Liberare provizorie sub control judiciar. Conditii de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generala. Masurile preventive si
alte masuri procesuale. Masurile preventive. Liberarea provizorie sub control judiciar si
liberarea provizorie pe cautiune
Indice alfabetic: Drept procesual penal
- liberare provizorie sub control judiciar
C. proc. pen., art. 160 ind.2 alin. (1) si (2), art. 160 ind.6, art. 160 ind. 8, art. 160 ind. 8a
1. În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanta examineaza, în
cadrul procedurii reglementate în art. 160 ind.8, îndeplinirea conditiilor prevazute în art. 160 ind.6
pentru admisibilitatea în principiu a cererii. Conditiile prevazute în art. 160 ind.2 alin. (1) si (2) nu
privesc admisibilitatea în principiu a cererii, ci temeinicia acesteia si, ca atare, se examineaza
de catre instanta în etapa solutionarii cererii, dupa admiterea în principiu, reglementata în art.
160 ind. 8a C. proc. pen. Prin urmare, daca nu este îndeplinita una dintre conditiile prevazute în art.
160 ind.2 alin. (1) si (2), instanta va respinge ca neîntemeiata cererea de liberare provizorie sub
control judiciar, potrivit art. 160 ind.8a C. proc. pen.
2. Instanta respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele,
atunci când, solutionând cererea potrivit art. 160 ind.8a C. proc. pen., constata ca exista date din
care rezulta ca inculpatul va încerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor
martori.
Prin expresia „date „legiuitorul nu a avut în vedere existenta unor probe în sensul
legii, ci a unor informatii, situatii, împrejurari concrete rezultate din dosar, privind persoana în
cauza, modul de operare, faptele propriu-zise, care sa îndreptateasca temerea, sa o justifice.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luându-se în
considerare circumstantele concrete ale fiecarui caz.
Prin încheierea nr. 129/Ap/ 23 iulie 2009, dosar nr. 3049/83/2009, Tribunalul Satu
Mare investit cu solutionarea apelului declarat împotriva sentintei penale nr. Judecatoriei Satu
Mare prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a respins ca neîntemeiata
cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulata de petentul inculpat N.G.
Instanta a retinut ca, potrivit art. 160 ind.2 al.2 Cod de procedura penala liberarea
provizorie sub control judiciar a inculpatului nu poate fi acordata, deoarece nu exista
suficiente garantii ca fiind lasat în libertate nu va savârsi si alte fapte penale, având în vedere
multitudinea faptelor retinute dar si modalitatea în care acestea au fost savârsite, fiind de
subliniat ca în urma înregistrarilor convorbirilor dintre cei doi inculpati se poate conchide
ca exista temerea ca inculpatii ar putea savârsi alte infractiuni .
În jurisprudenta s-a aratat ca prin expresia „date „legiuitorul nu a avut în vedere
existenta unor probe în sensul legii, ci a unor informatii, situatii, împrejurari concrete rezultate
din dosar, privind persoana în cauza, modul de operare, faptele propriu-zise, care sa
îndreptateasca temerea, sa o justifice.
Astfel ca, tinând seama de faptul ca activitatea infractionala retinuta în sarcina
inculpatului este una complexa, fiind implicate mai multe persoane, se constata ca în cauza
exista pericolul ca inculpatul, lasat fiind în libertate sa ascunda urmele unor acte infractionale ce nu au
fost depistate pâna în prezent, sa îngreuneze activitatea de identificare a tuturor persoanelor
participante la activitatea infractionala sau chiar sa continue activitatea infractionala cu consecinte si
mai grave pentru ordinea de drept.
În cauza sunt întrunite si rigorile instituite de art.5 paragraful 1 lit. c si paragraful 3 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întrucât exista motive verosimile de a banui pe inculpat
de savârsirea faptelor de care este acuzat, pe de o parte, iar pe de alta parte, durata arestarii nu poate fi
apreciata ca a depasit termenul rezonabil.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a precizat care este principiul general care trebuie sa
guverneze aceasta materie, în cauza Wemhoff: „detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter
exceptional, starea de libertate fiind starea normala - si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de
limitele rezonabile - independent de faptul ca ea se va computa sau nu din pedeapsa".
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detentii provizorii se face luându-se în considerare
circumstantele concrete ale fiecarui caz, pentru a vedea în ce masura „exista indicii precise cu privire
la un interes public real care, fara a fi adusa atingere prezumtiei de nevinovatie, are o pondere mai
mare decât cea a regulii generale a judecarii în stare de libertate"(cauzele Labita c. Italia, Neumeister
c. Austria, Stasaitis c. Lituania).
Prin urmare, instanta este obligata sa vegheze la un just echilibru între durata masurii privarii
de libertate pe de o parte si interesul public de protectie a cetatenilor împotriva comiterii de infractiuni
grave, dedus din modul de savârsire al faptei cu privire la care exista indicii ca a avut loc cu
participarea inculpatului si din consecintele acesteia, precum si interesul desfasurarii în bune conditii a
procesului penal.
Aplicând criteriile impuse de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului la prezenta
cauza, instanta a retinut ca privarea de libertate a inculpatului nu încetat sa mai aiba un caracter
rezonabil, pericolul social generat prin savârsirea faptelor datorita modului de comitere (cu partea
vatamata în casa) nu a încetat sa existe.
În aceste conditii, mentinerea unui just echilibru între interesul general al societatii în
desfasurarea procesului penal si interesul inculpatului impune mentinerea fata de acesta a celei mai
restrictive masura de drepturi, cea a arestarii preventive.
Fata de ratiunile juridice expuse, instanta a respins pe fond cererea de liberare provizorie.