Prin decizia civila nr. 707 R din 27noiembrie 2009 tribunalul a admis recursul declarat de recurentul pârât V. S. C. împotriva sentintei civile nr.1655 din 8.10.2009 a Judecatoriei R. V. în contradictoriu cu intimata reclamanta M. L. A casat sentinta si a trimis cauza spre competenta solutionare la Tribunalul T. - Sectia Comerciala în prima instanta.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, tribunalul a retinut ca, prin cererea înregistrata sub nr.3159/292 din 6 octombrie 2009 la Judecatoria R. V., reclamanta M. l-a chemat în judecata pe pârâtul V. S. C., solicitând instantei pe calea ordonantei presedintiale, obligarea pârâtului sa-i permita acordul în sediul societatii S.C.”R. C.”SRL, în vederea verificarii stocului de marfa, a intrarilor si iesirilor.
A motivat reclamanta ca împreuna cu pârâtul, a înfiintat în anul 1993 societatea „R. C.” SRL, la acea data partile fiind casatorite.
A aratat ca în anul 2009 partile au divortat, iar asociatul sau refuza sa-i prezinte situatia financiara a societatii si îi interzice accesul în magazin, pârâtul motivând ca reclamanta nu mai are acest drept.
A sustinut reclamanta ca prin refuzul pârâtului de a-i prezenta situatia financiara a societatii, dreptul sau este încalcat, asa încât, în scopul prevenirii unei pagube iminente, se impune admiterea cererii.
Prin sentinta civila nr.1655 din 8 octombrie 2009, Judecatoria R. V. a admis cererea de ordonanta presedintiala si a obligat pe pârâtul V. S. C. sa permita reclamantei M. L. accesul în sediul societatii „R. C.” SRL, în vederea verificarii stocului de marfa, intrarilor si iesirilor, în termen de 5 zile de la ramânerea irevocabila a sentintei.
A retinut prima instanta ca partile au calitatea de asociati ai
SC”R. C.”SRL, ca societatea a fost înfiintata când partile erau casatorite, în prezent casatoria fiind desfacuta prin divort, potrivit sentintei civile nr.462/27.03.2009.
A apreciat prima instanta ca împrejurarea ca, în prezent, partile nu mai sunt casatorite, nu produce efecte juridice cu privire la calitatea de asociati.
A retinut ca reclamanta are aceleasi drepturi ca si pârâtul de a avea acces la actele societatii, urgenta fiind determinata de faptul ca aceasta este împiedicata , în mod abuziv, de catre pârât, în dreptul sau de a verifica stocul de marfa, intrarile si iesirile din societate.
A concluzionat ca sunt îndeplinite cerintele prevazute de art.581 Cod Procedura Civila.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs recurentul- pârât V. S. C., criticând-o, ca netemeinica si nelegala.
A motivat recurentul-pârât ca în mod gresit s-a admis cererea, întrucât dupa desfacerea casatoriei partilor, societatea „R. C.” SRL nu si-a mai desfasurat activitatea, la sediul acesteia functionând un punct de lucru al S.C. „B. C.” SRL.
A sustinut ca, în aceste conditii, intimata reclamanta nu poate avea acces în sediul S.C.”B. C.”SRL, unde nu are calitatea de asociat.
În drept, recursul va fi încadrat în prevederile art.304 pct.9 Cod Procedura Civila.
În dovedirea recursului, recurentul pârât a depus înscrisuri (f.4-10,23 – 25).
Tribunalul analizând legalitatea si temeinicia hotarârii, constata recursul întemeiat în sensul considerentelor ce urmeaza:
În mod gresit prima instanta a retinut natura civila a litigiului.
Litigiul dintre parti este unul comercial, fata de calitatea partilor de asociati ai unei societati comerciale si împrejurarea ca diferendul dintre acestia priveste exercitarea dreptului de asociat.
Pe de alta parte, litigiul este unul neevaluabil în bani, intimata reclamanta solicitând obligarea recurentului pârât sa-i permita accesul în sediul societatii.
Or, conform art.2 pct.1 lit.a teza a-2-a Cod Procedura Civila, tribunalul judeca în prima instanta procesele si cererile în materie comerciala al caror obiect este neevaluabil în bani.
Ca atare, retinând ca, în mod gresit, Judecatoria R. V. a solutionat pricina în prima instanta, conform art.312 alin.(2) rap. la art.304 pct.3 Cod Procedura Civila se va admite recursul, se va casa sentinta atacata si va fi trimisa cauza la Tribunalul T., spre competenta solutionare în prima instanta, situatie în care nu se mai justifica analizarea motivelor de recurs întrucât acestea privesc fondul pricinii.