Omor deosebit de grav şi viol

Dosar Nr. 20 (04.02.2009)

Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Sibiu din 04.07.2008, dosar de urmarire penala nr. 311/P/2008, înregistrat la acesta instanta cu nr. 2657 din 07.07.2008, a fost trimis în judecata inculpatul F. R.-C. pentru savârsire infractiunii de omor calificat si deosebit de grav, fapta prev. si ped. de art. 174 alin. 1, combinat cu art. 175 alin. 1 lit. d si h si art. 176 alin. 1, lit. a Cod penal si infractiunea de viol, fapta prev. de art.197 al.1 si 3 C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În fapt, s-a retinut în actul de sesizare ca la data de 11 mai 2008, în jurul orei 1530 inculpatul, aflat în stare de ebrietate a luat-o pe minora D. A. care se juca în fata imobilului în care locuia si dus-o în locuinta proprie, cu intentia de a întretine raporturi sexuale cu ea.

Dupa ce a intrat în casa, cu ajutorul unui ciocan de zidarie a aplicat fetitei lovituri ridicate si de intensitate ridicata în zona fetei si craniului, aducând-o în stare de inconstienta, dupa care a întretinut raport sexual anal cu acesta.

Dupa ce a constata ca victima a decedat, inculpatul a înfasurat cadavrul în lenjeria patului, i-a ascuns îmbracamintea si încaltamintea în soba si dupa lasarea întunericului, în jurul orelor 2130, si inculpatul a introdus coletul în care se afla corpul fetitei într-un butoi de tabla, aruncându-l în râul S.

Cadavrul minorei si una din paturile în care a fost înfasurat, au fost gasite, la circa 5 km aval de locul în care inculpatul le-a aruncat, iar obiectele de îmbracaminte si încaltaminte si jucaria pe care o avea asupra ei în momentul în care inculpatul a luat-o din strada, au fost gasite în locuinta folosita de inculpat, în care au fost savârsite infractiunile.

Constatarea medico-legala a stabilit ca moartea minorei a fost violenta, fiind evidente de asemenea leziuni traumatice, în zona genito-anala produse printr-o actiune mecanica în cursul unui raport sexual anal.

Probele retinute în faza de urmarire penala sunt procesele verbale de cercetarea la locul în care inculpatul a întretinut raporturi sexuale, la locul unde a fost gasit cadavrul minorei si la locuinta parintilor minorei, rapoartele de constatare medico-legala, de expertiza ADN, de expertiza medico-legala psihiatrica, declaratiile partii civile D. I., declaratiile martorilor D. M., U. M., F.I., H. M., M. Ni., D. C., L. I. si declaratia inculpatului F. R.-C., în care recunoaste faptele savârsite.

Administrând probatoriul administrat în cauza instanta retine în fond urmatoarele:

La data de 11 mai 2008 era ziua de nastere a inculpatului, acesta împlinind 18 ani, prilej cu care a consumat bauturi alcoolice.

Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a vazut-o pe minora D. A. în vârsta de 5 ani si 6 luni, care se juca în fata casei în care locuieste si a dorit sa întretina raport sexual cu aceasta.

Intentia afirmata a inculpatului era sa ia minora cu el, sa o omoare si apoi sa întretina raport sexual cu ea, pentru ca acesta sa nu poata spune nimanui ce s-a întâmplat.

Dupa ce luat minora, sub pretextul ca doreste sa îi arate ceva, a convins-o sa intre în locuinta lui si imediat dupa ce a intrat i-a aplicat cu un ciocan lovituri în zona capului.

În momentul în care victima era inconstienta inculpatul a întretinut raport sexual anal consumat.

Dupa savârsirea faptelor inculpatul s-a hotarât sa ascunda cadavrul si în acest sens a luat un butoi de tabla, a introdus corpul fetitei în acesta, iar când s-a întunecat, în jurul orelor 2130 a luat butoiul si l-a transportat, câteva sute de metri prin localitatea S., initial pe umar, ulterior prin rasucirea acestuia pe partea inferioara iar în final pe un carucior pe care l-a împrumutat de la martorul M.N.

Inculpatul a aruncat butoiul în apa si s-a întors la domiciliu.

Din raportul de constatare medico-legala efectuat de Serviciu de Medicina Legala Sibiu la data de 3 iulie 2008, rezulta ca moartea minorei D. A. a fost violenta, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale consecutiva unui traumatism cranio-facial cu multiple fracturi eschiloase ale neuro si viscero craniului care s-au putut produce prin lovire repetate cu un corp dur.

La autopsie s-au mai constat leziuni traumatice la nivelul membrului superior drept si membrelor inferioare, care s-au putut produce prin compresiune cu mâna, posibil în cadrul unor tentative de raport sexual.

De asemenea, se mentioneaza ca prezenta spermatozoizilor în continutul anal atesta consumarea unor raporturi sexuale complete care pot data din 11 mai 2008 si data fiind morfologia leziunilor traumatice din zona genito-anala, se apreciaza ca raportul sau raporturile sexuale anale au avut loc mai posibil în perioada de agonie.

Totodata din raportul de expertiza ADN nr. 757636 din 27.05.2008 efectuat de I.G.P. – Institutul de Criminalistica (fila 159-170 ) rezulta ca pe chilotul purtat de inculpat la data comiterii faptei erau prezente urme de sânge provenite de la victima iar pe pantalonii victimei se afla un fir de par cu profil genetic identic cu probele biologice preluate de la inculpat.

Inculpatul a recunoscut savârsirea faptelor iar cu ocazia expertizei medico-legala psihiatrica rezulta ca în data de 11.05.2008 inculpatul a savârsit faptele imputate cu discernamânt.

Starea de fapt asa cum a fost retinuta de catre instanta, a fost probata, asa cum am evidentiat prin rapoartele de constatare si de expertiza medico-legala efectuate, procesul verbal de cercetare a locului în care inculpatul a întretinut raporturi sexuale cu minora si a omorât-o, unde au fost ridicate obiecte de îmbracaminte, încaltaminte si jucaria minorei, ciocanul folosit si mai multe urme de sânge si par, procesul verbal de cercetate a locului în care a fost gasit cadavrul, declaratiile tatalui minorei D. I., declaratiile martorilor D. M., U. M., F. I., care l-au vazut pe inculpat cu un butoi de tabla, declaratiile martorilor H. M. si M. N., audiati atât în faza de urmarire penala cât si în cea de judecata care l-au vazut pe inculpat transportând un butoi, respectiv i-a împrumutat acestuia un carucior în vederea transportarii butoiului de tabla.

Faptele asa cum au fost descrise întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de omor deosebit de grav si de viol pentru care inculpatul va fi condamnat dupa cum urmeaza :

-22 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de omor calificat si deosebit de grav si interzicerea drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b si e C.p. ca pedeapsa complementara pe o durata de 5 ani dupa executarea pedepsei închisorii.

În baza art.197 al.1 si 3 C.pen. va fi condamnat acelasi inculpat la :

- 22 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de viol, si vor fi interzise drepturilor civile prev. de art.64 lit.a,b si e C.p. ca pedeapsa complementara pe o durata de 5 ani dupa executarea pedepsei închisorii.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b C.pen. si art.35 al.3 C.pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare, sporita la 23 ani închisoare, la care se va adauga pedeapsa complementara cea mai grea de 5 ani, interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a, b si e C.p. dupa executarea pedepsei închisorii.

În baza art.71 C.pen. vor fi interzise inculpatului exercitiul drepturilor civile prev. de art.64 lit.a, b si e C.pen. ca pedeapsa accesorie pe durata pedepsei închisorii aplicate.

La individualizarea pedepsei s-a tinut cont de dispozitiile art. 52 si 72 Cod penal, de modalitatea atroce cu care a fost savârsite faptele, care denota o cruzime deosebita a inculpatului, o lipsa totala de umanitate si de sentimente firesti de ocrotire a unor persoane vulnerabile cum sunt copiii, pe care în general orice fiinta umana le are.

Fapta inculpatului este cu atât mai reprobabila cu cât acesta a profitat de încrederea pe care a avut-o copilul în el, ca persoana pe care o cunostea si care trebuia sa-i confere un sentiment de siguranta si ocrotire, pe care orice adult trebuie sa îl insufle unui copil.

Faptul ca instanta nu a acordat maximul de pedeapsa prevazut de lege se datoreaza aspectului ca inculpatul se afla la prima confruntare cu legea penala, este o persoana foarte tânara, a savârsit faptele chiar în ziua în care a împlinit 18 ani, deci la granita majoratului, a recunoscut savârsirea faptelor, pe care le regreta.

Parintii victimei si fratii acesteia s-au constituit parti civile, solicitând daune morale, reprezentând cuantumul suferintei produsa de decesul copilului.

Este evidenta suferinta pe care o provoaca parintelui, pierderea unui copil, cu atât mai mult în circumstantele mentionate, orice suma solicitata, oricât de mare, putând justifica, în principiu, ca fiind echivalentul prejudiciului moral suferit.

Instanta va acorda cuantumurile reduse partial dupa cum urmeaza:

partilor civile D. I. si R. G., ambii dom. în com.S., câte 50.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale si câte 2.500 lei pentru fiecare cu titlu de despagubiri civile, iar catre partile civile D. I. M., D. N., D. C., M. S. S., M. S., si D. A., câte 10.000 lei pentru fiecare cu titlu de daune morale, în considerarea pe de-o parte a posibilitatii efective ca acestea sa fie acoperite de inculpat, iar pe de alta parte si raportat la nivelul suferintelor psihice dovedite prin declaratiile martorilor M. E. si D. M..

În ce priveste despagubirile civile reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomeniri si parastase, dovedite cu acte si martori, acestea se vor acorda parintilor victimei, care au suportat aceste cheltuieli.

În baza art.350 C.pr.pen. va fi mentinuta starea de arest a inculpatului si în baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestului preventiv începând cu data de 12 mai 2008 pâna la zi.

În baza art.118 lit.b C.pen. se va dispune confiscarea speciala a ciocanului folosit de inculpat pentru uciderea victimei, proprietatea acestuia.

În baza art.191 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.000 lei în faza de urmarire penala.

Onorariul avocatului din oficiu se va plati din fondurile Ministerului Justitiei.