Og nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.233/2002.

Dosar Nr. 709 (19.04.2007)

- OG nr.27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.233/2002.

- Potrivit art.4 din actul normativ privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art.2 din acest act normativ, sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatilor de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si, comunicarea acestora în termenul legal.

Conform art.5 din actul normativ mentionat, pentru solutionarea legala a petitiilor care le sunt adresate, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice sesizate, vor dispune masuri de cercetare si analizat detaliata a tuturor aspectelor sesizate.

În sensul prevederilor art.6 alin.1 si 2 din cadrul normativ în materie, compartimentele pentru relatii cu publicul, înainteaza petitiile înregistrate catre compartimentele de specialitate, în functie de obiectul petitiilor, cu precizarea termenului de trimitere a raspunsurilor catre petenti.

În aplicarea prevederilor art.11 din cadrul normativ în materie, în cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane aceasta nu se solutioneaza de persoana în cauza sau de un subordonat al acesteia ci de compartimentul de specialitate, în functie de obiectul petitiei.

(Decizia civila nr.709/19.04.2007 - Sectia Contencios Administrativ si Fiscal )

Prin sentinta civila nr. 1131/14.02.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca, Asigurari Sociale, Contencios Administrativ si Fiscal a fost respinsa actiunea formulata de reclamantul S.S. în contradictoriu cu pârâtii M. L. N. - Presedinte al Tribunalului Bucuresti si Laura Marina Andrei - Vicepresedinte al Tribunalului Bucuresti , ca neîntemeiata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca reclamantul a primit în termenul si pe calea legala raspuns la sesizarile sale înregistrate la Biroul de informatii si relatii publice înfiintat în cadrul Tribunalului Bucuresti, în concordanta cu prevederile art.6,8 alin.1 si art.13 din OG 27/2002 modificata, precum si faptul ca pretentia sa ca presedintele acestei instante sa raspunda sesizarilor sale, personal, nu are nici un temei legal.

Instanta a avut în vedere si faptul ca prin sesizarile sale, reclamantul a solicitat relatii care privesc activitatea Tribunalului Bucuresti ca institutie publica, iar d-na N. M. L. a fost sesizata cu respectivele petitii, nu în calitate de persoana particulara, ci în calitatea de presedinte al Tribunalului Bucuresti, circumstanta în care are obligatia legala de a actiona si de a respecta dispozitiile OG 27/2002, modificata respectiv art.4 dar coroborat cu art.5 si 6 din actul normativ sus mentionat.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamantul, invocând motivele de recurs prevazute de art.304 pct.1,7 si 9 Cod procedura civila.

În motivarea cererii de recurs a aratat ca, art.27 Cod procedura civila prevede ca judecatorul poate fi recuzat când are vreun interes în judecarea pricinii, neputându-se sustine ca un subaltern nu are un interes sa se puna bine cu sefele de care depinde notarea de serviciu, propunerea de promovare, acordarea unor facilitati legale.

Astfel, nici un judecator al Tribunalului Bucuresti nu putea judeca aceasta cauza, fiind obligat de lege sa se abtina, iar pozitia Tribunalului Bucuresti are la baza convingerea ca în recurs nimeni nu va da câstig de cauza reclamantului pentru ca ar însemna ca pârâtele sa nu obtina "foarte bine" la notarea de serviciu, deci o nota proasta în circumscriptia Curtii de Apel Bucuresti .

Recurentul a mai precizat ca din coroborarea textelor legale invocate în sentinta (art.4,5 si 6 din OG 27/2002) coroborata cu legea nr.233/2002 rezulta fara echivoc obligatia pârâtei M. L. N. de a fi "direct raspunzatoare", inclusiv pentru "legalitatea solutiilor", iar pârâta L. M. A. trebuia sa se ocupe de "înregistrarea petitiei", sa o prezinte pârâtei M. L. N., apoi sa "expedieze raspunsul".

S-a aratat ca instanta nu a tinut cont de art.11 din OG 27/2002 coroborata cu Legea nr.233/2002 în raport de care, singura persoana legal competenta sa emita un raspuns este presedintele Tribunalului Bucuresti, întrucât era criticata nominal vicepresedinta Tribunalului Bucuresti.

Referitor la faptul ca pârâtele nu au formulat întâmpinare în cauza, recurentul a sustinut ca pârâtele erau asa de sigure de solutie, ca nu s-au mai obosit scriind oarece întâmpinari.

Fata de aceste motive, recurentul a solicitat casarea sentintei ca netemeinica si nelegala si trimiterea cauzei spre rejudecare la alt tribunal.

Prin cererea de recurs s-a mai solicitat aplicarea dispozitiilor art.242 si 148 Cod procedura civila, s-a facut referire la art.17 din Legea nr.554/2004 privitor la judecarea cererilor adresate instantei de urgenta si cu precadere, precum si la dispozitiile art.29 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.760/C/ din 22.04.1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997.

Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Nerespectarea de catre judecator a obligatiei de abtinere nu afecteaza valabilitatea hotarârii pronuntate. În situatia în care s-ar admite ca intervine nulitatea hotarârii pentru ca judecatorul nu s-a abtinut, s-ar ajunge la eludarea indirecta a dispozitiilor legale potrivit carora, sub sanctiunea decaderii partea trebuie sa propuna recuzarea într-un anumit termen.

Recurentul a facut referire la obligatia pârâtei M. L. N. de a fi direct raspunzatoare, inclusiv pentru legalitatea solutiilor date petitiilor, obligatie care rezulta din dispozitiile art.4,5 si 6 din OG 27/2002, coroborata cu Legea nr.233/2002.

Conform art.4 din acest act normativ, conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la art.2 sunt direct raspunzatori de buna organizare si desfasurare a activitatii de primire, evidentiere si rezolvare a petitiilor ce le sunt adresate, precum si de legalitatea solutiilor si comunicarea acestora în termenul legal.

Aceasta nu înseamna însa, ca este stabilita în sarcina conducatorilor acestor autoritati si institutii obligatia de a raspunde personal la petitiile adresate.

În mod corect a retinut instanta de fond ca sesizarile reclamantului se refera la activitatea Tribunalului Bucuresti ca instituie publica, presedintele acestei instante nefiind sesizat în calitate de persoana particulara ci în calitate de conducator al instantei. În virtutea acestei calitati îi revine obligatia prevazuta de art.5 din acelasi act normativ, respectiv cea de a dispune masuri de cercetare si analiza detaliata a tuturor aspectelor sesizate, ceea ce nu implica si obligatia de a raspunde personal la petitii.

Sustinerea recurentului ca pârâta L. M. A. trebuia sa se ocupe de înregistrarea petitiei, sa o prezinte pârâtei M. L. N., apoi sa expedieze raspunsul, va fi analizata prin prisma dispozitiilor art.6 alin.2 din OG 27/2002, conform carora, compartimentul prevazut la alin.1 înainteaza petitiile înregistrate catre compartimentele de specialitate, în functie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a raspunsului.

Din aceste dispozitii legale rezulta ca dupa înregistrare, petitiile se înainteaza compartimentelor de specialitate si nu conducatorului autoritatii sau institutiei publice.

Cu privire la sustinerea ca instanta de fond nu a tinut cont de dispozitiile art.11 din OG 27/2002 potrivit caruia, în cazul în care prin petitie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi solutionata de persoana în cauza sau de catre un subordonat al acesteia, Curtea retine ca întocmirea raspunsului la petitie se face de compartimentul de specialitate în functie de obiectul acesteia, neputându-se retine ca presedintele Tribunalului Bucuresti era singura persoana legal competenta sa emita un raspuns, având în vedere criticile formulate la adresa vicepresedintelui Tribunalului Bucuresti.

Referitor la dispozitiilor art.1141 Cod procedura civila invocate în cererea de recurs, Curtea constata ca pentru termenul de judecata din 14.02.2007, pârâtele au fost citate cu mentiunea de a depune întâmpinare.

Împrejurarea ca în cauza nu a fost formulata întâmpinare nu este de natura sa afecteze legalitatea sentintei recurate, instanta de fond retinând în mod corect situatia de fapt si aplicând în acelasi mod dispozitiile legale incidente în cauza.

Fata de aceste considerente, constatând ca nu pot fi retinute motivele de recurs invocate prevazute de art.304 pct.1,7 si 9 Cod procedura civila Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila va respinge recursul ca nefondat.????