TITLU:
Neprezentarea materialului de urmarire penala. Trimitere în judecata în lipsa. Arestarea inculpatului la data întocmirii rechizitoriului. Consecinte
C. proc. pen., art.197, 250, 251, 254, 257, 263, 264, 300, 332, 481
REZUMAT:
Întocmirea rechizitorului nu presupune citarea nici a învinuitului sau inculpatului si niciunei alte parti, data prezentarii materialului de urmarire penala fiind, în virtutea legii, anterioara. Faptul ca nu este exclus ca, în practica, procurorul sa dispuna trimiterea în judecata (întocmind rechizitoriul) în aceeasi zi cu aceea în care i-a prezentat învinuitului sau inculpatului materialul de urmarire penala, nu înseamna ca cele doua acte procesuale nu au un regim juridic distinct si nu presupun obligatii diferite din partea organelor de urmarire penala, precum cele referitoare la citare si asigurarea asistentei juridice obligatorii, care nu caracterizeaza decât procedura prezentarii materialului de urmarire penala.
Nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea urmaririi penale, cum sunt si cele privitoare la procedura prezentarii materialului de urmarire penala, nu poate fi sanctionata prin restituirea cauzei la parchet, în temeiul prevederilor art.300 si art.332 alin.2 C.p.p., verificarea regularitatii actului de sesizare având în vedere strict actul de sesizare si presupunând controlul acestuia sub aspectul continutului, în conditiile art.263 C.p.p., si în privinta procedurii prevazute de art.264 alin.3 C.p.p.
Nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza procedura prezentarii materialului de urmarire penala nu se regaseste între cazurile de nulitate absoluta prevazute de art.197 alin.2 C.p.p., neîncadrându-se în notiunea de sesizare a instantei. Sanctiunea ce intervine este nulitatea relativa, ceea ce presupune, pe lânga invocarea sa în termenul prevazut de lege, dovedirea unei vatamari procesuale, inexistente în speta, în conditiile în care inculpatei i s-a adus la cunostinta învinuirea si dreptul de a avea un aparator, fiind audiata în prezenta avocatului din oficiu, aceasta recunoscând în totalitate faptele de tâlharie si complicitate la tâlharie.
(Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, Decizia nr. 343/R din 3.03.2010, definitiva)
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE: TUDOR GEORGIANA
JUDECATOR: CONSTANTINESCU CONSTANTIN LUCHIAN
JUDECATOR: TERCEANU VALERIU MIHAIL
CONSIDERENTE:
Asupra recursului penal de fata:
Prin sentinta penala nr.664/17.12.2009 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti în dosarul penal nr.19629/301/2009, în baza art. 197 al.2 din Codul de procedura penala rap. la art.300 al.2 din Codul de procedura penala si art.332 al.2 din Codul de procedura penala restituie cauza privind partile vatamate minore S. A. si T.O.C. si pe inculpatele minore C.L., în stare de detentie la Penitenciarul Târgsor) Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti în vederea refacerii urmaririi penale si a actului de sesizare.
În baza art. 192 al. 3 din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de fond a retinut ca prin rechizitorul nr.2545/P/2008 din data de 15.09.2009, înregistrat pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 16.09.2009 sub nr. 19629/301/2009, Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata, în stare de libertate, a inculpatei minore C.L., în stare de libertate, si, în lipsa, a inculpatei minore E.N., ambele pentru savârsirea infractiunilor de tâlharie în stare de minoritate prev. de art. 211 al. 2 lit. b si al. 21 lit. a Cod penal cu aplic art. 99 Cod penal si complicitate la tâlharie în stare de minoritate prev. de art. 26 rap. la art. 211 al. 2 lit. b si al. 21 lit. a Cod penal, cu apl. art. 99 Cod penal si art. 33 lit.a Cod penal.
În fapt s-a retinut ca la data de 22.02.2008, în jurul orei 21,30, aflându-se pe str. Baba Novac, inculpatele C.L. si E.N. au observat doua fete care plimbau un câine si au hotarât sa le deposedeze de bunuri. Se precizeaza ca cele doua inculpate le-au urmarit pe numitele S. A. si T.O.C. care au sunat la interfon, la blocul 12 A, se. A, intrând odata cu acestea în scara blocului unde locuia S. A.. Se arata ca, dupa ce s-a închis usa de la intrarea în bloc, inculpata C.L. a împins-o pe partea vatamata S. A. spre cutiile postale si a amenintat-o ca o bate daca nu-i da telefonul mobil, iar, întrucât partea vatamata a refuzat, a fost ajutata de inculpata E.N., reusind astfel s-o deposedeze pe partea vatamata de telefonul mobil marca Nokia 5200. Se mentioneaza ca, în acelasi interval de timp, inculpata E.N. a luat-o cu mâna de gât, a împins-o si a amenintat-o pe partea vatamata T.O.C., care i-a dat telefonul mobil marca Digi, inculpata luându-i acesteia si un inel de argint de pe deget. Se precizeaza ca telefonul Nokia 5200 a fost vândut de inculpate în aceeasi seara în Piata Obor unei persoane necunoscute contra sumei de 130 lei, banii fiind împartiti în mod egal, iar telefonul marca Digi a fost aruncat de inculpate întrucât nu au reusit sa-l vânda.
Situatia de fapt retinuta prin rechizitoriu se întemeiaza pe urmatoarele mijloace de proba: plângerile si declaratiile pârtilor vatamate S. A. si T.O.C., declaratiile inculpatelor C.L. si E.N., declaratiile martorilor asistenti U. A. M. si C. E., procesele verbale de cercetare la fata locului; planse fotografice cu aspectele fixate cu ocazia cercetarii la fata locului; procesele verbale de prezentare pentru recunoastere din planse foto a inculpatelor de catre partea vatamata S. A.; proces verbal de prezentare pentru recunoastere din planse foto a inculpatei E.N. de catre partea vatamata T.O.C.; plansele fotografice de la recunoasterile din planse foto efectuate de partile vatamate; referate de evaluare si rapoarte de expertiza medico-legala psihiatrica privind inculpatele.
Dupa sesizarea primei instante, având în vedere ca inculpatele erau minore, ca acestea nu s-au prezentat în fata instantei, ca inculpata E.N. a fost trimisa în judecata în lipsa, ca inculpata C.L. nu mai locuia la adresa de domiciliu mentionata în rechizitoriu, instanta a efectuat verificari cu privire la acestea, relatiile solicitate fiind comunicate si atasate dosarului.
La termenul de judecata din 17.12.2009, fiind primul termen la care s-a comunicat data de la care inculpata E.N. a fost arestata preventiv în alta cauza, instanta de fond a pus în discutie, din oficiu, în baza art. 332 al. 2 C.p.p. rap. la art. 197 al. 2 Cp.p, restituirea cauzei la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sector 3 Bucuresti pentru refacerea actului de sesizare si a urmaririi penale, cu respectarea dispozitiilor art. 250 C.p.p.
Potrivit art. 250 C.p.p. „dupa punerea în miscare a actiunii penale, daca au fost efectuate toate actele de urmarire necesare, organul de cercetare penala cheama pe inculpat în fata sa si: a) îi pune în vedere ca are dreptul de a lua cunostinta de materialul de urmarire penala, aratându-i si încadrarea juridica a faptei savârsite; b) îi asigura posibilitatea de a lua de îndata cunostinta de material. Daca inculpatul nu poate sa citeasca, organul de cercetare penala îi citeste materialul; c) îi întreaba, dupa ce a luat cunostinta de materialul de urmarire penala, daca are de formulat cereri noi sau daca voieste sa faca declaratii suplimentare”.
Potrivit art.251 C.p.p. „Despre aducerea la îndeplinire a dispozitiilor prevazute în art. 250 organul de cercetare penala întocmeste proces-verbal, în care consemneaza si declaratiile, cererile si raspunsurile inculpatului”.
Potrivit art. 257 C.p.p. ”procurorul, primind dosarul, îl cheama pe învinuit si îi prezinta materialul de urmarire penala potrivit dispozitiilor art.250 si urmatoarele, care se aplica în mod corespunzator.
Prezentarea materialului de urmarire penala este obligatorie, în acest sens pronuntându-se si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 24/1999.
În prezenta cauza inculpata E.N. a fost trimisa în judecata, în stare de libertate, în lipsa, rechizitoriul fiind întocmit la data de 15.09.2009 si înaintat Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 16.09.2009.
Din relatiile comunicate instantei de Penitenciarul Târgsor (fila 80 dosar instanta) rezulta ca inculpata E.N. se afla în stare de arest la data de 15.09.2009, data la care s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a acesteia. Inculpatei, care era minora, nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala niciodata, nefiind citata la locul de detentie.
Prima instanta a constatat, în ceea ce o priveste pe inculpata E.N., urmatoarele: pentru prezentarea materialului de urmarire penala inculpata a fost citata anterior punerii în miscare a actiunii penale, la datele de 02.02.2009 si 13.02.2009 la adresele de domiciliu, dovezile de citare restituindu-se cu mentiunea îndeplinirii procedurii prin afisare; inculpata a mai fost citata si la data de 09.07.2009, tot anterior punerii în miscare a actiunii penale, prin afisare la usa sediului CLS 3; cu privire la inculpata au fost comunicate, tot anterior punerii în miscare a actiunii penale, relatii de catre Consiliul Local Sector 2, prin adresa nr. 19442/19.02.2009, de catre IGPR - Directia Cazier Judiciar, Statistica si Evidente Operative prin adresa nr. 4295/CJ/DC/17.02.2009, de catre ANP prin adresa nr. 207728/17.02.2009, din acestea rezultând ca inculpata E.N. nu figureaza ca fiind decedata, nu figureaza în aresturile organizate în subordinea IGPR si nu figureaza încarcerata în vreuna dintre unitatile din subordinea ANP; cu privire la inculpata au fost efectuate verificari, tot anterior punerii în miscare a actiunii penale, la data de 28.08.2009 la cele doua adrese de domiciliu, rezultând ca aceasta si familia ei nu mai domiciliaza la niciuna dintre cele doua adrese; s-au efectuat verificari si la Evidenta Persoanei la data de 28.08.2009, rezultând ca inculpata figureaza cu aceeasi adresa de domiciliu; s-au efectuat verificari si la Consiliul Local sector 2 la data de 04.09.2009, rezultând ca inculpata E.N. nu figureaza ca fiind decedata; s-au mai efectuat verificari si la data de 14.09.2009 la DGPMB- Arestul Central si la ANP, rezultând ca inculpata nu figureaza în niciunul dintre aresturile de politie din tara si în niciunul dintre penitenciarele din tara.
Având în vedere acestea prima instanta a constatat ca dosarul s-a aflat la Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti pe o perioada de peste 7 luni, timp în care verificarile efectuate cu privire la inculpata E.N. pentru aducerea acesteia în fata procurorului în vederea prezentarii materialului de urmarire penala au fost efectuate doar înainte de punerea în miscare a actiunii penale, la intervale mari de timp si incomplet. Astfel, primele verificari s-au solicitat la data de 10.02.2009, dar nu s-a dispus si citarea inculpatei cu mandat de aducere la cele doua adrese, respectiv în Bucuresti, str. Suvenir nr. 1, sector 2 si în Bucuresti, str. Peisajului nr. 24, sector 2. Inculpata a fost citata la aceste adrese doar prin citatie trimisa prin posta, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare fiind prin afisare, fara vreo mentiune ca inculpata s-ar fi mutat de la vreuna dintre aceste adrese. în aceste conditii, instanta apreciaza ca se impunea la acel moment citarea inculpatei cu mandat de aducere, cu atât mai mult cu cât aceasta era minora, asistenta juridica a acesteia era obligatorie, iar pentru trimiterea în judecata în lipsa verificarile trebuie sa o dovedeasca fara niciun dubiu faptul ca inculpata se sustrage de la urmarirea penala. Ulterior, la data de 28.08.2009, la peste 6 luni de la data primelor citatii s-au efectuat verificari de catre organele de politie la adresele din Bucuresti, str. Suvenir nr.1, sector 2 si în Bucuresti, str. Peisajului nr. 24, sector 3, constatându-se ca inculpata nu ar mai locui la niciuna dintre adrese. La aceeasi data s-au efectuat verificari si la SEIP constatându-se ca inculpata figureaza cu aceleasi adrese. Cu toate aceste, si de aceasta data verificarile au fost incomplete, deoarece, în conditiile în care inculpata era minora, se impunea a se efectua verificari la INEP si cu privire la domiciliul parintilor acesteia. Instanta apreciaza ca aceste verificari puteau furniza date cu privire la familia inculpatei si, pe cale de consecinta, elemente suplimentare cu privire la inculpata. Nu în ultimul rând aceste verificari se impuneau deoarece pentru prezentarea materialului de urmarire penala trebuia sa se realizeze în mod obligatoriu, conform art. 481 al. 2 C.p.p., si citarea parintilor inculpatei minore. Or, asa cum s-a mentionat, nu s-au efectuat astfel de verificari. Instanta a mai constatat ca verificarile din data de 14.09.2009 sunt lipsite de relevanta deoarece, pe de o parte, nu sunt întocmite la data punerii în miscare a actiunii penale sau dupa aceasta data, iar pe de alta parte, sunt incomplete. Instanta apreciaza ca verificarile cu privire la inculpata pentru a stabili daca este arestata preventiv sau în executarea vreunei pedepse trebuie sa fie facute la data la care se pune în miscare actiunea penala, deoarece, conform art. 250 C.p.p., dar si art. 254 rap. la art. 250 C.p.p., prezentarea materialului de urmarire penala se face dupa punerea în miscare a actiunii penale. Or, punerea în miscare a actiunii penale s-a facut la data de 15.09.2009, iar la aceasta data, astfel cum rezulta din relatiile comunicate instantei de Penitenciarul Târgsor, inculpata era arestata preventiv în alta cauza. Instanta a mai constatat ca verificarile din data de 14.09.2009 sunt incomplete. Pentru a aprecia în acest sens instanta a avut în vedere faptul ca niciodata inculpata nu a fost citata telefonic, desi aceasta si-a indicat numarul de telefon chiar în declaratia olografa aflata la fila 63 din dosarul de urmarire penala. Instanta a apreciat ca, în conditiile în care inculpata era minora, se impunea a se efectua toate verificarile posibile pentru aducerea acesteia la procuror în vederea prezentarii materialului de urmarire penala. Or, este evident ca citarea telefonica a inculpatei, fie anterior datei punerii în miscare a actiunii penale, fie chiar la data punerii în miscare a actiunii penale, ar fi relevat date suplimentare cu privire la inculpata, date care, fie ar fi dus la aducerea acesteia în fata procurorului pentru prezentarea materialului de urmarire penala, fie ar fi contribuit la dovedirea faptului ca inculpata se sustrage de la urmarirea penala.
Prima instanta a apreciat ca, în lipsa acestor verificari, nu se putea concluziona ca inculpata se sustrage urmaririi penale. Sub acest aspect instanta a mai avut în vedere si faptul ca din actele dosarului de urmarire penala nu rezulta ca inculpatei i s-a pus în vedere sa încunostinteze organele de urmarire penala cu privire la schimbarea adresei la care locuieste efectiv. Or, fata de acestea, nu se poate interpreta ca schimbarea adresei la care locuieste efectiv a fost facuta în scopul sustragerii de la urmarirea penala.
Fata de acestea, prima instanta a constatat ca în cauza nu au fost efectuate toate verificarile cu privire la inculpata pentru prezentarea materialului de urmarire penala si, întrucât la data punerii în miscare a actiunii penale inculpata era arestata, prezentarea materialului de urmarire penala era obligatorie, acesta fiind si minora, iar asistenta juridica era obligatorie conform art. 171 al. 2 C.p.p.
Conform art.197 al.2 C.p.p. dispozitiile relative la sesizarea instantei, la asistarea învinuitului sau a inculpatului de catre aparator, când sunt obligatorii, potrivit legii, sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii. Conform al. 3 al aceluiasi articol, nulitatea prevazuta în al.2 nu poate fi înlaturata în niciun mod, ea putând fi invocata în orice stare a procesului si se ia în considerare chiar din oficiu.
Conform art.300 C.p.p. instanta este datoare sa verifice din oficiu, la prima înfatisare, regularitatea actului de sesizare. în cazul când se constata ca sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlaturata de îndata si nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia".
Conform art. 332 al. 2 C.p.p. "Instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale în cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator".
Sub aspectul refacerii urmaririi penale prima instanta a avut în vedere urmatoarele:
În cauza urmarirea penala a fost începuta la data de 17.03.2008, iar dupa aceasta data, la peste 5 luni, s-a mai procedat, sub aspect probatoriu, doar la ascultarea numitelor C.L. si E.N. în calitate de învinuite si ulterior, la aproximativ 1 an la ascultarea partii vatamate S. A. si a numitei C.L. în calitate de inculpata. Au mai fost efectuate si atasate dosarului, pentru fiecare inculpata, referat de evaluare psiho-sociala si raport de expertiza medico-legala psihiatrica.
Având în vedere acestea instanta constata ca rezulta, fara niciun dubiu, ca în timpul urmaririi penale în cauza nu s-au administrat probe, iar rechizitoriul se întemeiaza doar pe actele premergatoare efectuate.
Fata de acestea instanta constata ca urmarirea penala nu este completa si efectuata în conformitate cu dispozitiile legale incidente în cauza pentru urmatoarele considerente :
Potrivit art. 200 C.p.p. urmarirea penala are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea în judecata. Prin „strângerea probelor necesare" se întelege atât operatia de adunare a probelor, cât si examinarea si evaluarea lor, pentru a se constata daca sunt suficiente în vederea luarii hotarârii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei în judecata. Prin expresia „stabilirea raspunderii faptuitorului” se întelege ca probele adunate în cursul urmaririi penale trebuie sa contribuie nu numai la lamurirea aspectelor privind fapta penala, ci ele trebuie sa elucideze si aspectele legate de vinovatia faptuitorului, daca acesta poate sau nu sa fie subiect al raspunderii penale.
În vederea realizarii obiectului urmaririi penale, organele de cercetare penala si procurorul îsi concretizeaza activitatea în acte de urmarire penala care pot fi acte procesuale sau de dispozitie si acte procedurale prin care sunt aduse la îndeplinire dispozitiile cuprinse în actele procesuale.
În timp urmarirea penala îsi are limitele fixate între momentul începerii urmaririi penale si momentul emiterii solutiei de catre procuror, printre solutiile ce se pot dispune numarându-se si trimiterea în judecata. Momentul începerii urmaririi penale este marcat prin rezolutie sau proces verbal, prin începerea urmaririi penale creându-se cadrul legal în care organele de urmarire penala pot desfasura toate activitatile ce se înscriu în obiectul urmaririi penale, acest moment marcând si declansarea procesului penal. Actele anterioare începerii urmaririi penale sunt acte anterioare declansarii procesului penal.
Pentru ca procurorul sa poata dispune trimiterea în judecata trebuie sa fie realizate cumulativ, potrivit art. 262 C.p.p., urmatoarele conditii: în cursul urmaririi sa fie respectate dispozitiile legale care garanteaza aflarea adevarului; urmarirea penala sa fie completa si sa existe în cauza probele necesare si legal administrate; sa existe fapta penala; fapta sa fie savârsita de învinuit sau inculpat; învinuitul sau inculpatul sa raspunda penal.
Prima instanta a constatat ca organele de urmarire penala nu au efectuat în cauza urmarirea penala în sensul avut în vedere de legiuitor si care rezulta din argumentele de mai sus. Astfel, procedându-se doar la audierea partii vatamate S. A. si a inculpatelor, prima instanta a apreciat ca urmarirea penala este lapidara, întrucât în lipsa unui probatoriu administrat în faza de urmarire penala, instanta este în imposibilitate de a putea corobora declaratiile inculpatelor cu un alt mijloc de proba în vederea stabilirii exacte a situatiei de fapt. într-adevar au fost efectuate anumite cercetari înaintea începerii urmaririi penale, dar acestea au caracterul unor acte premergatoare, fiind efectuate înainte de declansarea procesului penal.
Analizând actele dosarului de urmarire penala prima instanta a constatat ca începerea urmaririi penale s-a dispus la data de 17.03.2008 si singurele acte de urmarire penala efectuate ulterior acestei date sunt reprezentate de declaratiile partii vatamate S. A. si de declaratiile inculpatelor minore. Fata de acest aspect, în raport cu dispoz. art. 224. C.p.p. toate celelalte acte efectuate la dosar reprezinta simple acte premergatoare, astfel ca se impune completarea urmaririi penale în sensul efectuarii acesteia. Nu în ultimul rând instanta constata ca la momentul efectuarii acestor acte premergatoare inculpatei, desi erau minore, nu au beneficiat de asistenta juridica, iar singurele acte de urmarire penala efectuate cu asigurarea asistentei juridice inculpatelor constau în declaratiile date de catre inculpate dupa începerea urmaririi penale. Or, în conditiile în care inculpatele erau minore, nu este posibil ca probatoriul pe care se întemeiaza rechizitoriul sa fie reprezentat doar de acte premergatoare care, evident, au fost efectuate fara ca inculpatele sa beneficieze de asistenta juridica.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, solicitând casarea sentintei penale atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, aratând, în esenta, ca au fost respectate dispozitiile referitoare la legala sesizare a instantei, iar probele – legal administrate, dreptul la aparare al inculpatei nefiind încalcat.
Tribunalul, analizând hotarârea primei instante, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art.3856 alin.3 din Codul de procedura penala, apreciaza ca aceasta nu este legala si temeinica.
Astfel, prima instanta a retinut ca nu s-au respectat dispozitiile legale referitoare la corecta sesizare a instantei prin rechizitoriu, deoarece inculpata E.N. se afla în stare de detinere în alta cauza aflându-se la penitenciarul Târgsor din data de 15.09.2009, aceasta fiind si data emiterii rechizitoriului, verificarile efectuate în cauza de catre procuror conform proceselor-verbale din data de 14.09.2009 (filele 128-•129 dosar urmarire penala) fiind lipsite de eficienta din moment ce inculpata a fost arestata a doua zi, exact în ziua emiterii rechizitoriului. Totodata, s-a mai retinut ca începerea urmaririi penale s-a dispus prin rezolutia din data de 17.03.2008, iar singurele acte de urmarire penala ulterioare acestei date constau în declaratiile luate partii vatamate S. A. si inculpatelor minore, instanta apreciind ca actele anterioare reprezinta simple acte premergatoare, fiind necesar sa se restituie cauza la procuror pentru a se efectua probatorii mai ample dupa momentul începerii urmaririi penale.
Prima instanta a dispus în mod formal restituirea cauzei la procuror, apreciind ca nu s-au efectuat verificari eficiente de catre procurorul care a dispus trimiterea în judecata, apreciind ca s-a dispus trimiterea în judecata cu încalcarea normelor imperative prevazute de art. 300 alin. 2 C.p.p. si art. 332 alin. 2 C.p.p.
Potrivit dispozitiilor mentionate, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului în vederea refacerii urmaririi penale în cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei si prezenta învinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator, iar în situatia în care instanta fondului nu a fost corect învestita, iar neregularitatea nu se poate înlatura de îndata si nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare pentru a-l reface.
Toate aceste dispozitii imperative au fost reglementate de catre legiuitor pentru a se asigura dreptul fundamental la aparare al inculpatului, drept constând în posibilitatea concreta de a lua cunostinta de probatoriu si de a propune alte probe în aparare.
Pentru trimiterea în judecata a unui inculpat care se sustrage momentului prezentarii materialului de urmarire penala procurorul trebuie sa faca toate demersurile pentru cautarea acestuia, fiind esential sa se verifice daca acesta este detinut sau arestat preventiv, în caz afirmativ acesta trebuind sa fie citat la locul de detentie, în speta de fata situatia inculpatei E.N. fiind verificata prin D.G.P.M.B. si Administratia Nationala a Penitenciarelor, cu mentionarea persoanelor de contact si a datelor de identificare si a numerelor de telefon (filele 129-130 dosar de urmarire penala). Împrejurarea ca a doua zi, la data de 15.09.2009, exact când s-a emis rechizitoriul, s-a dispus arestarea acestei inculpate într-o alta cauza nu atrage încalcarea dispozitiilor referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala, prezenta obligatorie a învinuitului si asistarea acestuia de aparator, si, implicit, nici a dispozitiilor referitoare la legala sesizare a instantei.
Din adresa depusa la fila 81 din dosarul instantei rezulta ca inculpata E.N. a fost arestata la data de 15.09.2009 în baza mandatului de arestare preventiva nr.155/UP emis de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, aceeasi data cu cea a emiterii rechizitoriului de catre procuror. Or, îndeplinirea conditiilor referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala (citarea inculpatei – învinuita la acel moment, aducerea obligatorie a acesteia la prezentarea materialului de urmarire penala în cazul în care este arestata) se apreciaza în functie de momentul stabilit pentru efectuarea acestei activitati (în speta, 9.02.2009 si, respectiv, 10.07.2009 – când inculpata a mai fost citata o data prin afisare, nemaifigurând la domiciliul indicat), data la care inculpata nu figura în stare de arest sau detinere, iar nu de acela al emiterii rechizitoriului, care poate fi ulterior. Nici o dispozitie procedurala nu impune procurorului ca, o data prezentat materialul de urmarire penala (sau legal citata învinuitul în acest scop, cu întocmirea formelor de trimitere în judecata în lipsa, în cazul în care acesta nu poate fi gasit), sa mai efectueze alte verificari în acest sens chiar la data emiterii rechizitoriului.
La momentul trimiterii în judecata (al întocmirii rechizitoriului) urmarirea penala este deja terminata, astfel ca la data de 15.09.2009 (data actului e sesizare) nu se mai poate vorbi de o urmarire penala în desfasurare, în cadrul careia sa devina incidente dispozitiile art.197 alin.2 C.p.p. în cazul în care învinuitul/inculpatul, arestat, nu este prezent la efectuarea unui act si nu este asistat de aparator. Întocmirea rechizitorului – singura activitate efectuata de procuror la data de 15.09.2009, data la care inculpata figureaza arestata, în alta cauza – nu presupune citarea nici a învinuitului sau inculpatului si niciunei alte parti, data prezentarii materialului de urmarire penala fiind, în virtutea legii, anterioara. Faptul ca nu este exclus ca, în practica, procurorul sa dispuna trimiterea în judecata (întocmind rechizitoriul) în aceeasi zi cu aceea în care i-a prezentat învinuitului sau inculpatului materialul de urmarire penala, nu înseamna ca cele doua acte procesuale nu au un regim juridic distinct si nu presupun obligatii diferite din partea organelor de urmarire penala, precum cele referitoare la citare si asigurarea asistentei juridice obligatorii, care nu caracterizeaza decât procedura prezentarii materialului de urmarire penala.
Nici celelalte argumente invocate de instanta de fond, referitoare la neîndeplinirea conditiei referitoare la prezentarea materialului de urmarire penala si, respectiv, la insuficienta probelor administrate, nu constituie motive de restituire a cauzei la Parchet.
Sub aspectul lipsei prezentarii materialului de urmarire penala, trebuie subliniat ca nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza desfasurarea urmaririi penale, cum sunt si cele privitoare la procedura prezentarii materialului de urmarire penala, nu poate fi sanctionata prin restituirea cauzei la parchet, în temeiul prevederilor art.300 si art.332 alin.2 C.p.p., verificarea regularitatii actului de sesizare având în vedere strict actul de sesizare si presupunând controlul acestuia sub aspectul continutului, în conditiile art.263 C.p.p., si în privinta procedurii prevazute de art.264 alin.3 C.p.p.
În plus, nerespectarea dispozitiilor legale care reglementeaza procedura prezentarii materialului de urmarire penala (în masura în care aceasta ar fi existat – daca învinuita nu ar fi fost citata în acest sens) nu se regaseste între cazurile de nulitate absoluta prevazute de art.197 alin.2 C.p.p., neîncadrându-se în notiunea de sesizare a instantei. Sanctiunea ce intervine este nulitatea relativa, ceea ce presupune, pe lânga invocarea sa în termenul prevazut de lege, dovedirea unei vatamari procesuale, inexistente în speta. Astfel, în cauza, inculpatei i s-a adus la cunostinta învinuirea si dreptul de a avea un aparator (fila 60 dosar urmarire penala), fiind audiata în prezenta avocatului din oficiu M. A. (cu delegatia de la fila 90 d.u.p.), aceasta recunoscând în totalitate faptele de tâlharie si complicitate la tâlharie. Deoarece avea vârsta de 15 ani la momentul comiterii infractiunilor, ea a fost expertizata medico-Iegal psihiatric, constatându-se ca prezinta discernamânt în raport cu cele doua fapte cam îi atrag raspunderea penala. S-a întocmit si un referat de evaluare psiho-sociala de catre Serviciul de Probatiune cu privire la inculpata.
În ceea ce priveste insuficienta probelor administrate, pe lânga faptul ca acesta nu mai constituie un motiv de restituire a cauzei la Parchet, ca urmare a abrogarii art.333 C.p.p., nimic nu împiedica instanta de fond ca, în virtutea rolului activ, sa suplimenteze probatoriul în faza de cercetare judecatoreasca, în masura în care apreciaza necesar. Cu atât mai mult cauza nu trebuia restituita la parchet pentru ca procurorul sa reia audierea unor persoane carora deja li s-au luat declaratii în faza actelor premergatoare, din moment ce acestea din urma au fost constatate într-un proces-verbal, conform art.224 alin.3 C.p.p., o asemenea solutie fiind de natura a afecta, inutil, celeritatea si durata rezonabila a procedurilor judiciare în ansamblul lor.
Fata de cele expuse, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c) C.p.p., Tribunalul va admite recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, va casa în parte sentinta penala recurata – nr.664/17.12.2009 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – si va trimite cauza spre continuarea judecatii la aceeasi instanta - Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale atacate.
În baza art.192 al.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia, onorariul aparatorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
DISPOZITIV:
În majoritate:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, caseaza în parte sentinta penala recurata – nr.664/17.12.2009 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti – si trimite cauza spre continuarea judecatii la aceeasi instanta - Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale recurate.
În baza art.192 al.3 din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina acestuia, onorariul aparatorului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.
Definitiva.
Pronuntata în sedinta publica azi, 03.03.2010.
Opinie separata a domnului judecator Terceanu Valeriu Mihail