LIMITELE PRINCIPIULUI DISPONIBILITATII. APLICAREA REGULILOR DE INTERPRETARE A CONTRACTULUI. DEOSEBIRI INTRE NULITATE SI REZOLUTIUNE.
Cciv. art. 969, 970, 977, 979, 1020
Reclamantul apelant a învestit instanta cu o cerere având ca obiect "constatarea nulitatii" contractului, în temeiul unei clauze contractuale, conform art.969 Cciv., care nu ar putea fi admisa asa cum a fost formulata, nefiind aplicabile în cauza dispozitiile legale ale nulitatii, cauza de ineficacitate a actului juridic analizat.
Analizând prin prisma regulilor legale de interpretare a continutului conventiilor, sensul real al clauzei contractuale în discutie, se retine ca este vorba de fapt de desfiintarea cu efect retroactiv a contractului pentru neexecutarea culpabila de catre cumparatoare a obligatiilor de plata a pretului, la datele si la valoarea stabilita, ceea ce presupune incidenta dispozitiilor privind rezolutiunea si nu nulitatea actului juridic respectiv.
Între rezolutiune si nulitate exista deosebiri esentiale. Nulitatea se întemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost valabil încheiat, cauza de ineficacitate a actului juridic fiind întotdeauna contemporana momentului încheierii contractului respectiv.
În schimb, cauza rezolutiunii este întotdeauna posterioara încheierii contractului, constând în refuzul nejustificat de executare a acestuia, situatie pe deplin aplicabila în cauza.
Potrivit principiului disponibilitatii, partea are dreptul de a hotarî cu privire la exercitarea actiunii civile, a carei pornire se concretizeaza prin cererea de chemare în judecata. În acest scop, partea este obligata sa determine obiectul actiunii prin chiar cererea de chemare în judecata, litigiul fiind solutionat în acest cadru al obiectului si fara ca instanta sa poata depasi limitele lui.
Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie corelativ, garantia aplicarii principiului disponibilitatii recunoscut partii reclamante.
( Decizia comerciala nr.531/7.11.2007 a Curtii de Apel Bucuresti -sectia a VI-a Comerciala)
Prin sentinta comerciala nr.4152/26.03.2007 a Tribunalului Bucuresti - sectia a VI-a Comerciala, s-a respins ca neîntemeiata cererea formulata de reclamantul Bejan Cristian Gabriel împotriva pârâtei SC MIBA TELECOM 2002 SRL, cu cheltuieli de judecata catre pârâta în suma de 2512,78 RON.
În motivare, s-a retinut ca, în data de 12.04.2006 între Bejan Gabriel Cristian ( vânzator ) si SC MIBA TELECOM 2002 SRL a intervenit contractul de vânzare-cumparare parti sociale autentificat sub nr.433 la BNP Rosca Irinel Daniela, având ca obiect 20 parti sociale ale SC NB LINE SRL, pe care vânzatorul le-a transmis societatii cumparatoare pentru un pret de 270.000 euro.
Potrivit art.1 din contract, o parte din pret, respectiv, suma de 185.000 euro urma sa fie achitata la data semnarii contractului, iar suma de 70.000 euro urma sa fie achitata în 14 rate a câte 5000 euro fiecare, penultima rata fiind scadenta la data de 13.07.2006.
În cazul neachitarii ratelor contractuale la datele si valoarea stabilita si a penalitatilor de întârziere, contractul urma sa fie anulat iar banii platiti pâna la acea data de catre cumparator retinuti de vânzator ( art.2 alin.2 ).
La 11.08.2006, reclamantul a transmis pârâtei o notificare, prin care pârâta cumparatoare era somata ca în 10 zile sa faca dovada achitarii ratei de 5000 euro înlauntrul termenului de 13..07.2006, plus penalitatile de întârziere.
În caz contrar, vânzatorul a aratat ca activeaza clauza prevazuta de art.2 si 3 din contract.
Prin notificarea din 18.05.2006, cumparatoarea a comunicat vânzatorului ca a procedat la retinerea la sursa a impozitului aferent transferului partilor sociale detinute de la SC NB LINE SRL, conform art.63 alin.3 lit.c Cod fiscal.
Prin O.P. nr.38/08.05.2006, nr.1/26.06.2006 si nr.12/26.07.2006, cumparatoarea a virat la bugetul de stat 7287 lei, 727,64 lei si 1418,8 lei impozit pe câstigurile din transferul titlurilor de valoare.
Conform art.67 alin.3 lit.c din Legea nr.571/2003 ( Codul fiscal ), înainte de modificare prin Legea nr.343/2006, obligatia calcularii si retinerii impozitului revine dobânditorului de parti sociale, în momentul încheierii tranzactiei. Atunci când partile au convenit plata esalonata a partilor sociale, termenul de virare a impozitului este pâna la 25 inclusiv a lunii urmatoare celei în care a fost retinut.
Potrivit art.970 alin.2 C.civ., conventiile obliga la ceea ce este expres, dar si la urmarile pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligatiei, dupa natura lor. De asemenea, potrivit art.1312 C.civ., orice clauza obscura sau îndoielnica din cuprinsul contractului se interpreteaza în contra vânzatorului.
Partile nu au stabilit o derogare privind plata impozitului, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun.
Nu se poate reprosa cumparatoarei aducerea la îndeplinire a dispozitiilor legale în materie fiscala, în caz contrar nemaifiind posibila înregistrarea partilor sociale transferate în registrul comertului, conform art.22 din Legea nr.26/1990.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul, solicitând desfiintarea sentintei apelate si pe fond, admiterea cererii asa cum a fost formulata, în sensul constatarii nulitatii contractului.
În motivare s-a invocat ca instanta a retinut eronat situatia de fapt.
Cumparatorul SC MIBA TELECOM 2002 SRL nu a notificat pe vânzatorul Bejan Gabriel Cristian referitor la intentiile de retinere a impozitului. Notificarea somatiei transmise prin email la 18.05.2006 la avocatul pârâtei nu a fost citita de operatorul PC pentru ca a fost transmisa de pe o adresa necunoscuta, neconvenita de parti.
Nerespectarea procedurii din contract, de comunicare, a facut ca notificarea sa nu ajunga la destinatie din vina cumparatorului.
Intentia pârâtei de retinere a impozitului aferent tranzactiei nu a fost comunicata vânzatorului, datorita nerespectarii de catre cumparator a prevederilor contractului privind comunicarea între parti.
În înscrisurile care guverneaza tranzactia, partile au stabilit cui incumba sarcina achitarii impozitului aferent transferului partilor sociale.
În precontract s-a stabilit ca "restul cheltuielilor si impozitelor ( în afara onorariului de notar si taxele de timbru pentru autentificarea contractului de vânzare-cumparare" revin în sarcina cumparatorului.
În contract s-a stabilit, ca nu se poate invoca de catre cumparator nici un motiv pentru neplata la timp si la valoare a vreuneia din rate.
Cumparatorul a retinut în absenta acordului apelantei, o suma în euro reprezentând impozitul din penultima rata de achitat.
Împotriva aceleiasi sentinte a declarat apel si pârâta, solicitând schimbarea în parte a sentintei apelate si obligarea reclamantei si la plata celui de-al doilea ordin de plata nr.460/22.12.2006 în valoare de 2452,16 lei, onorariu de avocat.
Onorariul de avocat a fost platit în doua transe. Formularul aprobat de BNR si Ministerul Finantelor nu contine date privind beneficiarul care primeste plata.
Nu exista justificarea pentru care prima instanta a acceptat primul ordin de plata în ce priveste cheltuielile de judecata, nu însa si pe al doilea.
Intimata pârâta a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamantului ca nefondat.
Apelantul reclamant a formulat cerere de chemare în garantie a Ministerului Justitiei respinsa ca inadmisibila, pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii din data de 17.10.2007.
Nu au fost administrate probe noi în apel.
Analizând apelurile formulate, în raport de actele dosarului în conformitate cu dispozitiile art.295 C.pr.civ., Curtea constata si retine urmatoarele:
Între reclamantul Bejan Gabriel Cristian (vânzator) si pârâtul SC MIBA TELECOM 2002 SRL (cumparator), s-a încheiat contractul de vânzare - cumparare a 20 parti sociale ale SC NB LINE SRL, nr.433/12.04.2006, pentru suma totala de 270.000 euro.
În ce priveste garantarea achitarii pretului, partile au convenit ca, în cazul neachitarii ratelor contractuale la datele si valoarea stabilita în contract, precum si a penalitatilor aferente perioadei de întârziere, contractul se anuleaza, iar banii platiti de catre cumparator pâna la acea data vânzatorului nu se mai returneaza.
Aceasta clauza contractuala urmeaza sa fie interpretata în raport de dispozitiile art.977 C.civ. potrivit caruia interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor.
De asemenea, o importanta regula de stabilire a continutului unui contract este statornicita de art.970 alin.2 din C.civ., potrivit caruia conventiile obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa.
Potrivit art.979 C.civ., termenii susceptibili de doua întelesuri, se interpreteaza în întelesul care se potriveste mai mult cu natura contractului.
Analizând prin prisma acestor reguli legale de interpretare a continutului conventiilor, sensul real al clauzei contractuale în discutie, se retine ca este vorba de fapt de desfiintarea cu efect retroactiv a contractului pentru neexecutarea culpabila de catre cumparatoare a obligatiilor de plata a pretului, la datele si la valoarea stabilita, ceea ce presupune incidenta dispozitiilor privind rezolutiunea si nu nulitatea actului juridic respectiv.
Între rezolutiune si nulitate exista deosebiri esentiale. Nulitatea se întemeiaza pe ideea ca un contract nu a fost valabil încheiat, cauza de ineficacitate a actului juridic fiind întotdeauna contemporana momentului încheierii contractului respectiv, ceea ce nu poate fi vorba în speta.
În schimb, cauza rezolutiunii este întotdeauna posterioara încheierii contractului, constând în refuzul nejustificat de executare a acestuia, situatie pe deplin aplicabila în cauza.
Astfel, reclamantul a învestit instanta cu cererea de "constatare a nulitatii contractului nr.433/12.04.2006", în conformitate cu dispozitiile contractuale, întrucât pârâta cumparatoare nu a achitat penultima rata convenita contractul, retinând, în absenta acordului expres al reclamantului - vânzator din aceasta rata, impozitul aferent transferului partilor sociale, în baza art.63 alin.3 lit.c Cod fiscal.
Cererea nu ar putea fi însa analizata decât prin prisma dispozitiilor legale incidente privind rezolutiunea judiciara (art.1020 C.civ.), invocându-se practic situatia unei neexecutari partiale a obligatiilor debitorului de plata a pretului.
Reclamantul apelant a învestit însa instanta cu o cerere având ca obiect "constatarea nulitatii" contractului, care nu ar putea fi admisa asa cum a fost formulata, nefiind aplicabile în cauza dispozitiile legale ale nulitatii, cauza de ineficacitate a actului juridic analizat.
Potrivit principiului disponibilitatii, partea are dreptul de a hotarî cu privire la exercitarea actiunii civile, a carei pornire se concretizeaza prin cererea de chemare în judecata. În acest scop, partea este obligata sa determine obiectul actiunii prin chiar cererea de chemare în judecata, litigiul fiind solutionat în acest cadru al obiectului si fara ca instanta sa poata depasi limitele lui.
Obligatia instantei de a se pronunta numai cu privire la obiectul actiunii constituie corelativ, garantia aplicarii principiului disponibilitatii recunoscut partii reclamante.
Pe de alta parte, analizând continutul contractului nr.433/12.04.2006 se constata ca prin nici o clauza a acestuia nu s-a facut trimitere la continutul precontractului încheiat de parti, în sensul completarii sale cu aceste clauze.
Astfel, nu se pot retine sustinerile apelantului reclamant în sensul ca partile ar fi convenit cui incumba sarcina platii impozitului, o asemenea dispozitie fiind inclusa în precontract, dar nu si în contractul în speta.
Precontractul încheiat la 22.07.2005 de parti are mai degraba valoarea unui proiect de întelegere, supus negocierii ulterioare, din moment ce chiar si pretul stabilit pentru vânzarea-cumpararea partilor sociale este initial de 250.000 euro, în timp ce în contractul încheiat ulterior s-a convenit un alt pret, mai mare, de 270.000 euro.
Rezulta deci ca, în mod corect prima instanta a retinut ca partile nu au stabilit contractual o derogare privind obligatia de plata a impozitului, fiind aplicabile dispozitiile de drept comun (art.67 alin.3 lit.c din Legea nr.571/2003, în forma în vigoare înainte de modificarile textului de lege prin Legea nr.343/2006).
Pentru considerentele aratate, apelul reclamantului va fi respins ca nefondat, conform art.296 C.pr.civ.
În schimb, apelul pârâtei este întemeiat, urmând a fi admis.
Astfel, în mod gresit prima instanta nu a acordat acesteia si cheltuielile de judecata, reprezentând onorariul de avocat, conform O.P. nr.460/22.12.2006, cu motivarea ca nu ar contine mentiunea beneficiarului ca în cazul O.P. nr.421/5.12.2006.
Analizând continutul O.P. 460/2006, se constata ca priveste ca si O.P. 421/05.12.2006, aceeasi factura nr.9414712/06.11.2006, la mentiunile privind beneficiarul fiind trecuta "societate civila de avocati", însa acelasi cod IBAN de identificare a acesteia.
În consecinta, va fi schimbata în parte sentinta apelata si va fi obligat reclamantul si la plata sumei de 2452,16 lei cheltuieli de judecata catre pârâta, fiind mentinute celelalte dispozitiile ale sentintei apelate.
În temeiul art.274 C.pr.civ., va fi obligat apelantul Bejan Cristian Gabriel sa plateasca apelantei SC MIBA TELECOM 2002 SRL cheltuieli de judecata în apel în suma de 1445,77 lei, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu O.P. 000329/07.06.2007 depus la fila 36 din dosar.????