Nulitatea urmăririi penale. Condiţii de existenţă.

Dosar Nr. 224/r (14.05.2009)

Asupra cailor de atac de fata,

I. Prezentarea sesizarilor. 1. Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. 1796/2009(9662/320/2008)/26 martie 2009, inculpata Xx a declarat recurs împotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures în dosarul nr. 9662/320/2008.

În motivarea caii de atac, în esenta, inculpata contesta temeinicia hotarârii primei instante sub aspectul dispozitiei privind respingerea unei parti însemnate a exceptiilor de procedura invocate de acuzata în fata judecatoriei.

2. Prin cererea înregistrata la Tribunalul Mures sub acelasi numar, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures a declarat recurs împotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures în dosarul nr. 9662/320/2008.

În motivarea recursului, procurorul contesta, la rândul sau, temeinicia dispozitiei primei instante de dezivenstire si restituire a cauzei la Parchet în vederea refacerii urmaririi penale. În acest sens, titularul recursului sustine ca actele de urmarire penala prin care a fost autorizata interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei au fost efectuate cu respectarea dispozitiilor legale referitoare la competenta dupa materie.

Analizând recursurile formulate în cauza prin prisma materialului dosarului nr. 9662/320/2008 al Judecatoriei Tg.-Mures, a sustinerilor si concluziilor recurentilor, precum si din oficiu în limitele efectului devolutiv, se retin urmatoarele:

II. Prezentarea hotarârii atacate. Prin sentinta penala nr. 307/6 martie 2009, Judecatoria Tg.-Mures: -în baza art. 302 C. pr. Pen. raportat la art. 197 alin. 2 C. pr. Pen., a admis exceptia nulitatii absolute a actelor de urmarire penala prin care s-a autorizat interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei Xx, ca urmare a îndeplinirii acestora cu nesocotirea dispozitiilor legale referitoare la competenta dupa materie;

-în temeiul art. 332 alin. 2 C. pr. Pen., a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmaririi penale;

-a respins ca neîntemeiate sau tardive toate celelate exceptii invocate cu privire la nulitatea sau vicierea actelor de urmarire penala;

-a facut aplicarea dispozitiilor art.192 alin. 3 C. pr. Pen.

Pentru pronuntarea acestei hotarâri, prima instanta a constatat necompetenta materiala a judecatorului de la Tribunalul Mures care a autorizat interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice ale inculpatei Xx, fapt sanctionat cu nulitatea absoluta a acestor acte de urmarire penala, singurul remediu pentru corectarea neregularitatii fiind refacerea urmaririi penale potrivit dispozitiilor art. 332 alin. 2 C. pr. Pen.

Judecatoria Tg.-Mures a subliniat, în continuare ca, desi ar putea fi considerate ca fondate, întrucât nu au fost invocate în termenul prescris de art. 197 alin. 4 C.pr.pen., sunt tardive exceptiile aceleiasi inculpate privind: a) nevalabilitatea încheierilor judecatorului de la Tribunalul Mures în baza carora au fost emise cele trei autorizatii de interceptare si înregistrare a convorbirilor telefonice, întrucât nu au cuprins indiciile concrete si faptele care justificau masura interceptarii si înregistrarii convorbirilor telefonice ale inculpatei; b) nevalabilitatea acelorasi încheieri, deoarece în cuprinsul acestora nu au fost mentionate expres infractiuni dintre cele limitativ enuntate în textul art. 911 C. pr. Pen. savârsite sau pentru comiterea carora ar fi facut pregatiri inculpata.

Totodata, instanta a considerat nefondate alte trei exceptii ale acuzatei si a demontat pe larg si în mod adecvat alegatiile d-nei Xx relative la: a) necompetenta materiala a organului care a efectuat interceptarea convorbirilor telefonice; b) autorizatiile de interceptare si înregistrare care ar fi nefondate, si la interceptarea convorbirilor care este abuziva; c) efectuarea înregistrarilor si interceptarilor anterior etapei actelor premergatoare sau începerii urmaririi penale, fara însa sa fie cuprinse în procesul verbal de consemnare a actelor premergatoare.

III. Punctul de vedere al instantei de recurs.

III. 1. Asupra recursului inculpatei Xx, constatam ca sentinta penala recurata a fost pronuntata de Judecatoria Tg.-Mures la data de 6 martie 2009. Întrucât inculpata a fost prezenta la termenul din 3 martie 2009 când s-au purtat dezbaterile judiicare asupra chestiunilor privind valabilitatea urmaririi penale si dezinvestirea instantei, potrivit art. 3853 alin. 2 cu referire la art. 363 alin. 3 C. pr. Pen., pentru ea termenul de recurs curge de la data pronuntarii hotarârii, respectiv 6 martie 2009, si nu de la momentul la care ssentinta i-a fost comunicata. Totodata, termenul de recurs nu este cel general de 10 zile, ci cel special de 3 zile prevazut de art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. În considerarea acestei idei, ultima zi în care inculpata trebuia fie sa trimita prin scrisoare recomandata, fie sa îsi înregistreze în instanta cererea de recurs era pentru data de 9 martie 2009 (la determinarea acestei date, am avut în vedere natura procedurala a termenului de recurs –calculul facându-se pe zile libere- precum si prorogarea permisa de art. 187 alin. 1 C. pr. Pen., astfel ca, întrucât ultima zi a termenului cadea într-o sâmbata, zi nelucratoare, acesta s-a prorogat pâna la finalul primei zile lucratoare).

Cu toate acestea, d-na Xx a expediat cererea de recurs abia în data de 12 martie 2009, prin urmare cu depasirea termenului peremptoriu impus de art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. de declarare a caii ordinare de atac a recursului si, întrucât nu exista vreun motiv de repunere în termen, în temeiul art.38515 pct. 1 lit. a C. pr. pen., recursul promovat de inculpata va fi respins ca tardiv, cu consecinta neexaminarii pe fond a criticilor pe care ea le-a adus sentintei Judecatoriei Tg.-Mures.

În acest context, subliniem, în primul rând, ca indicarea gresita în dispozitivul hotarârii a termenului de recurs de 10 zile, în locul celui de 3 zile valabil în cazul special al dezinvestirii instantei prin restituirea pricinii pentru refacerea urmaririi penale, nu se încadreaza sub nicio forma în notiunea împrejurarilor exceptionale de împiedicare care pot justifica repunerea în termenul de recurs, din doua motive: mai întâi, termenul special de 3 zile este instituit prin lege, iar judecatorul nu îi este permis sa instituie cauze derogatorii; apoi, inculpata are obligatia pozitiva a cunoasterii legii penale, materiale sau procedurale.

În al doilea rând, nu împartasim opinia d-lui avocat dupa care, fiind un text special, art. 332 C. pr. Pen. are întâietate în raport de cel general si, deoarece acuzata nu a participat la pronuntarea sentintei, pentru ea termenul curge de la comunicare si nu de la pronuntare. În acest sens, suntem de acord ca, cu referire la calea de atac împotriva sentintei de dezînvestire, textul art. 332 C. pr. Pen. reprezinta dreptul special, care este însa derogator numai în ceea ce priveste termenul de declarare a recursului: de 3 zile, în loc de termenul general de 10 zile. Referitor la momentul din care începe sa curga acest termen, dispozitiile art. 332 alin. 4 C.pr.pen. se marginesc sa indice pronuntarea pentru cei prezenti si comunicarea pentru cei lipsa, fara sa mentioneze si stadiul procesual la care persoana care se considera lezata prin hotarârea instantei trebuie sa fie prezenta sau absenta pentru ca termenul sa înceapa sa curga pentru ea de la pronuntare sau, dupa caz, de la comunicare. Daca s-ar fi dorit ca, în ipoteza masurii prevazute de art. 332 C. pr. Pen., pronuntarea hotarârii de dezînvestire sa fie stadiul în raport de care se verifica prezenta sau lipsa titlularului pentru determinarea momentului de început al termenului de declarare a caii de atac, atunci nimic nu ar fi împiedicat legiuitorul sa prevada expres aceasta în textul analizat. În lipsa unei asemenea prevederi, art. 332 alin. 4 C. pr. Pen. se completeaza cu dreptul comun care este art. 3853 alin. 2 cu referire la art. 363 alin. 3 C. pr. Pen. si în care este expres delimitat acest stadiu: de regula dezbaterile judiciare, pentru orice titular al caii de atac, cu exceptia inculpatului detinut ori militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei institutii militare de învatamânt, sau internat într-un centru de reeducare ori într-un institut medical-educativ, când referirea priveste pronuntarea hotarâri.

III.2. Asupra recursului Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures, constatam ca judecatoria nu a analizat si nu si-a întemeiat dispozitia pe vicii de procedura dintre cele aratate în art. 332 alin. 1 sau 2 C. pr. Pen. care sa fi afectat desfasurarea activitatii procesuale, ci criticile ei se îndreapta exclusiv asupra valabilitatii manierei de obtinere a unei anumite parti a probator în cauza, însemnând interceptarile si înregistrarile convorbirilor telefonice ale d-nei Xx. În aceasta situatie si întrucât prin argumentele primei instante se tinde de fapt la demonstrarea iregularitatii conditiilor în care proba a fost administrata (s.n. „proba” în cazul de fata o reprezinta procesul verbal de consemanre a actelor premergatoare, de fapt partea acestui înscris în care se face referire selectiv si succint la înregistrarile si interceptarile convorbirilor, dar, cum viciul este reclamat la datele încuviintarii acestor tehnici de investigatii, când ne vom referi la „proba” avem în vedere procesele verbale de redare a convorbirilor), dispozitiile legale incidente sunt cele prevazute de art. 64 alin. 2 C. pr. Pen., privind invalidarea probelor (sanctiune proprie probelor) si nu cele prescrise de art. 197 C. pr.pen., asupra nulitatilor. Invalidarea probei în faza de judecata apartine instantei învestite cu solutionarea fondului, fie pe parcursul sedintei de judecata, în procedura prevazuta de art. 301 si art. 302 C. pr. Pen., fie la momentul deliberarii si luarii hotarârii, efectul fiind înlaturarea probei si nicidecum restituirea cauzei la procuror (atunci când ilegalitatea vizeaza o proba administrata în faza preliminara judecatii) pentru refacerea actului. Sustinerea inculpatei potrivit carora iregularitatea probei a atras nelegalitatea actelor procesuale esentiale ale urmaririi penale, cum sunt începerea urmaririi penale, punerea în miscare a actiunii penale, trimiterea în judecata a inculpatei, nu le vom primi. Aceasta, deoarece, pentru declansarea procesului penal, nu se cere determinarea existentei unor probe privind savârsirea unei infractiuni, nici a unor indicii temeinice, fiind suficiente simple date, informatii, obtinute chiar din zvonul public sau pe orice cai verificabile ca s-a comis o fapta prevazuta de legea penala. Totodata, pentru punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a unui inculpat, într-adevar trebuie verificata existenta unor probe temeinice de vinovatie, însa aceste probe nu trebuie sa fie de puterea celor care stau la baza unei solutii de condamnare, ci doar sa fie suficiente pentru a crea banuiala rezonabila dupa care acuzatul si nu o alta persoana a savârsit infractiunea în discutie. Or, în prezenta cauza, independent de înregistrarile si interceptarile convorbirilor, existenta datelor care sa justifice începerea urmaririi penale, precum si existenta altor probe care sa stea la baza formularii acuzei si a trimiterii în judecata este de necontestat.

În plus, chiar daca nu s-ar accepta teza expusa de noi mai sus, pornind de la particularitatile cauzei, cu sublinierea în mod special a naturii si specificului interceptarilor si înregistrarilor audio sau video, refacerea acestor acte nu mai este posibila, astfel încât o dispozitie de restituire a pricinii la procuror pentru refacerea urmaririi penale pe motivul retinut de prima instanta nu mai este utila si este lipsita de orice finalitate. Mai mult, restituirea, cu consecinta reactivarii procedurii specifice derulate în fata organelor de urmarire penala, nu este conforma termenului rezonabil al procedurilor si nici nu ar trebui sa corespunda asteptarilor legitime ale inculpatei al carei interes procesual este sa obtina o solutie definitiva asupra fondului si nu sa revina într-o faza a procesului pe care a mai depasit-o o data si în care fondul nu poate fi transat cu putere de lucru judecat.

În lumina acestor considerente, potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C. pr. pen., vom admite recursul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Tg.-Mures împotriva sentintei penale nr. 307/6 martie 2009 pronuntate de Judecatoria Tg.-Mures în dosarul nr. 9662/320/2008, cu consecintele casarii integrale a hotarârii recurate si trimiterii cauzei la Judecatoria Tg.-Mures pentru continuarea judecatii în prim grad în fond.

Cât priveste motivele de recurs ale procurorului si sustinerile în recurs ale inculpatei, nu le vom raspunde la acest moment. Aceasta, întrucât, date fiind particularitatile problemelor supuse examenului instantei de control care se circumscriu chestiunilor de legalitate si de temeinicie a unei hotarâri care nu dezleaga fondul pricinii, judecatorul primei instante este în aceasta etapa a judecatii singurul suveran sa analizeze si sa aduca raspunsurile adecvate criticilor acuzatei care urmaresc invalidarea probelor si sustinerilor procurorului potrivit carora probele au fost obtinute cu observarea strictei legalitati.

IV. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuala, data de promovarea unei cai de atac tardive, potrivit art. 192 alin. 2 C. pr. Pen., inculpata va fi obligata sa suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului ei, acoperind costul suportului tehnic si de hârtie pe care s-au efectuat actele procesuale si procedurale necesare solutionarii caii de atac.

Având în vedere solutia principala adusa recursului procurorului, conform art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului parchetului vor ramâne în sarcina statului.