DECIZIA nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009
Libertate de circulatie a cetateanului. Acord de readmisie. Art.18 alin.1 din Tratatul privind Uniunea Europeana.
Prin sentinta civila nr.2524/4.11.2008, Tribunalul Harghita a respins actiunea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte, în contradictoriu cu pârâtul A.R, ca neîntemeiata.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotarâri, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei apelate si admiterea cererii.
În motivarea apelului, a aratat ca pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 16.10.2008, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, conform talonului întocmit de lucratorul I.G.P.F. Definirea si aplicarea conceptului de ordine publica apartine legilor si tribunalelor nationale.
S-a mai aratat ca, în temeiul disp. art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005, restrictia poate fi instituita împotriva cetateanului român returnat în baza unui acord de readmisie, fara a fi conditionata de verificarea procedurii si a conditiilor în care s-a dispus returnarea.
Apelanta a invocat prevederile art.25 si 53 din Constitutie, art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005, Deciziile Curtii Constitutionale nr.855/28.11.2006, nr.901/5.12.2006, considerând ca libertatea circulatiei cetatenilor nu este absoluta, ea trebuind sa se desfasoare cu respectarea unor conditii stabilite prin lege - Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Acolo unde s-a urmarit ca, dupa data de 01.01.2007, Legea nr.248/2005 sa nu mai fie aplicabila, actul normativ a indicat în mod expres acest lucru, de exemplu art.52 din lege.
Prin restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie, nu se încalca dispozitiile dreptului comunitar privind libera circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii Europene, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE.
Dreptul la libera circulatie este un drept fundamental consacrat la nivel constitutional în art.25, însa nu este un drept absolut, conditiile exercitarii sale fiind stabilite prin lege – art.5 din Legea nr.248/2005. Nerespectarea obligatiilor poate determina returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza unui acord de readmisie.
Masura restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie pe teritoriul Ungariei are un scop legitim.
În mod gresit instanta a apreciat ca nu rezulta împrejurarile care ar trebui avute în vedere pentru a se dispune împotriva pârâtului masura restrângerii exercitarii dreptului la libera circulatie.
Considera apelanta ca a respectat norma edictata de legiuitorul national si nu a încalcat alte dispozitii comunitare în materie.
Masura returnarii este de natura sa faca dovada deplina ca pârâtul nu a respectat conditiile de intrare si de sedere în Ungaria în momentul verificarilor efectuate de catre autoritatile maghiare competente. La stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulatie va fi limitat, sa fie avut în vedere faptul ca masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si ca, prin aceasta masura, nu se poate aduce atingere existentei dreptului.
Examinând hotarârea atacata prin prisma motivelor de apel invocate si, având în vedere si efectul devolutiv al apelului conferit de art.292-294 Cod procedura civila, curtea constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecata reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti a solicitat instantei sa dispuna restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în Ungaria privind pe AR, pentru o perioada de cel mult 3 ani, pe considerentul ca pârâtul a fost returnat din Ungaria la data de 16.10.2008 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu aceasta tara, ratificat prin Legea nr.230/2002, invocând prevederile art.5, art.,38 lit.a din Legea nr.248/2005 si art.2 pct.3 si 4 din Protocolul Aditional nr.4 la C.E.D.O..
Hotarârea atacata este ferita de orice critica, prima instanta facând o corecta aplicare a legii la situatia de fapt.
Astfel, din „fisa tip” rezulta ca pârâtul a iesit din România în data de 15.10.2008. La data de 16.10.2008 a fost returnat de catre autoritatile maghiare, fiind depistat pe teritoriul Ungariei de catre autoritatile maghiare fara a poseda document de calatorie asupra sa.
Prin art. 2 pct.1 din Acordul între Guvernul României si Guvernul Republicii Ungare privind readmisia cetatenilor proprii si a altor persoane, ratificat prin O.G. nr.12/2002, România si-a asumat obligatia de a readmite, la cererea autoritatilor Republicii Ungare, fara formalitati deosebite, persoana care nu îndeplineste ori nu mai îndeplineste conditiile legale în vigoare pentru intrarea si sederea sa pe teritoriul Republicii Ungare.
Potrivit art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie al cetatenilor români poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.
La o simpla analiza a acestor texte de lege ar rezulta ca s-ar putea restrânge dreptul la libera circulatie în statul vecin, doar în baza acestui Acord de readmisie, fara a fi necesara aratarea si dovedirea motivelor concrete pentru care a fost returnata o persoana în tara ori a motivelor pentru care prezenta sa pe teritoriul ungar trebuie interzisa.
Luarea unei astfel de masuri vine în contradictie cu prevederile legislatiei comunitare si jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, care au forta juridica superioara legislatiei interne.
Apelanta sustine ca masura solicitata ar fi necesara, deoarece din cauza migratiei ilegale ar putea exista repercusiuni negative asupra asigurarii unei imagini pentru România care sa-i confere capacitatea de a se integra si raporta la normele Uniunii Europene.
Pentru ca masura restrângerii dreptului pârâtului la libera circulatie sa reprezinte în cazul concret dedus judecatii o masura necesara într-o societate democratica, trebuie ca între restrângerea dreptului, care reprezinta mijlocul si scopul pentru care se instituie masura sa existe proportionalitate.
În temeiul art.18 alin.1 din Tratatul Comunitatii Europene, cetatenii români, chiar si cei care au executat pedepse pentru savârsirea unor infractiuni, pot, în principiu, circula liber, începând cu 1 ianuarie 2007, pe teritoriul statelor membre U.E., deci si pe teritoriul Republicii Ungare.
În privinta pârâtului nu s-a dovedit ca ar fi emigrat ilegal în Ungaria ci doar ca a fost depistat fara a avea acte de identitate asupra sa. Fata de aceasta stare de fapt, a-i restrânge pârâtului dreptul la libera circulatie, - fara ca acesta sa fi savârsit vreo fapta antisociala pentru care s-ar impune interzicerea prezentei sale pe teritoriul Ungariei -, ar însemna adoptarea unei masuri în vadita disproportie cu scopul urmarit.
Atâta timp cât în privinta pârâtului nu s-a dovedit incidenta nici unuia din cazurile de exceptie prev. de art.64 alin.1 din Tratatul C.E., masura restrângerii dreptului sau la libera circulatie ar încalca si prevederile art.18 alin.1 din Tratatul C.E..
Ca atare, retinând legalitatea si temeinicia hotarârii atacate, curtea, în baza art.296 Cod procedura civila va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta.