Prin încheierea din data de 03.02.2009, pronuntata de Tribunalul Bacau în dosarul nr.7457/110/2008, în temeiul art.300/2 Cod procedura penala, raportat la art.160/b Cod procedura penala, s-a mentinut arestarea preventiva a inculpatului A.C., în prezent aflat în Penitenciarul Bacau, cercetat pentru savârsirea infractiunii de omor, prevazuta de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
S-a respins cererea de revocare a masurii arestului preventiv, precum si cererea de înlocuire a masurii arestului preventiv, cu masura obligarii de a nu parasi tara sau masura obligarii de a nu parasi localitatea.
Pentru a pronunta aceasta încheiere, prima instanta a retinut urmatoarele:
Analizând masura arestarii preventive, astfel cum a fost luata initial, prelungita si mentinuta ulterior, precum si actele si lucrarile din dosarul de urmarire penala, tribunalul retine ca inculpatul Anton Constantin a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor de omor, prevazuta si pedepsita de art.174 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
Fapta acestuia, consta în aceea ca în noaptea de 11/12.10.2008, în garajul sau din municipiul Bacau, str.L. a ucis-o pe victima S.L., aplicându-i multiple si intense lovituri cu pumnii, cu picioarele si cu diverse obiecte peste tot corpul.
Inculpatul a fost arestat prin încheierea de sedinta din 3.10.2008, considerând ca în cauza sunt întrunite dispozitiile art.148 lit.”b” si „f” C.pr.penala.
Ulterior, prin încheierea din 15.10.2008 a fost respins ca nefondat recursul formulat de inculpat, împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventiva (dosar nr.6062/110/2008 al Curtii de Apel Bacau).
Masura a fost prelungita si mentinuta de Tribunalul Bacau la 04.12.2008 si 23.12.2008.
La termenul de judecata din 06.01.2009, s-a pus în discutie starea de arest a inculpatului.
Potrivit art.139 alin.2 Cod procedura penala, asa cum a fost modificat prin Legea 356/2006, instanta are dreptul si obligatia de a verifica legalitatea luarii masurii preventive, la termenul de judecata sau atunci când solutioneaza cereri privitoare la aceste masuri, chiar daca încheierea prin care s-a dispus luarea unei masuri a ramas definitiva, fie prin nerecurare, fie prin solutionarea recursului si chiar daca ulterior a ramas definitiva, a fost prelungita sau mentinuta masura preventiva. Aceasta înseamna ca hotarârea prin care s-a dispus anterior luarea unei masuri preventive, nu are autoritate de lucru judecat pentru ca legalitatea dispunerii masurii urmeaza a forma obiectul unei permanente cenzuri a unui permanent control, instanta fiind obligata sa dispuna oricând revocarea masurii pe motiv de nelegalitate. Constatarea unei astfel de nelegalitati, dintr-o încheiere anterioara, ori a inexistentei unui temei de motivare duce la revocarea masurii si punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, de fiecare data, la fiecare termen de judecata, instanta verifica daca sunt sau nu întrunite conditiile cerute de dispozitiile art.143, 148 Cod procedura penala.
Pentru mentinerea arestarii preventive este necesar sa subziste cumulativ urmatoarele conditii: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penale si b) sa existe probe din care sa rezulte unul din conditiile prevazute de art.148 Cod procedura penala.
Cu privire la prima conditie, tribunalul, asa cum am aratat mai sus, retine ca probatoriul care s-a administrat pâna la aceasta data, demonstreaza ca exista probe si indicii temeinice ca inculpatul Anton Constantin a savârsit fapta prevazuta de legea penala.
Cu privire la cea de-a doua conditie, respectiv existenta vreunuia din cazurile prevazute de art.148 Cod procedura penala, tribunalul considera ca inculpatul A.C. se afla în situatiile prevazuta de art.148 alin.1 lit.b si f Cod procedura penala avute în vedere la luarea masurii arestului-preventiv.
În ceea ce priveste temeiul arestarii preventive prevazut de art.148 alin.1 lit.b Cod procedura penala: „exista date ca inculpatul încearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba”, întrucât a avut o tentativa de suicid si un refuz de hrana, fiind în prezent internat în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, datorita starii sale de sanatate.
Având în vedere ca nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, dosarul fiind la primul termen de judecata, constata ca temeiurile care au dus la luarea, prelungirea si mentinerea arestarii preventive nu s-au schimbat.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în sustinerile orale facute si prin aparatorul desemnat din oficiu, s-a sustinut ca aceasta este nelegala si netemeinica deoarece prin motivarea atât a încheierii precedente de mentinere a masurii arestului preventiv din data de 06.01.2009, cât si a încheierii recurate, magistratul s-a antepronuntat, sustinând în considerentele încheierilor, în mod expres, ca în cauza sun probe din care rezulta ca inculpatul a savârsit infractiunea pentru care a fost trimis în judecata.
Apoi, recurentul-inculpat a sustinut în mod constant ca nu a savârsit infractiunea pentru care a fost trimis în judecata si instanta nu a motivat corespunzator subzistenta în cauza a temeiurilor avute în vedere la luarea masurii arestului preventiv, ca de altfel nici respingerea cererilor de revocare a masurii arestului preventiv si de înlocuire a masurii arestului preventiv cu obligarea de a nu parasi localitatea sau tara.
Analizând încheierea recurata în raport de motivele de recurs invocate si examinând-o sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea a constatat ca recursul este fondat si urmeaza a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea de sedinta din 13.10.2008, pronuntata de Tribunalul Bacau, în temeiul art.149/1 alin.9 si 10 Cod procedura penala, cu art.148 lit.b si f Cod procedura penala, s-a dispus arestarea recurentului-inculpat pentru o durata de 29 de zile, începând cu data de 13.10.2008.
În temeiul art.155 Cod procedura penala, art.300/1, cu art.160 Cod procedura penala, respectiv, art.300/2, cu art.160/b Cod procedura penala, s-a dispus prelungirea duratei masurii arestului preventiv, respectiv mentinerea masurii arestului preventiv.
În conformitate cu dispozitiile art.300/2 Cod procedura penala, cu art.160/b Cod procedura penala, „În cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.
Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au încetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de îndata în libertate a inculpatului.
Când instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin încheiere motivata, mentinerea arestarii preventive.”
Motivarea încheierii de mentinere a masurii arestului preventiv trebuie facuta cu mare atentie pentru a nu încalca prezumtia de nevinovatie (Hotarârea Gerard Bernard contra Frantei din data de 26.09.2006).
În jurisprudenta sa referitoare la art.6 paragraful 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, care consacra prezumtia de nevinovatie, Curtea a statuat ca aceasta este încalcata atunci când o decizie judiciara referitoare la un acuzat reflecta sentimentul ca este vinovat, câta vreme vinovatia sa nu a fost legal stabilita; este suficienta, chiar în lipsa unei constatari formale, o motivare care sa dea de gândit ca judecatorul considera persoana respectiva ca fiind vinovata, de aici rezultând importanta termenilor folositi de agentii statului în motivarile pe care le formuleaza înainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta ca fiind vinovata de savârsirea unei infractiuni (Hotarârea Daktaras contra Lituania nr.42095/98).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a considerat ca trebuie facuta o distinctie între hotarârile care reflecta sentimentul vinovatiei persoanei acuzate si cele care se limiteaza sa descrie o stare de suspiciune. Primele încalca prezumtia de vinovatie, în timp ce ultimele au fost considerate conforme spiritului art.6 din Conventie (Hotarârea Leutscher contra Olandei din data de 26.03.2006).
Instantele care statueaza cu privire la mentinerea sau nu a masurii arestului preventiv nu pot face acest lucru decât examinând probele dosarului si trebuie sa-si motiveze hotarârile nu numai prin elemente de drept, ci si prin elemente de fapt.
Pronuntându-se cu privire la o eventuala mentinere în stare de arest, instantele apreciaza sumar datele disponibile pentru a determina daca la o prima vedere, banuielile de carte este acuzat au consistenta. Nu s-ar putea asimila banuielile cu o constatare a culpabilitatii (Hotarârea Gosselin contra Franta din data de 06.04.2004).
De aceea hotarârile privind mentinerea starii de arest trebuie sa constate doar existenta unor motive plauzibile pentru o banuiala legitima si nu sa constate vinovatia persoanei private de libertate.
Examinând încheierea recurata în raport cu aspectele prezentate mai sus, Curtea constata ca prima instanta prin încheierea anterioara de mentinere a masurii arestului preventiv din data de 06.01.2009 –fl.25-27, prin modul prin care a motivat încheiere, a încalcat prezumtia de vinovatie prevazuta de art.5/2 Cod procedura penala, precum si de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, aratând în mod expres ca în cauza sunt probe din care rezulta ca inculpatul a savârsit infractiunea pentru care este trimis în judecata.
Prin modalitatea în care a motivat încheierea din data de 06.01.2009, deoarece magistratul-judecator s-a pronuntat cu privire la vinovatia inculpatului, acesta a devenit incompatibil a se pronunta atât cu privire la starea de arest a inculpatului, cât si pe fondul cauzei.
Acelasi mod de motivare a încheierii a folosit prima instanta si în încheierea recurata, de altfel, încheierea recurata este o copie fidela a încheierii anterioare de mentinere a starii de arest preventiv.
Asa cum este cunoscut, pentru luarea si mentinerea masurii arestului preventiv, trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
> sa existe probe sau indicii temeinice ca învinuitul sau inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala;
> sa existe probe din care sa rezulte vreunul dintre cazurile prevazute de art.148 Cod procedura penala si;
> sa fie în interesul urmaririi penale arestarea învinuitului sau inculpatului;
Ori, întrucât prima instanta a motivat ca inculpatul a savârsit infractiunea pentru care inculpatul este trimis în judecata, s-a pronuntat asupra uneia dintre conditiile esentiale ale luarii sau mentinerii masurii arestului preventiv.
Apoi, persistenta motivelor plauzibile de a banui persoana arestata de savârsirea unei infractiuni este o conditie sine qua non de regularitate a mentinerii în detentie.
Însa, dupa un anumit timp, existenta acestor motive plauzibile nu mai este suficienta pentru a justifica detentia preventiva.
O banuiala puternica privind comiterea de inculpat a unei infractiuni grave poate justifica initial detentia.
Însa, dupa o anumita perioada, ea nu mai este suficienta, fiind necesare alte motive care sa justifice continuarea privarii de libertate (Hotarârea Hass contra Poloniei din data de 07.11.2006.
În acest caz, potrivit si jurisprudentei C.E.D.O, trebuie ca instanta sa motiveze daca celelalte motive avute în vedere la luarea masurii arestului preventiv continua sa legitimeze privarea de libertate si daca acestea se dovedesc „pertinente” si „suficiente”( Hotarârea Calleja contra Maltei din data de 07.04.2005).
Instantele au obligatia de indica motivele specifice pentru mentinerea în detentie (Hotarârea Khudoyorov contra Rusiei din 08.11.2005).
Numai daca se indica motivele pe care se bazeaza încheierea de mentinere a masurii arestului preventiv se poate exercita un control judiciar (Hotarârea Calmanovici contra României din data de 01.08.2008).
Arestarea recurentului-inculpat s-a dispus, asa cum se arata, în temeiul art.148 alin.1 lit.b si f Cod procedura penala.
Pentru retinerea dispozitiilor art.148 alin.1 li.b Cod procedura penala, respectiv „exista date ca inculpatul încearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba”.
Relativ la riscul presiunii asupra martorilor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca un asemenea risc trebuie evaluat în concret.
Zadarnicirea aflarii adevarului trebuie sa se realizeze prin modalitatile descrise de legiuitor.
Pe de alta parte, influentarea unor subiecti ai procesului penal, în acest context, trebuie sa se sprijine pe date reale si nu pe banuieli extrase din interferentele pe care prezenta cauza le-ar avea asupra persoanelor denuntatoare, a celorlalti inculpatii si chiar a martorilor.
Astfel ca, prima instanta avea obligatia sa motiveze daca în cauza sunt îndeplinite aceste conditii.
Referitor la incidenta în cauza a prevederilor art.148 alin.1 lit.f Cod procedura penala, acest text cere o conditie în plus - în sensul ca trebuie sa existe probe ca lasarea în libertate a inculpatului prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.
Ori, acest lucru trebuia motivat de prima instanta, iar numai enuntat, acesta cu atât mai mult cu cât pericolul concret se atenueaza prin trecerea timpului.
De altfel, conform jurisprudentei C.E.D.O. riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie sa fie apreciat în mod abstract, motivarea instantei nu se poate margini doar la natura infractiunii în cauza (Hotarârea Bouchet contra Frantei din 20.03.2001, Johannes Joseph Marie Elise contra Olandei, din 05.07.2007, etc.).
Se motiveaza ca mentinerea masurii arestului preventiv se justifica si deoarece: „…nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecatoreasca, dosarul fiind la primul termen de judecata”.
Ori, aceasta era situatia la termenul din data de 06.01.2009, deoarece la termenul de judecata din 03.02.2009, a fost audiat inculpatul-fl.45-46, partea civila D.C.-fl.47 si au fost audiati patru din cei cinci martori din lucrari-fl.48-51, ramânând de audiat doar martora D.F,.
Aceste aspecte au fost invocate si de aparatorul inculpatului la prima instanta, dar instanta nu a motivat nici acest motiv, ca de altfel, nici unul dintre motivele invocate de inculpat prin aparator în sustinerea cererilor de revocare a masurii arestului preventiv, sau de înlocuire cu masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara.
În aceasta situatie prima instanta, în raport de justificarea folosita în încheierea anterioara de mentinere a masurii arestului preventiv, trebuia sa motiveze de ce se justifica mentinerea starii de arest, deoarece C.E.D.O, a statuat ca desi expresia „starea probelor”, poate justifica detentia initiala, dupa trecerea unui timp si administrarea probelor, acest lucru nu mai poate justifica singur mentinerea în stare a arest a inculpatului.
Deoarece între solutia de mentinere a masurii arestului preventiv si cele de respingere a cererii de revocare a masurii arestului preventiv si a cererilor de înlocuire a acestei masuri preventive cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea exista o solutie foarte strânsa si vazând si practica C.E.D.O, Curtea va casa încheierea recurata si cu privire la aceste aspecte.
De altfel, din examinarea încheierii recurate, rezulta ca aceste cereri nu au fost discutate în contradictoriu, procurorul nepunând concluzii cu privire la aceste cereri, iar respingerea acestor cereri nu a fost motivata de prima instanta.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedura penala, a fost admis recursul declarat de recurentul-inculpat numai cu privire la mentinerea masurii arestului preventiv, la respingerea cererii de revocare a starii de arest si a cererii de înlocuire a masurii arestului preventiv cu obligarea de a nu parasi tara, respectiv, localitatea, a fost casata încheierea recurata si s-a trimis cauza spre rejudecare, sub aceste aspecte, aceleasi instante – Tribunalul Bacau.