PARTAJ. ATRIBUIREA BUNURILOR SUCCESORALE
Tribunalul nu a tinut cont de criteriile legal instituite de
dispozitiile art.6739 Cod procedura civila, în ceea ce priveste
atribuirea bunurilor.
Unul din aceste criterii îl constituie domiciliul, or, în
cauza, chiar reclamantul prin cererea introductiva a aratat ca cei
doi pârâti locuiesc în acest apartament si nu a pretins ca acestia
ar avea o alta posibilitate locativa sau ca lui i-ar fi imperios
necesar bunul în natura, chiar instanta aratând ca atribuirea s-a
facut doar în scopul vânzarii, operatiune care nu ar sta la
îndemâna pârâtilor.
(Decizia civila nr.224/R din 24 septembrie
2004 a Curtii de Apel Pitesti).
Judecatoria Râmnicu Vâlcea a admis actiunea reclamantului C.L.
si a dispus iesirea partilor din indiviziunea în care se constatase prin
încheierea de admitere în principiu ca se afla în calitate de descendenti, cu
cote egale, de pe urma autoarei C.E., si a atribuit bunurile potrivit variantei I
propusa de expertiza, în care unicul bun a revenit reclamantului, constând
într-un apartament, cu obligarea acestuia la plata sultei catre ceilalti doi pârâti,
tinându-se cont si de cuantumul cheltuielilor de înmormântare suportate de
pârâtul C.E.
In motivarea hotarârii, s-a retinut ca mostenitorii au solicitat
scoaterea la vânzare a bunului, întrucât nici unul nu avea suma necesara
achitarii sultei catre ceilalti, alegerea reclamantului ca beneficiar al atribuirii
bunului în natura, având drept criteriu starea de sanatate a celor trei
mostenitori.
Apelul pârâtilor ce viza subevaluarea apartamentului, neretinerea
îmbunatatirilor efectuate si gresita lotizare si faptul ca au domiciliul în bunul
supus împartelii împreuna cu familiile lor, a fost respins prin decizia civila
nr.892 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Vâlcea, care si-a însusit
considerentele instantei de fond si a retinut ca starea materiala a celor trei
mostenitori nu le permite sa-si plateasca reciproc sultele, împartirea
neputându-se face decât prin vânzare, si singurul care ar putea efectua aceasta
operatiune fiind reclamantul.
Formulând recurs, pârâtii au criticat aceasta hotarâre pentru
gresita aplicare a legii, cu motivarea ca din probele administrate rezulta ca
apartamentul constituie unica locuinta a celor doi pârâti si al familiilor lor,
care au investit venituri proprii în acest bun pentru a-l îmbunatati, având
astfel o cota superioara reclamantului, fiind lipsita de fundament afirmatia ca
singurul care ar putea înstraina bunul este acesta.
Recursul a fost admis prin decizia civila nr.224/R din 24
septembrie 2004, în temeiul art.312 Cod procedura civila si modificata
decizia, în sensul admiterii apelului declarat de cei doi pârâti, cu consecinta
schimbarii sentintei prin inversarea lotizarii si atribuirea lotului nr.1 compus
din apartamentul individualizat prin dispozitivul deciziei, în natura, in
indiviziune recurentilor pârâti C.E. si C.S., cu obligarea acestora la plata sultei
catre reclamant.
Celelalte dispozitii ale sentintei au fost mentinute, iar intimatul a
fost obligat si la plata cheltuielilor de judecata.
In recurs, a fost suplimentat probatoriul cu: actele de stare civila
ale pârâtilor si ale familiilor acestora, actul medical din care rezulta handicapul
permanent al recurentului-pârât C.S. si adeverintele emise de asociatia de
locatari ce demonstreaza ca cei doi pârâti locuiesc în apartament si suporta
cheltuielile aferente întretinerii.
Curtea a constatat ca tribunalul nu a tinut cont de criteriile legal
instituite de dispozitiile art.6739 Cod procedura civila, în ceea ce priveste
atribuirea bunurilor.
Unul din aceste criterii îl constituie domiciliul, or, în cauza,
reclamantul, prin cererea introductiva, a aratat ca cei doi pârâti locuiesc în
acest apartament si nu a pretins ca acestia ar avea o alta posibilitate locativa
sau ca lui i-ar fi imperios necesar bunul în natura, chiar instanta aratând ca
atribuirea s-a facut doar în scopul vânzarii, operatiune care nu ar sta la
îndemâna pârâtilor.
In masura în care se constata ca sunt întrunite criteriile pentru
scoaterea la vânzare, instanta era datoare ea însasi sa dispuna, potrivit
dispozitiilor art.67311 Cod procedura civila, prin încheiere, vânzarea, sau, în
cazul în care reclamantul solicita atribuirea catre sine, se impunea sa
procedeze la atribuirea provizorie în conditiile art.673 Cod procedura civila,
cu acordarea unui termen de plata a sultelor.
S-a concluzionat ca atribuirea trebuie sa se faca în indiviziune catre cei doi
pârâti ce nu au solicitat partajarea între ei, cu obligarea acestora la plata sultei
catre reclamant care, în caz de neexecutare, are posibilitatea realizarii creantei
sale în conditiile oferite de legea româna.