Mentinerea starii de arest în cursul judecatii. Inculpat minor. Grad sporit de periculozitate a infractorului. Subzistenta temeiurilor care au determinat luarea masurii.
Este adevarat, ca într-o practica constanta Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nu se justifica privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumtiei data de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul si pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmaririi penale sau de a savârsi o alta infractiune. Însa, tot la fel de adevarat este ca aceeasi curte a decis în mod constant ca daca indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpanitor, în pofida prezumtiei de nevinovatie, fata de regula respectarii libertatii individuale fixata de Conventie, mentinerea în detentie a unui acuzat este legitima.
Codul de procedura penala:art. 300/2 , art. 160/b.
CEDO: art. 5 pct. 1 lit. c).
Sectia pentru cauzele cu minori si de familie – Decizia penala nr. 99/29 septembrie 2008
Constata ca prin încheierea penala pronuntata la data de 24 septembrie 2008 de Tribunalul Sibiu – Sectia penala în dosar nr. 2525/85/2008 s-a dispus, printre altele, în temeiul art. 300/2 Cod procedura penala raportat la art. 160/b Cod procedura penala mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatilor S. I. E si C. M.
În motivarea încheierii Tribunalul a retinut, în esenta, ca cei doi numiti inculpati au fost arestati în data de 9 iunie 2008 sub acuza comiterii infractiunii de viol, motivat de faptul ca la data de 8 iunie 2008 au violat-o pe minora R. S., în vârsta de 13 ani, împreuna cu alti inculpati, prin constrângere si profitând de imposibilitatea acesteia de a se apara si ca masura arestarii preventive se impune a fi mentinuta, întrucât se mentin în continuare temeiurile care au stat la baza luarii masurii arestarii preventive, precum si sunt îndeplinite exigentele art. 5 din CEDO, referitoare la cazurile în care o persoana poate fi lipsita de libertate. Se mai arata ca raportat la stadiul procedurii, faza cercetarii judecatoresti, mentinerea în stare de arest preventiv a inculpatilor este justificata si de necesitatea solutionarii cu celeritate a cauzei.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termen inculpatii S.I.E si C. M.
Inculpatii recurenti, personal si prin aparatorul ales, au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii penale atacate si rejudecând cauza, revocarea masurii arestarii preventive luata fata de inculpati si punerea acestora de îndata în stare de libertate sustinând ca nu mai subzista temeiurile prevazute de art. 148 lit. f) Cod procedura penala, raportat la împrejurarea ca inculpatii au cooperat cu magistratii, probatiunea a fost administrata, martorii fiind audiati, nu au influentat desfasurarea normala a procesului, sunt minori si nu au antecedente penale, astfel ca nu prezinta pericol concret pentru ordinea publica, iar din actele medicale depuse la dosar nu rezulta ca partea civila ar fi suferit leziuni pe corp sau pe picioare si nu rezulta ca inculpatii ar fi savârsit infractiunea de viol.
Prin decizia penala nr. 99 din 29 septembrie 2008 , Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia pentru cauze cu minori si de familie a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpatii S.I.E si C. M.
Pentru a pronunta aceasta decizie , s-a retinut în considerentele instantei de recurs urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 383/P/2008 din 24 iunie 2008, Ministerul Public - Parchetul de pe lânga Tribunalul Sibiu, a dispus, printre altele, trimiterea în judecata, în stare de arest preventiv, a inculpatului S. I. E. pentru savârsirea infractiunii de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a) , alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea disp. art. 75 lit. c) Cod penal si a inculpatului C. M. ( minor la data comiterii presupusei faptei) pentru savârsirea aceleiasi infractiunii, cu aplicarea dispozitiilor speciale privind minoritatea – art. 99 si urm. Cod penal, retinându-se ca, la data de 8 iunie 2008 au violat-o pe minora R. S., în vârsta de 13 ani, împreuna cu alti inculpati, prin constrângere si profitând de imposibilitatea acesteia de a se apara .
Masura arestarii preventive a fost dispusa prin baza Încheierii penale nr. 37/2008 pronuntata la 9 iunie 2008 de Tribunalul Sibiu, ramasa definitiva prin încheierea penala nr. 12/2008 a Curtii de Apel Alba Iulia, apreciindu-se ca sunt întrunite cerintele art. 143 si 148 lit. f) Cod proc. penala, fapta fiind sanctionata cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si existând probe certe ca lasarea în libertate a inculpatilor prezinta pericol concret pentru ordinea publica.
La termenul de judecata din 26 iunie 2008 instanta de fond a procedat, din oficiu, în temeiul art. 300/1 din Codul de procedura penala la verificarea, în camera de consiliu, a legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a recurentilor inculpati, dispunând , în baza acestui text de lege, precum si în baza disp. art. 160/b si, respectiv, art. 160/h Cod procedura penala mentinerea detentiei provizorie a recurentilor inculpati. Ulterior, la termenele de judecata din 16 iulie 2008 si 20 august 2008, instanta de fond a dispus, în conformitatea cu dispozitiile art. 300/2 Cod procedura penala rap. la art. 160/b si 160/h din acelasi cod de procedura la verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a recurentilor inculpatii, dispunând, în baza acestor texte de lege mentinerea detentiei provizorii a inculpatilor recurentii.
Curtea constata ca la data de 16 iulie 2008 judecatorul de fond a început faza cercetarii judecatoresti audiind 5 din cei 6 inculpati, printre care si pe recurentii inculpati S. I. E. si C. M., cercetare judecatoreasca ce a continuat cu audierea victimei si a martorilor G. G., G. A. si J. C. C.
La termenul de judecata din 24.09.2008 , instanta de fond a procedat din nou în baza textelor de lege mentionate la verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive a recurentilor inculpati, apreciindu-se ca se impune în continuare mentinerea masurii preventive luate fata de numitii inculpati recurenti. Aceasta încheiere penala este supusa actualului control de legalitate urmare a declararii recursului de catre inculpatii S.I.E. si C.M.
Examinând actele si lucrarile dosarului, Curtea constata ca motivele de recurs referitoare la inexistenta vinovatiei inculpatilor cu privire la fapta retinuta în sarcina lor nu pot forma obiectul prezentei cauze, ele urmând a fi analizate de judecatorul de fond pe baza materialului probator administrat în cauza, el fiind singurul îndrituit în procedura judecatii în prima instanta sa se pronunte cu privire la temeinicia si legalitatea acuzatiei ce i se aduce fiecarui inculpat. .
Un alt motiv de casare se refera la împrejurarea ca au disparut temeiurile care au impus luarea masurii arestarii preventive, neexistând probe certe ca lasarea în libertate a recurentilor inculpati prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Potrivit dispozitiilor art. 5 din Conventia (europeana) a drepturilor omului (denumita în continuare CEDO) si art. 23 din Constitutie, masura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când exista motive verosimile ca s-a savârsit o infractiune sau exista motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica sa se savârseasca o noua infractiune, fiind necesara, astfel, apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea în bune conditii a procesului penal.
Aspectele retinute de catre instanta de fond în încheierea de sedinta pronuntata, cum ca în actualul stadiu procesual inculpatii recurenti prezinta pericol pentru ordinea publica si ca subzista în continuare temeiurile care au determinat arestarea initiala si care impun în continuare privarea de libertate, sunt însusite de catre Curtea de apel, deoarece ele au fundamentare faptica în probatoriul cauzei si corespund dispozitiilor legale în materia mentinerii starii de arest preventiv a inculpatului.
Curtea de apel retine ca infractiunea pentru care recurentii inculpati au fost trimisi în judecata prezinta o gravitate deosebita de mare, fapta de care sunt acuzati având rezonanta în rândul opiniei publice si determinând reactia negativa a acesteia fata de împrejurarea ca persoane asupra carora planeaza astfel de acuzatii sunt judecate în stare de libertate.
Curtea are a aminti ca în actualul stadiu procesual judecatorul este chemat doar sa stabileasca daca exista probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penal, daca este incident vreunul dintre cazurile de arestare (art. 148 Cod procedura penala ) si daca se mentin temeiurile care au determinat luarea masurii arestarii preventive ( art. 300/2 , 160 Cod procedura penala ).
Sub acest aspect este de precizat ca, în speta, probatoriul administrat în cauza pâna în acest moment procesual din iunie 2008 demonstreaza ca temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea masurii arestarii preventive a recurentilor inculpati continua sa subziste, deoarece martorii care au fost audiati în cauza si partea vatamata audiata de asemenea de catre instanta de judecata confirma starea de fapt retinuta în rechizitoriu.
Nici sustinerea ca, în speta, lasarea inculpatilor în libertate nu mai prezinta pericol pentru ordinea publica nu poate fi primita, cazul prevazut de art.148 lit. f) Cod procedura penala continua sa subziste.
Pericolul concret pentru ordinea publica poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstantele personale ale inculpatului .
Astfel, raportat la natura infractiunii imputate inculpatilor, respectiv infractiunea cea mai grava care aduce atingere vietii sexuale a persoanei, modalitatea si împrejurarile concrete în care se presupune ca s-a comis fapta – sase inculpati, printre care si minori, împreuna , într-un loc greu accesibil publicului, asupra unei fete de doar 13 ani, duc la concluzia ca lasarea în libertate a recurentilor inculpati prezinta cel putin pentru moment pericol concret pentru ordinea publica.
Este adevarat, ca într-o practica constanta Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nu se justifica privarea de libertate a unei persoane doar pe baza prezumtiei data de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul si pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmaririi penale sau de a savârsi o alta infractiune. Însa, tot la fel de adevarat este ca aceeasi curte a decis în mod constant ca daca indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpanitor, în pofida prezumtiei de nevinovatie, fata de regula respectarii libertatii individuale fixata de Conventie, mentinerea în detentie a unui acuzat este legitima ( CEDH,26 ianuarie 1993, W.c/Suisse, 13 iulie 1996,Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/ Italie), asa cum este cazul în speta.
Analizând masura arestarii preventive a inculpatului si din perspectiva dispozitiilor art. 5 paragraf 1 lit. c) din Conventie, Curtea de Apel constata ca sunt îndeplinite exigentele acestui text de lege, arestarea inculpatilor recurenti pâna la acest moment procedural fiind legitima.
Referitor la sustinerile inculpatului Ciurar Mircea, minor la data comiterii presupusei fapte, care a aratat prin aparatorul desemnat din oficiu ca arestul preventiv este o masura de exceptie prin raportare la disp. art.37 lit.b) din Legea nr.18/1990, cu privire la ratificarea Conventiei privind drepturile copilului, Curtea apreciaza ca dispozitiile din Conventia cu privire la drepturile copiilor nu trebuie a fi interpretate în sensul ca minorii banuiti a fi savârsit fapte penale de o mare gravitate pot sa nu raspunda pentru faptele lor invocând starea de minoritate si drepturile copilului în detrimentul unei parti vatamate de numai 13 ani. Este adevarat ca cercetarea în stare de arest preventiv a minorilor este o masura de exceptie, dar aceasta masura se impune atunci când inculpatii minori sunt banuiti a fi savârsit o infractiune de mare gravitate si care prezinta un pericol social concret datorita împrejurarilor în care a fost savârsita si, mai ales asupra unei victime minore incapabila de a se apara.
În ce priveste faptul ca inculpatii au recunoscut partial faptele, nu poseda antecedente penale si regreta faptele, acestea sunt circumstante personale de care se va tine seama în eventualitatea în care se va aduce o solutie de condamnare a recurentilor inculpatilor .
Fata de cele aratate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. p., recursurile inculpatilor vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedura penala numitii recurenti vor fi obligati la plata sumei de câte 50 lei, cheltuieli judiciare catre stat.