Obligatie de întretinere. Cerere de stabilire a pensiei de întretinere în cota procentuala. Calculul valoric a pensiei de catre instanta de judecata. Caracterul normei de hrana . Neluare în considerare.
Codul familiei : 94.
Ordonantei Guvernului nr. 26/1994: art.1, 2 si 4 .
Din economia art. 94 alin. (1) si (2) din Codul familiei , rezulta cert ca pensia de întretinere se stabileste în raport cu câstigul din munca al debitorului obligatiei de întretinere, instanta de judecata fiind suverana în a determina cuantumul acesteia în functie de situatia de fapt.
Prin urmare, nu se poate sustine ca în atari cereri instanta de judecata a acordat ceea ce nu s-a cerut atunci când a stabilit un cuantum fix al pensiei de întretinere, desi reclamanta a solicita o cota procentuala de ? din veniturile lunare realizate de debitorul obligatiei de întretinere. Aceasta deoarece obligatia de întretinere se executa în natura sau prin plata unei sume de bani, instanta judecatoreasca fiind cea care stabileste cuantumul si modalitatea de executare, în functie de împrejurari.
Este adevarat ca, principiul înscris în art. 94 din Codul familiei, impune din partea instantei de judecata stabilirea tuturor posibilitatilor materiale ale persoanei ce urmeaza sa o plateasca, existente la data judecarii actiunii, însa, norma de hrana pe care o încaseaza parintele în calitatea sa de angajat în sectorul de aparare nationala nu se considera ca ar constitui un venit care sa fie inclus în baza de calcul a pensiei, deoarece ea are o destinatie speciala, fiind afectata în mod exclusiv desfasurarii activitatii si pregatirii , în timp de pace, a personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, conform art. 1-4 din Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, în timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala.
Sectia pentru cauze cu minori si de familie - Decizia civila nr. 54/ 2 iunie 2008
Constata ca prin sentinta civila nr. 3509/2007 pronuntata de Judecatoria Alba Iulia… a fost admisa actiunea de divort formulata de reclamanta P.A.A împotriva pârâtului P.A. si s-a hotarât , printre altele, desfacerea casatoriei din culpa ambilor soti si încredintarea spre crestere si educare a minorei P.A.D. în favoarea reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întretinere în favoarea minorei în suma de 172 lei, lunar începând cu data de 07.02.2007si pâna la majoratul acesteia.
Pe fondul cauzei, prima instanta a retinut, cu referire la relatia de casatorie a
partilor ca raporturile dintre soti sunt grav vatamate, de natura a face imposibila continuarea casatoriei, culpa apartinând ambilor soti.
Sub aspectul dispozitiei de încredintare a minorei spre crestere si educare, s-au avut în vedere probele administrate în cauza precum si vârsta minorei, atasamentul manifestat de aceasta fata de reclamanta, pozitia pârâtului care nu s-a opus încredintarii minorei la mama.
Cuantumul pensiei de întretinere a fost stabilit în raport de veniturile realizate de pârât si comunicate instantei prin adeverinta depusa la dosar, la suma de 172 lei lunar astfel cum prevad dispozitiile art.94 din Codul familiei, excluzându-se din baza de calcul sumele de care acesta beneficiaza ca echivalent al normei de hrana , apreciindu-se ca acestea au - în sensul prevederilor OG 26/1994- o destinatie speciala.
Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta aducându-i critici de nelegalitate si netemeinicie, solicitând schimbarea în parte a acesteia, sub aspectul modului de stabilire si al cuantumului pensiei de întretinere statornicit în sarcina pârâtului intimat în sensul recalcularii acestuia, sustinând ca prima instanta s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a cerut câta vreme s-a stabilit o suma fixa lunara datorata de pârât cu titlu de pensie de întretinere si nu procentual asa cum s-a solicitat si ca pensia de întretinere stabilita la suma de 172 lei lunar este gresita în conditiile în care veniturile realizate de pârât sunt mai mari, incluzând si sumele primite ca echivalent al normei de hrana, sume pe care instanta de fond le-a exclus din baza de calcul avuta în vedere la acordarea pensiei.
Prin decizia civila nr. 18/A din 5 februarie 2008, Tribunalul Alba – Sectia civila a respins apelul declarat de reclamanta, pe considerentul ca instanta de fond a respectat dispozitiile articolului 94 alin. 3 din Codul familiei referitor la stabilirea pensiei de întretinere, regula instituita de legiuitor fiind aceea ca pensia datorara pentru un copil este de pâna la ? din câstigul din munca al debitorului obligatiei de întretinere iar cu privire la neincluderea în calculul veniturilor obtinute de pârât a normei de hrana, s-a retinut ca solutia este corecta, aceasta suma neavând caracterul de drept salarial având în vedere dispozitiile O.G. nr. 26/1994 .
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, motivat reclamanta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate precum si a sentintei instantei de fond si acordarea pensiei de întretinere în favoarea minorei în cuantum de ? din veniturile obtinute de pârât, prin includerea în calculul veniturilor si a normei de hrana de care acesta a beneficiat în baza dispozitiilor O.G. nr. 26/1994.
În dezvoltarea motivelor de recurs se sustin acelasi critici ca în fata instantei de apel, respectiv, ca instanta de fond gresit a procedat la calculul valoric a pensiei datorate de pârât în favoarea minorei raportat la disp. art. 94 alin. (3) Cod familie si la principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil , dupa cum gresit nu s-a inclus în calculul veniturilor obtinute de pârât norma de hrana de care a beneficiat pârâtul în baza dispozitiilor O.G. nr. 26/1994 .
Prin decizia civila nr. 54 din 2 iunie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia- Sectia pentru cauze cu minori si de familie a respins ca nefondat recursul reclamantei.
Curtea a retinut urmatoarele:
Reglementarile Codului familiei instituie dreptului copilului la întretinere, respectiv obligatia corelativa ce incumba parintelui sau celui care adopta de a presta întretinere fata de copii minori.
Astfel, potrivit art. 94 alin. (1) si (2) din Codul familiei „Întretinerea este datorata potrivit cu nevoia celui care cere si cu mijloacele celui ce urmeaza a o plati”, iar „Instanta de judecata va putea mari sau micsora obligatia de întretinere sau hotarî încetarea ei, dupa cum se schimba mijloacele celui care da întretinere sau nevoia celui ce o primeste.”
Din economia acestor texte de lege rezulta cert ca pensia de întretinere se stabileste în raport cu câstigul din munca al debitorului obligatiei de întretinere, instanta de judecata fiind suverana în a determina cuantumul acesteia în functie de situatia de fapt.
Cu alte cuvinte, nu se poate sustine ca în atari cereri instanta de judecata a acordat ceea ce nu s-a cerut atunci când a stabilit un cuantum fix al pensiei de întretinere, desi reclamanta a solicita o cota procentuala de ? din veniturile lunare realizate de debitorul obligatiei de întretinere. Aceasta deoarece obligatia de întretinere se executa în natura sau prin plata unei sume de bani, instanta judecatoreasca fiind cea care stabileste cuantumul si modalitatea de executare, în functie de împrejurari.
În ce priveste al doilea motiv de recurs ce se refera la neincluderea în baza de calcul a pensiei de întretinere a sumelor reprezentând „echivalentul de hrana” de care a beneficiat pârâtul în baza Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, în timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala ( denumita în continuare O.G. nr. 26/1994) , Curtea constata ca si acesta este nefondat.
Este adevarat ca, principiul înscris în art. 94 din Codul familiei, impune din partea instantei de judecata stabilirea tuturor posibilitatilor materiale ale persoanei ce urmeaza sa o plateasca, existente la data judecarii actiunii, însa, în speta, în mod corect instantele de judecata nu au inclus în baza de calculul a pensiei de întretinere „ norma de hrana” de care a beneficiat pârâtul în baza actului normativ mentionat, întrucât nu are caracterul unui venit sau „ alte adaosuri” cum gresit se sustine prin motivele de recurs.
În concret, art. 1 din O.G. nr. 26/1994 prevede ca „Personalul din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei - Directia Generala a Penitenciarelor si Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie, Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Telecomunicatii Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrana gratuita, în conditiile prezentei ordonante.”
Potrivit art. 2 alin. (1) si (2) din acelasi act normativ „ Hranirea personalului institutiilor publice mentionate la art. 1 se face, de regula, în natura, în limita unor plafoane calorice diferentiate pe categorii, care constituie norme de hrana zilnice” iar „Normele de hrana zilnice sunt cele cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integranta din prezenta ordonanta.”
În art. 4 alin.(4) din O.G. nr. 26/1994 se prevede „ Cadrele militare, militarii angajati pe baza de contract si salariatii civili care au dreptul la hrana potrivit normelor, atunci când nu beneficiaza de alimente, primesc, în locul acestora, valoarea financiara neimpozabila a normei de hrana la care au dreptul.”
Din economia acestor dispozitiile legale rezulta ca „norma de hrana” nu reprezinta un venit asimilat salariului, nu este un drept salarial, nefiind impozabil.
Cu alte cuvinte, aceasta „ norma de hrana” are o destinatie speciala, fiind afectata în mod exclusiv desfasurarii activitatii si pregatirii militare, ca, de regula, „hranirea” se face în natura, în limita unor plafoane calorice si doar exceptional categoriile care beneficiaza de prevederile acestei legi primesc contravaloarea valorica a normei de hrana.
În sprijinul acestei concluzii vin si dispozitiile art. 16 din Legea nr. 90/1996 privind protectia muncii potrivit carora „Alimentatia de protectie se acorda, obligatoriu si gratuit, de catre persoanele juridice si fizice persoanelor care lucreaza în locuri de munca cu conditii grele si vatamatoare, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.”
În baza celor expuse anterior, Curtea nu poate împartasii sustinerile recurentei referitoare la includerea echivalentului normei zilnice de hrana în baza de calcul a pensiei de întretinere datorata de pârât, aceasta „norma de hrana” fiind o masura de protectie proprie militarului în timp de pace.
Mergând pe acelasi rationament, Curtea nu poate împartasii opinia recurentei ca „norma de hrana” se încadreaza în dispozitiile art. 155 din Codul muncii , în sensul ca reprezinta „alte adaosuri” la venitul salarial.
Este adevarat ca aceasta „norma de hrana” , în mod exceptional poate lua forma baneasca, însa suma de bani are o destinatie expresa, respectiv de protectie a militarului în timp de pace.
Fata de aceste considerente, recursul declarat de reclamanta a fost privit ca nefondat si respins, ca atare, conf. art. 312 alin. (1) Cod procedura civila.