Nulitatea operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii insolventei de un creditor ce nu a fost notificat.
Constata ca prin sentinta civila nr. 1417/30.11.2007 Tribunalul Covasna, prin judecatorul sindic, a admis cererea lichidatorului judiciar „C.2000” S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâta B.R.D. „G.S.G.” S.A. – sucursala Cv. si a anulat operatiunea de încasare a sumei de 55.213,53 lei din data de 17.07.2006, conform extrasului de cont nr. 183 de la debitoarea S.C. „M.P.” S.R.L. Cv. A respins ca inadmisibile cererea reconventionala si cererea de chemare în garantie.
În motivarea hotarârii s-a aratat ca operatiunea comerciala este lovita de nulitate absoluta, fiind contrara conditiilor instituite de art. 49 din Legea nr. 85/2006, întrucât s-a instrumentat dupa deschiderea procedurii insolventei, fara autorizarea judecatorului sindic.
Împotriva hotarârii a declarat recurs creditoarea B.R.D. – G.S.G. invocând gresita aplicare a legii.
Se arata în esenta ca banca nu a fost notificata cu privire la deschiderea procedurii, nu a primit nicio înstiintare în conditiile art. 37 sau ale art. 48 din Legea insolventei. Prin achitarea datoriei catre banca, aceasta a procedat la radierea ipotecii asupra imobilului care constituia una din garantiile creditului, pierzând astfel posibilitatea recuperarii creantei prin valorificarea bunului ipotecat în favoarea sa. Banca nu a efectuat un act de dispozitie cu privire la averea debitoarei, iar în prezent nu înregistreaza nicio creanta fata de debitoare, întreaga datorie fata de banca fiind stinsa, prin încasarea sumei din data de 17.07.2006. În subsidiar, se considera ca atât cererea reconventionala cât si cererea de chemare în garantie erau admisibile, banca dobândind prin anularea platii, o creanta echivalenta cu suma la a carei restituire a fost obligata.
Lichidatorul judiciar a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat fata de prevederile art. 46 din legea insolventei.
Analizând hotarârea recurata în raport cu motivele de recurs si actele dosarului, în baza art. 3041 Cod procedura civila, s-au constatat urmatoarele :
Textul de lege prevazut de art. 46 din legea insolventei, respectiv art. 49 din Legea nr. 64/1995, sanctioneaza cu nulitatea absoluta toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii, indiferent daca creditorii au fost sau nu notificati împotriva deschiderii procedurii debitoarei, dispozitiile mentionate exceptând doar actele autorizate de judecatorul-sindic.
În speta, deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si falimentului debitoarei S.C. „M.P.” S.R.L. s-a realizat sub imperiul Legii nr. 64/1995, la 19.12.2005, iar deschiderea procedurii falimentului, la data de 23.06.2006.
Rambursarea liniei de credit de catre debitoare s-a realizat la 17.06.2006 dupa deschiderea falimentului.
Prin hotarârea de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic a dat dispozitii tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil, sa nu dispuna de aceasta fara ordinul administratorului sau al judecatorului-sindic. Lichidatorul judiciar nu a notificat recurenta cu privire la deschiderea procedurii din culpa reprezentantului debitoarei, care nu i-a prezentat documentatia potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1995.
Buna-credinta invocata de recurenta care nu a primit aceasta notificare, nu poate fi opusa platii efectuate de debitoare, întrucât textul de lege sanctioneaza cu nulitatea absoluta întreaga operatiune efectuata dupa deschiderea procedurii. Ori, nulitatea absoluta a operatiunii juridice intervenita ca urmare a fraudarii legii nu poate fi acoperita de catre partea contractanta. Doar subdobânditorul de buna-credinta cu titlu oneros are dreptul de a opune exceptia de la principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial. Recurenta-creditoare nu este un subdobânditor în raportul juridic întemeiat pe contractul de credit încheiat cu debitoarea, ci este parte contractanta, astfel încât nulitatea absoluta a operatiunii de încasare a platii datoriei se rasfrânge si asupra ei, în virtutea principiului clasic frauda corupe totul („ fraus omnia corrumpit”).
Lipsa notificarii deschiderii procedurii îndreptateste recurenta sa beneficieze de art. 76 din legea insolventei, astfel încât nu se poate invoca afectarea grava a intereselor bancii prin anularea operatiunii de încasare a sumei din litigiu. În mod gresit apreciaza recurenta ca nu înregistreaza în prezent nicio creanta fata de debitoare si ca prin ridicarea ipotecii asupra imobilului garantat si-a pierdut posibilitate de a-si recupera creanta. Potrivit principiului anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial, atât creanta cât si garantiile aferente sunt repuse în situatia anterioara.
Cu privire la cererea reconventionala si cererea de chemare în garantie, s-a constatat ca instanta de fond a invocat si a pus în discutia partilor exceptia inadmisibilitatii doar cu privire la cererea de chemare în garantie, astfel cum rezulta din încheierea din 23.11.2007. Desi recurenta a invocat încalcarea dreptului sau la aparare cu privire la solutionarea pe exceptie a cererii reconventionale, nu a solicitat casarea hotarârii pe acest aspect.
În consecinta, în temeiul art. 137 Cod procedura civila s-a constatat ca în mod corect judecatorul-sindic a apreciat asupra inadmisibilitatii cererii reconventionale si a cererii de chemare în garantie în raport de dispozitiile art. 149 din legea insolventei.
Cu referire la cererea reconventionala, s-a constatat ca aceasta se constituie într-o declaratie de creanta ce nu poate fi solutionata în cadrul actiunii în anularea actelor frauduloase, ci potrivit prevederilor art. 64 si art. 76 din legea insolventei. Întrucât procedura de înscriere sau nu a creantelor este mai complexa, partile, beneficiind si de dreptul de contestatie prevazut de art. 73 din lege, admiterea unei astfel de cereri, pe calea cererii reconventionale, a carei solutionare este susceptibila de a fi atacata doar cu recurs, ar rapi partii interesate dreptul de a recurge la contestatia mentionata. Prin urmare, în mod corect judecatorul-sindic a constatat incompatibilitate solutionarii declaratiei de creanta sub forma cererii reconventionale.
În legatura cu cererea de chemare în garantie, s-a constatat de asemenea îndeplinite prevederile art. 149 din legea insolventei, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii se refera la raspunderea contractuala a pârâtilor B.M. si B.I., ce nu au legatura cu procedura insolventei debitoarei S.C. „M.P.” S.R.L.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila, a fost respins recursul si s-a mentinut hotarârea instantei de fond.
Decizia nr.130/R din 1 aprilie 2008 – C.B.