Plângere la Legea nr. 18/1991. Dovada continuitatii posesiei terenurilor ce au fost preluate abuziv, în lipsa identificarii tuturor înscrisurilor vechi ce atesta proprietatea, poate fi completata cu pretentii referitoare la întinderea proprietatilor, derivate din înscrisuri cu putere de a naste probabilitatea.
Sectia civila. Decizia civila 205/RC din 02.03.2010.
Prin sentinta civila nr. 1344 pronuntata la data de 4.05.2009 de Judecatoria Roman a fost admisa plângerea formulata de petentii B. E. si B.M.împotriva hotarârii nr. 7249/17.10.2008 emisa de Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor precum si împotriva hotarârii nr. 142/2008 a Comisiei municipale Roman de fond funciar, si în consecinta:
Au fost anulate cele doua hotarâri indicate mai sus, iar în favoarea petentilor, în calitate de mostenitori ai defunctilor B. M. G. si B. G., a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 14,19 ha. teren situat în mun. Roman, din care 9,69 ha teren arabil si 4,50 pasune.
Pentru a hotarî acestea, prima instanta a retinut din actele si lucrarile dosarului, ca petentii sunt fiii defunctilor B. M. G. si B.G.. În baza legilor fondului funciar au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor care au apartinut autorilor lor. Conform procesului verbal de mostenire din luna iulie 1951 , masa succesorala dupa defunctul B.M. G.cuprindea terenuri situate pe teritoriul mun. Roman , respectiv 6 ha pe raza orasului si 5 ha în cartierul Nicolae Balcescu, diferenta pâna la 14,35 ha reprezentând teren nedeclarat si o mica parte situat pe raza comunei Tamaseni, jud. Neamt.
În baza HCM 308/1953, a fost preluata de stat de la defuncta B.G. suprafata totala de 14,35 ha situata pe raza mun. Roman. Din acest teren 9,85 ha era arabil si 4,50 ha pasune.
Defuncta B. G., cunoscuta si ca Z., a detinut si alte terenuri situate pe teritoriul mun. Roman si a comunelor limitrofe. Aceste terenuri sunt înscrise în adeverinta de rol nr. 3066/1.06.1991 si sunt distincte de suprafata de 14,35 ha cu privire la care s-a emis hotarârea contestata, fiind amplasate la punctele „La Bolohan”, „Calea Ferata” si „La Lutca”. Pentru aceste suprafete de teren, prin aplicarea unui procent de diminuare, petentilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata totala de 5,23 ha, eliberându-li-se titluri de proprietate. Terenurile din cele doua titluri de proprietate au fost înscrise la rolul agricol al defunctei B. G. din perioada 1959-1963, fiind preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959, potrivit mentiunilor de la subsolul extrasului de rol agricol.
Pentru terenurile provenite de la defunctul B. M. G., Comisia municipala de fond funciar Roman, prin hotarârea nr. 48/16.11.2001, a stabilit includerea în anexa 39 pentru a primi despagubiri conform art. 17 din Legea nr. 1/2000. Aceasta hotarâre cuprinde, de fapt, o recunoastere a dreptului de proprietate al petentilor asupra terenurilor preluate de stat în baza HCM 308/1953, terenuri distincte fata de cele incluse la rolul agricol din perioada 1959 – 1963.
Ulterior, prin hotarârea nr. 90/08.06.2007, petentilor li s-a restituit în cota echivalenta suprafata de 0,71 ha teren arabil intravilan în solele A 133 si Aerodrom, pe teren liber, la dispozitia Comisiei, potrivit art. 16 alin. 1 din lege, cu motivarea ca pe vechiul amplasament sunt deja emise titluri de proprietate.
Petentii au formulat contestatie împotriva acestei hotarâri, dar Comisia municipala a respins cererea cu motivarea ca terenurile înregistrate în evidenta agricola din perioada 1959 – 1963 ar fi aceleasi cu cele predate la stat conform HCM 308/1953 si Decretul nr. 115/1959. Prin aceeasi hotarâre s-a dispus revocarea hotarârii Comisiei municipale Roman nr. 90/08.06.2007, înrautatindu-li-se situatia în propria contestatie.
Cu înscrisurile depuse si prin declaratiile celor doi martori, petentii au facut dovada faptului ca defunctul lor tata a avut teren în mun. Roman, pe str. Viitorului, dobândit anterior anului 1945. Comisia municipala Roman pentru aplicarea legilor fondului funciar a sustinut ca nu exista continuitate în ceea ce priveste dovedirea unui drept de proprietate pentru terenurile indicate în actele de vânzare cumparare anterioare anului 1945, dar nu a facut vreo dovada ca ar fi fost înstrainate de antecesorii petentilor.
Potrivit raportului de expertiza efectuat, terenul care a apartinut defunctului B. M. G. este ocupat în prezent de mai multe persoane, astfel ca fata de toate acestea, în baza art. 53 si urm. din Legea nr. 18/1991, a fost admisa plângerea asa cum a fost formulata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat recurs ambele intimate Comisia municipala Roman pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si Comisia judeteana Neamt pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, aratând ca petentii au obtinut reconstituirea dreptului de proprietate, desi exista neconcordante între datele furnizate de acestia cu privire la amplasamentul si întinderea terenurilor solicitate. Terenurile incluse în titlurile de proprietate emise petentilor includ si cele 6 ha indicate ca ramase de pe urma tatalui si având amplasamentul „6 ha pe raza orasului”.
Terenurile pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate sunt singurele terenuri înscrise în registrele agricole si este prea mare coincidenta ca în procesul verbal care cuprinde terenurile ramase dupa defunctul B. Gh. sa figureze în anul 1951 6 ha pe raza orasului si 5 ha în cartier N. Balcescu, si exact aceste terenuri, cu 5,50 ha în loc de 6, sa figureze în anul 1953 si în anii urmatori în registrul agricol.
Actul depus de petenti, referitor la situatia terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM nr. 308/1953, nu poarta numar si data, astfel ca nici nu se poate sti daca a fost întocmit în 1953 si daca a fost urmat de o preluare a terenurilor, sau nu a fost pus în practica pâna în 1960, când în fapt s-au preluat terenurile din registrul agricol.
Mai arata ca initial au inclus petentii în anexa 39 pentru a primi despagubiri în baza art. 17 din Legea 1/2000, ulterior însa, au constatat ca nu exista continuitate în dovedirea dreptului de proprietate pentru terenurile indicate în actele de vânzare anterioare anului 1945, astfel ca prin hotarârea nr. 142/2008 s-a respins cererea petentilor, fiind revocata si hotarârea nr. 90/2007.
Instanta de fond, desi indica faptul ca terenul identificat a fi fostul amplasament este ocupat în totalitate în prezent, fiind emise titluri de proprietate, nu s-a pronuntat asupra modalitatii efective de reconstituire a dreptului de proprietate si nu s-a pronuntat nici asupra cererii petentilor de a li se acorda despagubiri, desi acestia au sustinut ca nu doresc restituirea în natura si nu doresc sa atace titlurile deja emise.
Intimatii-petenti au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor formulate, reluând argumentele pe care si-au fundamentat plângerea, aratând ca terenurile detinute de mama lor si cele ce au fost detinute de tata sunt distincte, fapt ce reiese din însusi amplasamentul acestora. Terenurile provenind de la mama au amplasamentul mentionat în registrul agricol, pentru care li s-au eliberat si titluri de proprietate, iar terenurile provenite de la tata au amplasamentul specificat în procesul verbal de mostenire din 1951 si în procesele verbale de impunere a taxelor comunale. Acelasi lucru retine si expertul în lucrarea efectuata, respectiv ca terenurile din registrul agricol nu au nici o legatura cu suprafata de 14,35 ha. Desi au obtinut o recunoastere initiala a dreptului lor, printr-o hotarâre a comisiei, ulterior, în urma contestatiei petentilor cu privire la amplasamentul acordat, li s-a înrautatit situatia în propria lor cale de atac.
Fata de contestarea cuprinsului actului din 1953, arata ca a obtinut o copie conforma cu originalul a tabelului cuprinzând situatia terenurilor preluate în anul 1953, chiar de la Comisia municipala Roman, de unde rezulta ca originalul pe care îl contesta se afla chiar în arhiva lor.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate si a tuturor dispozitiilor legale incidente în cauza, în temeiul art. 3041 Cod de procedura civila, tribunalul le considera ca fiind fondate, sens în care le va admite, pentru urmatoarele considerente:
Prin actele de vesnica vânzare depuse în copie la filele 32-34 si 36 dosar fond, datând din anii 1933, 1935, petentii au facut dovada faptului ca autorul lor, G. M. B., a avut în proprietate teren pe teritoriul orasului Roman, pe str. Viitorului, mostenit de la tatal sau, M.P. B. (conform înscrisului de la fila 35). Dat fiind acest amplasament precizat, este evident ca tatal lor era proprietarul unor terenuri având un amplasament diferit de cel ce apare evidentiat în registrul agricol întocmit începând cu anul 1953 pe numele mamei petentilor, B.G. si în care apar terenuri cu alte amplasamente, precum Lutca, Bolohan, calea ferata.
Din acest punct de vedere, sustinerea recurentelor în sensul ca terenul mostenit de la tatal petentilor este în fapt acelasi cu cel mostenit de la mama, si pentru care acestia au obtinut deja reconstituirea dreptului de proprietate, nu poate fi retinuta ca dovedita, ramânând o simpla presupunere a acestora, demonstrata, asa cum s-a aratat, a fi nefondata.
Într-adevar autorul petentilor a avut teren în strada Viitorului, iar continuitatea detinerii acestor proprietati a fost de asemenea dovedita în cauza, desi acesta constituie unul din motivele pentru care cererea de reconstituire formulata a fost respinsa. Astfel, procesele verbale de impunere aflate în copie la fila 38 probeaza ca autorul petentilor detinea aceste terenuri ca proprietar la nivelul anilor 1946-1949, revenindu-i si sarcina legala a platii impozitului. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat, rezulta ca autorul petentilor a detinut în strada Viitorului mai mult teren decât cel pentru care au fost identificate în arhive acte de proprietate, întrucât separat de cele 2,30 ha pentru care au fost depuse actele de la filele 32-34, prin actul de proprietate al unui vecin, aflat în copie la fila 36, s-a facut dovada ca la nivelul anului 1946 (de când dateaza actul la care s-a facut referire), Gh. B. mai detinea si alte terenuri în acelasi amplasament, actul vechi al vecinului Petcu mentionându-l ca vecinatate estica.
Dat fiind amplasamentul celor 2,30 ha pentru care au fost prezentate acte de proprietate, astfel cum sunt evidentiate în schita întocmita de expert la fila 113, comparativ cu schita aflata la fila 131, în care apare pozitionata în plan si proprietatea Petcu, rezulta în mod evident ca într-adevar, autorul petentilor a detinut în acel punct o suprafata de teren mai mare decât cea pentru care au putut fi prezentate acte vechi de proprietate.
Toate aceste elemente, coroborate si cu declaratiile martorilor audiati în cauza, care confirma ca autorul petentilor a avut în str. Viitorului în jur de 9-10 ha, fac ca sustinerile petentilor sa fie probate, în mare parte. Potrivit art. 11 din Legea 18/1991, dovada suprafetei preluate abuziv este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere în cooperativa, registrul agricol de la data intrarii în cooperativa, evidentele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declaratii de martori. Legile reparatorii ale fondului funciar au permis administrarea unui probatoriu foarte larg, astfel ca petentii au dovedit atât cu înscrisuri reprezentând acte vechi de proprietate, cât si cu alte înscrisuri care au tangenta cu dreptul de proprietate, iar în completare si cu declaratii de martori, mare parte a pretentiilor solicitate.
La momentul preluarii abuzive a acestor terenuri, în înscrisul denumit Situatia terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM 308/1953, de la mama petentilor apar preluate 14,35 ha existente în 8 trupuri, pe raza localitatilor Roman si Tamaseni. Însa din acest înscris si din nici o alta proba administrata în cauza nu rezulta cât din suprafata totala de 14,35 ha teren se afla la momentul preluarii pe raza orasului Roman si cât pe raza comunei Tamaseni, iar faptul ca din cele 14,35 ha doar 0,16 ha s-ar fi aflat pe raza comunei, iar restul în strada Viitorului, nu este decât pura afirmatie a petentilor, nesustinuta de nici o proba.
Coroborând însa dovada proprietatii avute de bunicul petentilor în jurul anului 1935 cu dovada continuitatii acestei proprietati, facuta, asa cum s-a aratat, pentru anii 1946-1949, si continuata cu procesul verbal de mostenire întocmit în anul 1951 si aflat în copie la fila 29, devine credibila prezumtia ca, suprafetele de teren de 6 ha pe raza orasului Roman si 5 ha în cartierul N. Balcescu declarate în mentionatul act, se refera la terenul situat în str. Viitorului. Aceasta proba, aflata, cronologic, cel mai aproape de momentul preluarii realizate în anul 1953, demonstreaza ca defunctul B. Gh., la momentul decesului, detinea în proprietate în oras o suprafata totalizata de 11 ha.
Prin urmare, petentii au facut dovada proprietatii detinute de autorul lor, precum si a continuitatii dreptului pâna la momentul preluarii abuzive, doar pentru o întindere a proprietatii de 11 ha teren, între procesul verbal din 1951 si tabelul preluarii intervenite în anul 1953 nemaiexistând nici un înscris care sa ateste existenta unei proprietatii mai întinse. Asa dupa cum s-a aratat, sustinerea ca din cele 14,35 ha teren 14,19 ha ar fi fost pe raza orasului nu a fost dovedita prin nici un mijloc de proba.
Sustinerea recurentelor legata de actul de preluare a terenurilor în anul 1953, cum ca ar fi fost întocmit ulterior si nepus în practica pâna în anul 1960, este de asemenea o simpla supozitie a acestora, nefundamentata pe vreo proba.
În aceste conditii, în temeiul art. 312 al. 2 si 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, pentru toate considerentele ce au fost expuse, recursurile promovate au fost admise, iar sentinta recurata a fost modificata în parte, numai sub aspectul întinderii dreptului recunoscut petentilor, ca fiind dovedit doar pentru 11 ha, iar nu pentru 14,19 ha.
Faptul ca recurenta Comisia municipala Roman nu mai are teren la dispozitie, (ultimul motiv de recurs invocat), nu poate vatama dreptul dovedit al petentilor. Acestora le-a fost respinsa cererea de reconstituire formulata în temeiul Legii 169/1997, pe motiv ca terenurile solicitate s-ar suprapune cu cele pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate. În plângerea formulata, petentii si-au probat îndreptatirea de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafata de 11 ha teren, urmând ca în punerea în aplicare a acestei solutii, comisia locala sa verifice daca este posibila atribuirea vreunei parti din teren pe vechiul amplasament, în caz contrar urmând a face aplicarea dispozitiilor art. 10 din HG 890/2005.
Asadar, masurile reparatorii efective de care vor beneficia în final petentii sunt chestiuni care tin de punerea în executare, la nivelul comisiei locale, a prezentei hotarâri prin care petentilor li s-a recunoscut îndreptatirea de a beneficia de prevederile reparatorii ale legilor fondului funciar pentru terenul preluat abuziv, precum si întinderea acestei îndreptatiri. De altfel, petentii nici nu au formulat, asa cum arata recurentele, cerere de despagubiri, asupra careia sa fi fost tinuta instanta de fond a se pronunta, în permanenta dânsii aratând ca doresc sa li se atribuie alte amplasamente.