LITIGIU DE MUNCA. CONTROLORI FINANCIARI LA
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI. NEACORDAREA
ACELUIASI COEFICIENT DE MULTIPLICARE CARE SE
ACORDA SI PERSONALULUI DIN CADRUL APARATULUI
CENTRAL, CAMEREI DE CONTURI A MUNICIPIULUI
BUCURESTI, AUTORITATII DE AUDIT. CONSIDERENTE.
Art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003
O.U.G. nr.160/2000
Legea nr.233/2006
O.G. nr.27/2007
O.G. nr.14/2008
Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii,
cu modificarile si completarile ulterioare, sistemul de salarizare a
personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral
sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de
stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin
lege.
Salarizarea controlorilor financiari, în perioada 2005-2008,
a fost reglementata de: O.U.G. nr.160/2000, cu modificarile si
completarile ulterioare, Legea nr.233/2006, O.G. nr.27/2007,
aprobata prin Legea nr.219/2007 si O.G. nr.14/2008.
Coeficientii de multiplicare au fost stabiliti în mod
diferentiat de autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central,
municipiul Bucuresti si Autoritatea de Audit, pe de o parte, si judete,
pe de alta parte, potrivit anexelor la actele normative anterior
enuntate, tinându-se seama de rolul, importanta si raspunderea ce
revin acestora în cadrul organului suprem de control financiar, de
complexitatea si riscurile functiei, de volumul de activitate.
( Decizia civila nr.724/R-CM din 02 decembrie 2008, pronuntata de
Curtea de Apel Pitesti - Sectia civila, pentru cauze privind Conflicte de Munca si
Asigurari Sociale si pentru cauze cu Minori si de Familie)
Prin actiunea civila înregistrata la data de 25.06.2006,
reclamantii A.V., B.A., C.Gh., C.A., I.A.M., M.C.I., N.M., O.E., P.I.C.,
S.M., S.R., S. Gh., S.B., S.I., T.D., T.C., T.C., T.L. A., V.Gh. si V.E.L., au
chemat în judecata pe pârâtii Curtea de Conturi a României si Ministerul
Economiei si Finantelor prin Directia Generala a Finantelor Publice Arges
pentru ca prin hotarârea ce o va pronunta instanta sa dispuna obligarea
Curtii de Conturi a României la acordarea aceluiasi coeficient de
multiplicare care se acorda si personalului din cadrul Aparatului Central,
Camerei de Conturi a Municipiului Bucuresti Autoritatii de Audit, pe
perioada 2005-2008, pâna la data efectuarii platii, actualizat cu indicele de
inflatie la data platii; sa fie obligata pârâta sa corecteze încadrarile salariale
ale controlorilor financiari, pe perioada iulie 2007-februarie 2008, potrivit
valorii de referinta sectoriala prevazuta de OUG nr.160/2000 pentru
functiile de demnitate publica si a sporului de vechime cuvenit si
mentinerea în continuare a acestor drepturi salariale; sa fie obligata Curtea
de Conturi a României sa efectueze rectificarile corespunzatoare în
carnetele individuale de munca în functie de admiterea capetelor de actiune
anterioare; Ministerul Economiei si Finantelor sa fie obligat sa vireze
pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitarii
drepturilor mai susmentionate, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantii au aratat, în esenta, ca
functioneaza în calitate de controlori financiari la Camera de Conturi a
judetului Arges din cadrul Curtii de Conturi a României, ca angajatii Curtii
de Conturi a României în aceste functii îsi desfasoara activitatea în cadrul
Directiilor judetene de control financiar, ulterior, în cadrul Directiei de
control financiar a mun. Bucuresti, în cadrul diviziilor sectoriale (aparatul
central) din cadrul Curtii de Conturi a României, precum si în cadrul
autoritatii de audit si ca indiferent de sectorul de activitate toti au aceleiasi
sarcini de serviciu, sunt supusi acelorasi restrictii si incompatibilitati astfel
ca ar trebui sa beneficieze de o salarizare egala. Cu toate acestea, prin
O.U.G. nr.160/2002, la stabilirea coeficientilor de multiplicare se face
diferentiere între controlorii financiari din cadrul camerelor de conturi
judetene pe de o parte si cei din cadrul camerei de conturi a municipiului
Bucuresti si din aparatul central al Curtii de Conturi, pe de alta parte.
Au mai aratat reclamantii ca aplicarea acestor dispozitii legale a
avut ca rezultat producerea unei discriminari între controlorii financiari care
îsi desfasoara activitatea în cadrul camerelor judetene de conturi si cei care
îsi desfasoara activitatea în cadrul Camerei de Conturi Bucuresti si în
aparatul central al curtii, încalcându-se astfel si art.14 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului si art.16 alin.1 din Constitutie, art.23
alin.2 din Declaratia Drepturilor Omului, art.2 din Pactul international cu
privire la drepturile civile si politice, art.4 din Carta Sociala europeana
revizuita.
În ceea ce priveste al doilea capat de cerere, reclamantii au
aratat ca aceste drepturi solicitate le-au fost recunoscute si acordate
anterior, prin sentinta civila nr.580/CM/2007 .
Au mai aratat reclamantii, ca potrivit art.7 alin.2 din Decretul
nr.72/1976, pârâta Curtea de Conturi are obligatia de a face mentiunile
corespunzatoare în carnetul de munca si ca Ministerul Economiei si
Finantelor, potrivit art.28 si art. 1 al.2 coroborat cu art.4 alin.2 si 3 din
Legea nr.500/2002 poate fi obligat la virarea sumelor destinate platii
acestor drepturi.
La data de 17.04.2008 pârâta Curtea de Conturi a României a
formulat întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauza a Consiliului
National pentru Combaterea Discriminarii si a solicitat respingerea actiunii
pentru urmatoarele motive.
Salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curtii de Conturi
a României se face prin indemnizatie lunara care se stabileste pe baza
valorii de referinta sectoriala înmultita cu coeficientul de multiplicare.
Acestia au fost stabiliti în mod diferentiat de autoritatea legiuitoare, pentru
aparatul central si municipiul Bucuresti, respectiv Camera de Conturi a
municipiului Bucuresti si la Autoritatea de Audit, pe de o parte si judete, pe
de alta parte, potrivit anexelor la O.U.G. nr.160/2000, la Legea
nr.233/2006, la O.G. nr.27/2007 si O.G. nr.14/2008, tinându-se seama de
rolul, importanta si raspunderea ce revin acestora în cadrul organului
suprem de control financiar, de complexitatea si raspunderile functiei, de
volumul de activitate. În ceea ce priveste constitutionalitatea dispozitiilor
legale de care depinde solutionarea cauzei, numai Curtea Constitutionala se
poate pronunta. În privinta încalcarii disp. art.116 din Constitutia
României, Curtea Constitutionala s-a pronuntat în sensul ca egalitatea în
drepturi nu înseamna uniformitate .
A mai aratat intimata ca nu au fost încalcate criteriile prevazute
de O.G. nr.137/2000 si ca nu s-a constatat de catre Consiliul National
pentru Combaterea Discriminarii savârsirea de catre curtea de Conturi a
vreunei fapte discriminatorii în sensul neacordarii drepturilor pretinse.
În ceea ce priveste al doilea capat de cerere , intimata a solicitat
ca reclamantii sa precizeze cuantumul valorii de referinta sectoriala în
functie de care pretind recalcularea drepturilor salariale si a aratat ca valorile
de referinta sectoriala aplicabile controlorilor financiari sunt cele prevazute
de O.G. nr.27/2007, aprobata prin Legea nr.219/2007 si O.G. nr.14/2007
si nu cele solicitate de reclamanti prin cererea de chemare în judecata,
prevazute pentru functiile de demnitate publica. De asemenea, a mai aratat
reclamanta ca potrivit O.U.G. nr.160/2000, O.G. nr.10/2007 si O.G.
nr.10/2008 sunt prevazute expres indemnizatiile pentru functiile de
demnitate publica numite din cadrul Curtii de Conturi, nemaiexistând o
valoare de referinta sectoriala pentru functiile de demnitate publica, iar
indemnizatiile controlorilor financiari se calculeaza pe baza valorii de
referinta sectoriala prevazuta în anexele la O.G. nr.27/2007 si O.G
nr.14/2007.
Curtea de Conturi a României a formulat la aceeasi data si
cerere de chemare în garantie a Ministerului Economie si Finantelor,
aratând ca potrivit Legii nr.500/2002 art.19, chematul în garantie are
atributia de a repartiza fondurile necesare salarizarii si de a lua masuri
pentru asigurarea echilibrului bugetar si aplicarea politicii financiare a
statului, precum si cheltuirea cu eficienta a resurselor financiare ,iar în baza
art.28 si 35 din Legea nr.500/2002 între intimata si Ministerul Economiei si
Finantelor exista raporturi juridice izvorâte din lege în temeiul carora
urmeaza sa fie obligat sa asigure fondurile necesare platii drepturilor banesti
pretinse de reclamantii din prezentul dosar.
La data de 3.09.2007 pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor
a formulat întâmpinare, invocând pe aceasta cale exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive.
In sustinerea acestei exceptii, s-a aratat ca ministrul finantelor
publice este ordonator principal de credite, asa cum este si presedintele
Curtii de Conturi a României, primul neputând fi obligat la plata pentru
salariatii altor institutii, invocându-se în acest sens disp. art.47 alin.4 din
Legea nr.500/2002 si, de asemenea, ca nu sunt îndeplinite conditiile
disp.art.25 din Decretul nr.31/1954 si a art.3(48) din H.G. nr.386/2007.
A mai aratat chemata în garantie ca obligarea sa la majorarea
creditelor bugetare aprobate Ministerului Public prin lege este inadmisibila
pentru ca rolul sau este doar de a monitoriza respectarea legii bugetului de
stat de catre ordonatorii principali de credite, iar suplimentarea cheltuielilor
stabilite prin legea bugetului de stat se poate face doar pe baza de lege, fiind
o chestiune de legiferare.
A mai sustinut chemata în garantie ca prin admiterea actiunii,
instanta si-ar depasi atributiile puterii judecatoresti.
Analizând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de
pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor, instanta apreciaza ca aceasta
este neîntemeiata pentru urmatoarele considerente:
Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala
pasiva în cauza, întrucât conform art.19 din Legea nr.500/2002
coordoneaza actiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire
la sistemul bugetar si avizeaza pregatirea proiectelor de legi bugetare anuale,
ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea contului
general anual de executie; potrivit art.3 alin.1 pct.2 din H.G. nr.208/2005
Ministerul Finantelor Publice si Agentiei Nationale de Administrare Fiscala
are, în principal, printre atributii: „elaboreaza proiectul bugetului de stat, al
legii bugetare anuale si raportul asupra proiectului bugetului de stat,
precum si proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând
rectificarea corespunzatoare”. În lipsa rectificarii bugetului cu sumele
necesare, Ministerul Justitiei se afla în imposibilitatea de a dispune de
fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanti. În consecinta, în baza
temeiurilor indicate anterior, tribunalul va respinge exceptia lipsei calitatii
procesuale pasive a Ministerului economiei si finantelor.
Prin sentinta civila nr.504/CM din 4 iunie 2008, Tribunalul
Arges – Sectia civila a admis în parte actiunea reclamantilor, a obligat pe
pârâta Curtea de Conturi a României sa acorde reclamantilor diferentele de
drepturi salariale calculate în functie de acelasi coeficient de care
beneficiaza personalul din cadrul aparatului central al Camerei de Conturi a
Municipiului Bucuresti si al aparatului central al Autoritatii de Audit pentru
perioada 4.03.2005-4.06.2008, sume ce urmeaza a fi actualizate cu indicele
de inflatie la data platii efective, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a
României sa corecteze încadrarile salariale ale reclamantilor pentru perioada
iulie 2007 – februarie 2008, potrivit valorii de referinta sectoriala prevazuta
de lege pentru functiile de demnitate publica si a sporului de vechime
cuvenit, a obligat pe pârâta Curtea de Conturi a României sa efectueze
mentiunile corespunzatoare în carnetele de munca ale reclamantilor,
conform celor dispuse anterior si a obligat pe pârâtul-chemat în garantie
Ministerul Economiei si Finantelor sa vireze pârâtei Curtea de Conturi a
României fondurile necesare achitarii drepturilor de mai sus.
A respins capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de
judecata ca nedovedit.
Pentru a hotarî astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Reclamantii sunt încadrati în functiile de controlori financiari la
Curtea de Conturi a României, respectiv ai Camerei de Conturi a judetului
Arges, functie pentru care salarizarea este reglementata de O.U.G
nr.160/13.10.2000, aprobata prin Legea nr.711/2001 cu modificarile
ulterioare.
Potrivit art. 2 din acest act normativ, baza de calcul pentru
stabilirea cuantumului indemnizatiei lunare a acestora este valoarea de
referinta sectoriala înmultita cu coeficientul de multiplicare prevazut în anexa
1. Analizând cuprinsul acesteia se observa ca pentru controlorii financiari cu
aceeasi vechime în munca, acelasi nivel de studii, aceeasi clasa si acelasi grad
din cadrul Camerei de conturi judetene si din aparatul central al Camerei de
Conturi coeficientul de multiplicare este diferit.
Prin sistemul de salarizare (institutie de dreptul muncii), se
întelege ansamblul principiilor, obiectivelor, formelor salarizarii care
determina conditiile de stabilire si acordare a salariilor (salariul compunându-
se din salariul de baza, indemnizatii, sporuri si adaosuri, conform art.155
din Codul muncii). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de
doua principii fundamentale: cel al egalitatii de tratament (art.154 din Codul
muncii) si cel al diferentierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu
treptele sau gradele profesionale, cu calitatea si cantitatea muncii, respectiv
conditiile de munca.
Ca atare, principiul egalitatii de tratament în salarizare
implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor
persoanelor aflate într-o situatie comparabila. Din moment ce reclamantii se
afla într-o situatie identica (nu doar comparabila) cu restul personalului din
celelalte structuri ale Camerei de Conturi, sub aspectul prestarii aceleiasi
munci în mod continuu sau succesiv, al detinerii acelorasi studii, vechimi,
clase si grade ca si restul personalului din aparatul central, rezulta ca aceasta
nu poate fi tratata diferit, în mod discriminatoriu fata de restul
personalului, prin refuzul aplicarii aceluiasi coeficient de multiplicare.
Singurele obiective si elemente care pot duce la o diferentiere în
sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional,
calitatea si cantitatea muncii, conditiile de munca.
În concluzie, prin neaplicarea aceluiasi coeficient de
multiplicare, reclamantii sunt în mod evident si grav discriminati deoarece
se afla în aceeasi situatie juridica si faptica ce fundamenteaza si genereaza
acest coeficient si pentru controlorii din cadrul aparatului central al Curtii
de Conturi.
Deci, reclamanta este discriminata în sensul art.2 alin.1, art.6
din O.U.G. nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzata acordarea aceluiasi
coeficient de multiplicare nu pentru ca nu ar îndeplini aceleasi conditii ca si
restul personalului si cu atât mai mult cu cât apartine aceleiasi categorii
profesionale ca si acestia, ci sub pretextul ca în cadrul celor doua organe
controlorii financiari ar avea un rol, o importanta si raspundere diferita.
Potrivit Legii nr.94/1992 republicata, a Normelor de control
financiar ulterior extern si de valorificare a constatarilor aprobate prin
Hotarârea nr.33/2003 a Plenului Curtii de Conturi, fisei postului, controlorii
din cadrul Camerei de Conturi judetene si cei din cadrul aparatului central al
Curtii de Conturi au aceleasi sarcini de serviciu, participa la aceleasi proceduri
de valorificare a constatarilor din actele de control/audit, sunt supusi
acelorasi restrictii si incompatibilitati, astfel ca este neîntemeiata sustinerea de
mai sus a pârâtei.
Existenta discriminarii directe a reclamantei rezulta si din
dispozitiile art.7 si art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului
(care garanteaza dreptul tuturor la protectie egala a legii împotriva oricarei
discriminari si dreptul la o remuneratie echitabila si satisfacatoare), art.7 din
Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale,
ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garanteaza dreptul la conditii de
munca juste si la egalitate de tratament în salarizare, fara nicio distinctie),
art.14 din Conventia europeana privind apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la aceasta Conventie
(care interzice discriminarile); art.4 din Carta sociala europeana revizuita
(ratificata prin Legea nr.74/1999) care garanteaza dreptul la o salarizare
echitabila, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c si f, art.54
alin.3, art.65 si art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care
garanteaza plata integrala a drepturilor de natura salariala, fara discriminari,
restrângeri sau limitari); art.20, art.16 alin.1, art.53 si art.41 din Constitutie
(care garanteaza aplicarea principiului nediscriminarii si în raport cu dreptul
la salariu, drept care face parte din continutul complex al dreptului
constitutional la munca) si care nu poate face obiectul unor limitari
discriminatorii). Potrivit art.16 alin.1 si 2 din Constitutia României, cetatenii
sunt egali în fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si discriminari, nicio
persoana nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor O.G. nr.137/2000, privind prevenirea
si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificarile si
completarile ulterioare, principiile egalitatii între cetateni, al excluderii
privilegiilor si discriminarilor sunt garantate în mod special în exercitarea
drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la munca, la libera
alegere a ocupatiei, la conditii de munca, la protectia împotriva somajului, la
un salariu pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru munca egala
este obligatorie o remuneratie egala, aspect ce se afla în contradictie cu
situatia de fata.
Art.23 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului
prevede faptul ca este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o
discriminare, la un salariu egal pentru munca egala or, munca a fost
acumulata în vechimea dobândita de reclamanti, la fel ca munca
personalului din aparatul central al Camerei de Conturi. Pactul
International cu privire la drepturile civile si politice stabileste la art.19
pct.3 ca exercitiul drepturilor si libertatilor poate impune si restrictii
privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speta, nu se poate aprecia
conform considerentelor expuse ca aplicarea unui coeficient de
multiplicare diferit aceleiasi categorii profesionale a fost justificata
pentru apararea securitatii nationale si a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidenta dispozitiilor art.27 alin.1
din O.G. nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispozitii
legale în baza carora actiunea este considerata întemeiata.
Instanta prin admiterea actiunii nu îsi depaseste atributiile
puterii judecatoresti pentru ca nu adauga la lege, nici nu realizeaza
controlul de constitutionalitate al dispozitiile O.U.G. nr.160/2000,asa
cum a sustinut pârâta prin întâmpinare, ci prin face aplicarea prioritara
a dispozitiilor Protocolului nr.12 la C.E.D.O., cu respectarea art.20
din Constitutie.
Cât priveste faptul ca prin salarizarea diferita a controlorilor
financiari nu s-a constatat de catre Consiliul Director al C.N.C.D.
savârsirea unei fapte de discriminare, instanta retine ca hotarârile acestui
organism nu au caracter obligatoriu, întrucât instantele judecatoresti
sunt independente si se supun numai legii (fiind suverane în cercetarea
starii de fapt si în aplicare legii), împrejurare confirmata si de art.27
din O.G. nr.137/2000, si de asemenea, ca actiunea în despagubiri a
persoanei discriminate nu este conditionata de sesizarea sau vreo
hotarâre a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
În ceea ce priveste al doilea capat de cerere, instanta apreciaza
ca si sub acest aspect actiunea este întemeiata.
Prin sentinta civila nr.580/CM/2007,Tribunalul Arges a admis
actiunea reclamantilor prin care solicitau corectarea încadrarilor salariale
pentru perioada 1.02.2007-30.06.2007 cu urmatoarea motivare:
Prin O.G. nr.9/2005 s-au stabilit cresterile salariale ce se vor
acorda personalului contractual din sectorul bugetar salarizat potrivit
O.U.G nr.24/2000 si personalului salarizat potrivit anexelor II si III la
Legea nr.154/1998.
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de
baza în sectorul bugetar si indemnizatiilor pentru persoanele care ocupa
functii de demnitate publica prevede la cap.VI „Indemnizatii pentru
persoanele care ocupa functii de demnitate publica, modul de calcul al
indemnizatiei lunare” astfel, cuantumul indemnizatiilor lunare se stabileste
pe baza valorii de referinta sectoriala înmultita cu coeficientul de
multiplicare.
Coeficientii de multiplicare pentru functiile de demnitate
publica din cadrul Curtii de Conturi, conform anexei II sunt: 20.3 pentru
presedinte, 17.9 pentru vicepresedinte, 16.5 pentru presedintele de sectie si
16.1 pentru consilieri de conturi.
Din coroborarea dispozitiilor O.G. nr.9/2005, referitor la
cuantumul indemnizatiei la data de 1.10.2005, cu cele ale Legii nr.154/1998
anexa II, rezulta o valoare de referinta sectoriala de 297,58 lei, mai mare cu
59,64 lei fata de 31.12.2004, însemnând o crestere de 25%.
De asemenea, O.G. nr.9/2005-la art.3 alin.5-prevede acordarea
cresterilor salariale pentru functiile de demnitate publica în doua transe,
respectiv 45% începând cu luna ianuarie 2005 din cresterea rezultata ca
diferenta între indemnizatia stabilita potrivit art.4 si indemnizatia lunara
stabilita din luna decembrie 2004, iar diferenta se acorda începând cu luna
decembrie 2005.
Ulterior, prin O.G. nr.3/23.01.2006, s-au stabilit cresteri
salariale inclusiv în privinta indemnizatiilor pentru persoanele care ocupa
functii de demnitate publica, în art.1 prevazându-se ca aceste indemnizatii
se majoreaza în doua etape si anume : cu 5% începând cu data de 1.02.2006
fata de nivelul din ianuarie 2006 si cu 6% începând cu 1.09.2006, fata de
nivelul din luna august 2006.
Pe de alta parte, prin O.G. nr.10/2007, la art.1 se prevede ca
indemnizatiile personalului care ocupa functii de demnitate publica stabilite
prin Legea nr.154/1998 avute la 31.12.2006 se majoreaza în 3 etape si
anume: cu 5% începând cu 1.01.2007, fata de nivelul din luna decembrie
2006, cu 2% începând cu 1.04.2007 si cu 11% începând cu 1.10.2007.
Fata de aceste dispozitii legale, rezulta ca pârâta Curtea de
Conturi avea obligatia de calcul a indemnizatiei lunare si reactualizarea
periodica a acesteia, precum si de plata a ei în cuantum corect.
Pentru perioada iulie 2007-februarie 2008 a fost în vigoare tot
O.G. nr.10/2007, O.G. nr.10/2008 urmând a intra în vigoare începând cu
26.06.2008. Cum reclamantii se afla într-o situatie similara celei avute în
vedere la pronuntarea sentintei nr.580/CM/2007, ramasa irevocabila si
cum prin aceasta s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca reclamantilor li se
cuvine corectarea încadrarii salariale în raport de cresterile stabilite prin
O.G. nr.3/2006 si O.G. nr.10/2007 a decide ca aceste drepturi nu li se mai
cuvin, începând cu iulie 2007 ar încalca autoritatea de lucru judecat a
hotarârii, astfel ca se mentine obligarea Curtii de Conturi de a calcula si
reactualiza indemnizatia lunara a controlorilor financiari periodic pentru
perioada indicata în actiune.
Referitor la sporul de vechime în munca solicitat, tribunalul mai
retine ca aceasta categorie profesionala era prevazuta în anexa 4/2 la Legea
nr.154/1998, anterior salarizarii acesteia prin O.U.G. nr.160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998 stabilea cu privire la
indemnizatiile pentru persoane care ocupa functii de demnitate publica, ca
dispozitiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care se afla si
sporul pentru vechimea în munca, ramân în vigoare.
Desi sporul de vechime în munca era prevazut de Legea
nr.50/1995, iar aceste dispozitii au fost abrogate prin art.6 alin.1 din
O.U.G. nr.160/2000, nici o dispozitie legala nu a abrogat expres art.24
alin.3 din Legea nr.154/1998 prin care se recunoaste practic dreptul
controlorilor financiari la acest spor.
Aceeasi regula era stabilita si de Legea nr.154/1998.art.19. Cu
toate acestea, legiuitorul a recunoscut dreptul reclamantilor la sporul pentru
vechimea în munca si nici o dispozitie ulterioara nu a abrogat expres sau
implicit dispozitiile care au consacrat acest drept.
Împotriva sentintei instantei de fond, în termen legal, au
declarat recurs Ministerul Economiei si Finantelor precum si Curtea de
Conturi a României.
Ministerul Economiei si Finantelor a invocat dispozitiile art.304
pct.9 Cod pr.civila, în sensul ca, în mod gresit prima instanta a admis
cererea de chemare în garantie a acestei institutii, solicitând respingerea
acestei cereri, deoarece institutia nu are calitate procesuala pasiva. Astfel s-a
precizat ca nu exista un raport juridic între intimatii-reclamanti si Ministerul
Economiei si Finantelor si, mai mult decât atât, prin atributiile enumerate
expres în art.19 din Legea nr.500/2002, institutia respectiva nu are atributii
privind obligatia platii virarii si alocarii de fonduri din bugetul de stat.
Curtea de Conturi a României a solicitat admiterea recursului
pentru doua critici si anume:
- în mod gresit s-a admis primul capat de cerere (invocându-se
dispozitiile art.304 pct.9 Cod pr.civila), nefiind vorba de nici o discriminare,
hotarârea judecatoreasca fiind abuziva si fiind încalcate deciziile nr.818-821
din 3 iulie 2008 ale Curtii Constitutionale, cu atât mai mult cu cât sistemul
de salarizare al personalului din autoritatile si institutiile publice se stabileste
prin lege;
- solutia este nelegala si cu privire la admiterea capatului doi din
actiune, deoarece nu mai exista o valoare de referinta sectoriala pentru
functiile de demnitate publica, iar indemnizatiile controlorilor financiari se
calculeaza pe baza valorii de referinta sectoriala prevazuta în anexele la
O.G. nr.27/2007, aprobata de Legea nr.219/2007, si O.G. nr.14/2008.
S-a depus de catre intimatii-reclamanti la dosar o întâmpinare
prin care s-a solicitat respingerea recursului Curtii de Conturi a României
pe considerentul ca instanta a avut în vedere dispozitiile art.14 din
Conventia Europeana a Drepturilor Omului si art.20 din Constitutie, în
sensul ca în mod corect a stabilit instanta de fond ca întrucât exista aceeasi
lege de salarizare si ocupa aceleasi functii, în sensul ca îsi desfasoara
activitatea în aceleasi institutii, fiind supusi unor reglementari legale
comune, acestia sunt discriminati prin neaplicarea unitara a acestora.
Referitor la cel de-al doilea capat de cerere, s-a solicitat
respingerea recursului declarat de aceeasi institutie pe considerentul ca
drepturile solicitate au fost recunoscute si acordate anterior de catre
Tribunalul Arges prin sentinta civila nr.580/CM/1 octombrie 2007, ramasa
definitiva si irevocabila.
În fine, referitor la recursul formulat de catre Ministerul
Economiei si Finantelor se precizeaza ca în mod corect a fost respinsa
exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de catre aceasta parte, cu
considerentul ca potrivit art.28 din Legea nr.500/2002, acesta are atributii
privind repartizarea fondurilor necesare salarizarii si angajeaza cheltuielile
din bugetele aprobate conform legii.
Examinând actele si lucrarile dosarului, Curtea a constatat ca
recursul formulat de Ministerul Economiei si Finantelor este nefondat, iar
recursul declarat de Curtea de Conturi a României este fondat, cu
consecinta admiterii acestuia în sensul modificarii în parte a sentintei
atacate si respingerii primului capat din cerere, mentinându-se în rest
dispozitiile sentintei.
Referitor la recursul formulat de Ministerul Economiei si
Finantelor, Curtea a retinut urmatoarele:
Astfel, în mod legal a retinut instanta de fond calitatea
procesuala pasiva a acestei institutii, întrucât, conform art.19 din Legea
nr.500/2002 coordoneaza actiunile care sunt în responsabilitatea
Guvernului cu privire la sistemul bugetar si avizeaza pregatirea proiectelor
de legi bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind
aprobarea contului general anual de executie, iar potrivit art.3 alin.1 pct.2
din H.G. nr.208/2005, elaboreaza proiectul bugetului de stat, a legii
bugetare anuale si raportul asupra proiectului bugetului de stat, operând
rectificarea corespunzatoare.
În lipsa acestei rectificari a bugetului, Curtea de Conturi se afla
în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de
reclamanti.
În ceea ce priveste recursul declarat de Curtea de Conturi a
României s-a retinut de catre curte ca a doua critica este nefondata pentru
urmatoarele considerente.
În mod legal a admis prima instanta al doilea capat de cerere
formulat de intimatii-reclamanti.
Astfel, prin sentinta civila nr.580/CM/2007, Tribunalul Arges a
admis actiunea reclamantilor prin care solicitau corectarea încadrarilor
salariale pentru perioada 1.02.2007-30.06.2007, sume care vor fi
reactualizate cu indicele de inflatie la data platii efective, acest lucru
efectuându-se potrivit valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege
pentru functiile de demnitate publica si a sporului de vechime cuvenit.
Prin aceeasi sentinta a fost obligata recurenta Curtea de Conturi
a României sa faca mentiunile corespunzatoare în carnetele de munca ale
reclamantilor conform celor dispuse anterior.
De remarcat, ca împotriva acestei sentinte recurenta Curtea de
Conturi a României nu a declarat recurs, situatie fata de care, prin decizia
civila nr.607/R/CM/4.12.2007 a ramas irevocabila prin respingerea
recursului declarat de Ministerul Economiei si Finantelor.
Cum reclamantii se afla într-o situatie similara celei avute în
vedere la pronuntarea sentintei civile nr.580/CM/2007, ramasa irevocabila,
si cum prin aceasta s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca
reclamantilor li se cuvine corectarea încadrarii salariale în raport de
cresterile stabilite prin O.G. nr.3/2006 si OG nr.10/2007, a decide ca
aceste drepturi nu li se mai cuvin începând cu iulie 2007, ar însemna
încalcarea autoritatii de lucru judecat.
Referitor la sporul de vechime în munca solicitat legal s-a
retinut ca aceasta categorie profesionala era prevazuta în anexa 4/2 la Legea
nr.154/1998, anterior salarizarii acesteia prin O.U.G. nr.160/2000.
Art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998, stabilea cu privire la
indemnizatiile pentru persoanele care ocupa functii de demnitate publica, sa
dispozitiile legale referitoare la alte drepturi salariale, printre care si sporul
privind vechimea în munca, ramân în vigoare.
Cu alte cuvinte, nici o dispozitie legala nu a abrogat expres
art.24 alin.3 din Legea nr.154/1998.
Prima critica formulata de catre recurenta Curtea de Conturi a
României este însa fondata si va fi admisa pentru urmatoarele considerente.
Solutia pronuntata de prima instanta este nelegala, deoarece, cu
privire la încalcarea principiului constitutional a egalitatii în drepturi
consacrat de art.16 din Constitutia României, Curtea Constitutionala a
stabilit ca, instituirea si diminuarea drepturilor salariale, acordarea într-o
anumita perioada de timp, modificarea ori încetarea acordarii lor, stabilirea
categoriilor de personal salariat care beneficiaza de acestea precum si a altor
conditii si criterii de acordare, tin de competenta si optiunea exclusiva a
legiuitorului.
De asemenea, potrivit deciziilor nr.818-821 din 3 iulie 2008
pronuntate de Curtea Constitutionala, s-a constatat ca prevederile art.1,
art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind sanctionarea
tuturor formelor de discriminare, sunt neconstitutionale în masura în care,
din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta
sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,
considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe
cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit deciziei Curtii Constitutionale nr.818/3 iulie 2008, un
asemenea înteles al dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr.837/2000, prin
care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme
juridice instituite prin lege si de a crea în locul acestora alte norme sau de a
le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident
neconstitutional si încalca principiul separatiei puterilor consacrat în art.1
alin.4 din Constitutie, precum si prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu
care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
În virtutea textelor constitutionale mentionate, Parlamentul si
prin derogare legislativa în conditiile art.115 din Constitutie, Guvernul, au
competenta de a institui, modifica si abroga norme juridice de aplicare
generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea
lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia (art.126 alin.1 din Legea
fundamentala), adica de a solutiona aplicând legea litigiile dintre subiectele
de drept cu privire la existenta, întinderea si exercitarea drepturilor lor
subiective.
În speta dedusa judecatii, nu se poate retine întrunirea
elementului de analogie sau comparabilitate între cele doua categorii de
controlori financiari, respectiv cei care-si desfasoara activitatea în Camerele
de conturi judetene, pe de o parte, si cei de la Camera de Conturi a
Municipiului Bucuresti si a aparatului central, pe de alta parte, întrucât
încadrarea diferita este generata, cum era si normal, de atributiile diferite ale
acestora.
Potrivit art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cu
modificarile si completarile ulterioare, sistemul de salarizare a personalului
din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si
bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege.
Principiul prestabilirii drepturilor salariale din autoritatile si
institutiile publice prin lege-exceptie de la principiul negocierii-se justifica
având în vedere ca este vorba de personal angajat la unitatile statului, iar
aceste salarii se suporta din fonduri bugetare.
Salarizarea controlorilor financiari, în perioada 2005-2008, a
fost reglementata de: O.U.G. nr.160/2000, cu modificarile si completarile
ulterioare, Legea nr.233/2006, O.G. nr.27/2007, aprobata prin Legea
nr.219/2007 si O.G. nr.14/2008.
Coeficientii de multiplicare au fost stabiliti în mod diferentiat
de autoritatea legiuitoare, pentru aparatul central, municipiul Bucuresti si
Autoritatea de Audit, pe de o parte, si judete, pe de alta parte, potrivit
anexelor la actele normative anterior enuntate, tinându-se seama de rolul,
importanta si raspunderea ce revin acestora în cadrul organului suprem de
control financiar, de complexitatea si riscurile functiei, de volumul de
activitate.
Fata de cele aratate mai sus, Curtea, în baza disp.art.312 si 316
Cod procedura civila a admis recursul Curtii de Conturi a României în
sensul ca a modificat sentinta în parte si a respinge primul capat din
actiune, mentinând în rest dispozitiile sentintei. Recursul formulat de
Ministerul Economiei si Finantelor a fost respins ca nefondat.