Prin actiunea formulata de reclamantul B M A, astfel cum a fost precizata la fila 93, s-a solicitat obligarea angajatorului SC Petrom SA la plata drepturilor salariale de 340 lei pentru aprovizionarea de toamna-iarna, actualizate pâna la data platii efective conform art.176 al.1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, valabil pe anii 2005, 2006, 2007 coroborat cu dispozitiile art.170 al.1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitati din industria petroliera, raportate la dispozitiile art.7 din din Contractul Colectiv de Munca la nivel de unitate, raportate la art.241 al.1 lit.c din Legea nr.130/1996. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6070 lei reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale pe anii 2005-2006, potrivit art.187 alin.2 din Contractul Colectiv de Munca, sume ce solicita a fi reactualizate pâna la data platii efective , cu cheltuieli de judecata, precum si obligarea la plata sumei de 5809 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neachitate de pârâta în baza art.4 din Planul Societatii Petrom / 21.04.2005 si art.50 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Petrom din anul 2005-2006, sume ce solicita a fi reactualizate cu indicele de inflatie.
În motivarea actiunii, reclamantul aratata ca a avut calitatea de angajat a pârâtei. Sustine ca desi conform art.176 al.1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, valabil pe anii 2005, 2006, 2007 „Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, ziua meseriei, Craciun, precum si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în suma fixa.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.” Aceste drepturi nu au fost acordate pentru anul 2005- 2006.
De asemenea, arata ca art.187 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul ramurii prevede expres dreptul salariatilor de a li se acorda anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, astfel ca trebuie sa beneficieze de un ajutor material în valoare de 2681 lei pentru anul 2005 si 3.389 lei pentru anul 2006.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei de 5809 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neachitate arata ca societatea nu le-a acordat numarul de salarii medii nete prev.de art.50 din Contractul Colectiv de Munca. Reclamantul a sustinut ca pârâta trebuia sa îi acorde cumulat cele 2 indemnizatii de concediere colectiva prevazute în Planul social, respectiv Contractul Colectiv de Munca.
În continuare reclamantul a aratat ca obligatia de a acorda cumulat cele doua indemnizatii rezulta din faptul ca, desi adoptat ulterior Planul social nu exclude aplicarea prev. art. 50 din Contractul Colectiv de Munca. Pe de alta parte s-a aratat ca art. 50 din Contractul Colectiv de Munca în vigoare în anii 2005-2007 nu prevedea aplicarea alternativa a respectivelor indemnizatii de concediere, abia în anul 2008 fiind inclusa în Contractul Colectiv de Munca o prevedere expresa în acest sens.
În drept, au fost invocate prevederile art. art. 176 din CCM la nivelul ramurii energie electrica, termica, gaze, si art.170 la nivel de unitate., 132 Cod procedura civila, 40, 161, 243, 236, 281 si urm. Codul Muncii..
In probatiune, a fost depus la dosar extras din contractul colectiv de munca invocat si copii dupa actele de munca ale reclamantului., extrase din Planul social, înscrisul referitor la data si motivul încetarii contractului individual de munca, copia CIM si practica judiciara.
Pârâta SC Petrom SA Bucuresti, prin întâmpinarea depusa la dosar a solicitat respingerea cererii reclamantului invocând si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Astfel s-a considerat de pârâta ca în cauza este aplicabil art.283 lit.e din Codul muncii, reclamantii solicitând drepturi salariale în executarea contractului colectiv de munca, actiune pentru care termenul de prescriptie este de 6 luni.
Referitor la lipsa calitatii procesuale active a reclamantului s-a aratat din nou ca nu s-au purtat negocieri pe aceasta tema cu sindicatele dupa 1998 astfel încât inexistenta unor negocieri pe aceasta tema duce si la lipsa dreptului material, astfel încât reclamantul nu este creditor în raportul juridic invocat si este lipsit de calitate procesuala activa.
Pe fondul cauzei s-a aratat de pârâta ca al.6 al Contractului Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze instituie o exceptie de la al.1 si 2 se introduce o exceptie în sensul ca fiecare din adaosurile de mai sus se acorda în conditiile în care, prin contractele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de baza. Sindicatul din cadrul Petrom nu a mai solicitat în cadrul negocierilor prevederea distincta a ajutorului pentru aprovizionarea de toamna-iarna, începând cu 1999. s-a mai considerat ca actiunea reclamantilor este formulata cu rea credinta reprezentând un abuz de drept.
Mai arata ca intentia partilor în legatura cu posibilitatea cumularii indemnizatiei de concediere prev. în CCM si cea prevazuta în Planul social a fost de a nu fi cumulata, aspect ce rezulta din amendamentul ce a fost semnat la 13.08.2006 ce a completat pct.4 al Planului social, aceasta vointa fiind exprimata si în art.150 din CCM aplicabil în anul 2008.
Analizând actele si lucrarile dosarului, tribunalul retine urmatoarele :
În ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune conform art.283 din Codul muncii „ Cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
……
c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
…….
e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situatiile, altele decât cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.”
În plus, prevederile art.166 din Codul muncii au caracter special fata de dispozitiile mai sus mentionate.
Într-adevar drepturile salariale deriva din contractul colectiv la nivel de ramura însa trebuie sa se observe ca ele sunt un drept individual al reclamantilor si ca drepturile salariale sunt incluse în sfera de aplicare a prevederilor art.166 din Codul muncii astfel încât nu sunt incdente prevederile referitoare la prescriptia dreptului la actiune.
Referitor la lipsa calitatii procesuale active a reclamantului s-a aratat ca nu s-au purtat negocieri pe aceasta tema cu sindicatele dupa 1998 astfel încât inexistenta unor negocieri pe aceasta tema duce si la lipsa dreptului material, astfel încât reclamantul nu este creditor în raportul juridic invocat si este lipsit de calitate procesuala activa. Dupa cum am aratat la alineatul precedent dreptul material exista si oricum acesta nu are influenta asupra calitatii procesuale active deoarece reclamantul este titularul drepturilor salariale prevazute în contractul colectiv de munca astfel încât acesta are calitate procesuala activa.
Conform art.176 al.1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, valabil pe anii 2004 si 2005 „Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, ziua meseriei, Craciun, precum si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în suma fixa.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.”
Potrivit art.176 al.1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 288/02/15.02.2006 valabil pe anii 2006 si 2007 „Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, ziua meseriei, Craciun, precum si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamna-iarna), salariatii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în suma fixa.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.”
S-a sustinut de reclamant ca aceste drepturi nu au fost acordate pentru anul 2005, 2006 si 2007.
Potrivit art.241 alin.1 din Codul muncii si a Legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toti salariatii angajatorului, pentru toti salariatii din grupul de angajatori, pentru toti salariatii încadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul iar potrivit art.247 din Codul muncii in cazul în care la nivel de angajator grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
La nivel de angajator, respectiv la nivel de Petrom, exista un contract colectiv de munca, legal incheiat între partenerii sociali Petrom SA si FSLI Petrom, aplicabil care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanti, dar care în Cap.VI intitulat ,,Protectia sociala a salariatilor si alte drepturi" prevazute in art. 147-183 stipuleaza drepturi si ajutoare superioare celor prevazute in Contractul Colectiv de Munca la nivel de Ramura.
Potrivit art.168 al.3 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Petrom, începând cu 1.06.1997, suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna va fi introdusa în salariul de baza, dupa un mod de calcul ce va face obiectul unui act aditional la prezentul contract.
Potrivit art.168 al.2 teza finala din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Petrom, Suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna a fost introdusa în salariul de baza, (conform telexului 2412/1998).
Conform art.176 al.3 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, valabil pe anii 2004 si 2005 „Conditiile si criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de munca încheiate la nivele inferioare.”
Conform art.176 al.6 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, valabil pe anii 2004 si 2005 „Fiecare din adaosurile de mai sus se acorda în conditiile în care, prin contractele colective de munca încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de baza.”
Aceleasi prevederi legale se regasesc si în Contractul Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 288/02/15.02.2006 valabil pe anii 2006 si 2007 .
Instanta observa ca în contractele Contractele Colective de Munca la nivelul Petrom din 1997 si 1998 s-a convenit includerea suplimentarii salariale pentru aprovizionarea de toamna în salariul de baza, sens în care s-a si emis telexul 2412/1998.
Ulterior într-adevar în contractele colective la nivel de unitate nu se mai face trimitere la suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna, însa acesta se datoreaza faptului ca începând cu anul respectiv, salariile s-au majorat exact cu cuantumul respectivului ajutor convenit la negocieri.. Astfel din modul de redactare al contractului colectiv de munca se observa ca vointa partilor a fost ca începând cu 1.06.1997 pentru anii urmatori suplimentarea salariala pentru aprovizionarea de toamna sa fie introdusa în salariul de baza.
Ambele parti, atât reclamantul cât si pârâta, invoca faptul ca dupa 1998 nu s-au mai purtat negocieri pe tema acestui ajutor. Reclamantul sustine ca în acest caz se aplica prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivelul Ramurii Energie Electrica, termica, Petrol si Gaze care prevad acest ajutor, în timp ce pârâta sustine ca în lipsa negocierilor pe aceasta tema nu exista vreun drept material în privinta ajutorului.
Se observa ca potrivit art. 4-6 din Legea nr.130/1996 „Negocierea colectiva va avea ca obiect, cel putin: salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru si conditiile de munca.
Initiativa negocierii apartine patronului.
În cazul în care patronul nu angajeaza negocierea, aceasta are loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii.”
Este de remarcat ca initiativa negocierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate, inclusiv sub aspectul salariilor apartine patronului, însa în cazul în care patronul nu angajeaza negocierea, aceasta are loc la cererea organizatiei sindicale sau a reprezentantilor salariatilor, dupa caz, în termen de 15 zile de la formularea cererii. Astfel în cauza de fata, ambele parti invocând lipsa negocierilor îsi invoca de fapt propria culpa, ori în aceasta situatie atâta timp cât nu exista o manifestare contrara de vointa se retine de instanta ambele parti au convenit la includerea suplimentarii salariale pentru aprovizionarea de toamna în salariul de baza începând cu 1997 pentru toti anii urmatori. De altfel daca nu s-ar mai fi acordat acest ajutor în anii urmatori ar fi trebuit sa scada salariul reclamantului începând cu 1999 ceea ce nu a fost cazul.
Drept urmare fata de cele expuse instanta urmeaza sa respinga acest capat de cerere ca nefondat.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 9656 lei, reprezentând cota de gaze tribunalul îl apreciaza ca neîntemeiat.
Art. 187 alin. 1 si 2 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul ramurii energie electrica, termica, petrol si gaze, valabil pe anii 2006 – 2008 (înregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 288/02/15.02.2006) prevede ca „Salariatii agentilor economici nominalizati în anexa nr. 1, punctul B (între care si S.C. Petrom S.A.), vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale” (alin. 1) si ca „De acelasi drept beneficiaza salariatii avuti în vedere la alineatul 1 si cei ai agentilor economici din industria petroliera nominalizati în anexa nr. 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de baza” (alin. 2).
Alin. 3 al aceluiasi articol prevede: „Cuantumul si conditiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de munca la nivele inferioare”.
Potrivit art. 241 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toti salariatii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul, iar potrivit art. 247 din Codul muncii in cazul în care la nivel de angajator grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior.
La nivel de grup de unitati exista o reglementare (art. 178 alin. 1 din Contractul colectiv de munca încheiat la acest nivel) potrivit careia „Salariatii agentilor economici nominalizati în anexa 1 vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea a 2.500 – 4.000 mc de gaze naturale”.
Trebuie retinut textul art. 176 din Contractul colectiv de munca pe anul 1997 (încheiat între Petrom R.A. si salariati, reprezentati de F.S.L.I. Petrom), potrivit caruia: „Începând cu 1.06.1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc. de gaze naturale, ce se acorda fiecarui salariat, va fi inclus în salariul de baza. Modalitatea concreta de calcul va face obiectul unui act aditional la prezentul contract”.
În contractele colective la nivel de unitate încheiate ulterior anului 1997, singurele trimiteri la acordarea acestui ajutor material au urmatorul continut: „Ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantitati de gaze naturale a fost compensat prin Contractul Colectiv de Munca pe anul 1997” (art. 176 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul Petrom valabil pentru perioada în litigiu).
Din interpretarea textelor mai sus mentionate reiese, în mod evident, ca aferent perioadei în litigiu reclamantul avea dreptul sa primeasca un ajutorul material, reprezentând contravaloarea a 4.000 mc. de gaze naturale, si ca aceste drepturi banesti (reprezentând contravaloarea a 4.000 mc. de gaze naturale), în baza întelegerii dintre parti, au fost acordate petentul printr-un singur act de executare, începând cu data de 01.06.1997 (data de la care ajutorul a fost inclus în salariul de baza al fiecarui salariat din cadrul Petrom). Fiind inclus în salariul de baza, ajutorul material a fost acordat, practic, reclamantului luna de luna si an de an, începând cu data de 01.06.1997.
Daca am accepta ideea ca ajutorul material din speta a fost acordat reclamantului doar în anul 1997, atunci în carnetul de munca ale reclamantului ar trebui sa identificam, începând cu anul 1998, o diminuare consistenta a salariului de baza, aspect care nu este sustinut de probele din dosar (a se vedea carnetele de munca ale reclamantilor). În cazul în care am accepta opinia ca ajutorul material din speta nu a fost acordat reclamantului niciodata, atunci am nega existenta majorarii salariului de baza al reclamantului, majorare care s-a produs începând cu data de 01.06.1997 (a se vedea carnetele de munca ale reclamantilor) si care nu poate fi confundata cu majorarile ulterioare, produse prin indexarea salariilor. Niciuna dintre aceste doua opinii nu au suport în realitate.
În ceea ce priveste ultimul capat de cerere respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 5809 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite si neachitate de pârâta, tribunalul retine ca si acesta este neîntemeiat.
Prin prevederile art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul SC PETROM SA în anul 2005 s-a stabilit ca la concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, „angajatorul îi plateste, functie de vechimea acestuia, o indemnizatie minima de concediere, dupa cum urmeaza: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani doua salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete”.
La alineatul 3 si 4 al aceluiasi articol, însa, se stabileste ca „valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu FSLI PETROM” precum si ca „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completeaza cu prevederile Planului Social însusit de parti”.
Acest contract colectiv de munca a fost înregistrat la DMSSF Bucuresti cu nr. 2643/11.05.2005.
Prevederile enuntate anterior au fost preluate ulterior si în contractul colectiv de munca aplicabil în anul 2006 (înregistrat la DMSSF Bucuresti cu nr. 1054/24.02.2006) si în contractul colectiv de munca aplicabil în anul 2007 (înregistrat la DMSSF Bucuresti cu nr. 923/23.02.2007).
Aceste contracte colective de munca au fost semnate de FSLI Petrom ca reprezentant al angajatilor.
Partile nu contesta data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005.
Planul social a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnarii pâna la 31 decembrie 2010. Încheierea Planului social s-a facut în perspectiva reorganizarii activitatii societatii, în cadrul unui program de restructurare a societatii considerata necesara pentru cresterea competitivitatii acesteia pe plan international si având în vedere si externalizarea unor activitati.
Partile semnatare, SC Petrom SA si FSLI Petrom au conditionat efectele acestui Plan social de încheierea contractului colectiv de munca si au stabilit ca Planul social sa constituie o anexa a acestuia.
În acest plan social, la punctul 4 s-a determinat continutul „pachetelor financiare” constând drepturi salariale pe care angajatii urmau sa le primeasca.
Aceste drepturi au fost stabilite în functie de vechime dupa cum urmeaza: pentru 0,5 – 5 ani vechime – 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime – 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime – 15 salarii. În nota care însoteste aceste prevederi se arata ca termenul „salarii” înseamna „pentru anul 2005 salariul mediu brut din Petrom pe baza celui din 2004 (majorat în anii urmatori direct proportional cu acelasi procentaj cu care se majoreaza salariile prevazute în contractul colectiv de munca)”.
Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleasi parti au modificat punctul 4 din Planul social în sensul ca s-a indicat în mod expres determinarea indemnizatiei de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societatii si s-a stabilit ca salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acorda indemnizatia de concediere, pentru anul 2006 raportarea facându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
În sfârsit, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, partile au „confirmat” faptul ca prin redactarea punctului 4 la Planul social vointa lor comuna a fost de a modifica indemnizatiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca iar nu de a le cumul cu acestea.
Punctul 4 din Planul social a fost completat si cu prevederea ca impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizatia de concediere va fi suportat de acesta prin retinere din suma bruta, în timp ce contributiile „sociale” urmau a fi suportate de angajator.
Este adevarat ca exprimarea folosita în textele enuntate anterior, atât din contractul colectiv de munca cât si din Planul social este una defectuoasa si neclara, fapt care de altfel a impus clarificarile ulterioare.
Totusi, coroborând prevederile din contractul colectiv de munca cu prevederile din Planul social si cu prevederile legale aplicabile, rezulta vointa reala a partilor, singura care trebuie avuta în vedere.
Astfel, în cuprinsul art. 50 al.1 din contractele colective de munca aplicabile în anii 2005, 2006 si 2007, s-au stabilit valori minime ale indemnizatiei de concediere. În consecinta, partile au convenit ca în concret, în cazul unor concedieri colective, sa se stabileasca nivelul indemnizatiei de concediere.
Aceste negocieri cu privire la nivelul indemnizatiei de concediere rezulta, însa, ca au avut loc însa în aceeasi perioada cu negocierea contractului colectiv de munca pentru anul 2005 (asa cum rezulta din datele indicate anterior) iar faptul ca aplicarea planului social a fost conditionata de încheierea contractului colectiv de munca conduce la concluzia ca acest plan social a fost negociat si semnat ca o garantie oferita de angajator angajatilor, în vederea semnarii contractului colectiv de munca.
Partile au convenit ca acest plan social sa constituie anexa la contractul colectiv de munca însa actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexa la acesta. Rezulta astfel ca aceasta prevedere din Planul social a constituit doar un angajament al partilor de a include acest plan ca anexa în contractul colectiv de munca. Aceasta rezulta si din formularea folosita „acest plan va constitui o anexa” . Totusi, în cuprinsul art. 50 din contractul colectiv de munca, desi se face referire la un plan social, acesta nu este individualizat (prin data încheierii) si nu se indica faptul ca Planul social semnat în 21.04.2005 ar constitui anexa si parte integranta din acest contract colectiv de munca . Partile nu au indicat nici un alt text din contractele colective de munca cu un asemenea continut.
Rezulta astfel ca în mod formal, acest Plan social nu a constituit niciodata anexa la contractul colectiv de munca .
În legatura cu aplicabilitatea sa, desi se indica faptul ca este valabil de la data semnarii, având în vedere ca este conditionata de încheierea contractului colectiv de munca, rezulta ca Planul social s-a aplicat de la aceeasi data ca si contractul colectiv de munca.
Având în vedere cele expuse anterior, inclusiv cu privire la data de la care devine aplicabil, acest Plan social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicarii prevederilor art. 50 al. 3 si 4 din contractul colectiv de munca.
El cuprinde rezultatul negocierilor dintre parti cu privire la cuantumul indemnizatiilor de concediere la care salariatii aveau dreptul în conformitate cu art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca.
Faptul ca negocierile au avut loc în acelasi timp cu negocierile pentru încheierea contractului colectiv de munca sau anterior încheierii acestuia, dar partile au înteles sa îl aplice în continuare si în perioada de aplicabilitate a noilor contracte colective de munca nu schimba natura acestui act juridic, întrucât nu exista nici o prevedere legala sau contractuala care sa interzica o astfel de modalitate de negociere sau aplicarea în continuare a acestei întelegeri, daca partile o considera favorabila.
Din cele expuse anterior rezulta ca Planul social nu a acordat prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere noi drepturi în favoarea angajatilor ci a stabilit nivelul indemnizatiilor prevazute de art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca, în acord cu prevederile alin. 3 si 4 al aceluiasi articol care impuneau negocierea acestor indemnizatii, în conditiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizatiei.
Ca urmare, aceste drepturi nu se pot în nici un caz cumula.
Aceasta concluzie rezulta astfel cum s-a aratat indiferent de continutul actelor aditionale încheiate ulterior de parti care însa confirma aceasta interpretare (asa cum s-a aratat, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, partile au „confirmat” faptul ca prin redactarea punctului 4 la Planul social vointa lor comuna a fost de a modifica indemnizatiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca iar nu de a le cumula cu acestea).
Faptul ca în Planul social s-a stabilit raportarea la salariul brut si nu la cel net nu are nici o relevanta, singura obligatie a angajatorului fiind sa nu stabileasca indemnizatia la un nivel mai mic decât cel prevazut de art. 50 al.1 din contractul colectiv de munca, indiferent de modul de calcul.
Având în vedere faptul ca numarul salariilor stabilite în Planul social este semnificativ mai mare decât cel stabilit în contractul colectiv de munca, apare ca evident ca indemnizatia de concediere stabilita în Planul social nu putea fi mai mica decât cea stabilita în contractul colectiv de munca, chiar daca se raporteaza la salariul brut, mai ales în conditiile în care cuantumul salariului brut este mai mare decât cuantumul salariului net.
În ceea ce priveste raportarea la salariul mediu al anului precedent sau al anului în care are loc concedierea, trebuie avut în vedere mai întâi ca si aceasta chestiune este o problema care tine de modul de calcul al indemnizatiei de concediere, supusa unei singure conditii si anume de a fi respectat nivelul minim stabilit de contractul colectiv de munca.
În contractele colective de munca pentru anii 2005, 2006 si 2007, exprimarea din al.1 al art. 50 este defectuoasa si nu se indica perioada pentru care se determina salariul mediu.
Întrucât alin.4 face însa trimitere la un plan social însusit de parti si unicul Plan social invocat de parti este cel din 21.04.2005, aplicabil pentru motivele expuse anterior în perioada 2005 – 2007, rezulta ca raportat la acesta trebuie stabilit modul de calcul al indemnizatiei de concediere.
În forma initiala a Planului social, se foloseste de asemenea o exprimare defectuoasa, care nu respecta rigoarea unei formulari juridice, însa rezulta totusi ca pentru anul 2005 salariul mediu brut la nivel de unitate va fi determinat pe baza celor platite în 2004.
În continuare, exprimarea din nota de la punctul 4 din Planul social referitoare la salariul mediu brut care va fi utilizat în anii urmatori (deci începând cu anul 2006) este lipsita de înteles, însa Tribunalul considera ca nu este cazul a lamuri aceasta exprimare, întrucât, astfel cum s-a aratat, prin amendamentul din 09.01.2006, aceleasi parti au modificat punctul 4 din Planul social în sensul ca s-a indicat în mod expres determinarea indemnizatiei de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societatii si s-a stabilit ca salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acorda indemnizatia de concediere, pentru anul 2006 raportarea facându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
Acest amendament a fost încheiat anterior notificarii masurilor de concediere colectiva (notificare înregistrata la ITM Bucuresti sub nr. 27776/30.08.2006 si la FSLI Petrom sub nr. 1752/30.08.2006).
Referitor la aplicabilitatea acestui amendament, trebuie avut în vedere ca, astfel cum s-a aratat anterior, în realitate Planul social nu a constituit niciodata o anexa, cu statut de parte integranta, din contractele colective de munca, aceasta fiind doar o intentie neconcretizata a partilor.
De asemenea, asa cum s-a aratat, acest Plan social a constituit numai un acord al partilor cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art. 50 din contractele colective de munca.
În consecinta, el nu a fost niciodata supus conditiei înregistrarii prevazute de art.25 din Legea nr. 130/1996 si nu a facut obiectul unei astfel de înregistrari.
În consecinta, actele aditionale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse conditiei înregistrarii, iar neîndeplinirea acestei conditii nu afecteaza valabilitatea si aplicabilitatea acestora.
Reclamantul nu contesta ca a beneficiat de indemnizatiile de concediere stabilite în cuantumul prevazut de planul social prin raportare la salariul brut din anul urmator.
Concluzionând fata de cele expuse anterior, Tribunalul considera ca pârâta a acordat reclamantului în mod corect indemnizatia de concediere si ca acestia nu erau îndreptatiti si la plata altor drepturi banesti.
În consecinta, fata de cele aratate mai sus urmeaza a se respinge exceptiile prescriptiei actiunii si a lipsei calitatii procesuale active , iar pe fond a se respinge actiunea reclamantului ca neîntemeiata.