DREPT CONTRAVENTIONAL
Dosar nr. 2463/324/2009
Sentinta civila nr. 49/11.01.2010
Plângere contraventionala –administrarea unor noi probe pentru infirmarea
faptelor
Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tecuci la data de
30.06.2009 sub nr. 2463/324/2009, petentul GR a solicitat instantei, ca prin hotarârea ce o va pronunta, sa
dispuna anularea procesului-verbal de contraventie seria AP nr. 0000000 întocmit la data de 28.06.2009 de
intimatul I J P si exonerarea de sanctiunile aplicate.
În motivarea plângerii contraventionale, petentul a aratat ca la data de 28.06.2009, în jurul
orelor 17.10, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca « Dacia », cu numarul de înmatriculare GL-00-
000, din directia Tecuci - Matca, în zona denumita « jumatate de cale », în dreptul livezii, a semnalizat si s-a
angajat în depasirea unui autoturism ce se deplasa în aceeasi directie. Petentul considera ca sanctiunea nu
a fost corect aplicata deoarece, în procesul-verbal atacat, s-a retinut ca locul efectuarii depasirii ar fi str. C –
V din T si nu DJ 251.
Plângerea contraventionala nu a fost întemeiata în drept.
Potrivit prevederilor art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, art.15 lit.
i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru si art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar,
plângerea contraventionala formulata de petent este scutita de plata taxelor judiciare de timbru si a timbrului
judiciar.
În dovedirea plângerii contraventionale, petentul a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri
respectiv cu ordinul e serviciu al agentului constatator si cu doi martori, mijloace de proba ce au fost admise
de instanta, ca fiind pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei, în temeiul art. 167 alin. 1 C.proc.civ..
Au fost audiati martorii C D si D C (filele 38), iar în ceea ce priveste ordinul de serviciu a fost primita adresa
nr. 53170/14.11.2009 (fila 58).
În temeiul art.129 alin.5 C.p.c., instanta a dispus comunicarea raportului agentului constatator
(depus la fila51) si citarea martorului asistent N L, dar constatându-se o imposibilitate de administrare a
acestei probe, s-a trecut la judecarea cauzei.
Intimatul, desi legal citat nu a formulat întâmpinare la plângerea contraventionala formulata de
catre petent si nu s-a prezentat în fata instantei prin reprezentant, pentru a invoca exceptii si pentru a arata
dovezile si mijloacele sale de aparare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine
urmatoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei seria AP nr. 0489963
întocmit la data de 28.06.2009 de intimatul Inspectoratul Judetean de Politie Galati, s-a retinut în sarcina
petentului ca la aceeasi data, în jurul orei 17.10, conducând autoturismul marca „Dacia”, cu numarul de
înmatriculare GL-00-000, pe str. C - V din T, a efectuat o manevra de depasire neregulamentara a
autoturismului cu numar de înmatriculare GL-00-AAA, în timp ce din sens opus venea alt autovehicul,
obligându-l pe acesta sa frâneze.
Prin acest proces-verbal, fapta retinuta în sarcina petentului de catre agentul constatator a
fost încadrata juridic ca reprezentând contraventia prevazuta de dispozitiile art.100 alin.3 lit.e din O.U.G.
195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, constând în nerespectarea regulilor privind depasirea. Prin
urmare, s-a dispus în temeiul art. 98 alin.4 lit. b din acelasi act normativ, aplicarea unei amenzi
contraventionale în cuantum de 240 lei (patru puncte-amenda) si sanctiunea contraventionala
complementara a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, fiind retinut
permisul de conducere, sanctiune ce se încadreaza în limitele prevazute de lege.
Dându-i-se dreptul sa faca obiectiuni, petentul a declarat ca „a considerat ca a avut timp”(sa
efectueze depasirea).
Instanta retine ca, pentru a putea fi sanctionata o fapta contraventionala, se impun a fi
îndeplinite doua tipuri de cerinte: extrinseci - constând în constatarea de catre o persoana abilitata în acest
sens - agentul constatator - a faptei, cu respectarea conditiilor de forma expres prevazute de O.G. nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, ce au menirea de a proba dincolo de orice îndoiala existenta
faptei, vinovatia contravenientului si legalitatea actului realizat în acest sens, precum si intrinseci, constând
în încalcarea cu vinovatie a unei norme de drept, fapta care va atrage dupa sine o sanctiune prevazuta de
lege.
Sub aspectul conditiilor de forma, instanta apreciaza ca procesul-verbal mentionat este legal
întocmit, respectând dispozitiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001.
În ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal de contraventie, instanta retine ca, fapta
imputata petentului a fost încadrata de agentul constatator în dispozitiile art. 100 alin.3 lit.e din O.U.G.
195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, constând în nerespectarea regulilor privind depasirea.
Conform art. 45 alin.(1) din O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, depasirea
este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lânga un obstacol, aflat pe acelasi sens
de circulatie, prin schimbarea directiei de mers si iesirea de pe banda de circulatie sau din sirul de vehicule
în care s-a aflat initial.
Potrivit art. 45 alin.3 din acelasi act normativ, atunci când prin manevra de depasire se trece
peste axa care separa sensurile de circulatie, conducatorii de vehicule trebuie sa se asigure ca din sens
opus nu se apropie un vehicul si ca dispun de spatiu suficient pentru a reintra pe banda initiala,
unde au obligatia sa revina dupa efectuarea manevrei de depasire.
Conform art. 54 alin.1 din O.U.G. 195/2002, conducatorul de vehicul care executa o manevra de
schimbare a directiei de mers, de iesire dintr-un rând de vehicule stationate sau de intrare într-un asemenea
rând, de trecere pe o alta banda de circulatie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmeaza
sa efectueze o întoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa semnalizeze din timp si sa se asigure ca
o poate face fara sa perturbe circulatia sau sa puna în pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.
Petentul a recunoscut prin plângerea contraventionala ca a efectuat o manevra de depasire pe
ruta Tecuci - Matca si nu a contestat în niciun fel modalitatea în care s-a efectuat aceasta manevra. De
altfel, dându-i-se dreptul sa faca obiectiuni în momentul întocmirii procesului-verbal de contraventie, a
mentionat ca „a considerat ca a avut timp” (sa efectueze depasirea).
Apararile petentului s-au axat pe contestarea locului mentionat în procesul-verbal de
contraventie ca fiind cel în care s-a savârsit aceasta manevra, respectiv pe str. Cuza-Voda din Tecuci, în
loc de DJ 251 între Tecuci si Matca.
Se retine, mai întâi, ca în modalitatea de savârsire a contraventiei retinute în sarcina petentului,
stabilirea cu exactitate a locului, nu este o împrejurare esentiala în aprecierea gravitatii faptei. Agentul
constatator nu a avut în vedere elemente extrinseci conduitei petentului, ce tin de locul savârsirii faptei, cum
ar fi existenta marcajului longitudinal continuu, a indicatoarelor de interdictie a depasirii sau a altor interdictii
localizate. Pericolul social al faptei consta în efectuarea manevrei de depasire în conditii care pericliteaza
siguranta traficului.
În al doilea rând, nerespectarea prevederilor art. 16 alin.1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic
al contraventiilor, care impun mentionarea locului savârsirii faptei, în cuprinsul procesului-verbal de
contraventie, sunt sanctionate cu nulitatea relativa virtuala, în conditiile prevazute de art.105 alin.2 C.p.c..,
iar petentul nu a dovedit existenta unei vatamari care nu poate fi înlaturata decât prin anularea procesului-
verbal.
Fata de aceste considerente, instanta apreciaza ca declaratiile martorilor CDl si DC referitoare la
locul savârsirii faptei retinute în sarcina petentului, nu sunt relevante în solutionarea cauzei (filele 31, 38).
Instanta trebuie sa stabileasca daca manevra de depasire s-a efectuat în conditiile în care din
sens opus venea un alt autovehicul, ce a fost obligat sa frâneze pentru evitarea unui accident. Chiar daca
martorii propusi de petent, au declarat ca în momentul efectuarii depasirii nu venea nici un vehicul din sens
opus, instanta va înlatura aceste declaratii având în vedere obiectiunile petentului la întocmirea procesului-
verbal (aratate anterior).
În consecinta, retinându-se ca mentiunile procesului-verbal de contraventie cu privire la
existenta faptei contraventionale, savârsirea faptei de catre petent si vinovatia acestuia în comiterea
contraventiei, nu au fost infirmate prin administrarea altor probe, se va respinge plângerea contraventionala
ca nefondata.