10. Litigiu comercial. Aspecte procedurale. Autoritate de lucru
judecat si prescriptia dreptului la actiune.
Constata ca prin actiunea formulata reclamanta „T” Brasov a solicitat obligarea pârâtei S.C. „Co” S.A. Brasov la plata sumei de 19% din pretul vânzarii imobilului situat în Brasov, Aleea Tiberiu Brediceanu nr. 5 – complex Tâmpa si a sumei de 183.761,69 lei + TVA, dobânzi legale pentru perioada 1.08.2003 – 30.05.2006.
Prin sentinta civila nr.733/21.02.2007 a Tribunalului Brasov s-a respins ca prescrisa actiunea, pentru urmatoarele considerente:
Astfel, potrivit litigiului dintre reclamanta S.C. „T” S.A. si pârâta S.C. „Co” S.R.L. având ca obiect obligarea pârâtei S.C. „Co” S.R.L. la plata sumei de 2.360.434.700 lei, reprezentând rate de investitii achitate de reclamanta la obiectivul de agrement Tâmpa, litigiului solutionat irevocabil prin decizia civila nr.638/18.02.2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti actiunea reclamantei a fost respinsa ca fiind prescrisa.
În considerentele acestei decizii s-au retinut cu titlu irevocabil urmatoarele:
Fuziunea care a avut loc în 1999 este un mod de organizare a societatilor si nu are ca efect în cauza nasterea raporturilor juridice dintre parti sub aspectul dreptului la actiune numai din acest moment.
Acest drept exista înca din 1989 împotriva cooperativei „C” iar recunoasterea pârâtei din procesul verbal din 16 noiembrie 1999 la care fac referire instantele nu are nici o eficienta juridica pentru nasterea dreptului la actiune. De asemenea, avizul de vânzare nr.739/2000 prin care se stabileste cuantumul ratelor platite de reclamanta în contul investitiilor complexului nu poate fi luat în considerare pentru ca dreptul la actiune nu se naste de la data când se cunoaste cuantumul unei pretentii ci de la data încheierii raportului juridic, deci a dreptului material de a recupera o creanta.
Urmeaza a înlatura sustinerea reclamantei potrivit careia acest drept s-a nascut prin stipulatie pentru altul, aceasta institutie nefiind aplicabila în cauza.
Se apreciaza de asemenea ca nu sunt întrunite cerintele existentei unei novatii având în vedere dispozitiile art.1128 – 1131 Cod civil.
Izvorul juridic, cauza prezentei cereri este aceeasi cu cea care a facut obiectul dosarului arbitral nr.70/2002, fata de prevederile art.1, 3, 7 din Decretul – Lege 167/1958, se constata ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este întemeiata.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel partile.
Prin apelul formulat, reclamanta „T” – societate cooperativa mestesugareasca a solicitat desfiintarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru urmatoarele motive:
Instanta de fond a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, solutie fata de care preluarea considerentelor hotarârii unei alte instante este inadmisibila.
Litigiul anterior a avut ca obiect obligarea aceleiasi pârâte la plata sumei de 2.360.434.700 ROL reprezentând rate investitii achitate de reclamanta la complexul Tâmpa, actiunea fiind respinsa ca prescrisa de instanta suprema având în vedere predarea imobilului de catre reclamanta pârâtei în 1989.
Prin prezenta actiune reclamanta invoca un drept nascut sub o conditie suspensiva la nivelul anului 1999 ca urmare a încuviintarii de catre „A” a fuziunii dintre „Co” si Cooperativa „C”.
Prin apelul formulat pârâta S.C. „Co” S.A. a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, iar în subsidiar respingerea actiunii pe exceptia autoritatii de lucru judecat, pentru urmatoarele motive:
Instanta de fond nu a analizat exceptia autoritatii lucrului judecat. Exista identitate de parti, obiect si cauza, diferind numai suma ceruta si modul de calcul al acesteia.
Înca de la pronuntarea sentintei arbitrale s-a retinut ca este vorba de un drept de creanta.
Prin decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie actiunea reclamantei a fost respinsa ca prescrisa, retinându-se cu putere de lucru judecat relativa ca rata de investitie este un drept de creanta.
Examinând sentinta atacata, în raport cu motivele de apel invocate, curtea constata urmatoarele:
Instanta de fond s-a pronuntat asupra exceptiei autoritatii lucrului judecat prin încheierea de sedinta din 14.02.2007 în sensul respingerii acesteia, astfel ca nu se impune desfiintarea sentintei cu trimitere spre rejudecare pentru solutionarea acestei exceptii.
În speta nu este autoritate de lucru judecat întrucât nu sunt întrunite conditiile prevazute de art.1201 Cod civil respectiv tripla identitate de obiect, parti si cauza, neexistând identitate de obiect si cauza.
Obiectul dosarului 70/2002, solutionat prin sentinta civila nr.165/9.05.2002, desfiintata prin decizia nr.630/2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie a avut în vedere obligarea pârâtei „Co” la plata sumei de 236.043,47 lei cu titlu de rate investitii achitate catre UJCM de catre reclamanta, în legatura cu complexul „Tâmpa” aflat în prezent în proprietatea pârâtei.
Cauza juridica a actiunii a avut la baza transmiterea în proprietatea cooperativei „C” a imobilului în discutie în anul 1989, imobil ce a trecut apoi în proprietatea pârâtei „Co” în anul 1999 cu titlu de fuziune prin absorbtie, fiind reprezentata de dreptul potential al reclamantei Societatea cooperatista pe actiuni „T” Brasov izvorât din restituirea unor rate pentru creditul acordat în vederea edificarii imobilului.
Obiectul dedus judecatii prin prezenta actiune consta în obligarea pârâtei la plata sumei de 414.219,76 lei plus TVA, cu titlu de cota parte din pretul de vânzare obtinut de aceasta în urma înstrainarii imobilului în litigiu în anul 2003 catre Judetul Brasov prin consiliul sau judetean, cu dobânzile aferente.
Cauza juridica a prezentei cauze are la baza dreptul de creanta nascut în patrimoniul reclamantei ca efect al fuziunii prin absorbtie a cooperativei „C” de catre pârâta „Co” si a îndeplinirii conditiei suspensive potestative simple a vânzarii imobilului de catre proprietara „Co”.
Desi Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia 638/2004 a hotarât ca dreptul de creanta al reclamantei de a cere despagubiri de la cooperativa absorbita prin fuziunea din 1999 era prescris începând cu anul 1989, sanctiunea prescriptiei nu e aplicabila în ceea ce priveste dreptul reclamantei de a cere despagubiri de la pârâta care s-a nascut abia de la data împlinirii conditiei suspensive avute în vedere de partile implicate în fuziunea prin absorbtie, respectiv din iulie 2003, în conditiile în care situatia juridica avuta în vedere de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia mentionata mai sus, era cea anterioara datei de 9.05.2002, când s-a pronuntat sentinta arbitrala nr.165.
Dreptul reclamantei de a cere despagubirile din prezenta actiune este un drept nou care a fost instituit în favoarea reclamantei în temeiul unei conventii încheiata în anul 1999 cu ocazia aprobarii de catre „A” a fuziunii prin absorbtie a cooperativei „C”.
Simplul fapt ca în ambele dosare reclamanta tinde a valorifica un drept de creanta, diferita fiind doar suma solicitata nu înseamna automat, cum sustine pârâta, ca este vorba despre acelasi drept de creanta.
Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este neîntemeiata.
Prin prezenta actiune reclamanta invoca un drept nascut sub conditie suspensiva la nivelul anului 1999 ca urmare a încuviintarii de catre „A” a fuziunii dintre „Co” si Cooperativa „C”, conditie care s-a împlinit în anul 2003 prin vânzarea complexului comercial de catre pârâta,acesta fiind momentul la care dreptul reclamantei s-a nascut si a putut fi cuantificat (19% din pretul de vânzare).
(Decizia nr.106/Ap din 28 iunie 2007 –L.F.)