Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi. Neconcordanta între dispozitiile art. 71 Cod penal si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
Prin sentinta penala nr.483/17 noiembrie 2005, Judecatoria Fagaras l-a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infractiunea de furt calificat, prevazuta de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. a,g,i, cu aplicarea art. 37 lit. a si art.74 si 76 Cod penal. În baza art. 61 Cod penal, a revocat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni închisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 459/2003 a Judecatoriei Brasov si a contopit restul de pedeapsa ramas neexecutat, de 435 zile închisoare, cu pedeapsa de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare. I-a aplicat si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute în ar.64 alin.1 lit. a,b,c si e Cod penal pe durata prevazuta de art.71 Cod penal. A constatat recuperat prejudiciul cauzat partii vatamate R.M.si l-a obligat pe inculpat sa plateasca statului 130 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca, în noaptea de 9/10 decembrie 2004, împreuna cu inculpatii C.G. si K.N., inculpatul a patruns în gradina partii vatamate R.M., din satul Sinca Veche, si a sustras din sura doua oi si 21 de gaini.
Prin decizia penala nr.303/13 iunie 2006, Tribunalul Brasov a respins apelul declarat de inculpat, prin care acesta solicita, în principal, achitarea sa în baza art.10 lit.b/1 Cod procedura penala, fapta neprezentând pericolul social al infractiunii de furt si, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul reiterând criticile din apel.
Verificând hotarârea atacata, pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei, prin prisma cazurilor de casare invocate, precum si a celor care se iau în considerare din oficiu, curtea constata ca recursul este fondat, dar pentru alte motive decât cele invocate.
În conditiile în care instantele de fond au retinut corect starea de fapt, careia i-au dat încadrarea juridica corespunzatoare, curtea nu este îndrituita a analiza cererea de achitare, întemeiata pe lipsa pericolului social al faptei, respectiv art.18/1 Cod penal, întrucât cazul de recurs prevazut în art.385/9 alin.1 pct.17/1 Cod procedura penala, potrivit caruia hotarârea este supusa casarii când este contrara legii sau când s-a facut o gresita aplicare a legii, a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006.
În ce priveste reducerea pedepsei principale, curtea constata ca pedeapsa a fost just individualizata judiciar, fiind respectate criteriile generale de individualizare prevazute în art.72 Cod penal, pedeapsa stabilita fiind de natura sa-si atinga scopul prevazut de art.52 Cod penal. De altfel, sustinerea inculpatului, ca ar fi depus staruinta pentru repararea pagubei pricinuite, nu corespunde adevarului, bunurile fiind recuperate de organele de politie care i-au surprins pe faptuitori la locul unde le ascunsesera.
În schimb, instantele de fond au facut o gresita individualizare judiciara a pedepsei accesorii, interzicând inculpatului dreptul de a vota, prevazut în art. 64 alin.1 lit.a prima teza Cod penal, precum si dreptul prevazut în art.64 alin.1 lit.c Cod procedura penala, fiind astfel incident cazul de casare prevazut în art.385/9 alin.1 pct. 14 Cod procedura penala.
Desi în art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.278/2006, se prevede ca drepturile prevazute în art.64 alin.1 lit. a) – c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata sau la pedeapsa închisorii, este de observat ca, potrivit art. 11 alin.2 si art.20 alin.2 din Constitutie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern si au prioritate atunci când privesc drepturile omului si sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdictia absoluta de a vota impusa tuturor detinutilor contravine art.3 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin Hotarârea din 30 martie 2004, privind cauza Hirst contra Marea Britanie. S-a motivat ca, indiferent de durata pedepsei si de natura infractiunii care a atras-o, nu se justifica excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nicio legatura între interdictia votului si scopul pedepsei, acela de a preveni savârsirea de noi infractiuni si de a asigura reinsertia sociala a infractorilor.
De asemenea, atât timp cât savârsirea infractiunii de furt nu are nicio legatura cu vreo profesie, functie ori activitate desfasurata de inculpat, interzicerea dreptului prevazut în art.64 alin.1 lit.c) Cod penal nu este cu nimic justificata.
În consecinta, inculpatului îi trebuiau interzise numai drepturile prevazute în art.64 alin.1 lit.a) a doua teza, lit.b) si e) Cod penal.
Sustinerea procurorului, în sensul ca si dreptul de a fi tutore sau curator, prevazut în art.64 alin.1 lit. e) Cod penal a fost gresit interzis, nu poate fi primita, având în vedere ca, potrivit art.117 alin.1 lit. c) si d) din Codul familiei, nu poate fi tutore cel caruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi politice sau civile, respectiv dreptul de a fi ales dreptul de a fi ales deputat. De asemenea, desi pentru instituirea curatelei nu exista asemenea interdictii, fata de starea de detinere a celui condamnat la pedeapsa închisorii cu executare efectiva, este imposibil ca acesta sa administreze bunurile sau sa apere interesele acelor persoane fata de care se instituie curatela.
(Decizia penala nr.587 din 7 noiembrie 2006)