Minor. Plasament în regim de urgenta. Lipsa consimtamântului persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigura protectia copilului. Interesul superior al minorului. Cenzurarea masurii.
Legea nr. 272/2004 : art. 64,66.
Pentru a ocroti copilul abuzat sau neglijat, plasamentului în regim de urgenta se poate dispune fara a exista consimtamântul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigura protectia copilului respectiv, dar cu obligatia directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului de a sesiza instanta judecatoreasca în termenul prevazut de lege care va proceda potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
Sectia pentru cauze cu minori si de familie - Decizia civila nr. 106/15 decembrie 2008
Prin sentinta civila nr. 1413/2008 pronuntata de Tribunalul Alba - Sectia civila în Dosar nr. 5502/107/2008 s-a admis actiunea formulata de petenta DGASPC Alba în contradictoriu cu intimatii A.M., Coordonatorul Centrului de Primire în Regim de Urgenta „P.” si Presedintele Consiliului Judetean si s-a înlocuit plasamentul în regim de urgenta stabilit prin dispozitia nr. 259/30.09.2008 a Directorului General al DGASPC Alba, pentru minorii A.I.M. si A.M.,fii lui A.M. si A.I. (decedata) cu masura plasamentului la Servicii Comunitare pentru Protectia Copilului Blaj, Centrul de Plasament Blaj.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre s-a retinut, în esenta, ca cei doi minori A.I.M. si A.M. locuiesc împreuna cu tatal lor, intimatul A.M., mama fiind decedata, ca probele dosarului releva existenta unui climat tensionat si violent în care traiesc minorii, tatal consuma frecvent alcool si pe acest fond este violent, ca familia extinsa – bunica si unchiul matern nu doresc sa se ocupe de cresterea si educarea minorilor, context în care s-a apreciat ca interesul superior al copiilor reclama instituirea unei masuri de protectie speciala, respectiv, masura plasamentului, astfel cum s-a solicitat în mod legal si temeinic prin cererea de chemare în judecata formulata de D.G.A.S.P.C. Alba suspusa prezentei judecati.
Împotriva acestei sentinte civile a declarat recurs în termen, motivat intimatul A.M., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se sustine, în esenta, printre altele ca hotarârea atacata încalca principiul interesului superior al copilului, raportat la declaratiile celor doi minori care au aratat ca doresc sa se întoarca acasa, în acest sens fiind si declaratia tatalui minorilor, intimatul recurent, ca instanta de fond nu a respectat principiul rolului activ al judecatorului prin aceea ca nu a administrat probe în vederea stabilirii adevarului în cauza si ca masura plasamentului în regim de urgenta a fost luata abuziv, neexistând acordul tatalui, fiind încalcate dispozitiile art. 65 din Legea nr. 272/2004.
În drept, s-a invocat, printre altele, cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
Prin decizia civila nr. 106/2008 pronuntata la data de 15 decembrie 2008 de Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia pentru cauze cu minori si de familie s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul intimat A.M.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre s-a retinut, în esenta, urmatoarele:
Examinând actele si lucrarile dosarului prin prisma motivului de recurs invocat de catre recurentul intimat - art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, instanta de recurs apreciaza ca hotarârea pronuntata nu este lipsita de temei legal si nici nu a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
În concret, din interpretarea dispozitiilor art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (denumita în continuare Legea nr.272/2004) si art.24 din acelasi act normativ, se retine ca ceea ce urmeaza a lua în considerare la înlocuirea masurii de protectie a plasamentului în regim de urgenta cu masura plasamentului este interesul superior al copilului. Împrejurarea ca minorul în vârsta de peste 10 ani a declarat ca doreste reintegrarea în familia naturala, nu pot fi considerata a fi determinanta, atâta timp cât se dovedeste ca mentinerea masurii de protectie speciala a plasamentului este în interesul superior al copilului.
Interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, din mentinerea copilului în afara mediului familial, mediu care i-ar putea primejdui cresterea si educarea.
Potrivit art. 64 alin. 1) coroborat cu art.65 din Legea nr. 272/2004 masura plasamentului în regim de urgenta se stabileste de catre directorul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala în care se gaseste copilul gasit sau cel abandonat de catre mama în unitati sanitare ori copilul abuzat sau neglijat, în situatia în care nu se întâmpina opozitie din partea reprezentantilor persoanelor juridice, precum si a persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigura protectia copilului respectiv.
În art. 66 alin. 1) din Legea nr. 272/2004 se prevede ca „În situatia plasamentului în regim de urgenta dispus de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, aceasta este obligata sa sesizeze instanta judecatoreasca în termen de 48 de ore de la data la care a dispus aceasta masura.”
Din economia acestor dispozitii legale, rezulta ca, plasamentul unui minor în regim de urgenta este o masura speciala de protectie, cu caracter temporar, care se stabileste în situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si în situatia copilului gasit sau abandonat în unitatile sanitare. Pentru a ocroti copilul aflat în asemenea situatii, masura poate fi dispusa si de directorul DGASPC, urmând ca ea sa fie cenzurata de instanta de judecata în termen de 48 ore de la luarea ei.
Mergând pe aceeasi interpretare rezulta ca masura plasamentului în regim de urgenta se poate dispune fara a exista consimtamântul persoanelor fizice care au în îngrijire sau asigura protectia copilului respectiv, dar cu obligatia directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului ( denumita în continuare DGASPC) de a sesiza instanta judecatoreasca în termenul prevazut de lege care va proceda potrivit art. 66 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
În raport de aceste considerente, sustinerile recurentului ca masura plasamentului în regim de urgenta a fost luata abuziv de catre directorul DGASPC în lipsa consimtamântului tatalui minorilor nu sunt fondate, fiind îndeplinite exigentele art. 64 si 65 din lege.
Este adevarat ca parintii sunt responsabili fata de evolutia si dezvoltarea copilului si ca fiecare copil ar trebui sa fie crescut de parintii sai naturali însa atunci când se constata ca separarea copilului de parinti este necesara în interesul superior al copilului, instanta de judecata va decide scoaterea copilului din familie împotriva vointei parintilor si instituirea unei masuri de protectie, asa cum este cazul în speta.
În concret, probele dosarului releva ca recurentul, tatal celor doi minori, desi prezinta conditii materiale pentru cresterea si educarea celor doi minori, nu prezinta garantii morale privitoare la asumarea responsabilitatii educarii, cresterii si îngrijirii lor în conditii normale de trai. Exista, cel putin pâna în acest moment, riscul ca prin reintegrarea minorilor în familie sa le fie primejduita cresterea si educarea.
Este de necontestat, ca în familia naturala climatul existent este unul conflictual, generat de excesele de furie ale tatalui si de consumul de alcool al acestuia, de rigiditatea în comunicare dintre tata si cei doi copii si de abuzul fizic si emotional la care sunt supusi minorii din partea tatalui.
Este adevarat, ca audiati de catre instanta de fond minorii au opinat în sensul de a fi reintegrati în familia naturala, însa Curtea apreciaza ca raportat la vârsta copiilor, la probatoriul administrat cauzei, opiniile celor doi copii nu pot fi considerate determinante atâta timp cât s-a dovedit ca întoarcerea lor în mediu familial le-ar putea primejdui sanatatea, cresterea si educarea, si le-ar produce traume psihice datorate comportamentului tatalui.
Nu este de neglijat a se preciza ca, cresterea si educarea copilului în mediul familial este un deziderat suprem al legii, însa în cauza de fata cel putin pentru moment si tinând seama si de principiul interesului superior al copilului se impune înlocuirea masurii plasamentului în regim de urgenta pentru cei doi minori cu masura plasamentului.
Sustinerile recurentului, în sensul ca instanta, în temeiul art. 129 Cod procedura civila în virtutea rolului activ trebuia sa dispuna din oficiu administrarea de probe sunt nefondate.
Rolul activ la judecatorului în a starui prin toate mijloacele la stabilirea situatiei de fapt, este limitat de principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil. Ori, în contextul în care intimatul în fata instantei de fond nu a contestat înscrisurile depuse la dosar si nu a solicitat administrarea de probe, gresit invoca obligatia instantei de a administra din oficiu alte probe.
Fata de aceste considerente, Curtea, conform art.312 alin.1 Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul intimatului A.M.