Personal auxiliar de specialitate din cadrul instantelor. Spor de calculator.
Legea nr.50/1996
O.G. nr.8/2007
CEDO-art.14
Pentru a beneficia de protectia legii interne cât si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins deoarece instanta trebuie sa aplice legea nu sa o creeze.
Articolul 14 din Conventie asa cum CEDO a statuat în jurisprudenta sa (cazul Thimmenos v/s Greciei) nu are o existenta independenta, întrucât „are efect doar în relatie cu drepturile si libertatile protejate de prevederile Conventei si Protocoalele sale”, or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental aparat si garanta de Conventie.
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia civila nr. 883/21 septembrie 2009
Constata ca prin sentinta civila nr. 676/16.06.2008 pronuntata de Tribunalul SIBIU în cauza s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
S-a admis în parte, actiunea civila formulata de reclamantii D.E s.a.m.d împotriva pârâtilor M.J.L.C, T.S si C.A. Alba Iulia si în consecinta: au fost obligati pârâtii sa plateasca despagubiri constând în spor de lucru la calculator de 15 % din salariul de baza brut, începând cu data de 01 octombrie 2006 si în continuare, sume actualizate cu rata inflatiei începând cu data nasterii dreptului si pâna la data platii efective reclamantilor; a fost obliga pârâta C.A. Alba Iulia la efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetele de munca ale reclamantilor; au fost respinse celelalte cereri.
S-a respins actiunea civila formulata de reclamanti, împotriva pârâtului C.N.C.D. ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Pentru a hotara astfel, instanta de fond, a retinut lipsa calitatii procesual pasive a C.N.C.D, care potrivit O.G. nr. 137/2000 este o institutie abilitata si investita sa aplice dispozitiile legislatiei în materie de nediscriminare, neputând fi obligata la repararea vreunui prejudiciu sau restabilirea situatiei anterioare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut, în esenta, cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca actiunea reclamantilor este întemeiata, în ce priveste sporul de calculator de 15%, deoarece acestia desfasoara zilnic activitatea permanenta în fata calculatorului, pe parcursul celor 8 ore de program, astfel ca, în conditiile în care un atare spor a fost recunoscut si acordat prin dispozitii legale speciale unor categorii de salariati care lucreaza în alte domenii de activitate, reclamantii în cauza au suferit o discriminare în sensul O.G. nr. 137/2000.
Cu referire la capatul de cerere referitoare la acordarea a 3 zile de concediu în plus la concediu de odihna, tribunalul a retinut ca reclamantii beneficiaza anual, potrivit dispozitiilor Legii nr. 567/2004 de un concediu de odihna platit de 30 zile lucratoare si nici H.G. nr. 1028/2006 si nici Legea nr. 319/2006 nu prevad obligatia angajatorului de a acorda un astfel de concediu suplimentar; ca atare acest capat de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinte, au declarat, recurs în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.168/1999, pârâtii M.J.L.C. si C.A. Alba Iulia, aducându-i critici de nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei în sensul respingerii actiunii formulate în cauza.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul M.J.L.C. arata ca hotarârea atacata este data cu aplicarea gresita a legii, deoarece art.1 si 21 alin.1 din O.G. nr.137/2000 pe care se fundamenteaza hotarârea au fost declarate neconstitutionale de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 818/2008, iar pe de alta parte, sporul de lucru la calculator pretins de reclamantii nu poate fi calificat altfel decât un spor pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase si nu un spor distinct; spor care nu este reglementat ca atare în favoarea reclamantilor prin nici un act normativ.
În drept se invoca art.304 punct 9, raportat la art.312 Cod procedura civila.
În ce priveste recursul pârâtei C.A. Alba Iulia se critica solutia primei instante ca fiind data cu interpretarea gresita a legii , motivându-se ca pretentiile reclamantilor nu au un temei legal, iar reglementarile din celelalte domenii invocate de acestia nu pot fi aplicate sistemului justitiei.
CURTEA, analizând sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cât si din oficiu conform cerintelor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedura civila a retinut ca recursurile promovate sunt fondate, pentru urmatoarele considerente:
Pentru a beneficia de protectia legii interne cât si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul într-un act normativ, ori în lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins deoarece instanta trebuie sa aplice legea nu sa o creeze.
În acest sens este si decizia nr. 819/03.07.2008 a Curtii Constitutionale prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a statuat ca „prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative”.
De asemenea, prin Decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constitutionala a constata ca: întelesul dispozitiilor O.G. nr.137/2000 prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative este neconstitutional, întrucât încalca principiul separatiei puterilor.
Cu referire la jurisprudenta europeana este de reliefat, ca sporul salarial pretins nu poate fi apreciat ca ”un bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1, aditional la Conventia pentru Apararea drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, întrucât în absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unui atare spor „bunul” nu este definit si nici nu poate naste, în privinta reclamantilor, nici o speranta legitima în a-l obtine.
Articolul 14 din Conventie asa cum CEDO a statuat în jurisprudenta sa (cazul Thimmenos v/s Greciei) nu are o existenta independenta, întrucât „are efect doar în relatie cu drepturile si libertatile protejate de prevederile Conventei si Protocoalele sale”, or dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental aparat si garanta de Conventie.
În cazul reclamantilor, angajati personal auxiliar de specialitate în cadrul T.S., sporul de lucru la calculator pretins prin actiunea introductiva nu reprezinta altceva decât o reglementare sub nomen juris propriu a sporului pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase; iar nu un spor distinct, asa cum sustin acestia; spor care, de altfel, nu este reglementat ca atare în favoarea acestei categorii profesionale prin nici un act normativ.
Fiind beneficiarii unor legii speciale de salarizare nu pot pretinde decât drepturile recunoscute prin aceste legi. Cu referire la sporul pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase acesta a fost reglementat de art.48 din Legea nr.50/1996, ulterior prin art.22 din O.G. nr.8/2007 potrivit caruia”(1) Pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante beneficiaza de un spor de 15% din salariul de baza, proportional cu timpul efectiv lucrat în aceste conditii.
(2) Locurile de munca si categoriile de personal care beneficiaza de acest spor se aproba prin ordin al ministrului justitiei,……, în functie de conditiile deosebite, grele, vatamatoare si periculoase stabilite, potrivit legii.”; reclamantii beneficiind de acest spor în conditiile legii.
În al doilea rând, urmeaza a fi înlaturat temeiul invocat de reclamantii ca fiind situatia de discriminare fata de alti salariatii care beneficiaza de acest spor, deoarece asa cum a statuat constant atât Curtea Constitutionala cât si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, principiul egalitatii în drepturi si al discriminarii se aplica doar situatiilor egale ori analoage.
Potrivit Hotarârii C.E.D.O., pronuntata în cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, notiunea de discriminare, în sensul dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fara justificare adecvata, mai bine tratat decât altul, chiar daca dispozitiile Conventiei nu impun sa-i fie acordat un tratament mai favorabil.
A distinge însa nu înseamna a discrimina. Astfel, exista situatii ale caror particularitati impun a fi tratate diferentiat. Diferenta de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Conventie, doar atunci când autoritatile statale „introduc distinctii între situati analoage si comparabile”, fara ca ele sa se bazeze pe „o justificare rezonabila si obiectiva” (Hotarârea C.E.D.O., pronuntata în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotarârea C.E.D.O., pronuntata în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotarârea C.E.D.O., pronuntata în cauza Spadea si Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).
Conform art. 41 alin. 4 din Constitutie, art. 23 pct. 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Sociala Europeana revizuita, art. 7 lit. a pct. I din Pactul International cu privire la drepturile economice sociale si culturale si art. 1 alin. 2 lit. i din O.G. nr. 137/2000, plata trebuie sa fie egala pentru munca egala.
În sistemul public, acest principiu este aplicabil în interiorul aceleasi ramuri, al aceluiasi domeniu sau la acelasi nivel, fiind posibile, însa, deosebiri întemeiate obiectiv si rezonabil între ramuri, domenii sau nivele, fara a se pune problema discriminarii.
Salarizarea poate fi diferentiata dupa urmatoarele criterii: nivelul studiilor; importanta si complexitatea muncii; functia, postul sau meseria îndeplinita; cantitatea, calitatea si valoarea muncii; conditiile de munca, care pot fi vatamatoare, grele sau periculoase; vechimea în munca.
Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, legiuitorul este în drept sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice, prime si alte stimulente, pe care le poate diferentia în functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, suspenda sau chiar anula.
Ca atare, sistemele diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac sa nu poata fi retinuta o situatie comparabila între categoriile profesionale distincte-magistrati, functionari publici, demnitari, alti salariatii etc.; diferenta de tratament instituita prin reglementarile care guverneaza sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale având o justificare obiectiva prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
Cu referire la zile de concediu de odihna solicitate în plus, este de asemenea, de mentionat ca intimatii reclamanti beneficiaza anual potrivit art.65 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor si parchetelor de pe lânga acestea de un concediu de odihna platit de 30 zile lucratoare, iar H.G. nr.1028/2006 si Legea nr. 319/2006 nu prevad obligatia angajatorului de a acorda un astfel de concediu suplimentar. Cum legea speciala de salarizare a acestei categorii profesionale reglementeaza dreptul la un concediu de odihna, într-un numar de zile oricum superior numarului de zile reglementat de dreptul muncii; potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, reclamantii sunt îndreptatiti si au beneficiat ca atare de concediu de odihna în limita prevederii din legea speciala.
Pentru considerentele expuse, curtea constatând ca solutia tribunalului, în prima instanta reflecta o interpretare si aplicare gresita a legii, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila coroborat cu art.304 punct 9, cu aplicarea art.81 din Legea nr. 168/1999, a admis ca fondate recursurile declarate de pârâtii, a modificat sentinta atacata în sensul respingerii pretentiilor reclamantilor, ca nelegale si netemeinice.