ROMÂNIA
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
DOSAR NR. 1221/270/2010 ordonanta de plata
Înreg. 17.02.2010
O R D O N A N T A NR. 769
Sedinta publica din data de 02.03.2010
COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:
PRESEDINTE –
GREFIER –
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile având ca obiect ordonanta de plata, privind pe creditoarea S.C. ……. ONESTI – cu sediul în ONESTI, str. …………, judetul BACAU, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIATIA DE PROPRIETARI "………" ONESTI – cu sediul în ONESTI, str. ……….. judetul BACAU.
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta consilier juridic …….. pentru creditoare, lipsa fiind debitoarea.
Procedura completa.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care: consilier juridic ……… pentru creditoare depune la dosar delegatie de reprezentare si solicita a se lua act ca partea pe care o reprezinta îsi restrânge actiunea pentru suma de 3.038,49 lei pentru perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2010. Nu are alte cereri de formulat.
Nefiind formulate cereri noi, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în fond.
Consilier juridic …….. pentru creditoare, având cuvântul, solicita admiterea actiunii în parte, obligarea debitoarei la plata debitului neachitat si la dobânzile aferente, la cheltuieli de judecata.
Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.
I N S T A N T A ,
DELIBERÂND,
Asupra cauzei civile de fata;
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Onesti la data de 17.02.2010 sub nr. 1221/270/2010 S.C. …….. – cu sediul în ONESTI, str. ….., judetul BACAU, a solicitat instantei pronuntarea unei ordonante care sa contina somatia de plata privind creanta pe care o are asupra debitoarei ASOCIATIA DE PROPRIETARI "…….. – cu sediul în ONESTI, str. ……… judetul BACAU, pentru suma de 4.028,24 lei .
În motivarea cererii creditoarea a aratat ca obligatia de plata a debitoarei s-a nascut ca urmare a încheierii contractului de prestari servicii nr. 351/ianuarie 2009 .
În drept, creditoarea a aratat ca întelege sa-si întemeieze cererea pe dispozitiile O.U.G. nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea întârzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte comerciale.
Cererea de chemare în judecata a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de 40 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.
Desi a fost legal citata, debitoarea nu a trimis nici un reprezentant în instanta, nu a formulat întâmpinare, nu a propus probe, dar a efectuat o plata partiala.
În cauza, instanta a administrat, la solicitarea creditoarei, proba cu înscrisuri, în cadrul careia au fost depuse la dosar: contractul de prestari servicii nr. 351/ianuarie 2009, situatie drepturi si obligatii nelichidate la 15.02.2010, factura nr. 67791/0ct.2009, factura nr. 69950/nov.2009, factura nr. 72106/dec. 2009 si factura nr. 74251/ian. 2010.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
În baza contractului de prestari servicii nr. 351/ianuarie 2009, acceptat si semnat de toate partile contractante, S.C. ……… a prestat pârâtei servicii de salubritate constând în colectarea, transportul si depozitarea deseurilor solide, la Asociatia de Proprietari ……….., judetul BACAU, în perioada octombrie 2009 – ianuarie 2010, conform facturilor:
- factura nr. 67791/0ct.2009 – 989, 79 lei;
- factura nr. 69950/nov.2009 – 1.004,13 lei;
- factura nr. 72106/dec. 2009 – a.010,25 lei;
- factura nr. 74251/ian. 2010 – 1.024,07 lei.
Total = 4.028,24 lei .
Termenul de plata pentru fiecare factura în parte este stabilit în art. 14 din contractul nr. 351/ianuarie 2009 încheiat cu debitoarea începând cu luna ianuarie 2009, termen care însa nu a fost respectat de catre debitoare, neîndeplinindu-si obligatia contractuala de a plati contravaloarea facturilor reprezentând servicii de salubritate prestate de societatea creditoare, nici pâna la data prezentei cereri adresate instantei de judecata.
Prestatorul S.C. ………. si-a îndeplinit cu buna – credinta si profesionalism toate obligatiile contractuale, prestând servicii specializate la standardele de calitate stabilite prin contract.
O.U.G. nr. 119/2007 se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale, asa cum prevede art. 2 din acest act normativ.
Din continutul acestei reglementari rezulta ca o conditie este existenta unui contract comercial , reprezentând , conform art. 1 O.U.G. 119/2007, contractul încheiat între comercianti ori între acestia si o autoritate contractanta, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui pret constând într-o suma de bani.
A doua conditie priveste caracterul cert, lichid si exigibil al creantei.
Prin plata partiala efectuata în cursul judecatii, debitoarea a recunoscut existenta debitului.
Vazând si dispozitiile art. 2 si 10 O.U.G.119/2007, instanta va admite în parte cererea si anume, pentru diferenta de 3.038,49 lei.
În conformitate cu dispozitiile art. 3 al. 1 lit. a O.U.G. 119/2007, creanta produce dobânzi, în cazul contractelor încheiate între comercianti, potrivit art. 43 Cod comercial.
Asa fiind, la suma prevazuta în ordonanta, se vor calcula dobânzi, potrivit art. 43 Cod comercial, începând de la data scadentei, 15.12.2009 si pâna la plata integrala a debitului.
Conform art. 274 cod procedura civila, debitoarea va fi obligata si la cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
H O T A R A S T E :
Admite în parte cererea formulata de creditoarea S.C. ……… – cu sediul în ONESTI, str. ……, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIATIA DE PROPRIETARI "……… ONESTI – cu sediul în ONESTI, str……..
Someaza debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 3.038,49 lei contravaloare servicii si dobânda legala , începând cu data de 15.12.2009 si pâna la plata integrala a debitului, în termen de 30 de zile de la ramânerea irevocabila a prezentei.
Conform art. 274 cod procedura civila obliga debitoarea sa plateasca creditoarei suma de 39,3 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica azi, 02.03.2010.
PRESEDINTE, GREFIER,