Obligarea autoritatii publice locale la încheierea unui contract de închiriere în vederea asigurarii serviciului public:
Autoritatea publica locala are obligatia legala de a asigura buna functionare a serviciilor publice, printre care si cele conexe actului medical, fapt pe care trebuie sa îl dovedeasca pentru a opune posibilitatea conferita de art. 12 al. 2 din OUG nr. 83/2000, de a da curs solicitarilor de închiriere, concesionare sau vânzare a spatiilor destinate functionarii serviciilor publice conexe actului medical.
Instanta a constatat ca prin sentinta civila nr 991/29.10.2009, Tribunalul Covasna-sectia civila a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de pârâtul C. J.Cv.
A admis în parte actiunea formulata de reclamantii S. I, B A, K T, C, B, C, J E si M. M. în contradictoriu cu pârâtul C.J.Cv.si, în consecinta,
A obligat pârâtul C.J.Cv.ca, în termen de 30 zile de la data ramânerii irevocabile a prezentei hotarâri, sa încheie cu reclamantii contract de închiriere a spatiului pe care-l detin si în prezent, în suprafata de 99 mp compus din 7 încaperi, situat în incinta imobilului din mun. Sf.Gheorghe, aflat în domeniul privat al J. Cv. si în administrarea C.J.Cv.
S-a dispus ca, în cazul nerespectarii termenului prevazut, sa se sanctioneaza presedintele C.J.Cv.cu amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a avut în vedere ca prin cererea introductiva, reclamantii S. I, B A, K T, C, B, C, J E si M. M au chemat în judecata pârâtul C.J.Cv solicitând instantei sa se dispuna obligarea pârâtului în principal la încheierea contractului de comodat sau a contractului de concesiune, iar în subsidiar la încheierea contractului de închiriere a spatiului pe care îl detin compus din 7 încaperi în suprafata de 99 mp, situat în municipiul Sf. Gheorghe, str. Spitalului, nr.2, jud. Covasna, potrivit dispozitiilor art.12 alin.2 din OUG nr.83, aprobata prin Legea nr.598/2001, sa se dispuna ca încheierea contractelor solicitate sa se faca în termenul de 30 de zile de la pronuntarea hotarârii, sa dispuna acordarea de daune cominatorii de câte 100 lei pe fiecare zi de întârziere, pâna la încheierea contractelor solicitate si sa se dispuna ca în cazul nerespectarii termenului dispus de instanta sa se aplice amenzi reprezentantului pârâtei de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere. De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtul la plata cheltuielilor de judecata.
Din motivarea acestei actiuni, instanta de fond a retinut urmatoarele:
- reclamantii împreuna cu un numar de 6 medici stomatologi detin spatiul mentionat situat în Sf. Gheorghe, str. Spitalului, nr.2, jud. Covasna, din care reclamantii ocupa 7 camere;
- spatiul afectat activitatii specifice pe care o desfasoara a fost ocupat în baza unui contract de comodat, încheiat în anul 2001, care a avut o valabilitate de 5 ani;
- începând din anul 2005 au solicitat de nenumarate ori, prin mai multe adrese, prelungirea contractului de comodat sau încheierea unor contracte de concesiune conform actelor normative în vigoare;
- reclamantii sustin ca desfasoara o activitate specifica reglementata de prevederile OG nr.124/1998 si OUG nr.83/2000 aprobata prin Legea nr.598/2001 si ca au înfiintat cabinete medicale proprii în baza certificatelor de înregistrare;
- certificatul de înregistrare este actul de identitate si înfiintare a cabinetului, iar acest act are doua elemente indisolubil legate, respectiv elementul privind desfasurarea activitatii sub supraveghere legala si elementul spatiului în care se desfasoara activitatea legal stabilita; consecinta acestei legaturi consta în aceea ca activitatea specifica nu se poate desfasura în lipsa unui spatiu;
- practicarea actului medical nu este o activitate lasata la discretia oricui, nu este nici o activitate conventionala, ci este o activitate responsabila legala cu caracter public astfel cum rezulta din prevederile art.12 alin.2 din OUG nr.83/2000;
- spatiul pe care-l detin a devenit proprietate privata a pârâtului prin HVJ nr.85/28.09.2004.
Reclamantii au depus înscrisuri în dovedirea actiunii.
Din întâmpinarea formulata de pârât, prima instanta a retinut ca acesta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor întemeiata pe lipsa detinerii de catre reclamanti a autorizatiei de libera practica conform art.1 alin.2-4 din OUG nr.83/2000 coroborat cu Ordinul Ministrului Sanatatii nr.979/2004, iar din apararile privind fondul cauzei a avut în vedere urmatoarele argumente:
- prevederile art.12 alin.2 din OUG au un caracter permisiv si nu reprezinta o obligatie pentru Consiliul Judetean;
- reclamantii nu sunt titulari ai unui drept substantial ocrotit de lege care sa le confere îndreptatirea de a se îndrepta împotriva sa cu o actiune civila;
- prevederile legale amintite nu fac altceva decât sa consacre înca odata principiul libertatii încheierii contractelor, consacrând principiul consensualismului si libertatii vointei în încheierea contractelor.
De asemenea, instanta de fond a avut în vedere ca prin sentinta civila nr 206/26.02.2009, Tribunalul Covasna a respins actiunea reclamantilor care a fost atacata cu recurs de catre acestia si ca prin decizia civila nr 557/R/7.07.2009, Curtea de Apel Brasov a admis recursul reclamantilor, a casat hotarârea primei instante si a trimis cauza spre rejudecare.
Exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de pârât fata de dispozitiile art 2 al 1 din OUG nr 68/2008 în sensul imposibilitatii închirierii spatiilor care sunt asezate în zona de protectie a doua monumente istorice, a fost respinsa de instanta de fond, ca neîntemeiata întrucât temeiul actiunii nu are în vedere aceste dispozitii legale, ci cele ale OG nr 83/2000, iar dispozitiile legale invocate de pârât nu pot împiedica închirierea spatiilor pentru activitate tehnicienilor dentari întrucât cele doua monumente sunt doua spitale în care se desfasoara la fel activitati medicale întreprinse pentru acelasi scop suprem, sanatatea populatiei.
Pe fondul cauzei, instanta a admis în parte actiunea pentru urmatoarele considerente:
- reclamantii exercita profesia de tehnician dentar, desfasurându-si activitatea în sapte încaperi amplasate în imobilul situat în mun Sf. Gheorghe, str. Spitalului, nr.2, jud. Covasna, cunoscut sub denumirea „Centrul stomatologic – Sf. Gheorghe”;
- initial reclamantii au folosit spatiul respectiv în baza contractului de comodat nr.156/11.01.2000 încheiat cu Spitalul Judetean Sf. Gheorghe, contract a carui valabilitate a expirat la data de 11.01.2005; începând cu data respectiva, reclamantii au efectuat mai multe demersuri prin care au solicitat pârâtului prelungirea contractului de comodat sau încheierea unor contracte de concesiune, ultima solicitare în acest sens fiind facuta la data de 22.10.2008, solicitare care are caracterul unei plângeri prealabile administrative în conformitate cu prevederile art 7 din Legea nr 554/2004;
- pârâtul, fie nu a raspuns la cererile formulate, fie le-a comunicat reclamantilor ca dispozitiile legale invocate, art.12 alin.2 din OUG nr.83/2000, au caracter permisiv, nu a dat curs cererilor formulate;
- dispozitiile art 12 din OUG nr 83/2000 privind organizarea si functionarea cabinetelor de libera practica pentru servicii publice conexe actului medical prevad urmatoarele :
(1) Cabinetele de practica se pot înfiinta în cadrul spatiilor în care se desfasoara în prezent servicii publice conexe sau în alte spatii puse la dispozitie de autoritatile publice centrale sau locale ori în spatii private, special amenajate si autorizate legal cu aceasta destinatie.
(2) Bunurile imobile aflate în proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru servicii publice conexe actului medical, pot fi date în folosinta gratuita, închiriate sau concesionate prin negociere directa, vândute fara licitatie publica cabinetelor de practica sau, în cazul în care nu sunt solicitate de utilizatori, unitatilor medico-sanitare cu personalitate juridica.
(3) Bunurile imobile aflate în proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru servicii publice conexe actului medical, pot fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art.10 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
(4) Bunurile mobile aflate în proprietatea privata a statului si în dotarea actualelor cabinete de practica pot fi date în folosinta gratuita, închiriate sau concesionate prin negociere directa, vândute fara licitatie publica, la solicitarea acestora, cu aprobarea directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sau, dupa caz, a directiilor de sanatate publica din subordinea ministerelor cu retea sanitara proprie.
(5) Personalul prevazut la art. 1 alin. (2), care la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta este încadrat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata si îsi desfasoara efectiv activitatea în spatiile mentionate la alin. (1), beneficiaza cu prioritate de prevederile alin. (2) si (3).
(6) Conditiile de vânzare sau de concesionare se stabilesc prin hotarâre a Guvernului.
- din actele dosarului rezulta cu prisosinta ca reclamantii îndeplinesc cerintele legale cerute pentru închirierea spatiului pe care îl detin în prezent în suprafata de 99 mp compus din 7 încaperi, situat în incinta imobilului din mun. Sf. Gheorghe, aflat în domeniul privat al Judetului Covasna si în administrarea C.J.Cv, înscris în CF nr.26329 Sf. Gheorghe sub nr. top 26329-C1 si 26329-C2, în sensul ca au cabinete de libera practica, cabinetele au sediile în cladirea din litigiu aflate în zona celor doua spitale judetean respectiv „F. J.” cerinta favorabila pentru închirierea acestor spatii.; toti reclamantii au depus la dosar certificatele de libera practica atât cele vechi cât si cele actualizate.
Ca urmare, instanta de fond a constatat ca în speta sunt incidente dispozitiile art 1 si 8 din Legea nr 554/2004 si a dispus ca petitele privind daune cominatorii si dezdaunari sa fie admise partial în sensul obligarii, în baza art 1073 si 1075 cod civil, a reprezentantului pârâtului la plata de dezdaunari în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în cazul nerespectarii obligatiei dispuse de instanta potrivit dispozitivului prezentei sentinte.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, s-a dispus, fata de dispozitiile art 274 cod procedura civila, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata catre reclamant reprezentând onorariu avocatial si taxa de timbru.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs pârâtul C.J.Cv care a criticat-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei si a solicitat admiterea caii de atac promovate cu consecinta respingerii actiunii ca inadmisibila.
Motivele invocate au fost urmatoarele:
1. Solutia este lipsita de temei legal fiind pronuntata cu aplicarea si încalcarea legii ( art 304 pct 9 cod procedura civila ).
În acest sens s-a aratat ca încalcarea si aplicarea gresita a legii vizeaza dispozitiile art 12 al 2 din OUG nr 83/2000.
Pornind de la prevederile acestui text de lege, în opinia recurentului, rezulta ca se reglementeaza doar o posibilitate, o facultate în persoana partilor vizate de a încheia un contract de comodat sau de concesiune.
S-a facut referire si la dispozitiile OUG nr 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfasoara activitati conexe actului medical, aratându-se ca dupa declararea acestora ca neconstitutionale, a aparut OUG nr 68/2008 care nu mai prevede obligativitatea consiliilor locale sau judetene privind aprobarea listei spatiilor în vederea vânzarii, ci doar sintagma „pot aproba”. La baza declararii neconstitutionalitatii a stat tocmai încalcarea principiului libertatii contractuale.
În consecinta, s-a apreciat ca recurentul are deplina libertate în aprecierea necesitatii si oportunitatii încheierii unor contracte de concesiune, în ipoteza în care nu considera oportuna o astfel de concesiune, vointa sa neputând fi suplinita de instantele judecatoresti.
Cu privire la prelungirea contractelor de comodat, recurentul a aratat ca a raspuns la toate solicitarile reclamantilor, iar dupa expirarea contractelor, prin adresa nr 1218/07.02.2005 a solicitat eliberarea spatiilor în cauza.
S-a criticat, de asemenea, aprecierea instantei de fond potrivit cu care din dosarul cauzei ar rezulta cu prisosinta ca reclamantii îndeplinesc cerintele legale pentru închirierea spatiului pe care îl detin în prezent, fara a se motiva, în opinia recurentului, ce se întelege prin îndeplinirea cerintelor legale si despre care lege e vorba.
Recurentul a mai aratat ca nu critica legalitatea certificatelor de înregistrare si ca prin lipsa de spatiu nu se desfiinteaza, anuleaza în mod abuziv dreptul de a activa în specializare, ci doar se va schimba sediul profesional.
2. Solutia instantei a depasit atributiile puterii judecatoresti ( art 304 pct 4 cod procedura civila ).
În acest sens, s-a sustinut ca instanta de fond a depasit atributiile puterii judecatoresti, intrând în domeniul puterii legislative întrucât, prin obligarea Consiliului Judetean Covasna la încheierea contractelor de închiriere, a suplinit vointa acestei parti, suplinirea vointei persoanei juridice nefiind posibila în opinia recurentului.
Întrucât C.J.Cv este suveran în aprecierea necesitatii si oportunitatii încheierii unor astfel de contracte, în ipoteza în care nu hotaraste încheierea contractelor, vointa sa nu poate fi nici cenzurata si nici complinita de catre instantele de judecata decât cu încalcarea legii.
3. S-a mai aratat ca, desi imobilul în cauza, potrivit HCJ Covasna nr 85/2004, se afla în proprietatea privata a judetului Covasna, acest drept nu este înca intabulat, iar potrivit CF nr 26329 Sf Gheorghe, respectivul imobil se afla în domeniul public al Judetului Covasna.
În acest sens, s-a aratat ca publicitatea drepturilor reale asupra unui imobil se realizeaza potrivit Legii nr 7/1996, numai prin înscrierea în cartea funciara, doar aceasta înscriere creând efect de opozabilitate al dreptului real fata de terti si în raport de care acestia pot cunoaste situatia juridica reala a imobilului asupra caruia se poarta înscrierea.
Ca urmare, recurentul a invocat faptul ca în cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art 12 al 2 din OUG nr 83/2000 întrucât acestea se refera la imobilele aflate în proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ teritoriale, iar potrivit art 15 din Legea nr 213/1998, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publica se face prin licitatie publica.
Analizând actele si lucrarile dosarului prin prisma dispozitiilor art 304/1 cod procedura civila si a motivelor de recurs invocate, Curtea constata urmatoarele :
Conform dispozitiilor art 12 din OUG nr 83/2000,
„(1) Cabinetele de practica se pot înfiinta în cadrul spatiilor în care se desfasoara în prezent servicii publice conexe sau în alte spatii puse la dispozitie de autoritatile publice centrale sau locale ori în spatii private, special amenajate si autorizate legal cu aceasta destinatie.
(2) Bunurile imobile aflate în proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru servicii publice conexe actului medical, pot fi date în folosinta gratuita, închiriate sau concesionate prin negociere directa, vândute fara licitatie publica cabinetelor de practica sau, în cazul în care nu sunt solicitate de utilizatori, unitatilor medico-sanitare cu personalitate juridica.
(3) Bunurile imobile aflate în proprietatea publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale, utilizate în prezent pentru servicii publice conexe actului medical, pot fi trecute în domeniul privat al statului, respectiv al unitatilor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
(4) Bunurile mobile aflate în proprietatea privata a statului si în dotarea actualelor cabinete de practica pot fi date în folosinta gratuita, închiriate sau concesionate prin negociere directa, vândute fara licitatie publica, la solicitarea acestora, cu aprobarea directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sau, dupa caz, a directiilor de sanatate publica din subordinea ministerelor cu retea sanitara proprie.
(5) Personalul prevazut la art. 1 alin. (2), care la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta este încadrat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata si îsi desfasoara efectiv activitatea în spatiile mentionate la alin. (1), beneficiaza cu prioritate de prevederile alin. (2) si (3).
(6) Conditiile de vânzare sau de concesionare se stabilesc prin hotarâre a Guvernului”.
Prima instanta a retinut în mod corect starea de fapt astfel cum aceasta este dovedita prin actele existente la dosar referitor la situatia reclamantilor si la derularea raporturilor acestora cu pârâtul Consiliul Judetean Covasna în încercarea de a obtine încheierea unui contract de concesiune sau închiriere a imobilului în care îsi desfasoara activitatea. Niciunul dintre aceste aspecte nu a fost contestat de pârât, acesta invocând pe de o parte, faptul ca dispozitiile art 12 din OUG nr 83/2000 prevad doar posibilitatea institutiei de a încheia astfel de contracte, iar pe de alta parte ca în cartea funciara nu s-a operat transferul acestuia din domeniul public în domeniul privat al judetului.
Raspunsul autoritatii recurente la solicitarile intimatilor a fost în sensul exprimarii punctului de vedere potrivit cu care textul de lege anterior mentionat are un caracter permisiv si nu reprezinta nici un fel de obligatie pentru unitatile consiliului judetean, comunicându-se si faptul ca, în masura în care consiliul judetean va hotarî închirierea spatiilor, intimatii reclamanti vor fi înstiintati în conditiile legii.
Fiind o autoritate publica ce actioneaza în regim de putere publica pentru satisfacerea intereselor publice generale, recurentul pârât nu a comunicat solicitantilor motivele pentru care nu întelege sa dea curs cererii de închiriere sau concesiune a spatiilor, cu atât mai mult cu cât prin Hotarârea Consiliului Judetean Covasna nr 9/31.01.2005 modificata ulterior, s-a aprobat concesionarea unor spatii cu destinatie de cabinete stomatologice, respectiv cabinetele 1-5 ( anexa fiind modificata apoi prin Hotarârea nr 90/22.07.2005 ) din acelasi imobil.
Initial, prin Hotarârea nr 9/2005 aceasta concesionare s-a aprobat prin licitatie publica deschisa cu preselectie, aceste dispozitii privind modul de concesionare fiind ulterior abrogate prin Hotarârea nr 140/5.10.2005 fata de dispozitiile HG nr 884/2004, ale Legii nr 219/1998 si ale HG nr 216/1999.
În recurs a fost depusa în copie adresa nr 1218/07.02.2005 emisa de C.J.Cv a catre Gruparea Tehnicienilor Dentari prin care s-a adus la cunostinta, urmare a Hotarârii nr 9/31.01.2005 cu privire la concesiunea, respectiv închirierea unor spatii din cladirea Centrului Stomatologic Sf Gheorghe, strada Spitalului, nr 2, aflat în domeniul privat al judetului Covasna si în administrarea Consiliului Judetean Covasna, faptul ca spatiile în care adresantii si-au desfasurat activitatea conform contractelor de comodat a caror valabilitate a expirat, vor fi concesionate, respectiv închiriate prin licitatie publica deschisa cu preselectie. Ca urmare, s-a adresat solicitarea de eliberare a spatiilor în cauza pâna la data de 28.02.2005 în vederea pregatirii acestora pentru organizarea operatiunilor de concesiune, respectiv închiriere.
De asemenea, tot în copie, a fost depus raspunsul Gruparii Tehnicienilor Dentari la adresa mai sus prezentata, prin care s-a solicitat de catre detinatorii spatiilor ca institutia Consiliului Judetean Covasna sa procedeze la negocierea directa a spatiilor conform OUG nr 83/2000.
Potrivit dispozitiilor art 12 al 2 corob cu art 12 al 5 din OUG nr 83/2000, bunurile imobile aflate în proprietatea privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale utilizate, la data aparitiei actului normativ, pentru servicii publice conexe actului medical, cum este cazul spatiilor din imobilului aflat în loc Sf Gheorghe, str Spitalului, nr 2, pot fi date în folosinta gratuita, închiriate sau concesionate prin negociere directa, vândute fara licitatie publica cabinetelor de libera practica sau, în cazul în care nu sunt solicitate de utilizatori, unitatilor medico-sanitare cu personalitate juridica, personalul încadrat la data intrarii în vigoare a ordonantei în cabinetele de libera practica, cu contract de munca pe durata nedeterminata si care îsi desfasoara activitatea în respectivele spatii, beneficiind cu prioritate de punerea la dispozitie a spatiului printr-unul dintre mijloacele anterior mentionate.
Ca urmare, intentia legiuitorului a fost aceea de pastrare a modului de utilizare a spatiului, atât în considerarea destinatiei spatiului de pâna la momentul intrarii în vigoare a ordonantei, cât si în vederea asigurarii continuarii practicarii profesiei de catre persoanele care pâna la acelasi moment mentionat, au folosit spatiul respectiv.
Consiliul Judetean Covasna a procedat mai întâi la dispunerea concesiunii spatiilor în care functionau cabinete medicale, fara a face distinctia între acest gen de cabinete si cele de practica, prin licitatie publica, ulterior rectificând aceasta dispozitie prin conformare la reglementarile art 12 al 2 din OUG nr 83/2000.
Din certificatele de înregistrare existente la dosar rezulta ca în spatiile din imobilul situat în loc Sf Gheorghe, strada Spitalului, nr 2, functioneaza cabinetele de libera practica ale reclamantilor, fiind incidente, în privinta acestora, în cauza de fata, dispozitiile legale ale art 12 din OUG nr 83/2000.
Actul normativ mentionat asigura o prioritate a utilizatorilor spatiilor cu destinatia de servicii publice conexe actului medical la primirea în folosinta gratuita, închirierea, concesionarea sau vânzarea respectivelor spatii, în situatia în care legiuitorul ar fi intentionat sa lase deplina putere de decizie asupra utilitatii acestor spatii în sarcina unitatii administrativ-teritoriale, nemaifacând vorbire despre aceste drepturi ale utilizatorilor.
De asemenea, se impune a se observa ca o prioritate a fost acordata si unitatilor medico-sanitare cu personalitate juridica, în situatia în care utilizatorii nu solicita acordarea în vreo maniera prevazuta de lege a spatiilor respective, fapt ce denota intentia legiuitorului de se asigura în continuare folosirea spatiilor în care, la data intrarii în vigoare a OUG nr 83/2000, se desfasurau servicii publice conexe actului medical, în sensul pastrarii aceleiasi destinatii.
În prezenta cauza, reclamantii au utilizat spatiile din cladirea aflata în administrarea C.J.Cv si dupa expirarea contractului de comodat, o schimbare a destinatiei spatiilor fara o justificare din partea pârâtului lasând loc unui abuz de putere raportat la atributiile prevazute de lege în sarcina autoritatilor administrativ-teritoriale.
C.J.Cv nu a dat o rezolvare situatiei acestor spatii în sensul ca, desi reclamantii si-au manifestat intentia continuarii desfasurarii activitatii lor profesionale în aceleasi conditii locative, drept conferit de lege, pârâtul a dat doar un raspuns întemeiat pe dreptul sau deplin de a dispune cu privire la acceptarea sau nu a solicitarii titularilor de cabinete de practica.
Potrivit art 87 al 1 din Legea nr 215/2001, Consiliul Judetean este autoritatea administratiei publice locale, constituita la nivel judetean pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale, orasenesti si municipale, în vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.
În gestionarea unei bune functionari a serviciilor publice conexe actului medical, în interpretarea dispozitiilor art 12 al 2 din OUG nr 83/2000, în lipsa dovezilor privind existenta unui alt proiect al C.J.Cv întocmit în vederea realizarii serviciilor publice prin utilizarea spatiilor din imobilul aflat în loc Sf Gheorghe, strada Spitalului, nr 2, apararea pârâtului constând în posibilitatea neconditionata de a da sau nu curs solicitarii reclamantilor, nu poate fi primita întrucât contravine scopului în vederea caruia aceasta autoritate a administratiei publice a fost constituita.
Ca urmare, aprecierea primei instante potrivit cu care reclamantii au facut demersurile legale în vederea solicitarii dreptului lor prevazut de lege, este întemeiata, pârâtul refuzând în mod nejustificat cererea prestatorilor de servicii publice conexe actului medical.
Nu poate fi primita nici apararea privind considerentele Deciziei Curtii constitutionale nr 1047/14.07.2009 întrucât OUG nr 68/2008 reglementeaza vânzarea spatiilor proprietate privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfasoara activitati conexe actului medical si nu priveste obiectul prezentei cauzei prin care s-a solicitat darea în folosinta gratuita, închirierea sau concesionarea spatiilor.
Imobilul în care se afla aceste spatii a fost trecut în domeniul privat al unitatii administrativ-teritoriale prin Hotarârea C.J.Cv nr 85/2004 prin care s-a dispus ca operatiunile de publicitate imobiliara sa fie efectuate prin grija Directiei Juridice si Administratie Publica. Faptul ca aceste operatiuni nu au fost efectuate nu lipseste de efecte hotarârea Consiliului Judetean care nu îsi poate invoca propria culpa în justificarea modului de realizare a atributiilor conferite de lege si care este obligat sa solicite efectuarea modificarilor în cartea funciara.
Ca urmare a refuzului nejustificat al autoritatii publice, în mod legal prima instanta a obligat pârâtul sa procedeze la încheierea unui contract de închiriere în vederea asigurarii serviciului public, circumscriindu-se astfel dispozitiilor art 8 al rap la art 18 al 4 lit. b din Legea nr 554/2004.
Dispozitia primei instante privind aplicarea unei sanctiuni presedintelui C.J.Cv pe fiecare zi de întârziere în cazul nerespectarii termenului stabilit pentru încheierea contractului, se circumscrie dispozitiilor art 18 al 5 si 6 din Legea nr 554/2004 ce permit instantei, la cererea partii interesate, sa stabileasca un termen de executare sub sanctiunea unei penalitati aplicabile persoanei obligate, pentru fiecare zi de întârziere. Penalitatea stabilita este cea prevazuta de art 24 al 2 din Legea nr 554/2004.
În consecinta, niciunul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea, în baza art 312 al 1 cod procedura civila, a respins recursul formulat.
Raportat la dispozitiile art 274 cod procedura civila, la natura si complexitatea cauzei, a obligat recurentul catre intimati la plata partiala a cheltuielilor de judecata, si a respins restul cheltuielilor de judecata solicitate.
Decizia nr. 141/R DIN 23 februarie 2010