Pedeapsa care nu corespunde gradului concret de pericol social al faptei sub aspectul cuantumului amenzii penale alicate

Dosar Nr. 319 (12.10.2009)

Pedeapsa care nu corespunde gradului concret de pericol social al faptei sub aspectul cuantumului amenzii penale aplicate ( art.72 alin.1 Cod penal ). Decizia penala nr. 319 din 12.10.2009 pronuntata în dosarul nr. 170/283/2009 de catre Tribunalul Dâmbovita.

Prin sentinta penala nr.175/07.07.2009, pronuntata de Judecatoria Pucioasa în dosarul nr.170/283/2009, în baza disp. art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal si art. 63 alin.3 teza II cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului N.D., la 2000 lei amenda penala, atragându-i-se atentia asupra dispozitiilor art. 631 Cod penal.

În baza art. 14, 15 si 346 Cod proc. penala a fost obligat inculpatul la 3000 lei daune morale catre partea civila B.M., la 950,57 lei catre partea civila Spitalul Judetean de Urgenta Târgoviste si în baza art. 191 Cod proc. penala la 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Împotriva acestei solutii a declarat recurs în termen legal procurorul, criticînd-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizarii pedepsei aplicate inculpatului B.M..

Sub un prim aspect s-a criticat pedeapsa blînda aplicata (2000 lei amenda penala) desi inculpatul a comis fapta de lovire prevazuta de art. 180 alin. 2 cod penal în stare de recidiva iar din fisa de cazier judiciar a rezultat ca din anul 1996 a primit nu mai putin de 6 condamnari din care 3 pentru infractiuni de violenta, asa încît s-ar impune aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Sub un al doilea aspect, s-a criticat solutia si fata de împrejurarile în care s-a comis fapta, anume într-un bar din comuna V.B., unde inculpatul a manifestat o atitudine agresiva nejustificata si la un moment dat, pe fondul unei stari de dusmanie a inculpatului fata de un frate al partii vatamate, a lovit-o pe aceasta de mai multe ori, cauzîndu-i leziuni ce au necesitat 18-19 zile de îngrijire medicala, solicitându-se admiterea recursului si modificarea sentintei instantei de fond în sensul agravarii pedepsei aplicate inculpatului N.D.

Examinînd cauza în baza actelor si lucrarilor dosarului, în raport de motivele de recurs si de disp. art. 3856 alin. 3 si 38514 cod pr.penala, tribunalul a constatat recursul declarat este fondat si l-a admis pentru urmatoarele considerente.

Desi prima instanta a stabilit în mod corect si complet situatia de fapt, a retinut în mod just vinovatia inculpatului, si a dat încadrarea juridica legala si temeinica faptei comise de acesta, din analiza materialului probator administrat în cauza – plîngerea si declaratiile partii vatamate B.M., declaratiile inculpatului N.D., ale martorilor G. I, M.G., M.F., M.C.G., G.V.I., G.F., B.M., certificatul medico legal nr. 1512/03.11.2008, actele medicale (foaia de observatie nr. 51974 din 13.11.2008 privind pe partea vatamata emisa de Spitalul de Urgenta Târgoviste, din fisa de cazier judiciar – a rezultat în mod cert ca inculpatul N.D. la data de 26.10.2008 în jurul orelor 17,00, a intrat în barul AF ….. din comuna …. si pe fondul unei stari de dusmanie pe care o avea fata de un frate al partii vatamate, fara nici o justificare, a lovit-o pe aceasta în mod repetat cu pumnii si picioarele, cauzîndu-i leziuni ce au necesitat 18-19 zile de îngrijire medicala, (asa cum reiese din certificatul medico - legal nr. 1512/03.11.2008).

Sub un al doilea aspect s-a constatat ca prima instanta nu a evaluat si valorificat suficient în procesul individualizarii sanctiunii aplicate inculpatului elementele obiective si subiective specifice spetei, aplicîndu-i acestuia o sanctiune mult prea redusa în raport de criteriile prevazute de art. 72 cod penal.

De plângerea partii vatamate a fost confirmata de declaratiile martorilor oculari MGC si MF ( vânzatorul din bar ) care au precizat ca inculpatul, fara motiv a început sa-l injurieze si apoi sa-l loveasca cu pumnul în fata de partea vatamata, vânzatorul din bar, cunoscând firea violenta a inculpatului a fugit si l-a anuntat pe patron, iar când s-a întors dupa circa doua minute, partea vatamata era lovita la fata, si împreuna cu celalalt martor ocular MC a ajutat victima sa se ridice în picioare, depozitii care au infirmat sustinerile inculpatului ca ar fi fost el întâi lovit de catre victima.

Cele mai sus relatate sunt împrejurari realmente semnificative si care trebuiau sa se regaseasca corespunzator în procesul stabilirii tratamentului penal în scopul unei valorificari realiste si armonioase a criteriilor de individualizare prevazute de art. 72 cod penal, cu atât mai mult cu cât circumstantele personale ale inculpatului rezultate din fisa de cazier judiciar releva perseverenta infractionala a acestuia ( a mai fost condamnat de 6 ori pentru infractiuni de furt calificat, de tîlharie, de tentativa la omor, ultraj ).

În consecinta, tribunalul s-a apreciat ca se impune o justa reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului în baza art. 180 alin. 2 cu aplic. art 63 cod penal, în sensul majorarii cuantumului amenzii penale la 4000 lei, în acest mod punîndu-se în valoare si capatînd eficienta dorita de legiuitor prin disp. art. 52 cod penal care vizeaza prevenirea si reeducarea persoanei care a comis fapte penale.