JUDECATORIA CURTEA DE ARGES
PRACTICA RELEVANTA
PENAL
PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANTEI PROCURORULUI
Art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedura penala
"Admiterea plângerii formulata de petenta împotriva ordonantei numarul
Parchetului de pe lânga Judecatoria Curtea de Arges.
Desfiintarea ordonantei Parchetului de pe lânga Judecatoria Curtea de
Arges si trimiterea cauzei procurorului, în vederea începerii urmaririi penale fata
de intimati sub aspectul infractiunilor de violare de domiciliu si distrugere
prevazute de art. 192 alin. 1 si 2 Cod penal si 217 alin. 1 Cod penal si a
redeschiderii urmaririi penale fata de o intimata, sub aspectul acelorasi
infractiuni.
Stabilirea ca organele de urmarire penala sa efectueze urmatoarele acte:
- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta si a
imobilelor unde locuiau efectiv intimatii la data de 12 decembrie 2005 si daca
gardul deteriorat delimita locuinta petentei de locuinta vreunui intimat.
- confruntarea intimatilor, pentru a se stabili daca învinuitul a intrat în
curtea locuintei intimatei si daca i-a distrus gardul.
- efectuarea de cercetari suplimentare(reaudierea martorilor si audierea
altor martori, daca este cazul), pentru a se stabili daca învinuitul a patruns si
acesta în curtea locuintei intimatei si a distrus gardul.
- motivarea în fapt a rezolutiei procurorului de confirmare a începerii
urmaririi penale, daca este cazul.
- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunta solutia finala în
cauza".
(sentinta penala nr. 69/6.03.2008 pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges)
La data de 20 ianuarie 2007, pe rolul Judecatoriei Curtea de Arges a fost
înregistrata, adresa nr. 2962/216/2006 însotita de dosarul cu acelasi numar al
Tribunalului Arges, în care s-a pronuntat decizia penala nr. 494/R/14.05.2007 în
urma careia s-a dispus admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lânga
Judecatoria Curtea de Arges, casarea sentintei penale nr. 20/16.11.2007 a
Judecatoriei Curtea de Arges si trimiterea cauzei spre rejudecare catre aceasta
din urma instanta de fond.
În motivare, tribunalul a aratat ca instanta de fond a încalcat dreptul la
aparare al intimatilor care au fost cercetati sub aspectul savârsirii infractiunilor
prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. si art. 217 alin. 1 C.pen., infractiune pentru care
apararea era obligatorie întrucât pedeapsa prevazuta pentru cea din urma
infractiune (sic !, credem ca prima infractiune) este mai mare de 5 ani
închisoare.
Consideram ca motivul de casare ales de tribunal este eronat. Potrivit art.
171 alin. 3 C.p.p. în cursul judecatii asistenta juridica este obligatorie si în
cazurile în care legea prevede pentru infractiunea savârsita pedeapsa (...)
închisorii de 5 ani sau mai mare . În mod clar, procedura reglementata de art.
278 ind. 1 C.p.p. nu apartine fazei judecatii, iar aceasta concluzie se desprinde
din constatarea ca articolul mentionat este cuprins în cap. VII. al titlului I din
partea speciala a Codului de procedura penala care reglementeaza urmarirea
penala, din faptul ca în faza judecatii partile în proces se numesc inculpat, parte
vatamata, etc. si nu petent si intimat, dar si din faptul ca organul judiciar care
solutioneaza plângerea formulata în conditiile art. 278 ind. 1 C.p.p. este
judecatorul si nu instanta de judecata, acest judecator având atributii apropiate
unui judecator de instructie, cum era numit în reglementarea anterioara (Codul
de procedura penala Carol al II-lea). Toate acestea conduc la convingerea
judecatorului ca tribunalul a pronuntat o decizie gresita aplicând reglementarea
cuprinsa în art. 171 alin. 3 C.p.p. care se refera la situatia inculpatului ajuns în
fata judecatii, la procedura cuprinsa în art. 278 ind. 1 C.p.p. De fapt, dupa
pronuntarea acestei decizii a tribunalului, Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a
pronuntat într-un recurs în interesul legii si a statuat, prin decizia nr. LXIV din
15 octombrie 2007 ( înca nepublicata) ca dispozitiile art. 171 alin. 3 C.p.p. se
interpreteaza în sensul ca asistenta juridica nu este obligatorie, pentru petenti si
intimati, în cauzele ce au ca obiect plângeri formulate în conditiile art. 278 ind. 1
C.p.p.
Desi instanta de control judiciar nu a luat în considerare motivul invocat
de parchet cum ca prima instanta a solutionat cauza fara ca procedura de citare a
intimatei petente N.E. sa fie legal îndeplinita cu aceasta, vom face pe aceasta
cale unele precizari pentru a evita alte solutii de casare cu trimitere spre
rejudecare, solutii care duc la tergiversarea judecatii. În mai multe decizii de
speta Înalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca nerespectarea dispozitiilor
privitoare la procedura de citare este sanctionata cu nulitatea relativa care
opereaza exclusiv în interesul partii în raport de care judecata s-a desfasurat cu
încalcarea dispozitiilor art. 291 alin. 1 C.p.p. si careia i s-a adus o vatamare ce
nu poate fi înlaturata prin anularea actului procesual, iar pe cale de consecinta
acest caz de casare poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsa la
judecata din acest motiv.
Revenind la speta de fata, se observa ca reprezentantul Ministerului Public
este într-o grava eroare când invoca acest motiv de casare, mai ales ca prin
sentinta de fond a fost admisa plângerea formulata de petenta fata de care
procurorul de sedinta a afirmat ca procedura de citare este nelegal îndeplinita,
lipsind astfel conditia vatamarii intereselor acesteia. Din pacate nu este prima
oara când procurorul de sedinta apeleaza la asemenea demersuri (ca sa folosim
un eufemism). Desi în cursul solutionarii cauzei pe fond procurorul de sedinta
nu invoca nici o nelegalitate cu privire la procedura de citare sau cu privire la
orice alt aspect, asemenea motive sunt invocate direct în caile de atac, dar numai
atunci când solutia instantei de fond este nefavorabila parchetului, ceea ce duce
la tergiversarea judecarii cauzelor (pentru ca din pacate, instantele superioare
sunt destul de receptive la asemenea motive), cu consecinte destul de neplacute
asupra a ceea ce înseamna celeritate în judecarea cauzelor, principiu aplicabil cu
mai mare masura în cauzele penale unde se cere o reactie prompta a autoritatilor
fata de savârsirea de infractiuni. Prin asemenea atitudine procurorul de sedinta
ne aminteste de o epoca apusa, o epoca în care solutiile erau stabilite de parchet
si nu de instantele de judecata. De asemenea, prin aceasta atitudine procurorul
de sedinta dovedeste ca nu apara interesul public, care cere ca dosarele penale sa
fie solutionate cu celeritate pentru a da o rezolvare cât mai rapida dar si corecta a
conflictelor de drept penal, asa cum îi cer obligatiile stabilite de lege, ci interesul
unei institutii si anume parchetul.
La dosarul cauzei au mai fost depuse copii de pe unele înscrisuri: sentinta
civila nr. 259/13.03.2007 pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges), un raport
de expertiza tehnica judiciara, declaratia martorei G.J. audiata în dosarul nr.
191/2006 al Judecatoriei Curtea de Arges, sentinta civila nr. 442/9.05.2006
pronuntata de Judecatoria Curtea de Arges, decizia civila nr. 1086/R/09.11.2006
pronuntata de Tribunalul Arges, declaratiile martorului P.V. audiat în dosarul
2154/2006 al Judecatoriei Curtea de Arges si în dosarul nr. 2039/2005 al
Judecatoriei Curtea de Arges.
Analizând actele si lucrarile dosarului, judecatorul retine urmatoarele:
Petenta este fiica intimatilor N.V. si N.Gh. În anul 2005, între N.E. si
bunica acesteia, Gh.I., s-a încheiat un contract de vânzare-cumparare cu clauza
de întretinere autentificat sub nr. 4075/5 octombrie 2005 de catre BNP D. D.F.,
prin care Gh.I. i-a vândut nepoatei sale suprafata de 1613 m.p. teren împreuna
cu o locuinta din caramida, situate în pct.,,Acasa", din intravilanul comunei
Musatesti, satul Rotaresti, judetul Arges, cu obligatia pentru cea din urma sa-i
acorde întretinere si îngrijire pe toata durata vietii si sa-i faca ulterior toate
obiceiurile crestinesti. Vânzatoarea si-a pastrat uzufructul viager asupra
imobilului vândut, cumparatoarea urmând a intra în posesie dupa decesul
primeia.
Datorita unor neîntelegeri cu privire la acest contract, între membrii
familiei N. au intervenit certuri, ajungându-se pâna la introducerea unei actiuni
civile în instanta pentru rezolutiunea contractului, contract care a si fost
desfiintat prin sentinta civila nr. 422/9 mai 2006 a Judecatoriei Curtea de Arges,
ramasa irevocabila, partile fiind repuse în situatia anterioara încheierii actului.
Pâna la intentarea acestei actiuni civile, petenta a sustinut ca în seara zilei
de 12 decembrie 2005, desi nu era acasa, parintii sai ( actualmente divortati)
împreuna cu numitul P.V., concubinul lui N.V. au patruns în curtea locuintei
sale si i-au distrus un gard.
Pentru aceste fapte, N.E. a sesizat organele de cercetare penala. Dupa
audierea partilor si a martorilor B.St., B.A. si C.F., prin rezolutia nr. 3570003/2
martie 2006, Politia comunei Musatesti a început urmarirea penala împotriva
învinuitei N.V. pentru infractiunile de distrugere si violare de domiciliu prev. si
ped. de art. 192 C.p. si 217 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a) C.p.
Prin aceasta rezolutie nu s-a început si urmarirea penala împotriva
celorlalti doi învinuiti, însa procurorul, prin rezolutia nr. 9/P/2 martie 2006, a
confirmat începerea urmaririi penale dispusa de organele de cercetare penala din
cadrul Postului de politie Musatesti împotriva învinuitilor N.V., N. Gh. si P.V.,
pentru infractiunile prev. si ped. de art. 192 alin. 2 C.p. si 217 alin. 1 C.p., cu
aplic. art. 75 lit. a) C.p., cu toate ca nu se începuse urmarirea penala decât
împotriva lui N.V.
Potrivit art. 228 alin.1 C.p.p., organul de urmarire penala sesizat prin
plângere dispune, prin rezolutie, începerea urmaririi penale când, din cuprinsul
actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate, nu rezulta vreunul din
cazurile de împiedicare a punerii în miscare a actiunii penale prevazute de art.
10 C.p.p. În cazurile în care rezulta ca fapta nu prezinta gradul de pericol social
al unei infractiuni, organul de urmarire penala începe urmarirea penala si
înainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a se dispune scoaterea de sub
urmarire penala ( art. 228 alin. 2 C.p.p).
Potrivit art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., rezolutia de începere a urmaririi
penale este supusa confirmarii motivate a procurorului.
Asadar, începerea urmaririi penale, în situatia în care urmarirea penala nu
se efectueaza în mod obligatoriu de catre procuror ( cum este si cazul în speta),
se dispune numai prin rezolutia organelor de cercetare penala, care efectueaza
cercetari dupa ce au fost sesizate.
Chiar daca dispozitiile art. 209 alin. 2 si 218 alin. 3 C.p.p. permit
procurorului sa efectueze orice acte de urmarire penala în cauzele pe care le
supravegheaza, în speta nu s-a dispus începerea urmaririi penale si împotriva
învinuitilor N.Gh. si P.V., desi acestia erau cunoscuti, ci procurorul a confirmat
doar începerea urmaririi penale dispusa de organele de cercetare penala,
urmarire penala care a fost însa începuta doar împotriva învinuitei N. V.
Nu se poate sustine ca urmarirea penala s-a început în mod legal pentru ca
aceasta are loc ,,in rem", deoarece aceasta situatie se întâlneste doar când autorii
unor fapte penale sunt necunoscuti, însa când acestia sunt cunoscuti trebuie sa se
dispuna fata de ei începerea urmaririi penale.
Daca procurorul aprecia ca în cauza trebuia începuta urmarirea penala si
împotriva celorlalti doi învinuiti pentru cele doua infractiuni, acesta urma sa
trimita cauza la organele de cercetare penala pentru a se dispune în consecinta.
Procurorul a confirmat o rezolutie prin care nu se începuse urmarirea
penala împotriva tuturor învinuitilor, procedând astfel în mod nelegal .
Nu se poate retine ca prin rezolutia procurorului s-a dispus începerea
urmaririi penale si împotriva învinuitilor N.Gh. si P.V., de vreme ce prin acel act
s-a confirmat doar, în baza art. 228 alin. 3 ind. 1 C.p.p., începerea urmaririi
penale dispusa de organele de cercetare penala.
Rezolutia procurorului din 2 martie 2006 este nelegala si prin prisma
faptului ca nu este motivata în fapt, asa cum cer dispozitiile art. 228 alin.3 ind. 1
C.p.p.
Analizând continutul foarte sumar sau chiar lipsa de continut al acestui
înscris, care, în opinia procurorului, ar reprezenta o rezolutie în sensul cerut de
art. 228 alin.3 ind. 1 C.p.p., dar nu si în acceptiunea instantei, se observa ca
aceasta nu este motivata în fapt în nici macar o fraza. Procurorul s-a rezumat sa
foloseasca doar formularul tipizat al acestui act si sa-l completeze încadrându-se
exact în rândurile lasate libere în acel formular initial, care, probabil, este folosit
în fiecare situatie de acest fel. În rezolutie nu s-a mentionat situatia de fapt care a
condus la începerea urmaririi penale în cauza, asa cum, de altfel, acest lucru nu
rezulta nici din rezolutia de începere a urmaririi penale întocmita de organele de
politie.
Potrivit dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea
Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, orice persoana are dreptul la
un proces echitabil, indiferent de calitatea procesuala a acesteia, astfel încât sa-si
poata exercita toate drepturile si sa beneficieze de toate garantiile procesuale
conferite de lege pentru a-si sustine cauza.
Drepturile stabilite prin Conventie trebuie aplicate de Statul Român si au
prioritate fata de dreptul intern, ele trebuind respectate pe tot parcursul
procesului, în speta si în faza de urmarire penala, mai ales ca aceasta faza este
caracterizata printr-un formalism excesiv.
Un alt aspect de nelegalitate întâlnit în dosarul de urmarire penala este
acela ca, desi nu s-a dispus, potrivit legii, începerea urmaririi penale împotriva
învinuitilor P.V. si N.Gh. (confirmându-se doar de catre procuror începerea
urmaririi penale, care, de fapt, nu s-a dispus si cu privire la cei doi intimati, asa
cum s-a aratat mai sus), aceste doua persoane au fost sanctionate cu amenda
administrativa în baza art. 10 lit. b ind. 1 C.p.p., si art. 18 ind. 1 C.p., ca urmare
a scoaterilor de sub urmarirea penala neînceputa însa conform legii.
În alta ordine de idei, desi s-a retinut ca si P.V. ar fi comis cele doua fapte
reclamate în plângere ( violarea de domiciliu si distrugerea gardului petentei),
din probele administrate nu rezulta în niciun mod ca acesta ar fi patruns în
interiorul locuintei lui N.E. Niciunul dintre martori nu au relatat acest aspect, iar
declaratiile lui N.Gh. si a lui N.V. în acest sens sunt contradictorii.
Singurul care a sustinut ca a intrat în curtea locuintei petentei, a luat o
ranga si s-a apucat împreuna cu N.V. si P.V. sa darâme gardul este N. Gh., însa
din acea declaratie nu se poate desprinde cu claritate concluzia ca P. V. a patruns
si el în interiorul curtii lui N.E., mai ales ca acesta nu a recunoscut savârsirea
faptelor.
N.V. a declarat ca P.V. nu a participat nici macar la distrugerea gardului,
acesta aflându-se în drumul public. Cei doi intimati N. au mai declarat la data de
3 ianuarie 2006 ca numai acestia ar participat la darâmarea gardului,
nepomenind nimic despre prezenta lui P.V. la locuinta petentei.
Fata de cele de mai sus, lucrurile sunt foarte neclare în privinta participarii
si a lui P.V. la darâmarea gardului, dar mai ales în privinta patrunderii acestuia
în curtea locuintei petentei, aspecte care trebuie clarificate de organul de
urmarire penala, fara a exista îndoieli, dupa care urmeaza a se dispune în
consecinta. Din probele existente la dosarul de urmarire penala rezulta cel putin
ca P.V. a fost învinuit pe nedrept pentru savârsirea infractiunii de violare de
domiciliu prev. de art. 192 alin. 2 C.p., nerezultând acea fapta în niciun mod .
Organul de urmarire penala va mai trebui sa stabileasca unde locuiau
efectiv fiecare dintre parti, daca petenta locuia în aceeasi gospodarie cu N. V. si
daca gardul deteriorat delimita locuinta petentei de cea a vreunui intimat.
Schita aflata la fila 24 a dosarului de urmarire penala nu lamureste în
niciun fel acest aspect, care are înrâuriri asupra individualizarii unei eventuale
sanctiuni aplicate vreunuia dintre intimati.
Un alt aspect care este în neconcordanta cu dispozitiile legale interne si cu
prevederile Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a
Libertatilor Fundamentale îl reprezinta nemotivarea în fapt a ordonantei
procurorului prin care s-a dispus scoaterea învinuitilor de sub urmarire penala si
aplicarea pentru fiecare dintre acestia a unei sanctiuni administrative de 150 lei
amenda.
Astfel, în primul paragraf al acelei ordonante se mentioneaza ca s-a depus
o plângere penala la Postul de politie Musatesti de catre partea vatamata N.E.
împotriva intimatilor, preluându-se expunerea situatiei de fapt relatate de
petenta.
În urmatorul paragraf se arata ca s-a început urmarirea penala în cauza
împotriva celor trei învinuiti pentru infractiunile prev. si ped. de art. 192 alin. 2
C.p. si 217 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 75 lit. a) C.p. la data de 2 martie 2006 de
catre organele de cercetare penala ( desi rezolutia de începere a urmaririi penale
nu cuprinde întocmai aceste mentiuni-n.n.). Se mai arata ca în cauza sunt
incidente dispozitiile art. 18 ind. 1 C.p., deoarece faptele savârsite de intimati nu
prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, pentru patru motive
prezentate în mod foarte succint.
Procurorul nu retine nimic personal în legatura cu situatia de fapt din
seara zilei de 12 decembrie 2005, rezumându-se sa arate doar criteriile de
individualizare a sanctiunilor aplicate si nici organele de cercetare penala nu au
facut acest lucru în actele pe care le-au întocmit, respectiv în rezolutia de
începere a urmaririi penale si în referatul cu propunerea de scoaterea de sub
urmarire penala si aplicarea art. 18 ind. 1 C.p., singurul aspect retinut doar în
acest din urma referat fiind acela ca învinuitii au mers la locuinta petentei, unde
au desfacut un gard, rupând trei uluci, sase lati si doua balamale în valoare totala
de 45,58 lei.
În toate aceste acte de urmarire penala nu se mentioneaza nimic în
legatura cu patrunderea celor trei intimati în interiorul curtii locuintei lui N. E.
( aspect esential în solutionarea cauzei), în legatura cu locul unde era construit
gardul rupt de acestia, care au fost motivele pentru care intimatii au facut
asemenea gesturi etc.
Neprocedându-se în sensul celor de mai sus, instanta de judecata nu poate
aprecia daca solutia procurorului este legala si temeinica, daca ea a tinut seama
de toate aspectele si împrejurarile de fapt concrete si de persoanele si conduitele
participantilor la savârsirea faptelor reclamate.
Potrivit art. 278 ind. 1 alin. 7 C.p.p., judecatorul, solutionând plângerea,
verifica rezolutia sau ordonanta atacata, pe baza lucrarilor si a materialului din
dosarul cauzei si a oricaror înscrisuri noi prezentate.
Nemotivarea, sub toate aspectele, a solutiei prin care se finalizeaza
activitatea de urmarire penala lipseste în speta si partile interesate de a se plânge
împotriva acestei solutii-drept recunoscut de lege-nu pot sa-si formuleze aparari
corespunzatoare, iar judecatorul nu are cum sa verifice legalitatea si temeinicia
actului procurorului, de vreme ce acesta nu este motivat.
Acest lucru încalca, asa cum s-a aratat mai sus, dispozitiile art. 6 din
Conventia Europeana Pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor
Fundamentale cu privire la garantarea unui proces echitabil.
Instanta de judecata nu se poate transpune si în activitatea de urmarire
penala si sa acopere - prin motivarea solutiei sale în baza probelor existente la
dosarul de urmarire penala - nelegalitatile procurorului, acesta fiind cel care
trebuie sa-si repare neregulile facute prin nerespectarea cu strictete a obligatiilor
pe care i le stabileste legea procesuala româna si conventiile internationale la
care România este parte.
Daca instantele de judecata ar confirma si actele de urmarire penala
întocmite în mod nelegal de catre procuror sau de catre organele de cercetare
penala, organele de urmarire penala ar putea încalca oricând legea, prin
întocmirea nelegala a unor acte sau neîntocmirea lor. Daca s-ar trece peste toate
aceste aspecte analizate pe larg de catre instanta si nu s-ar lua masuri în
conformitate cu legea, s-ar încuraja faptul ca organele de urmarire penala sa
trateze instrumentarea unui dosar cu oarecare indiferenta, mergând pe ideea ca
daca efectueaza unele acte nelegale, acestea pot fi îndreptate de catre instanta,
daca mai este cazul. O ancheta penala trebuie sa fie serioasa si efectiva, nu
superficiala si care sa încalce drepturile si garantiile procesuale ale partilor.
Asa cum instantele de control judiciar manifesta o rigurozitate deosebita
cu privire la elementele de fapt si de drept pe care trebuie sa le cuprinda o
hotarâre judecatoreasca data de judecatorii fondului, aspecte sesizate fara crutare
tocmai de reprezentantii parchetului în motivele de apel sau de recurs, în situatia
în care hotarârea judecatoreasca nu le cuprinde întocmai, tot astfel instantele
judecatoresti trebuie sa manifeste aceeasi exigenta si fata de actele emise de
organele de urmarire penala, procurorul român fiind si el considerat un magistrat
si având aceleasi drepturi si obligatii ca si judecatorul.
Toate aspectele de nelegalitate semnalate mai sus nu au fost remediate
nici de catre prim-procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Curtea de
Arges, cu ocazia solutionarii plângerii împotriva ordonantei procurorului
formulata de petenta în baza art. 278 C.p.p.
Fata de cele de mai sus, judecatorul, în baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b
Cod procedura penala, va admite plângerea formulata de petenta N.E., împotriva
ordonantei numarul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a Parchetului de pe lânga
Judecatoria Curtea de Arges.
Va desfiinta ordonanta numarul 9/P/2006 din 30 martie 2006 a
Parchetului de pe lânga Judecatoria Curtea de Arges si va trimite cauza
procurorului, în vederea începerii urmaririi penale fata de intimatii N. Gh. si
P.V., sub aspectul infractiunilor de violare de domiciliu si distrugere prevazute
de art. 192 alin. 1 si 2 Cod penal si 217 alin. 1 Cod penal si a redeschiderii
urmaririi penale fata de intimata Gh.V. (fosta N.), sub aspectul acelorasi
infractiuni.
Organele de urmarire penala vor efectua urmatoarele acte:
- stabilirea cu exactitate a imobilului unde locuia efectiv petenta N. E. si a
imobilelor unde locuiau efectiv intimatii la data de 12 decembrie 2005 si daca
gardul deteriorat delimita locuinta petentei de locuinta vreunui intimat.
- confruntarea intimatilor Gh.V. si N.Gh., pentru a se stabili daca P.V. a
intrat în curtea locuintei lui N.E. si daca i-a distrus gardul.
- efectuarea de cercetari suplimentare(reaudierea martorilor si audierea
altor martori, daca este cazul), pentru a se stabili daca P.V. a patruns si acesta în
curtea locuintei lui N.E. si a distrus gardul.
- motivarea în fapt a rezolutiei procurorului de confirmare a începerii
urmaririi penale, daca este cazul.
- motivarea în fapt a actului prin care procurorul pronunta solutia finala în
cauza.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare
avansate de stat vor ramâne în sarcina acestuia, din care 450 lei onorariu
aparator din oficiu vor fi avansate din fondurile Ministerului Justitiei.