Obligarea de a nu parasi tara. Admisibilitatea recursului împotriva încheierii de solutionare a cererii de încuviintare de parasire temporara a tarii
Prin încheierea de sedinta din 30 octombrie 2006, pronuntata în dosarul penal nr. 148/119/2006, Tribunalul Covasna a respins cererea formulata de inculpatul T.I.A., de încuviintare de a parasi tara în perioada 12 – 14 noiembrie 2006.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca solicitarea inculpatului, de a se prezenta la data de 13 noiembrie 2006 la Institutul National de Oncologie Budapesta pentru examenul de rezonanta magnetica, nu este fondata, întrucât actul medical din care rezulta necesitatea prezentarii inculpatului la data de mai sus la acest institut a fost avut în vedere de instanta când a mentinut masura preventiva. De asemenea, s-a aratat ca inculpatul nu a facut nicio dovada ca analizele efectuate pâna în prezent la Budapesta nu se pot efectua si la clinicile de specialitate din România si, cum temeiurile care au determinat luarea masurii preventive subzista, pentru a se asigura o mai buna administrare a probelor în faza de judecata, se impune respingerea cererii inculpatului.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs inculpatul solicitând casarea încheierii si încuviintarea de a parasi tara în perioada aratata. S-a motivat ca, pentru boala grava de care sufera, tumoare maligna a rinichiului si tumoare maligna a osului cranian, este tratat cu un medicament aflat în faza experimentala care nu poate fi administrat decât de Institutul Oncologic din Budapesta, fiind planificat pentru examinare medicala la data de 13 noiembrie 2006.
Fata de lipsa unei prevederi exprese privind dreptul la recurs împotriva unei astfel de încheieri, curtea a pus în discutie admisibilitatea recursului declarat.
Inculpatul a apreciat ca recursul este admisibil, întrucât o astfel de masura trebuie sa aiba cale de atac, în timp ce procurorul a considerat ca, fata de prevederile art.141 Cod procedura penala, recursul este inadmisibil.
Potrivit art.141 alin.1 Cod procedura penala, a carui denumire marginala este „calea de atac împotriva încheierii pronuntate de instanta în cursul judecatii privind masurile preventive”, încheierea data în prima instanta si în apel, prin care se dispune luarea unei masuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a masurii preventive poate fi atacata separat cu recurs. În aceleasi alineat, se prevede expres ca încheierea prin care instanta respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac.
Cum este lesne de observat, inculpatul nu a solicitat revocarea sau înlocuirea masurii preventive a obligarii de a nu parasi tara, ci numai încuviintarea de parasire a tarii pe o durata de câteva zile pentru tratament medical, astfel ca încheierea de respingere a acestei cereri nu poate fi asimilata încheierii de respingere a cererii de înlocuire a masurii preventive.
Având în vedere dispozitiile art. 53 alin.2 din Constitutie, potrivit carora restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati nu poate aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii si tinând seama ca atât respingerea încuviintarii, cât si o încuviintare gresita pot avea consecinte grave si ireparabile, în lipsa unei reglementari exprese, curtea apreciaza ca se impune un control judiciar al încheierii de solutionare a cererii de încuviintare de parasire a localitatii sau tarii.
Verificând încheierea atacata, se constata ca inculpatul a facut dovada ca, înca din luna februarie 2006, se afla într-un tratament medical experimental la Institutul National de Oncologie Budapesta, acesta fiind diagnosticat cu tumora maligna a rinichiului si tumora maligna secundara a osului cranian. Potrivit procedurii stabilite, acesta trebuie sa se prezinte periodic la acest institut din Ungaria, urmatoarea data fiind pentru 13 noiembrie 2006.
Împrejurarea ca, la data când s-a luat masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, instanta avea cunostinta de aceasta procedura nu este de natura a duce la respingerea cererii, astfel cum gresit a considerat prima instanta, atât timp cât acest tratament este singura speranta de viata a inculpatului. De asemenea, în conditiile în care este de notorietate ca aceasta boala grava nu are înca un tratament clasic, nu i se poate pretinde inculpatului sa se trateze la clinicile de specialitate din România, în exercitarea dreptului la viata inculpatul având libertatea sa decida cum considera ca este mai bine pentru el.
Încuviintarea de a parasi tara, pe o durata de câteva zile, cu atentionarea inculpatului asupra consecintelor nerevenirii în tara, nu contravine scopului pentru care s-a instituit masura preventiva.
(Decizia penala nr.573 din 3 noiembrie 2006)