Tribunalul Buzau, în complet specializat pentru solutionarea conflictelor de munca si asigurari sociale, prin sentinta civila nr.457/2004 a admis exceptia de necompetenta materiala invocata de intimata Regia Nationala a Padurilor “ROMSILVA” declinându-si competenta în favoarea Curtii de Apel Ploiesti, Sectia Comerciala si Contencios Administrativ.
In cauza, obiectul contestatiei îl constituie decizia nr.559/2004 prin care intimata a decis încetarea delegarii în functia de director productie a contestatorului înainte de organizarea concursului pentru ocuparea acestei functii, contrar deciziei nr.688/2003 prin care numirea în functie era valabila pâna la ocuparea acestuia prin concurs.
Solutia instantei de fond a fost mentinuta ca urmare a respingerii recursului contestatorului prin decizia civila nr.1414/2004.
S-a stabilit de catre instanta de control judiciar ca potrivit art.1 alin.3 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, acest corp profesional este alcatuit din persoanele cu pregatire silvica si care îsi exercita activitatea în domeniul silviculturii, în cadrul unitatilor nominalizate prin art.2 din acelasi statut, în rândul carora se numara si unitatea la care functioneaza contestatorul.
Art.58 din Statut stabileste ca membrilor corpului silvic le sunt aplicabile prevederile Legii 188/1999 privind statutul functionarilor publici, în masura în care statutul personalului silvic nu prevede altfel.
Cu privire la modul de solutionare a situatiilor litigioase statutul personalului silvic nu contine dispozitii derogatorii, caz în care contestatorul trebuie sa urmeze calea prevazuta de Legea 188/1999 si anume aceea a contenciosului administrativ.
Cum actul contestat a fost emis de un organ central al autoritatii administrative competenta solutionarii cauzei în prima instanta revine sectiei comerciale si de contencios administrativ a Curtii de Apel Ploiesti conf.art.3 pct.1 c.pr.civ.