Litigiu comercial evaluabil în bani. Conciliere directa prealabila. Conditii
C. proc. civ., art. 7201 si urm.
Ratiunea concilierii directe este aceea de a simplifica si degreva judecatile în materie comerciala având ca obiect pretentii de natura baneasca, pretentii ce pot fi solutionate pe cale amiabila si într-un termen scurt, aceasta ratiune fiind practic realizata si atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealalta parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinita dupa introducerea cererii de chemare în judecata, deoarece esential este ca partile prin vointa lor, exprimata neechivoc, sa staruie pentru a rezolva litigiul.
Prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, conditiile, locul, mijloacele si modalitatile de manifestare a vointei partilor, cât si continutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), dar nu reprezinta conditii cerute imperios de lege, astfel ca nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai daca partea dovedeste o vatamare.
(Decizia civila nr. 6 din 12 ianuarie 2010, Sectia comerciala, dr. C.B.N.)
Prin sentinta civila nr. 1014/P.I. din 13 octombrie 2009 pronuntata în dosarul nr. 938.1/325/2008 Tribunalul Timis a respins ca inadmisibila actiunea formulata de reclamanta S.C. X S.R.L. Timisoara în contradictoriu cu pârâta Regia Nationala P, Directia Timis având ca obiect despagubiri.
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut ca prin cererea înregistrata initial pe rolul Judecatoriei Timisoara sub dosar nr. 938/325/2008 societatea reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 179.335 lei cu titlu de despagubiri pentru paguba cauzata de animalele salbatice prin distrugerea recoltelor, în motivare aratând ca în data de 13 august 2007 reprezentantii sai au constatat ca în culturile de porumb s-au înregistrat pagube pricinuite de porcii mistreti, drept pentru care a fost înaintata primariei o adresa, la care s-a facut revenire la 21 si, respectiv, 28 august 2007, ultima fiind îndreptata si catre pârâta pentru a proceda la evaluarea pagubelor cauzate. La 31 august 2007 a fost întocmit de catre reprezentantul administratiei publice locale, al gestionarului fondului de vânatoare si al reclamantei un proces-verbal de constatare a pagubelor produse de vânat culturilor agricole. Desi initial pârâta a învederat ca despagubirile vor fi acordate numai în baza unei expertize de specialitate, care sa fie întocmita de un expert agreat de ea, în urma adresei din 11 octombrie 2007, prin care reclamanta solicita comunicarea termenului de efectuare a lucrarii de specialitate, intimata a precizat verbal ca societatea va fi despagubita exclusiv în temeiul unei hotarâri judecatoresti.
Prin sentinta civila nr. 11830 din 30 septembrie 2008 Judecatoria Timisoara a declinat competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timis – Sectia comerciala, retinând ca sunt incidente dispozitiile art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedura civila, având în vedere calitatea de comerciant a pârâtei si prezumtia de comercialitate instituita de art. 4 din Codul comercial, aplicabila si în privinta faptelor ilicite.
Prin sentinta civila nr. 1184/P.I. din 16 decembrie 2008 Tribunalul Timis a admis, la rândul sau, exceptia necompetentei materiale, declinând pricina Judecatoriei Timisoara, apreciind ca pentru a fi de competenta sectiei sale comerciale, pe lânga criteriul valoric, litigiul trebuie sa aiba natura comerciala. Or, fata de obiectul cauzei, nu se poate retine ca natura sa juridica ar fi una comerciala.
Împotriva sentintei tribunalului a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea hotarârii atacate, în sensul respingerii excep?iei de necompeten?a.
Prin decizia civila nr. 441 din 17 martie 2009 Curtea de Apel Timisoara, retinând calitatea de comerciant a pârâtei, precum si prevederile art. 4 din Codul comercial, a apreciat ca prezenta cauza este una comerciala si, în consecinta, a admis recursul, modificând hotarârea primei instante, în sensul respingerii excep?iei de necompeten?a materiala, pricina fiind reînregistrata la tribunal sub dosar nr. 938.1/325/2008.
La termenul din 7 octombrie 2009 prima instan?a a pus în discu?ie excep?ia lipsei procedurii concilierii, retinând ca în spe?a, urmare a admiterii recursului de catre curtea de apel, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, ca natura prezentului demers judiciar este una comerciala, nu civila, supusa, deci, jurisdic?iei comerciale a tribunalului. Ca atare, devin incidente prevederile art. 7201 din Codul de procedura civila, si cum societatea reclamanta nu a facut dovada ini?ierii procedurii de conciliere, iar potrivit art. 109 alin. (2) din acelasi cod sesizarea instantei putea fi facuta numai dupa parcurgerea procedurii reglementata de art. 7211 si urm., actiunea a fost respinsa ca inadmisibila.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta solicitând, în principal, desfiintarea în tot a hotarârii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, iar în subsidiar, modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecata ca fiind temeinica si legala, cu cheltuieli de judecata.
Prin decizia civila nr. 6 din 12 ianuarie 2010 pronuntata în dosarul nr. 938.2/325/2008 Curtea de Apel Timisoara a admis apelul reclamantei S.C. X S.R.L. si a desfiintat în tot hotarârea atacata, trimitând cauza spre rejudecare primei instante – Tribunalul Timis.
Pentru a decide astfel instanta de control judiciar a retinut ca în mod gresit judecatorul fondului a considerat ca în speta actiunea societatii reclamante este inadmisibila întrucât partea nu ar fi respectat procedura de conciliere directa impusa de dispozitiile art. 7201 din Codul de procedura civila, ceea ce constituie un fine de neprimire a cererii de chemare în judecata, raportat la art. 109 alin. (2) din acelasi cod.
Este adevarat ca potrivit primului text de lege, în procesele si cererile în materie comerciala evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecata, reclamantul este obligat sa încerce solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte, iar constatarea tribunalului în sensul ca S.C. X S.R.L. Timisoara nu a anexat actiunii sale introductive acte doveditoare privitoare la rezultatul concilierii este reala, însa în fata instantei de apel reclamanta a prezentat aceste înscrisuri, situatie în care nu se mai poate retine cu temei ca în speta nu s-ar fi urmat procedura prealabila impusa de legiuitor în asemenea litigii. Ratiunea concilierii directe este aceea de a simplifica si degreva judecatile în materie comerciala având ca obiect pretentii de natura baneasca, pretentii ce pot fi solutionate pe cale amiabila si într-un termen scurt, aceasta ratiune fiind practic realizata si atunci când încercarea de conciliere a reclamantului cu cealalta parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri sau când procedura concilierii a fost îndeplinita dupa introducerea cererii de chemare în judecata, deoarece esential este ca partile prin vointa lor, exprimata neechivoc, sa staruie pentru a rezolva litigiul. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în speta, natura comerciala a pricinii a fost stabilita irevocabil abia în urma pronuntarii de catre Curtea de Apel Timisoara a deciziei civile nr. 441 din 17 martie 2009, prin care a fost admis recursul pârâtei împotriva sentintei civile nr. 1184/P.I. din 16 decembrie 2008 a Tribunalului Timis, instanta care a retinut caracterul civil al litigiului, sentinta de declinare fiind modificata în tot, în sensul respingerii exceptiei de necompetenta materiala a tribunalului.
Instanta de fond în mod eronat a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii (invocata de pârâta prin notele de sedinta depuse la data de 1 septembrie 2008) si a respins actiunea pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe prevazuta de art. 7201 din Codul de procedura civila.
Astfel, prin notificarea nr. 210/02.04.2009 trimisa intimatei prin intermediul Biroului Executorului Judecatoresc M.S.R. & M.A.I. reclamanta, invocând art. 7201 din Codul de procedura civila, a notificat-o pe pârâta ca la data de 22 aprilie 2009 sa se prezinte la adresa din Timisoara, Str. I, nr. 6, ap. 1, orele 1500, pentru a determina termenul si modalitatea de plata a sumei de 179.335 lei privind paguba suferita de societate, la data mentionata din partea intimatei prezentându-se consilierul juridic, care a declarat ca institutia pe care o reprezinta este de acord doar cu plata sumei de 8.293,73 lei, stabilita prin expertiza extrajudiciara întocmita de dl. P.P. sau cu despagubirea reclamantei în natura cu porumb, în cantitatea specificata în lucrarea expertului agricol, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal depus în copie la dosar.
Într-adevar, notificarea nr. 210/02.04.2009 nu îndeplineste toate conditiile prevazute de art. 7201 din Codul de procedura civila, lipsind, spre exemplu, dovada concreta de comunicare a înscrisului (scrisoarea recomandata cu confirmare de primire, telegrama, telexul, faxul sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia), pentru a se putea stabili daca data fixata pentru conciliere a fost sau nu ulterioara celor 15 zile de la primirea actelor comunicate potrivit alin. 2 al acestui text de lege. Însa, nerespectarea unora din prevederile art. 7201 nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai daca partea dovedeste o vatamare. Daca demersul reclamantei ar fi ramas fara rezultat sau pârâta ar fi invocat si dovedit o vatamare, s-ar fi putut pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile. Dar pârâta nu numai ca nu invoca vatamarea, dar nici nu sustine neefectuarea concilierii prealabile pentru a paraliza actiunea reclamantei, prin întâmpinarea depusa la apel aratând doar ca aceasta poate fi luata în considerare, în opinia sa, numai în cazul introducerii unei noi cereri de chemare în judecata, aparare ce nu poate fi primita.
Având în vedere demersurile ambelor parti, precum si adresele emise de acestea, începând cu data de 9 august 2007, când a fost întocmit procesul-verbal nr. 2304/2007 prin care s-a stabilit, de comun acord, ca suprafata de 33 ha. cultivata de apelanta cu porumb a suferit anumite pagube cauzate de animalele salbatice, cultura aflându-se în stare de vegetatie, stadiul final al daunelor urmând sa fie determinat de un expert agricol autorizat, ar fi excesiv de rigida o interpretare în sensul ca în prezentul litigiu nu s-ar fi realizat încercarea de conciliere prevazuta de art. 7201 din Codul de procedura civila pentru a se putea promova actiunea în fata instantelor judecatoresti. Aceasta, si în considerarea faptului ca prevederile textului mentionat privind efectuarea concilierii prealabile în litigiile comerciale evaluabile în bani sunt obligatorii, în schimb termenele, conditiile, locul, mijloacele si modalitatile de manifestare a vointei partilor, cât si continutul concret al înscrisurilor sunt recomandate în respectivul articol, începând cu alin. (2), dar nu reprezinta conditii cerute imperios de lege, astfel ca nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, ci numai daca partea dovedeste o vatamare, dovada care în speta nu s-a facut.
Fata de cele retinute, întrucât tribunalul în mod gresit a judecat cererea reclamantei pe cale de exceptie, fara a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 297 alin. (1) din Codul de procedura civila, Curtea a admis apelul acesteia si, ca atare, a desfiintat hotarârea atacata si a trimis cauza spre rejudecare primei instante, urmând ca la rejudecarea pricinii judecatorul fondului sa analizeze si celelalte sustineri ale partilor.