Prin încheierea penala nr.56/7.09.2009 a Judecatoriei Tg.Mures a fost respinsa ca nelegala, în baza art. 149 ind. 1 si art. 197 alin. 2 Cod pr. pen., propunerea Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg. Mures de luare a masurii arestarii preventive fata de inculpatii Xx, Xx si Xx.
În motivare, se arata ca urmarirea penala în cauza era în întregime de competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), si nu se justifica modul de a proceda al Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg. Mures, de a disjunge cauza si a-si declina competenta în favoarea DIICOT doar pentru infractiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, si a retine cauza si a sesiza instanta cu propunerea de arestare preventiva în ce priveste infractiunile de santaj si lipsire de libertate.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Mures.
În motivarea recursului, Parchetul arata ca în cursul urmaririi penale Parchetul este singurul îndreptatit sa hotarasca o anume încadrare juridica, de care instanta sesizata cu propunerea de arestare este legata. Oricum, judecatorul delegat de la prima instanta nu putea sa considere ca, pe de o parte, Judecatoria este competenta sa solutioneze propunerea de arestare, iar pe de alta parte Parchetul de pe lânga Judecatorie nu este competent sa o formuleze. Prima instanta nu putea considera nule actele parchetului local, DIICOT fiind cea care, în eventualitatea reunirii din nou a cauzelor, va decide mentinerea sau nulitatea lor. Disjungerea cauzei, în lipsa cazului de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. c Cod pr. pen., este la latitudinea magistratului investit. Judecatorului sesizat cu propunerea de arestare nu îi este permis sa faca aprecieri cu privire la oportunitatea disjungerii. Oricum, Parchetul ofera o serie de argumente care justifica aceasta oportunitate.
Analizând recursul declarat prin prisma actelor si lucrarilor dosarului, în conformitate cu prev art 385 ind. 6 alin 3 Cod pr. penala, instanta îl considera fondat.
Considerentele pe care instanta de recurs le are în vedere sunt urmatoarele:
Argumentatia apararii, preluata de judecatorul delegat de la prima instanta, nu este lipsita de merite, si îsi poate dovedi utilitatea în alte cauze, precum cea citata de avocatul inculpatului Xx. Ea nu îsi are rostul, însa, în dosarul de fata.
Este adevarat ca, odata investiti cu solutionarea propunerii de arestare, judecatorul delegat si instanta de recurs sunt suverani sa aprecieze orice element care are tangenta cu conditiile arestarii, asa cum rezulta ele explicit sau implicit din prevederile art. 136 si urm. si ale art. 149 ind. 1 si urm. Cod pr. pen.. Dupa cum, este inexacta, din punctul de vedere al instantei, sustinerea Parchetului ca anume acte de urmarire penala din cauza ar scapa de principiu si în orice caz de sub imperiul instantei sesizate. În masura în care masura disjungerii cauzei de catre parchet ar fi fost îndreptata împotriva dreptului la aparare al inculpatilor sau împotriva bunei administrari a justitiei, judecatorul delegat o putea considera nula, tocmai pentru a salvgarda aceste drepturi si acest interes. Nu este cazul în speta. În acest dosar, Parchetul de pe lânga Judecatorie si-a pastrat spre urmarire santajul si lipsirea de libertate, infractiuni care rezulta din fapte precise, care pot fi probate si împotriva carora se poate face apararea în mod autonom. Nu era acum momentul ca judecatorul delegat de la Judecatorie sa se preocupe de masura în care dosarul trimis DIICOT întruneste aceleasi deziderate.
În speta, disjungerea cauzei dispusa de Parchet prin Ordonanta din 31.08.2009 este o simpla masura de administrare a dosarului pentru considerente de oprtunitate. Nu este cazul ca ea sa faca în prezenta procedura a arestarii obiectul preocuparii instantei. Daca si când vor fi investite cu judecarea cauzelor privind, pe de o parte, santajul si lipsirea de libertate, iar pe de alta parte asocierea în vederea savârsirii de infractiuni, instantele competente vor putea decide asupra oportunitatii conexarii cauzelor.
Nu în ultimul rând, trebuie remarcat , competenta în cazul acestor infractiuni apartine în mod indiscutabil Judecatoriei, respectiv Parchetului de pe lânga Judecatorie, ceea ce distinge speta de cauza la care facea referire avocatul inculpatului Xx. Actele procesuale îndeplinite de Parchetul local cu privire la acestea sunt valabile din acest punct de vedere. O problema s-ar pune cu privire la acte în masura în care se refera la infractiunea de asociere în vederea savârsirii de infractiuni, pentru care, într-adevar, nu era competent. Dar cu aceasta problema, Judecatoria nu va fi niciodata investita.
În ce priveste o serie de argumente, altele decât cele care îsi gasesc în considerentele de mai sus raspuns, aduse în recurs de aparatorii inculpatilor în favoarea solutiei atacate de Parchet, acestea nu pot fi nici ele primite:
-Articolele 7, 8 din Legea 39/2003 nu instituie un caz special de indivizibilitate, fiindca ele contin dispozitii de drept material, referitoare la concursul de infractiuni si la cuantumul pedepsei (pentru ce intereseaza argumentatia apararii), în timp ce indivizibilitatea este o institutie de drept procesual. Capitolul de dispozitii procedurale din lege nu se preocupa de institutia indivizibilitatii. Stabilirea pedepselor pentru infractiuni diferite aflate în concurs se poate face si de instante diferite. În vederea acestui caz, exista art. 36 din Codul penal.
-Daca DIICOT va decide reunirea cauzelor, Parchetul de pe lânga Judecatorie va trebui, într-adevar, sa îi trimita dosarul. Dar pâna acum nu a facut-o, si nici inculpatii, nici Judecatoria Tg. Mures nu au conform dreptului procesual în vigoare prerogativa de a indica DIICOT ce infractiuni sa urmareasca.
-Încadrarea juridica a faptelor descrise în propunerea de arestare în prevederile referitoare la santaj si lipsire de libertate nu este, în aparenta, defectuoasa.
-Greseala recunoscuta de Parchet prin Ordonanta din 31 august priveste competenta de a urmari infractiunea de asociere la savârsirea de infractiuni. Parchetul de pe lânga Judecatoria Tg. Mures nu a admis nici un moment ca nu ar fi competent sa cerceteze infractiunile de santaj si lipsire de libertate.
-Tribunalul nu ar fi competent în prima instanta decât daca ar fi sesizat pentru infractiunea de asociere în vederea savârsirii de infractiuni. Cum dosarul are ca obiect doar infractiunile de santaj si lipsire de libertate prev. de art. 194 alin. 1 si art. 189 alin. 1, 2 Cod penal, competenta apartine Judecatoriei.
Asa fiind, instanta va admite recursul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Târgu-Mures, în baza art 385 ind.15 pct. 2 lit. c Cod procedura penala si în consecinta va casa integral sentinta atacata si va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare. În masura în care situatia ramâne aceeasi, în sensul art. 385 ind. 18 Cod pr. pen., urmeaza ca judecatorul de la Judecatoria Tg. Mures, dupa ascultarea inculpatilor care vor dori sa dea declaratii, sa admita ori sa respinga propunerea de arestare prin încheiere motivata prin prisma probelor si lucrarilor dosarului, conform art. 149 ind. 1 Cod penal.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor ramâne în sarcina statului, în baza art.192 alin.3 Cod procedura penala.