Asupra caii de atac de fata,
1. Prezentarea sesizarii. Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub dosar nr. 5366/2008 (1039/289/2007)/15 octombrie 2008, Parchetul de pe lânga Judecatoria Reghin a declarat apel împotriva sentintei penale nr. 294/11 iunie 2008 pronuntate de Judecatoria Reghin în dosarul nr. 1039/289/2007.
În motivarea apelului, este contestata temeinicia hotarârii judecatoriei, sub aspectul modalitatii de solutionare a actiunii penale puse în miscare împotriva inculpatului Xx, prin achitarea acestuia de sub acuza comiterii infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005. În opinia procurorului, probele administrate în cauza confirma ca fapta dedusa judecatii exista, ca a fost savârsita de inculpat si a fost comisa cu vinovatia specifica, fiind astfel îndeplinite conditiile condamnarii inculpatului.
Analizând apelul promovat prin prisma materialului dosarului nr. 1039/289/2007 al Judecatoriei Reghin, a motivelor si concluziilor reprezentantului Ministerului Public si ale avocatului inculpatului, precum si din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se retin urmatoarele:
2. Prezentarea hotarârii atacate. Prin sentinta penala nr. 294/11 iunie 2008, Judecatoria Reghin: -„în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a” C. pr. Pen., l-a achitat pe inculpatul Xx pentru savârsirea infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005;
-în temeiul art. 346 alin. 3 C. pr. Pen., a respins actiunea civila promovata de partea civila Vlaic Emil;
-a facut aplicarea art. 192 alin. 3 C. pr. Pen.
Pentru pronuntarea acestei hotarâri, prima instanta a retinut, în esenta, ca pentru realizarea elementului material al laturii obiective a infractiunii care face obiectul judecatii trebuie sa fie îndeplinite cumulativ doua conditii: prima consta în patrunderea fara drept a persoanei neautorizate în zona de siguranta a infrastructurii feroviare publice, care este întrunita în cauza, si a doua consta în refuzul de a parasi aceasta zona. Aceasta din urma cerinta nu rezulta din piesele dosarului, asa cum nu reiese nici legatura cauzala dintre actele de agresiune exercitate de inculpatul Xx împotriva paznicului Vlaic Emil.
3. Punctul de vedere al instantei de control. 3.1. Cu privire la apelul pendinte, a) în ceea ce priveste expunerea starii de fapt; analiza detaliata a probelor; motivarea solutiei de achitare, temeiul general al achitarii inculpatului, modalitatea de solutionare a actiunii civile si aplicarea dispozitiilor art. 192, alin. 3 C. pr. pen. hotarârea în discutie este la adapost de critici.
Astfel, argumentele prezentate de instanta de prim grad în motivarea rezolvarii la care s-a oprit prin sentinta penala din 11 iunie 2008 sunt pertinente, doua aspecte sunt de semnalat care, de altfel, vor atrage admiterea caii de atac, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., cu consecintele desfiintarii partiale a sentintei judecatoriei si reformarii sentintei în apel în urmatoarele limite:
a1) Art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 prevede modalitatile de agravare a infractiunii înscrise în alineatul 1 al aceluiasi articol si nu o infractiune distincta, astfel ca textul alin. 2 nu are o existenta distincta, ci numai prin raportare la alin. 1 care defineste infractiunea în cauza. Prin urmare, din ratiuni de tehnica a stabilirii faptei deduse judecatii în textul incriminator, prin prezenta decizie vom dispune schimbarea încadrarii juridice în formula pusa în discutie la termenul din 23 martie 2009, din infractiunea prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 289/2005 în aceeasi fapta prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 289/2005.
b1)Achitându-l pe inculpatul Xx, judecatoria a omis sa indice în dispozitivul sentintei temeiul concret dintre cele prevazute de art. 10 lit. a-e C. pr. pen., pe care se întemeiaza solutia. Este adevarat ca acest temei a fost mentionat si dezvoltat în considerentele hotarârii, însa acest lucru nu complineste obligatia impusa de art. 357 alin. 1 C. pr. pen., privind aratarea în dispozitiv a cauzei pe care se întemeiaza achitarea. Acest aspect poate fi remediat însa în al doilea grad, având în vedere natura apelului ca a doua si ultima instanta de fond.
Astfel, considerând si noi ca faptei îi lipseste latura obiectiva pentru a fi considerata infractiune, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., prin prezenta vom dispune achitarea inculpatului Xx de sub acuza comiterii infractiunii de patrundere fara drept si refuzul parasirii zonei de siguranta a infrastructurii feroviare publice, prevazuta de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 289/2005, mentinând restul dispozitiilor primei instante.
b) Cu privire la motivele expuse în apel de procuror, nu le vom primi, subliniind si noi, în acord cu judecatoria, ca, pentru realizarea elementului material al infractiunii incriminate de art. 4 din Legea nr. 289/2005, trebuie îndeplinite doua conditii: 1) existenta unei actiuni constând în patrunderea fara drept în zona de siguranta a infrastructurii feroviare si 2) existenta unei inactiuni care consta în refuzul parasirii acestei zone. Actiunea si inactiunea enuntate nu sunt forme alternative ale continutului constitutiv al infractiunii, ci cerinte ale elementului material, care trebuie îndeplinite cumulativ, fapt care rezulta din interpretarea gramaticala a textului incriminator care utilizeaza conjunctia copulativa si, nu conjunctia adversativa sau. Totodata, pentru conturarea actiunii, este nevoie, pe de o parte, ca zona de siguranta sa fie marcata prin afise sau semne corespunzatoare, potrivit art. 2 din Lege, iar, pe de alta parte, ca subiectul activ sa patrunda în aceasta zona fara sa aiba aptitudinea legala sa o faca. Pentru împlinirea celei de a doua cerinte, este necesar sa existe o cerere expresa din partea oricarei persoane ca subiectul activ sa paraseasca zona, solicitare care sa se izbeasca de refuzul expres sau tacit al faptuitorului.
Alineatul 2 al art. 4 din Lege sub forma exercitarii violentelor incrimineaza o infractiune complexa, în care lovirea sau alte violente este absorbita ca element circumstantial de agravare. Pentru realizarea formei agravate este necesara constatarea unei legaturi de la cauza la efect, în constructia acestei legaturi întrebuintarea violentei trebuie sa se realizeze fie pentru patrunderea în zona vizata, fie pentru ramânerea în acea zona dupa ce faptuitorului i s-a cerut sa o paraseasca. În acest context, exercitarea unor acte de violenta nu creeaza o prezumtie legala ca acestea au fost întrebuintate pentru patrunderea sau ramânerea în zona, fiind necesar pentru existenta infractiunii sa se stabileasca pe baza de probe legatura cauzala dintre acestea si actiunea ori omisiunea pretinse de textul incriminator.
Declaratiile partilor si ale martorilor ascultati în cauza confirma ca inculpatul, în data de 5 octombrie 2006 a patruns în zona de siguranta a infrastructurii feroviare, marcata prin bariera lasata, fara sa fie îndreptatit potrivit legii în acest sens, astfel încât îndeplinirea primei conditii a elementului material nu implica discutii.
În schimb, niciun element de fapt desprins din declaratiile partilor ori din depozitiile martorilor, nici chiar relatarile partii vatamate sau ale martorului Xx (strain de oricare dintre parti) nu sustin teza dupa care d-l Xxsau o alta persoana i-ar fi cerut inculpatului sa paraseasca zona. În acest sens, întrebarea partii vatamate adresata acuzatului „ce cauta acolo” nu echivaleaza cu solicitarea de parasire a zonei, iar violentele aplicate de inculpat partii vatamate, cum aratam mai sus, nu reprezinta o dispensa de probe, ci determina cel mult o prezumtie simpla de refuz (si aceasta pusa sub semnul întrebarii, din moment ce actele acuzatului au venit ca raspuns al atitudinii agresive a partii vatamate), care însa nu poate sub nicio forma sa aiba aptitudinea de a duce la o hotarâre de condamnare a celui trimis în judecata.
3.2.Aspecte de procedura. a) inculpatul, desi legal citat, nu s-a înfatisat de al doilea grad pentru a-si prezenta apararile. Instanta de apel a fost în imposibilitate sa faca aplicarea art. 378 alin. 11 C. pr. pen., aceasta întrucât, în primul rând, desi cunostea de existenta procesului, asa cum rezulta din împrejurarile înfatisarii la Judecatoria Reghin si angajarii unui avocat în apel care sa studieze dosarul, inculpatul nu a manifestat un minim de interes sa compara în fata Tribunalului Mures. În al doilea rând, desi s-au facut demersuri în vederea aducerii lui cu mandat de aducere, procesul verbal de neexecutare a acestuia confirma ca inculpatul este plecat în Italia, iar acesta nu si-a indicat adresa din strainatate de unde sa fie citat.
b) actul originar de sesizare a instantei a fost emis la data de 15 mai 2007, la care Înalta Curte de Casatie si Justitie înca nu procedase la interpretarea prevederilor art. 264 alin. 3 C. pr.pen., astfel încât la acel moment rechizitoriul era supus verificarilor din partea conducatorului parchetului sau, dupa caz, a procurorului ierarhic superior, însa despre efectuarea acestor verificari nu era obligatoriu sa se faca mentiune pe chiar actul de sesizare. În cauza, îndeplinirea obligatiei pozitive impuse de art. 264 alin. 3 C.pr. pen. este confirmata de precizarile facute de prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Reghin în cuprinsul adresei de înaintare a dosarului de urmarire penala în instanta. Prin urmare, rechizitoriul procurorului raspunde exigentelor de legalitate.
4. Cheltuielile judiciare. Potrivit art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului vor ramâne în sarcina statului, data fiind solutia principala adusa caii de atac.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în suma de 200 lei, se va plati din fondurile Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.