Litigii de muncă

Dosar Nr. 1683/D (27.11.2009)

Prin cererea adresata Judecatoriei Bacau si înregistrata sub nr. 6858 din 22.05.2009, astfel cum a fost modificata la data de 25.06.2009 (f. 24 dosar judecatorie), d-l C.S.S. a chemat în judecata S.C. D.P. S.R.L. Bacau solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se constate ca între parti au existat raporturi de munca în perioada 12.08.2007-23.10.2008 precum si dreptul la vechime în munca aferent acestei perioade, sa fie obligata pârâta la plata drepturilor salariale aferente lunilor august - octombrie 2008 si la plata tuturor contributiilor si impozitelor datorate precum si la plata indemnizatiei de concediu corespunzatoare.

Pronuntând sentinta civila nr. 6736/25.06.2009, Judecatoria Bacau a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacau, cauza fiind înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 3937 din 13.07.2009.

În dovedirea sustinerilor sale, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 5 - 8 dosar judecatorie, 13 - 18 dosar tribunal) si a solicitat audierea martorului B.F.L. (f. 12) precum si administrarea probei cu interogatoriul pârâtei (f. 20).

Actiunea este legal scutita de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 285 Codul muncii.

Examinând actele si lucrarile dosarului, instanta constata actiunea formulata ca fiind întemeiata, sustinerile reclamantului fiind confirmate de probele administrate în cauza. Astfel, d-l B.F.L., audiat în calitate de martor a aratat ca reclamantul a fost angajat în perioada august 2007 - octombrie 2008 ca redactor la societatea pârâta, martorul lucrând pentru aceeasi societate ca tehnoredactor si colaborând cu reclamantul (f. 12). A relatat, de asemenea, martorul faptul ca salariul brut negociat de parti era de 1.500 lei si ca stie ca reclamantul nu a primit salariul cuvenit pe ultimele 2, 3 luni si nici nu a beneficiat de concediu de odihna.

Înscrisurile depuse la dosar, respectiv fisa postului, notificare înregistrata sub nr. 590/21.10.2008, ambele purtând stampila societatii si semnatura directorului (f. 6, 7 dosar judecatorie), procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor seria BCA nr. 055166/23.12.2008, procesul-verbal de control nr. 064631 încheiat la aceeasi data de I.T.M. Bacau (f. 18 - 21 dosar judecatorie), articole publicate în ziarul Informatia Bacaului din 13.08.2007, 14 - 15.06.2008, 15.02.2008 (f. 13 - 18 dosar tribunal) dovedesc existenta raporturilor juridice de munca dintre parti.

Desi potrivit art.287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile în apararea sa pâna la prima zi de înfatisare, S.C. D.P. S.R.L. Bacau nu a formulat întâmpinare, nu a depus la dosar alte înscrisuri si nici nu a raspuns la interogatoriul propus de catre reclamant (f. 21, 21), instanta urmând a da eficienta si dispozitiilor art. 225 C.p.c. potrivit carora daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu, aceasta împrejurare poate fi socotita ca o marturisire deplina sau ca un început de dovada scrisa.

În consecinta, în temeiul art.16 alin.(2) si (3), al art.40 alin.(2) lit.c) si f) din Codul muncii, al art. 6 din Decretul nr.92/1976, instanta va admite actiunea astfel cum a fost completata si modificata si va constata existenta raporturilor de munca dintre parti în perioada 12.08.2007 - 23.10.2008, va obliga pârâta sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca al reclamantului, sa plateasca acestuia drepturile salariale aferente perioadei lucrate, reprezentând salariu si indemnizatia de concediu precum si contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, cu retinerea si virarea celor datorate de salariat.

Dând eficienta si dispozitiilor art. 274 C.p.c., instanta va obliga pârâta la plata catre reclamant a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata (onorariu avocat).