Prin cererea de chemare în judecata, înregistrata la Judecatoria Galati reclamantele - în temeiul disp. art. 1075 Cod civil - au chemat în judecata civila pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Galati, prin Primar, pentru ca prin hotarârea ce va pronunta, sa dispuna obligarea acestuia sa deschida rol fiscal si sa încaseze de la sus-numitele impozitul pentru suprafata de 400 mp teren situata în Galati, strada Brailei nr. 144.
In temeiul disp. art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificata, “orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cazata”.
Alin. 1 al art. 18 din aceeasi lege prevede ca “instanta, solutionând cererea la care se refera art. 8 alin. 1, poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris”.
Terenul a fost înregistrat in evidenta fiscala a Consiliului Popular a Municipiului Galati din anul 1971 pe numele mamei reclamantelor, numita X, in calitate de mostenitoare a numitului T. M.
Pentru aceasta suprafata de teren, numita X a fost platitoare de impozit pana in anul 1985 si l-a stapânit in continuare, liber de constructii pana la 20 septembrie 2002, când a decedat.
Terenul mentionat se afla in posesia reclamantelor, care au îndeplinit procedura prealabila prin notificarea din 30 ianuarie 2009.
Contrar sustinerilor paratului din concluziile scrise, prin actele depuse la dosar, reclamantele au facut dovada dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu.
Astfel, prin sentinta civila nr. 6135 din 29 septembrie 2006, pronuntata in dosarul civil nr. 5631/C/2004, Judecatoria Galati a retinut dreptul de proprietate al reclamantelor asupra terenului situat in Galati, str. B nr. 144 in calitate de mostenitoare ale defunctilor X si Y.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta Consiliul Local Galati, prin Primarul Municipiului Galati, cu urmatoarea motivare:
Nu s-a dat curs cererii reclamantelor, motivat de faptul ca acestea, nu au facut dovada dreptului de proprietate, asupra terenului situat în str. B. nr.144.
Prin „titlul de proprietate, se întelege actul juridic, jurisdictional sau administrativ, cu efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate care genereaza o prezumtie relativa de proprietate în favoarea persoanei care îl invoca…”
În schimb certificatul de mostenitor sau de legatar nu constituie titlu, singura lor functie fiind aceea de a atesta calitatea de mostenitor si întinderea drepturilor succesorale ale persoanei în cauza.
Aceasta suprafata de teren de 400 m.p. situata în Galati, str. B nr.144, a apartinut bunicului, Y, din anul 1942. La data de 31 octombrie 1951, bunicul a decedat iar în urma dezbaterii succesiunii a avut loc eliberarea certificatului de mostenitor nr.768 din 05 oct.1971, unde unica mostenitoare figureaza fiica, X cu o cota de 1/1.
Dupa emiterea certificatului de mostenitor, X a platit impozit pentru terenul din anul 1971 pâna în anul 1985, când terenul a trecut în proprietatea statului unde potrivit celor afirmate urma sa se construiasca o statie de pompare.
Dupa decesul numitei X, reclamantele s-au prezentat la notarul public unde li s-a eliberat certificatul de mostenitor nr.67 din 25 iulie 2003, unde nu s-a putut include terenul de 400 m.p. din str. B nr. 144, pentru ca organele Administratiei Financiare au refuzat sa prezinte act din care sa rezulte ca acest teren face parte din masa succesorala, sustinând ca din anul 1975 nu se mai plateste impozit pe teren.
Asa cum au aratat prin întâmpinarea depusa la dosarul cauzei, reclamantii au formulat notificare potrivit Legii nr.10/2001, prin executorul judecatoresc Y, solicitând în cadrul procedurii administrative restituirea în natura, a imobilului din str. B nr.144.
În vederea solutionarii notificarii nr.516 din 26.04.2001, Serviciul revendicari a solicitat reclamantelor sa faca dovada si sa depuna actul de proprietate si actul normativ de trecere în proprietatea statului.
Reclamantele, atât în faza administrativa cât si prin actiunea în constatare nu au depus toate diligentele în solutionarea cauzei dar în baza celor afirmate si depuse solicita sa se constate dreptul de proprietate în conditiile în care situatia juridica nu este clara.
În urma precizarilor depuse prin care au adus la cunostinta instantei ca imobilul aflat în litigiu face obiectul Legii nr.10/2001, iar instanta nu se poate subroga în drepturile comisiei instituite de legea speciala. În situatia în care instanta ar pronunta o hotarâre, ar lipsi de eficienta orice dispozitie emisa de comisia speciala abilitata sa solutioneze notificarile depuse în baza Legii nr.10/2001.
Prin concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând actele dosarului constata:
Instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, situatie pe care nici recurenta nu a contestat-o.
Problema esentiala a acestui litigiu, este aceea daca reclamantele-intimate, ca mostenitoare legale a defunctei X, sunt sau nu proprietarele terenului în suprafata de 400 m.p., pentru a putea beneficia de rol fiscal, în baza caruia sa plateasca darile aferente catre stat.
S-a ajuns la aceasta cerere cu un asemenea obiect, ca urmare a respingerii prin sentinta civila nr.6136/2006 a Judecatoriei Galati a actiunii de constatarea dreptului de proprietate, al reclamantelor prin uzucapiunea mare, cu motivarea ca reclamantele sunt de drept proprietarele terenului în litigiu si ca atare are la dispozitie o eventuala actiune în obligatia de a face, în sensul obligarii Municipiului Galati prin organele sale de a-i deschide rol fiscal si de a fi obligata sa le încaseze impozitul pe teren.
Interpretând eronat cauza dedusa judecatii, recurenta, dupa ce da o definitie eliptica a titlului de proprietate, pleaca de la premisa corecta ca certificatul de mostenitor nu reprezinta titlu de proprietate, dar si de la cea gresita, precum ca terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului în anul 1985, pentru a ajunge evident la concluzia total gresita ca reclamantele au la dispozitie cel mult notificarea facuta de acestea în baza Legii nr.10/2001, pentru care nu s-au depus diligentele necesare din partea acestora pentru a fi solutionata, iar instanta nu se poate subroga în drepturile (mai bine zis atributiunile) comisiei instituite în baza respectivei legi.
Am spus ca definitia titlului de proprietate, data de recurenta este eliptica, pentru ca s-a omis a se specifica ca mostenirea reprezinta un mod de translatie a dreptului de proprietate, iar mostenirea care este un atribut al persoanelor cu vocatie succesorala nu se poate confunda cu certificatul de mostenitor care este un act constatator al acesteia.
Ca atare evident ca certificatul de mostenitor în sine, nu constituie titlu de proprietate, dar constata translatia dreptului de proprietate, de la defunctul proprietar pe baza unui titlu valid la persoanele mostenitoare ale defunctului cum este si cazul reclamantelor-intimate.
În anul 1985, autoarea reclamantelor X, nu a încetat sa mai fie proprietara terenului în litigiu numai pentru faptul ca în acel an urma sa se construiasca pe acel teren o statie de pompare. Ca în multe alte cazuri similare, s-a început o expropriere pentru utilitate publica, numai ca aceasta nu a fost finalizata si nu exista nici un decret de expropriere în acest sens. Or, nu se poate sustine ca acest teren a trecut pur si simplu pe proprietatea statului, fara sa se faca nici cea mai mica dovada în acest sens.
Justitiabilii nu pot fi indusi în eroare cu alegatii de genul „ terenul a trecut în proprietatea statului” sau „ în situatia în care instanta ar pronunta o hotarâre ar lipsi de eficienta orice dispozitie emisa de comisia speciala abilitata sa solutioneze notificarile depuse în baza Legii nr.10/2001.
Este clar ca reclamantele sunt proprietarele de drept a suprafetei de teren în litigiu, ca mostenitoare a defunctei lor mame – X, care la rândul ei a posedat titlu de proprietate valabil, pentru acest teren si ca atare, au tot dreptul sa figureze în rolul fiscal la unitatile speciale ale autoritatii pârâte, pentru a se putea plati impozitul aferent.
Pentru refuzul de a încasa impozitul pe teren, care practic atrage majorari si penalitati de întârziere, autoritatea recurenta se face vinovata si nu reclamantele.
În concluzie, pe baza celor mai sus expuse si pe temeiul disp.art. 312 Cod proc. civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.