Obligatia chematului in garantie de a achita dobinda

Dosar Nr. 238 (26.02.2010)

Dosar nr. 12862./299/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCURESTI SECTIA A-VI-A COMERCIALA

DECIZIA COMERCIALA NR. 238

Sedinta publica de la 26 Februarie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE : TOMA RALUCA ECATERINA

JUDECATOR: BALAN IONICA

JUDECATOR: ISPAS MARIUS CRISTIAN

GREFIER: DUNCA MEDA RALUCA

Pe rol se afla recursul formulat de recurenta A S in contradictoriu cu intimatele B A SA, A T R SRL si ST SRL impotriva sentintei civile nr. 9259/07.07.2009 pronuntata de Judecatoria Sector 1 Bucuresti in dosarul nr. 12862./299/2008 , având ca obiect pretentii.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta intimata B A prin avocat care depune imputernicire la dosar, lipsa fiind celelalte parti.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier dupa care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat ori probe de administrat, Tribunalul acorda intimatei cuvantul pe cererea de recurs.

Intimata B A prin avocat solicita respingerea recursului si mentinerea sentintei pronuntata de instanta de fond ca fiind temeinica si legala, fara cheltuieli de judecata.

Tribunalul retine cauza in pronuntare.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti la data de 29.07.2007 sub numarul 12862/299/2008, reclamanta B A A a chemat in judecata pe parata A S solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratelor la plata sumei de 1505 lei reprezentand despagubiri si dobanda legala in cuantum de 341,31 lei calculata de la data achitarii despagubirii, 11.10.2005 si pana la data de 1.08.2008, precum si in continuare pana la data achitarii integrale a debitului, cu cheltuieli de judecata.

În cadrul aceluiasi dosar parata A S a formulat cerere de chemare in garantie impotriva A T R SRL si ST SRL invederand instantei ca groapa din carsabilul strazii mentionate se datoreaza executarii in mod defectuos de catre chemata in garantie a lucrarilor de reabilitare a carosabilului strazii mentionate.

Prin sentinta civila nr. 13236/21.10.2008 a fost admisa actiunea, sentinta fiind însa casata în parte si trimisa pentru judecarea cererii de chemare în garantie, nesolutionata de catre instanta.

Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 12862./299/2008 pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti.

Prin sentinta civila nr.9239/07.07.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr.12862./299/2008, a fost admisa cererea formulata de reclamanta B A SA în contradictoriu cu pârâta A S si chemata în garantie A T R SRL si St SRL; a fost obligata pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 1505 lei reprezentând despagubiri si a sumei de 265,62 lei reprezentând dobânda legala calculata de la data de 11.10.2005 pâna la 01.08.2008, precum si la plata dobânzii legale calculate cu privire la debitul principal de 1505 lei, curse de la 02.08.2008 pâna la achitarea integrala a acestuia; a fost obligata pârâta la plata sumei de 153,69 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta. A fost admisa cererea de chemare în garantie în parte si a fost obligata chemata în garantie la plata sumei de 1505 lei si a sumei de 129,36 lei catre pârâta.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca la data de 31.08.2005 a avut loc un eveniment rutier in care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare B-78-HCL, acesta fiind avariat in timp ce circula pe Strada Bucurestii Noi datorita unei gropi aflate in carosabilul strazii mentionate .

Proprietarul autoturismului, T C A, avea incheiat un contract de asigurare facultativa a autovehiculelor cu reclamanta, polita AVA 0210780, iar in baza acestui contract, asiguratorul-reclamanta - a platit pentru remedierea pagubelor, asiguratului suma de 1505 lei prin OP nr 11216/11.10.2005.

In temeiul art. 22 din Legea 136/1995, in limitele indemnizatiei platite in asigurarile de bunuri si de raspundere civila, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei

Proprietarul autoturismului, A I, avea incheiat un contract de asigurare facultativa a autovehiculelor cu reclamanta. In baza acestui contract, asiguratorul a platit pentru remedierea pagubelor suma de 1505 lei.

Pe fondul cauzei, instanta a apreciat ca sunt indeplinite conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a paratei A S, prevazute de art.998-999, art.1000 alin.1 Cod civil, existand in cauza fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, vinovatia paratei.

Potrivit anexei HCGMB 181/2000, Strada Bucurestii Noi se afla in administrarea si intretinerea paratei, A S.

Instanta de fond a retinut ca fapta ilicita a paratei A S consta in neindeplinirea obligatiilor ce ii revin, conform art. 2 din HG nr. 85/2003, „administratorul drumului public este obligat sa asigure viabilitatea acestuia, sa aplice, sa instaleze, sa intretina si sa tina evidenta mijloacelor de semnalizare rutiera si a echipamentelor destinate sigurantei circulatiei”.

Au fost avute în vedere dispozitiile art.5 alin.3 din OUG nr.195/2002 si s-a apreciat ca fapta ilicita este concretizata in neindeplinirea obligatiei legale ce ii incumba paratei de a asigura intretinerea strazii, astfel incat traficul sa se poata desfasura in conditii optime, existand si vinovatia paratei, sub forma neglijentei, in ceea ce priveste neindeplinirea obligatiilor legale ce ii reveneau, conform art. 999 Cod civil.

Prejudiciul a fost creat reclamantei prin fapta ilicita a paratei rezulta din inscrisurilor existente la dosar - autorizatia de reparatie seria AU NR 0602423/1.09.2005, adresa Brigazii de Politie de Rutiera din data de 1.09.2005. S-a apreciat ca raportul de cauzalitate a fost probat prin adresa emisa de Brigada de Politie Rutiera, care se coroboreaza cu celelalte inscrisuri existente la dosar.

Instanta de fond a avut în vedere prevederile art.1088 Cod civil potrivit carora „la obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate”.

S-a apreciat ca dobanzile legale incep sa curga de la data achitarii indemnizatiei de asigurare, moment din care asiguratorul este indreptatit sa reclame un prejudiciu ivit in patrimoniul sau si din care incepe sa fie lipsit de folosinta sumei achitate, dobanda fiind evaluarea legala a prejudiciului suferit pentru lipsa de folosinta a sumei de bani, pana la achitarea integrala.

Instanta de fond a admis actiunea introdusa impotriva paratei A S în temeiul art.998-999, art.1000 alin.1, art. 1088 Cod civil, OG nr. 9/2000, art. 22 din Legea nr.136/1995, si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 1505 lei reprezentand despagubiri si dobanda legala in cuantum de 341,31 lei calculata de la data achitarii despagubirii, 11.10.2005 si pana la data de 1.08.2008, precum si in continuare pana la data achitarii integrale a debitului.

În temeiul art.274 C.proc.civ., instanta de fond a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 153,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata (taxa judiciara de timbru si timbru judiciar).

In ceea ce priveste cererea de chemare in garantie formulata de catre parata A S in contradictoriu cu A T R SRL si ST SRL instanta de fond a retinut ca între pârâta si chemata în garantie s-a încheiat la data de 31.05.2004 contractul de executie lucrari nr. 31, în art. 11.2 alin.3 din contract fiind stabilita o perioada de garantie de 2 ani de la data finalizarii lucrarilor. S-a constatat ca momentul cauzarii prejudiciului este inclus în aceasta perioada, lucrarile începând la data de 01.06.2004, conform ordinului de începere a lucrarilor nr. 6856 din 01.06.2004 astfel încât cererea de chemare în garantie a fost admisa în parte si chemata în garantie a fost obligata la plata catre pârâta a sumei de 1505 lei catre pârâta reprezentând despagubiri si la plata sumei de 129,36 lei reprezentând cheltuieli de judecata, proportional cu suma datorata.

Instanta de fond nu a dispus obligarea chematei în garantie la plata dobânzii legale, apreciind ca nivelul acesteia depinde de manifestarea de vointa a pârâtei si de momentul acestei manifestari de vointa, neputându-i fi imputata chematei în garantie.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs pârâta A S solicitând modificarea sentintei atacate în sensul obligarii chematei în garantie si la plata dobânzii de 265,62 lei si a cheltuielilor de judecata în cuantum de 283,05 lei.

În motivarea recursului s-a aratat ca instanta de fond a apreciat gresit ca chemata în garantie nu are obligatia de a plati suma de 265,62 lei, reprezentând dobânda legala calculata de la data de 11.10.2005 pâna la 01.08.2008 apreciind ca nivelul acesteia depinde de manifestarea de vointa a pârâtei si ca momentul acestei manifestari nu îi poate fi imputat chematei în garantie.

Recurenta a aratat ca reclamanta i-a trimis convocarea la conciliere la data de 24.06.2008.

Cum actiunea în regres a asiguratorului se judeca dupa regulile care guverneaza raporturile dintre asigurat si tert, în speta dreptul civil, obligatia nefiind comerciala pentru debitor recurenta a apreciat ca dobânzile curg de la data introducerii cererii de chemare în judecata.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Intimatele, legal citate, nu au formulat întâmpinare.

Analizând sentinta recurata din perspectiva motivelor invocate, tribunalul constata ca recursul este fondat si urmeaza sa-l admita având în vedere urmatoarele:

Prin sentinta 9239/07.07.2009 instanta de fond a admis cererea de chemare în judecata si a obligat pârâta atât la plata despagubirilor achitate în vederea repararii autoturismului avariat cât si la plata dobânzii legale aferente debitului principal calculata pentru perioada 11.10.2005 si pâna la achitarea integrala a debitului.

Desi a admis cererea de chemare în garantie si a obligat chemata în garantie la plata despagubirilor achitate în vederea repararii autoturismului avariat si a cheltuielilor de judecata efectuate de pârâta, retinând culpa chematei în garantie în producerea evenimentului rutier soldat cu avarierea autovehiculului asigurat la reclamanta instanta de fond nu a obligat chemata în garantie la plata dobânzilor legale, apreciind ca nivelul acesteia depinde de manifestarea de vointa a pârâtei.

Aceasta solutie, de neobligare a chematei în garantie la plata dobânzii legale este eronata din perspectiva art.60 C.pr.civ. deoarece în cauza a fost retinuta culpa chematei în garantie în producerea evenimentului rutier soldat cu avarierea autoturismului asigurat la reclamanta, astfel încât aceasta trebuie sa suporte toate consecintele faptei sale prin plata integrala a sumei la care pârâta a fost obligata sa o plateasca reclamantei.

Pe de alta parte, argumentul instantei de fond referitor la faptul ca nivelul dobânzii ar depinde de manifestarea de vointa a pârâtei nu poate fi mentinut deoarece obligarea la plata dobânzii are natura juridica a unei reparatii acordate în baza art.43 si OG nr.9/2000 pentru neutilizarea unei sume de bani o anumita perioada de timp, iar pârâta a fost obligata catre reclamanta la plata despagubirilor si dobânzilor deoarece chemata în garantie nu si-a îndeplinit corespunzator obligatiile ce-i reveneau din contractul de executie lucrari.

Pentru aceste motive, în baza art.304 pct.9 C.pr.civ., 312 alin.1 C.pr.civ., tribunalul va admite recursul formulat de recurenta A S împotriva sentintei civile nr. 9259/07.07.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr.12862./299/2008 în contradictoriu cu intimatele B A SA, A T R SRL si ST SRL, va modifica în parte sentinta atacata în sensul obligarii chematei în garantie si la plata dobânzii legale în cuantum de 265,62 lei catre pârâta precum si, în baza art.274 C.pr.civ., la plata cheltuielilor de judecata catre pârâta de 159 lei (la fond), chemata în garantie câzând în pretentii fata de A S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul formulat de recurenta A S, cu sediul în Bucuresti, Str. Domnita Ancuta nr.1, sector 1, împotriva sentintei civile nr. 9259/07.07.2009, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti în dosarul nr.12862./299/2008 în contradictoriu cu intimatele B A SA, cu sediul în Bucuresti, Calea Vitan nr.242, sector 3, A T R SRL si ST SRL, cu sediul în Bucuresti, Calea 13 Septembrie nr.90, sector 6.

Modifica în parte sentinta atacata în sensul ca:

Obliga chemata în garantie si la plata dobânzii legale în cuantum de 265,62 lei catre pârâta.

Obliga chemata în garantie la plata cheltuielilor de judecata catre pârâta de 159 lei (la fond).

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.

Irevocabila.

Pronuntata în sedinta publica, azi 26.02.2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER,

Toma Raluca Ecaterina Balan Ionica Ispas Marius Cristian Dunca Meda Raluca

Red RET

Th.red.RET/E.A./5 ex./10.03.2010

Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti – dosar nr.12862./299/2008

Judecator fond – Cristina Nicoleta Ghita

Comunicat …………………….

Ex. …………………….