S.C.”COST” SA Târgoviste a emis decizia nr.515/2003 prin care a dispus ca petitionarul sa desfasoare alte activitati decât cele specifice meseriei pentru care a fost angajat, în alt loc de munca decât cel la care a lucrat anterior, pentru o perioada determinata cuprinsa între 27-31 octombrie 2003
Decizia a fost contestata atât de petitionar cât si de sindicatul din unitate care a formulat cerere de interventie accesorie în acest sens.
Ambele cereri au fost respinse ca neîntemeiate de Tribunalul Dâmbovita prin sentinta civila nr.630/2003 solutia fiind mentinuta prin decizia civila nr.1422/2004 a Curtii de Apel Ploiesti.
In speta, s-a retinut ca angajatorul a modificat unilateral contractul de munca al petitionarului fiind vizate 2 elemente esentiale, respectiv felul si locul muncii prevazute de art.41 alin.3 lit.b si c din Codul Muncii, dar ca, în raport cu situatia de fapt care a generat masura contestata, angajatorul nu era obligat sa suspende temporar contractul de munca potrivit art.52 alin.1 lit.d din Codul Muncii, acesta aplicând în mod corect prev.art.48 din acelasi cod, coroborate cu prevederile în contractul colectiv de munca la nivelul întreprinderii.
Astfel, prin art.49 alin.3 pct.1 din contract în cazuri exceptionale, când din motive tehnice sau din alte motive, activitatea este întrerupta, fara ca aceasta sa se fi produs din vina administratiei sau a salariatilor, salariatii se afla la dispozitia unitatii si urmând a fi platiti cu 80% din salariul de baza, daca ramân în unitate pentru a presta alte munci decât cele cuprinse în contractul individual de munca.
Prin urmare, daca în timpul cât activitatea de baza a unitatii este întrerupta, administratia dispune ca salariatii sa presteze alte activitati utile angajatorului, acestia nu se pot prevala de prev.art.52 alin.1 lit.d din Codul Muncii, deoarece potrivit acestui text de lege, initiativa suspendarii contractului individual de munca apartine acestui angajator.