Neretroactivitatea legii civile. Inteles.
Contract de vanzare-cumparare de actiuni. O.U.G.nr. 64/2005. Executare silita. Titlu executoriu.
Se retine ca o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei propriu de aplicare.
Legea noua este însa aplicabila de îndata tuturor situatiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei în vigoare, precum si tuturor efectele produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi.
Titlul executoriu este actul întocmit potrivit legii care serveste la pornirea executarii silite si la realizarea pe aceasta cale a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.
Declansarea executarii silite nu poate avea loc decât în cazul în care creanta ce urmeaza a se executa este cuprinsa într-un act ce întruneste cerintele legale.
Doar titlul executoriu, reprezentat în speta de contractul de vânzare-cumparare de actiuni si actul aditional, confirma existenta creantei si faptul ca aceasta îndeplineste conditiile necesare punerii în miscare a procedurii de executare silita.
(Sentinta comerciala nr. 117/05.06.2007, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala)
Prin actiunea înregistrata la 6.04.2007, contestatoarea A. S. S. a formulat contestatie la executare împotriva actelor de executare intitulate SOMATIE emise de pârâta sub nr.53685/9.03.2007, în contradictoriu cu intimata A.D.S.
În motivare, s-a aratat ca între parti s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare actiuni nr.52/18.10.2000, având ca obiect vânzarea pachetului de actiuni reprezentând 100% din actiuni detinute de SC V.-P. Sîmburesti. Executarea obligatiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpararea fost suspendata prin Sentinta civila nr.94/18.06.2001 a Tribunalului Slatina. Suspendarea a durat pâna la 15.12.2005, când Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr.5998, prin care s-a solutionat actiunea în referire la care se dispusese suspendarea, astfel încât la 21.12.2005 a fost achitata diferenta de pret prevazuta la art.5.2 din contractul de vânzare-cumparare actiuni nr.52/2000.
Întrucât pâna la momentul suspendarii executarii contractului, precum si între momentul reluarii contractului si cel al vânzarii pretului au trecut mai multe zile, pârâta A.D.S. a solicitat plata penalitatilor de întârziere, calculata la valoarea sumei neachitate.
Prin adresa nr.73052 din 29.03.2006, intimata a comunicat un titlu executor pentru suma de 95.954,91 RON, penalitati de întârziere pentru achitarea cu întârziere a contravalorii pachetului de actiuni achizitionat conform contractului de vânzare-cumparare actiuni nr.52/18.10.2000 si a actului aditional nr.1/25.03.2002.
Prin actul a carui nulitate absoluta o solicita, A.D.S. solicita plata unei sume reprezentând "actualizarea pretului prevazut în contract cu rata inflatiei", desi aceasta nu este mentionata în contract.
1.În temeiul prev. art.15 alin.2 din Constitutia României si art.969 Cod civil, se invoca nulitatea absoluta a somatiei nr.63685/9.03.2007, în conditiile în care acesta se întemeiaza pe 0.U.G nr.64/2005, act normativ ce nu retroactiveaza si care nu poate modifica un contract legal si a carui aplicabilitate nu este mentionata în cuprinsul contractului.
Având în vedere ca la încheierii contractului de vânzare-cumparare nr.52/2000 nu era în vigoare 0.U.G nr.64/2005, orice încercare de executarea silita a unei creante nerecunoscute este lovita de nulitate în absenta unui titlu executoriu emis de autoritatea judecatoreasca competenta.
2.Nulitatea absoluta a somatiei rezulta si din împrejurarea ca 0.U.G nr.64/2005 se aplica doar obligatiilor contractuale restante, iar debitul invocat prin actul contestat reprezinta o diferenta rezultata din recalcularea pretului, iar nu un debit principal rezultat din neexecutarea contractului.
Actul normativ invocat se aplica numai obligatiilor expres prevazute în contract si determinate în cuprinsul acestuia si numai pentru contractele încheiate ulterior aparitiei sale sau pentru care partile au acceptat aplicarea acesteia.
Pentru plata cu întârziere a pretului, pârâta avea la dispozitie prev. art.5.4 si art. 5.5, contestatoarea achitând penalitati de întârziere.
3. Prin adresa nr.53685/2007, pârâta A.D.S. procedeaza la comunicarea titlului executoriu ce constata soldul creantei, suma calculata în functie de Hotarârea Consiliului de Administratie a A. D. S., conform contractului de vânzare-cumparare actiuni nr.52/2000 si a actului aditional nr.1/2002.
Somatia nu are la baza o creanta reala, atât timp cât petenta si-a îndeplinit obligatia de plata a pretului, pe cea referitoare la achitarea penalitatilor de întârziere, iar contractul încheiat nu constituie nici o clauza referitoare la actualizarea pretului în functie de rata inflatiei.
Act juridic unilateral emis de A.D.S. este lovit de nulitate.
În drept, au fost invocate art.969 Cod civil, art.15 alin.2 din Constitutie, 0.U.G nr.64/2005, 0.U.G nr.51/1998.
Intimata A.D.S a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestatiei la executare, aratând ca faptul ca O.U.G nr.64/2005 nu este mentionata în contractul de vânzare-cumparare nu are relevanta, fata de principiul de drept care guverneaza aplicarea legii în timp, astfel ca disp. 0.U.G nr.64/2005 devin aplicabile tuturor contractul de vânzare-cumparare încheiate de A.D.S..
Din actele si lucrarile dosarului, Curtea retine ca între parti s-a încheiat contractul de vânzare-cumparare actiuni nr.52/18.10.2000, având ca obiect vânzarea pachetului de actiuni reprezentând 100% din actiuni detinute de SC V.-P. Sîmburesti. Executarea obligatiilor asumate prin contractul de vânzare-cumparare a fost suspendata prin Sentinta civila nr.94/18.06.2001pronuntata de Tribunalul Slatina. Suspendarea a durat pâna la 15.12.2005, când Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat Decizia nr.5998, prin care s-a solutionat actiunea în referire la care se dispusese suspendarea, astfel încât la 21.12.2005 a fost achitata diferenta de pret prevazuta la art.5.2 din contractul de vânzare-cumparare actiuni nr.52/2000.
Întrucât pâna la momentul suspendarii executarii contractului, precum si între momentul reluarii contractului si cel al vânzarii pretului au trecut mai multe zile, pârâta A.D.S. a solicitat plata penalitatilor de întârziere, calculata la valoarea sumei neachitate, pe care contestatoarea le-a achitat.
Prin actul a carui nulitate absoluta o solicita contestatoarea,
A.D.S. solicita plata unei sume reprezentând "actualizarea pretului prevazut în contract cu rata inflatiei", desi aceasta actualizare nu este mentionata în contract.
În ceea ce priveste primul motiv de nulitate, întemeiat pe disp. art.15 alin.2 din Constitutie, cu referire la principiul neretroactiv legii civile, Curtea retine ca s-a realizat comunicarea titlului executor în baza Legii nr.190/2004 si a 0.U.G nr.64/2005, cu referire la 0.U.G. nr.51/1998.
Potrivit art.1 alin.2 din 0.U.G nr.64/2005, dispozitiile cap. VIII, IX si X din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica si A.D.S. în calitate de institutie implicata în procesul de privatizare.
Conform art.2 din 0.U.G nr.64/2005, contractele de vânzare-cumparare de actiuni încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii.
Se retine ca o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei propriu de aplicare.
Legea noua este însa aplicabila de îndata tuturor situatiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge dupa intrarea ei în vigoare, precum si tuturor efectele produse de situatiile juridice formate dupa abrogarea legii vechi.
Prin urmare, criticile referitoare la nulitatea somatiei pentru încalcarea principiului neretroactivitatii legii civile, vor fi înlaturate de Curte.
Cât priveste celelalte motive, Curtea retine ca din cuprinsul comunicarii titlului executoriu rezulta ca titlul executor al creantei este reprezentat de contractul de vânzare-cumparare actiuni nr.52/2000 si actul aditional nr.1/25.03.2005, executarea silita fiind pornita în baza Legii nr.190/2004, a 0.U.G 190/2004, a 0.U.G nr.64/2005, 0.U.G nr.51/1998.
Se mai retine ca suma solicitata si cuprinsa în somatie, a fost calculata avându-se în vedere Hotarârea Consiliului de Administratie A.D.S, reprezentând actualizarea creantei cu rata inflatiei, comunicata de Institutul National de Statistica, în conditiile în care creanta si penalitatile de întârziere calculate, conform art.5.4 si 5.5. din contract, au fost achitate la 11.01.2006.
Nici contractul de vânzare-cumparare, nici actul aditional invocat nu au prevazut vreo clauza referitoare la actualizarea creantei în functie de rata inflatiei.
Potrivit art.2 din 0.U.G nr.64/2005, contractele de vânzare-cumparare actiuni încheiate de A.D.S constituie titluri executorii.
Hotarârea A.D.S, fara numar si fara alte elemente de identificare, în baza careia s-a calculat creanta mentionata în cuprinsul comunicarii somatiei nu poate constitui titlu executoriu, fiind un act unilateral, neînsusit de contestatoare.
Or, executarea, potrivit art. 1 alin.2 din OUG nr. 64/2005, se face în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de vânzare-cumparare si de actul aditional, care nu au prevazut actualizarea cu rata inflatiei, coroborat cu prevederile art.2 din 0.U.G nr.64/2005, care atribuie calitatea de titlu executoriu numai contractului de vânzare-cumparare actiuni încheiat de A.D.S.
Titlul executoriu este actul întocmit potrivit legii care serveste la pornirea executarii silite si la realizarea pe aceasta cale a drepturilor recunoscute prin actul respectiv.
Declansarea executarii silite nu poate avea loc decât în cazul în care creanta ce urmeaza a se executa este cuprinsa într-un act ce întruneste cerintele legale.
Doar titlul executoriu, reprezentat în speta de contractul de vânzare-cumparare de actiuni si actul aditional, confirma existenta creantei si faptul ca aceasta îndeplineste conditiile necesare punerii în miscare a procedurii de executare silita.
Prin urmare, întrucât suma pretinsa de ADS în baza Hotarârii Consiliului de Administratie nu rezulta din titlul executoriu reprezentat de contractul de vânzare-cumparare si de actul aditional, aceasta creanta solicitata nu exista, nu este certa si nici exigibila conform art.379 alin.1 Codul de procedura civila raportat la prev. art.379 alin.3 Codul de procedura civila.
Nici o prevedere din contract ori din actul aditional nu permite modificarea pretului acestuia si nici consolidarea în raport de o anumita moneda sau eveniment, astfel ca se retine ca debitul pretins nu exista, în raport de achitarea creantei si a penalitatilor de întârziere.
În consecinta, pentru motivele aratate, Curtea va constata întemeiata contestatia la executare, urmând a o admite conform art.399 si urmatoarele Codul de procedura civila, coroborat cu disp. art. 1, si art.2 din 0.U.G nr.64/2005 si va anula formele de executare silita efectuate în baza Somatiei nr.53685/9.03.2007, de catre AGENTIA DOMENIILOR STATULUI.
Vazând disp. art.274 C.pr.civ.????
5