Art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Nulitatea absoluta a actelor de înstrainare a bunurilor, efectuate de debitor dupa deschiderea procedurii insolventei nu poate fi
înlaturata de buna – credinta a dobânditorului.
Prin sentinta civila nr. 645/18 mai 2007, pronuntata în dosarul nr. 562/119/2007 al Tribunalului Covasna, judecatorul–sindic a admis actiunea formulata de lichidatorul judiciar Continental 2000 S.P.R.L. al debitorului falit S.C. L.R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. S.A. .R.L. si, în consecinta, a constatat nulitatea absoluta a vânzarii autovehiculului JEEP CHEROKEE 4x4 cu nr. de înmatriculare CV-05-LEX. A obligat-o pe pârâta sa restituie bunul în patrimoniul debitorului falit iar în cazul în care nu detine bunul sa vireze contravaloarea acestuia, în suma de 14.954,08 lei, în contul special al debitorului S.C. L.R. S.R.L.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.992 din 5 noiembrie 2004 s-a deschis procedura reorganizarii judiciare împotriva debitorului S.C. L.R. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar S.C. Continental 2000 S.A. Brasov (ulterior schimbându-si denumirea în Continental 2000 S.P.R.L. Sf.Gheorghe). Prin aceeasi sentinta s-a dispus ca orice act al administratorului social al debitorului sa fie facut cu acordul administratorului judiciar desemnat în cauza.
Fara sa aiba acordul administratorului judiciar si autorizarea judecatorului-sindic, la data de 10 octombrie 2005, administratorul societatii debitoare, I.Z., a vândut pârâtei S.C. S.A. S.R.L. un autovehicul marca Jeep Cherokee 4x4 din patrimoniul debitoarei falite, cu pretul de 14.954,08 lei, conform facturii fiscale nr.1995456.
Acest act de înstrainare a bunului din patrimoniul debitorului falit, încheiat dupa data deschiderii procedurii reorganizarii judiciare, este nul absolut conform art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Suma obtinuta din vânzarea bunului aratat nu a fost varsata în contul colector al debitorului falit. Prin urmare, vânzarea a fost facuta în frauda creditorilor fiind prejudiciate astfel interesele creditorilor si încalcate dispozitiile art.49 alin.1 si 3 din Legea nr.85/2006.
Vânzarea autovehiculului marca Jeep Cherokee 4x4 din patrimoniul debitoarei S.C. L.R. S.R.L. nu îndeplineste conditiile esentiale de validitate cerute de art.948 Cod civil, întrucât administratorul social I.Z. nu mai avea capacitatea de a contracta din momentul deschiderii procedurii reorganizarii judiciare, fiind incidente astfel dispozitiile art.950 opct.4 din Codul civil.
Consimtamântul valabil al partii care se obliga a lipsit în cazul de fata, întrucât conventia vânzarii s-a facut fara acordul administratorului judiciar si fara autorizarea judecatorului-sindic.
Cauza nu poate fi decât ilicita, întrucât înstrainarea s-a facut dupa deschiderea procedurii insolventei, fara autorizarea judecatorului-sindic si în frauda creditorilor.
Împotriva sentintei a declarat recurs pârâta S.C. S.A. S.R.L., solicitând modificarea în tot a sentintei, în sensul respingerii actiunii.
În motivarea recursului se sustine ca instanta de fond nu a luat în considerare buna credinta a cumparatorului si ca anularea actului de vânzare – cumparare ar duce în mod vadit la atingerea securitatii circuitului civil si obligarea recurentei la plata de doua ori a contravalorii masinii cumparate.
Buna-credinta este ocrotita de art. 54 din Constitutie, în conformitate cu care „în raporturile juridice, cetatenii nu trebuie sa încalce drepturile si libertatile celorlalti”.
Principiul ocrotirii bunei credinte este un principiu general al dreptului civil, al carui continut este dat de faptul ca buna credinta întotdeauna este prezumata si ocrotita.
La data cumpararii autovehiculului, pe actele fiscale care emana de la societatea vânzatoare nu a aparut mentiunea „în insolventa”, deci recurenta a fost de buna credinta.
Conform facturii fiscale si chitantelor pretul autovehiculului a fost achitat integral.
Prin vânzarea efectuata, odata ce contravaloarea masinii a fost achitata, nu s-au lezat interesele niciunui creditor.
Intimata reclamanta a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, având în vedere ca în motivare nu este mentionata niciuna din situatiile expres mentionate de art. 304 sau art. 306 alin. 3 Cod procedura civila.
În subsidiar, solicita respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând cu precadere exceptia nulitatii, în baza art. 137 alin.1 Cod procedura civila, Curtea constata ca aceasta este nefondata.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, hotarârile judecatorului – sindic sunt supuse numai recursului iar în conformitate cu dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila, recursul declarat împotriva unei hotarâri care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitat la motivele de casare prevazute în art. 304, instanta putând sa examineze cauza sub toate aspectele.
Ca urmare, nu este obligatoriu ca motivele de recurs sa se încadreze în situatiile expres si limitativ prevazute de art. 304 Cod procedura civila. Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs, în raport de probele administrate si de dispozitiile legale în materie, curtea a retinut urmatoarele:
Principalul motiv de recurs invocat de catre pârâta este buna sa credinta la încheierea contractului de vânzare – cumparare.
Buna-credinta nu este însa un motiv de înlaturare a efectelor nulitatii decât ca exceptie de la principiul potrivit caruia nulitatea unui act juridic atrage nulitatea actului subsecvent. În acest sens, în teoria si practica judiciara s-a admis ca, în cazul înstrainarilor succesive, nulitatea titlului de proprietate al transmitatorului, nu atrage nulitatea actului de înstrainare cu titlu oneros subsecvent, daca dobânditorul a fost de buna-credinta.
În speta, nu suntem în prezenta unor acte de înstrainare succesive iar partile unui contract lovit de nulitate pentru încalcarea unei dispozitii legale ( în cazul de fata art. 46 alin 1 din Legea nr. 85/2006) nu se pot prevala de buna – credinta pentru înlaturarea efectelor nulitatii.
Contractul de vânzare – cumparare fiind unul sinalagmatic, nu se pune problema prejudicierii cumparatorului de buna-credinta în cazul declararii nulitatii contractului, având în vedere ca, în baza principiului repunerii în situatia anterioara, tot ce s-a executat în baza unui act nul trebuie restituit. Cumparatorul are dreptul, ca urmare, la restituirea pretului achitat.
În situatia particulara a vânzatorului aflat în procedura insolventei, se aplica dispozitiile art. 83 alin 2 din Legea nr. 86/2006, în conformitate cu care „tertul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea împotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i împiedica, întârzia ori însela pe creditorii debitorului.”
Cel de-al doilea argument al recurentei, legat de lipsa lezarii intereselor creditorilor, nu are relevanta în speta. Contractul fiind încheiat dupa deschiderea procedurii insolventei, este lovit de nulitate, în baza art. 46 alin 1 din Legea nr. 85/2006, fara vreo alta conditie.
Decizia nr.431/R din 20 septembrie 2007 – G.C.