Prin cererea înregistrata la Judecatoria Târgoviste sub nr. 6969/315 /2007 reclamantul N.L., a chemat în judecata pe pârâtul B.P., S.E.M., I.M. si Comisia Locala de Aplicare a Leg. fondului funciar din cadrul municipiului Târgoviste, judetul Dâmbovita, pentru ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat a-i lasa în deplina proprietate si posesie terenul în suprafata de 2100 mp situat în Târgoviste, strada Aleea Manastirii Dealu, individualizat în contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 3201/29.09.2003, anularea partiala a acestui contract raportat la suprafata de teren revendicata si anularea procesului verbal de punere în posesie pentru aceasta suprafata . A solicitat obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.
Motivând cererea a aratat ca a mostenit de la tatal sau N.P. terenul revendicat, împrejurare dovedita cu certificatul de mostenitor nr. 4 / 19.04.1996, imobil ce provine în urma unor schimburi legale de terenuri între orasele Târgoviste si Moreni, ca s-a emis procese verbale de punere în posesie pe terenul proprietatea sa , pentru ca ulterior întreaga suprafata reconstituita sa-i fie vânduta pârâtului B.P. conform contractului 3201 / 29.09.2003.
Pârâtii I.M. SEM .si I.C. au formulat cerere de chemare în judecata a altor persoane care ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul, împotriva numitilor S.E. , B.D. si A. G. , solicitând ca instanta sa stabileasca care dintre intervenientii fortati ocupa actual suprafata revendicata de reclamanti, ulterior renuntându-se la judecata cu mostenitorii defunctului A.G.
Ulterior, reclamantul si-a completat cererea de chemare în judecata solicitând constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vânzare cumparare cu referire la acest teren încheiat între pârâti, anularea punerilor în posesie evidentiate în cele trei procese verbale de punere în posesie întocmite de pârâta Comisia Locala de Aplicare a Legii 18 /1991 Târgoviste.
În drept si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 480-481 , art. 5, 790 si urmatoarele din Codul civil, art. 27 si 51 din Leg. 18 /2001, art. 57 , 274 din Codul de procedura civila.
Dupa administrarea probelor, prin sentinta civila nr. 3007 / 29.05.2009 , Judecatoria Târgoviste a respins ca nefondata cererea formulata de reclamant si l-a obligat la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecata catre pârâti.
Pentru a hotarî astfel a retinut ca toti expertii inclusiv expertul consilier propus de reclamant au aratat ca ceea ce pretinde reclamantul la fata locului ca fiind terenul revendicat de el în prezenta cauza nu este acelasi cu terenul care a fost identificat ca fiind proprietatea acestuia prin sentinta civila nr. 4142 /24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, în cauza cu nr 2731 / 1995 si prin raportul de expertiza întocmit de expertul topo T.B. administrat în acea cauza, ca desi nu opereaza autoritatea de lucru judecat totusi este obligata sa tina cont de aceasta sentinta prin care s-a stabilit în contradictoriu cu prezentul reclamant si cu autorul pârâtilor I.M., S.E.M. si I.C. , care sunt amplasamentele terenurilor la care sunt îndreptatite partile, în temeiul acelorasi titluri de proprietate pe care le invoca si în prezenta cauza.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului , modificarea în tot a sentintei si admiterea actiunii asa cum a fost formulata si precizata, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte :
.-instanta de fond a încalcat si a aplicat gresit legea materiala, raportat la continutul probelor administrate de parti ceea ce a condus la încalcarea cerintei esentiale a oricarei hotarâri judecatoresti de a demonstra în mod logic deplina concordanta între solutia pronuntata si realitatea rezultata din probe (motivul prev de art 304, pct. 9 Cod procedura civila), existând trei aspecte eronate care nu-si gasesc fundamentul în probele administrate;
.-primul argument eronat, retinut de instanta, ar fi acela conform caruia aspectele motivate în cuprinsul sentintei civile 4142 / 24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti în dosarul nr. 2731 /1995 ar reprezenta autoritate de lucru judecat si pentru recurentul reclamant în ceea ce priveste amplasamentul terenului sau, deoarece a avut calitatea de tert detinator în proces, afirmatie ce nu se confirma deoarece reclamantul stapânea terenul de la tatal sau înca din anul 1988 în baza unui act de schimb si a unei schite anexa pe când autorul intimatilor vânzatori I.V. , decedat în anul 1988 urma sa fie pus în posesie de catre Comisia Locala, autorul acestor intimati a fost si nesincer deoarece avea dreptul doar la jumatate din suprafata de 7,49 ha teren însa a solicitat reconstituirea întregii suprafete;
.- se poate concluziona ca nerespectarea amplasamentului a existat din partea succesorilor lui I.V. care doreau cu orice pret sa fie pusi în posesie în aceasta zona, operatiune efectuata cu ajutorul cumnatului lor în anul 1999, fiind pusi în posesie peste terenul recurentului cât si al vecinului sau B.D. aspect statuat definitiv si irevocabil prin sentinta penala nr. 427/ 09.04.2003 (filele 15 -20 din dosar ) .
.- instanta de fond retinând autoritatea de lucru judecat a ignorat doctrina si practica judiciara care stabilesc cu referire la identitatea de obiect, ca trebuie din ambele actiuni sa rezulte scopul final urmarit, iar pe lânga dispozitiv, considerentele hotarârii intra în puterea lucrului judecat, numai daca transeaza fondul litigiului, situatie care în speta nu se confirma;
.-a doua eroare a instantei consta în aprecierea eronata a expertizelor, înlocuind concluziile acestor lucrari efectuate în teren cu cele orale ale expertilor ceea ce este de neadmis, masuratorile fiind efectuate cu aparate de specialitate mentionate în mod profesional si constatând suprapunerile de terenuri prin schite, toate acestea înlaturate cu expresii orale determinate de însasi pretinsele noi obiective
.- practica si doctrina de specialitate cu referire la proba expertizei tehnice stabileste ca în principiu aceasta nu are valoarea unui mijloc absolut de proba dar nici nu trebuie omis atunci când constatarile expertului nu sunt combatute prin nici o alta proba, iar în cauza este exclusa posibilitatea înlaturarii acestor concluzii, facând dovada pâna la înscrierea în fals;
.-ultimul argument retinut gresit de catre instanta îl reprezinta faptul ca reclamantul ar revendica un teren care ar avea un alt amplasament în raport de sentinta nr. 4142/24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti si care în acest context face inaplicabile prevederile art. 480 din Codul civil.
.-declaratiile celor doi martori audiati la cererea recurentului reclamant atesta ca hotarul terenului revendicat în raport de vecinul B.D. a existat înca de la data schimbului din anul 1988 si a fost initial materializat prin tarusi de lemn si un sant iar în 1990 a fost edificat din stâlpi de teava si sârma de catre cel în cauza pe acelasi aliniament iar a doua latura a terenului este data de soseaua betonata nemodificata pâna în prezent, celelalte doua laturi nefiind delimitate, fiind terenuri proprietatea primariei pâna la operatiunea reconstituirii;
.-în acest context probatoriu nu i se poate imputa recurentului ca ar fi procedat la schimbarea amplasamentului terenului revendicat si ca s-ar afla în culpa deoarece nu avea de unde cunoaste ce suprafete de teren au vecinii sai pentru a le putea pretinde retragerea lor asa cum indirect se pretinde de catre instanta, profitor fiind cumparatorul B.P. care dorind sa obtina o suprafata de teren cu iesire la calea publica, ocupa suprafata de 700 m pe latura opusa hotarului cu B.D. .
Intimatii pârâti nu au formulat întâmpinare .
Examinând sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, a actelor si lucrarilor dosarului, a dispozitiilor legale incidente în cauza, tribunalul constata recursul nefondat pentru cele ce se vor arata în continuare :
Nu este întemeiat motivul de recurs prin care se sustine ca instanta de fond ar fi încalcat si aplicat gresit legea materiala raport la continutul probelor administrate de parti si ca ar rezulta din continutul hotarârii trei aspecte eronate care nu-si gasesc fundamentul în probele administrate.
Primul argument eronat retinut de instanta de fond, în opinia recurentului ar fi acela ca sentinta 4142/24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti în dosarul nr.2731 /1995 reprezinta autoritate de lucru judecat si pentru recurentul reclamant în ceea ce priveste amplasamentul terenului sau deoarece a avut calitatea de tert detinator în proces.
Aceasta sustinere a recurentului reclamant este gresita pentru faptul ca instanta de fond a mentionat în mod expres în considerentele hotarârii ca nu opereaza autoritatea de lucru judecat în temeiul dispozitiilor art 1201 din Codul civil însa instanta este obligata sa tina cont de dispozitivul acestei sentinte civile unde s-a stabilit în contradictoriu cu autorul pârâtilor din prezenta cauza care sunt amplasamentele terenurilor la care partile sunt îndreptatite în temeiul acelorasi titluri de proprietate pe care le invoca si în prezenta cauza.
Potrivit doctrinei si jurisprudentei, autoritatea de lucru judecat reprezinta acel efect al puterii lucrului judecat care este exclusivitatea , însa având în vedere si celelalte efecte ale puterii lucrului judecat se poate trage concluzia ca cele doua expresii „puterea de lucru judecat si autoritatea de lucru judecat ” nu sunt sinonime, cea de-a doua fiind o parte a puterii de lucru judecat.
Instanta de fond, a mentionat ca nu exista autoritate de lucru judecat cu alte cuvinte ca nu se poate respinge actiunea reclamantului în baza acestei exceptii, retinând corect insa ca este obligata sa tina cont de un alt proces judecat între parti , respectiv ca puterea de lucru judecat a unei hotarâri judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data iar hotarârea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarâre.
Principiul puterii lucrului judecat, împiedica contrazicerea între doua hotarâri judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute într-o hotarâre judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarâre judecatoreasca posterioara, data în alt proces, astfel cum s-a statuat printr-o decizie a fostului Tribunal Suprem.
Critica recurentului referitoare la faptul ca pe lânga dispozitiv considerentele hotarârii intra în puterea lucrului judecat numai daca transeaza fondul litigiului, situatie care în speta nu s-ar confirma, nu este întemeiata .
Astfel, prin sentinta civila nr. 4142 /24.04.1996 s-a modificat hotarârea Comisiei Judetene Dâmbovita de Aplicare a Leg. fondului funciar în sensul ca s-a reconstituit dreptul de proprietate al petitionarilor pentru suprafata de 7,45 ha teren pe raza municipiului Târgoviste, judetul Dâmbovita. S-a respins cererea de interventie formulata de intervenientii A.G. si A.V. ca neîntemeiata.
Chiar daca aceasta cauza a avut ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate al numitilor I.V. si I.E. , cauza a fost judecata în contradictoriu si cu tertii detinatori ai terenurilor care au fost introdusi în cauza respectiv P.F., N.M si N.G. , M.V., T.G., B.D. , P.E., H.S., stabilindu-se care sunt amplasamentele terenurilor la care petitionarii sunt îndreptatiti, expertizele ulterioare efectuate, inclusiv în prezenta cauza, urmând a se raporta la terenurile partilor, conform acestor amplasamente.
Ca urmare a acestei hotarâri judecatoresti, s-a emis autorului pârâtilor I.C.,I.M. si SEM, defunctului I.V., suprafata de 7,49 ha teren pe raza municipiului Târgoviste, respectându-se amplasamentul identificat prin expertiza efectuata de expertul B.T., acesta constituind titlul de proprietate în baza caruia a avut loc transferul dreptului de proprietate a unei suprafete de teren catre pârâtul B.P..
Faptul ca reclamantul stapânea terenul de la tatal sau înca din anul 1988 în baza unui act de schimb si a unei schite anexe pe când autorul intimatilor vânzatori I.V. urma sa fie pus în posesie ulterior, astfel cum sustine recurentul, sunt aspecte care au fost analizate în cuprinsul sentintei civile nr. 4142/24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, nemaiputând fi puse în discutie în prezenta cauza.
Nici afirmatia recurentului în sensul ca nerespectarea amplasamentului a existat din partea succesorilor lui I.V. , care ar fi dorit cu orice pret sa fie pusi în posesie în aceasta zona si care ar fi fost pusi în posesie peste terenul recurentului cât si al vecinului sau Bulin Dumitru aspecte statuate prin sentinta penala nr. 427/09.04.2003 nu este întemeiata.
Pe de o parte, asa cum s-a aratat mai sus sunt aspecte analizate si definitiv judecate în cadrul dosarului nr.2731 /1995 al Judecatoriei Ploiesti iar pe de alta parte prin sentinta penala nr. 427 /09.04.2003 pronuntata de Judecatoria Târgoviste în dosarul nr. 3755 /2002 s-a dispus , în baza art. 11 pct. 2 lit a Cod procedura penala raportat la art 10 lit Cod procedura penala achitarea inculpatilor N.G. si B.D. pentru infractiunea prev. de art. 220 alin. 2 din Codul penal, lasându-se nesolutionata actiunea civila a partilor vatamate G.I. si SEM .
Prin urmare, prin aceasta sentinta penala nu s-ar fi putut statua definitiv cu privire la aspecte ce tineau de solutionarea laturii civile a cauzei.
În plus, s-au avut în vedere la pronuntarea acestei hotarâri sentinte de reconstituire a dreptului de proprietate pentru N.L. si B.D., desfiintate în caile de atac.
Recurentul reclamant mai sustine ca instanta de fond a apreciat în mod eronat expertizele, înlocuind concluziile acestora cu concluziile orale ale expertilor chemati în instanta pentru a da explicatii care ar fi în contradictie cu lucrarile scrise si care constatau suprapunerile de terenuri prin schite.
Împrejurarea ca expertii au fost chemati în instanta pentru a da lamuriri cu privire la concluziile lucrarilor de expertiza efectuate nu poate conduce la concluzia ca au fost înlocuite explicatiile orale cu lucrarile scrise efectuate de experti , aceasta procedura fiind prevazuta de art. 211 din Codul de procedura civila care stabileste ca „expertii sunt datori sa se înfatiseze înaintea instantei spre a da lamuriri ori de câte ori li se va cere”.
Examinându-se încheierea din data de 15.01.2009 care contine explicatiile orale ale expertilor topo N.I. si E.A.R. rezulta ca proprietatea reclamantului astfel cum acesta a indicat-o nu coincide nici cu actele acestuia dinainte de revolutie nici cu identificarea în raport de actele privind planul parcelar de dupa revolutie.
Chiar expertul desemnat de instanta E.A.R. a afirmat ca nu exista coincidenta între terenul asa cum îl identifica reclamantul la fata locului cu terenul acestuia rezultat din planul parcelar actual, ca nu a vazut actele existente la OCPI D-ta privitoare la proprietatile din zona, anterioare revolutiei, astfel ca nu a putut sa identifice proprietatea reclamantului, astfel cum aceasta rezulta de la fila 12 din dosar, singurul reper fix existent în acea schita fiind drumul.
Referitor la expertiza efectuata de expert E.A.R. se poate afirma ca aceasta în mod eronat a ajuns la concluzia ca terenul in suprafata de 2100 mp revendicat de reclamat se suprapune peste terenul pârâtilor, fiind evident ca aceasta identificare s-a facut dupa un amplasament indicat de reclamant fara a se avea în vedere actele existente la OCPI Dâmbovita, privitoare la proprietatile în litigiu anterioare revolutiei.
Este adevarata sustinerea recurentului reclamant referitoare la faptul ca expertiza tehnica nu are valoarea unui mijloc absolut de proba, motiv pentru care instanta a coroborat concluziile rapoartelor de expertiza efectuate cu celelalte probe administrate în cauza respectiv înscrisuri, martori, interogatorii, lamuririle expertilor audiati nemijlocit de catre instanta de judecata.
Nici motivul de recurs în sensul ca instanta de fond ar fi retinut gresit ca reclamantul ar revendica un teren care ar avea un alt amplasament în raport de sentinta civila nr. 4142 /24.04.1996 pronuntata de Judecatoria Ploiesti nu este întemeiat.
Tribunalul retine ca nu exista nici un dubiu ca terenul revendicat de catre reclamant nu corespunde cu cel din actul de schimb al autorului sau, deoarece conform acestuia la Nord are ca vecin pe Bulin Dumitru, pe când terenul revendicat de reclamant se regaseste între proprietatea Pahontu si restul proprietatii B.P., fiind translatat la o distanta apreciabila de proprietatea B.D. Aceasta concluzie este confirmate si de expertul A.A. care arata ca terenul este partial ocupat de B.D. (iar nu de pârâtul B.P.), iar expertul N.I. arata ca terenul indicat de reclamant si revendicat nu respecta actul de schimb.
Nu sunt relevante declaratiile martorilor audiati la cererea reclamantului fata de celelalte probe administrate, acesti martori atestând ca hotarul terenului revendicat în raport de vecinul B.D. a existat înca de la data schimbului din anul 1988 si a fost materializat prin tarusi de lemn si sant edificându-se ulterior un gard pe acelasi aliniament , a doua latura fiind soseaua betonata.
Aceasta concluzie este consecinta faptului ca perceptiile martorilor pot fi alterate de trecerea timpului , de vârsta, pregatirea si alte elemente particulare , cât si de faptul ca în principal în cadrul unui proces în revendicare proba cu martori este relevanta în ce priveste stabilirea situatiei de fapt si nu în ce priveste stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu .
Pentru cele ce preced tribunalul , în baza art. 312 din Codul de procedura civila
a respins recursul declarat de recurentul reclamant N.L. , , împotriva sentintei civile nr. 3007/29.05.2009, pronuntata de Judecatoria Târgoviste, în dosarul cu nr. 6969/315/2007, în contradictoriu cu intimatii pârâti B.P. , S.E.M., I.M., I.C., C. L. A. L. F. F. Târgoviste. Irevocabila . Obliga recurentul la 1500 lei cheltuieli de judecata catre I.M., S.E.M si I.C.