7 mii oameni, asa cum rezulta din lucrarea autorului Aurel Popa, „Sub semnul Gulagului”.
„Ratia de pâine era de 750 g pe zi, iar ziua de munca de 12 ore, plus corvezile când ne venea rândul. [...] Munca la roaba era considerata cea mai grea, din toate cele de la canal. Norma era 4 mc de dislocat si transportat în cele 12 ore de lucru. [...] Restul hranei era lipsita de valoare nutritiva, fiind când varza fiarta, când ceapa fiarta, rar alimente consistente cum ar fi arpacasul, fasolea sau cartofii”, dezvaluie Aurel Popa în cartea sa.
Prin condamnarea suferita s-a cauzat tatalui reclamantei un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecintele daunatoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile si încalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodata în mod implicit acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale - onoare, reputatie – precum si cele care se situeaza în domeniul afectiv al vietii umane - relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care îsi gasesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.
Lipsirea de libertate a produs consecinte si în planul vietii private si profesionale a persoanei condamnate din motive politice, inclusiv dupa momentul eliberarii, fiindu-i afectate datorita conditiilor istorice anterioare anului 1989 viata familiala, imaginea si chiar sursele de venit.
Este de netagaduit ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor în cauza, suferinte pe plan moral, social si profesional, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii banesti.
La stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa se aiba în vedere perioada de 6 luni cât tatal reclamantei a fost efectiv privat de libertate, suferinta psihica generata de începerea cercetarilor penale împotriva defunctului, urmata de condamnarea initiala la 2 ani închisoare corectionala, starea de incertitudine în privinta cuantumului pedepsei pe perioada de dupa condamnarea în prima instanta si pâna la pronuntarea hotarârii instantei de recurs, locul efectiv unde a executat pedeapsa, regimul existent la locul de detinere, împrejurarea ca în comunitatea din care facea parte i-a fost afectata reputatia, iar prin condamnarea sa abuziva a fost supus la suferinte fizice si psihice, i-a fost stirbita onoarea, demnitatea, i s-a îngradit libertatea, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege si a fost lipsit de posibilitatea de a–si continua activitatea anterioara si de a obtine venituri corespunzatoare.
Totodata, trebuie avut în vedere faptul ca tatal reclamantei a decedat din cauza unui infarct la vârsta de 67 de ani, vârsta aflata sub cea medie de viata, ceea ce denota ca suferintele din perioada cercetarii, a executarii pedepsei s-au rasfrânt asupra sanatatii.
În acest sens, se retine din depozitia martorei P. G. faptul ca defunctul a fost considerat exploatator, dusman al regimului, dupa liberarea sa a fost cunoscut ca un om retras, care nu s-a mai ocupat de comert, ci numai de apicultura si de confectionarea manuala a viorilor.
Condamnarea defunctului a avut consecinte si în privinta familiei sale, asa cum atesta martorii audiati în cauza.
Astfel, reclamanta a intrat la liceu mai târziu decât colegii sai de clasa, desi era cunoscuta ca un elev bun la învatatura, a devenit pioniera în tura a treia, nu a fost primita în rândurile Uniunii Tineretului Muncitor, în conditiile în care în acele vremuri era o cinste sa devii UTM-ist.
Dupa casatorie, sotul reclamantei, care lucra la Inspectoratul Judetean de Politie Bistrita-Nasaud – biroul criminalistic, a fost considerat „dusman de clasa”, i se amintea de condamnarea socrului, nu i s-a permis sa urmeze cursurile f.f. ale Facultatii de Drept, a fost împiedicat sa urmeze cursurile scolii de ofiteri.
Nu se poate sustine ca prin acordarea daunelor morale s-ar produce o îmbogatire fara just temei, atâta timp cât prin condamnarea politica a tatalui reclamantei s-a adus atingere valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, sensibilitatea fizica si psihica, la cinste, demnitate, onoare si alte valori similare.
Condamnarea suferita de defunct, detentia si consecintele acesteia s-au rasfrânt în mod negativ asupra reclamantei si familiei acesteia, afectând onoarea, prestigiul si reputatia acesteia, având consecinte pe plan social si profesional, ceea ce justifica acordarea de daune morale.
Nu poate fi negata dauna morala suferita de reclamanta si tatal sau ca urmare a lezarii drepturilor lor personale nepatrimoniale (reputatie, onoare etc.) sau ca urmare a provocarii unei suferinte morale prin atingerea unor elemente ale dreptului la viata privata, cu referire speciala la o viata familiala normala, libera si la adapost de orice privatiuni injuste ori intruziuni, ale dreptului la pregatire si desavârsire scolara si profesionala, la un loc de munca stabil, valori morale ce sunt considerate importante si ocrotite juridic în orice societate civilizata.
Raportat la impactul psihic suferit de defunct, de reclamanta si de familia sa, la consecintele negative create în plan familial si social si intensitatea cu care au fost percepute, rezultate din aspectele mai sus relevate, tribunalul apreciaza ca acordarea sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale este de natura sa procure reclamantei satisfactii susceptibile de a înlocui valorile de care au fost privati reclamanta si defunctul sau tata.
În baza considerentelor exprimate si facând aplicarea dispozitiilor art. 1 alin. 2 si 4, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1 lit. a, b din Legea nr. 221/2009, tribunalul va admite în parte actiunea civila formulata si în consecinta va obliga pârâtul sa plateasca reclamantei echivalentul în lei la data platii a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale; va respinge cererea de constatare a caracterului politic al condamnarii defunctului G.I., un asemenea caracter rezultând direct din lege; va respinge ca neîntemeiata cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea unui inel de aur de 10 grame cu initialele I.G. si a unei verighete de casatorie din aur de 2 grame.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.