Plângere împotriva actelor procurorului.Infractiune de calomnie. Concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte.
Prin sentinta penala nr.807/31 Octombrie 2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti s-a dispus respingerea plângerii petentului NI, în contradictoriu cu intimatul CD, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta solutie ,instanta a retinut urmatoarele:
Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 02.10.2008 sub nr. 17320/299/2008, petentul NI a solicitat instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa infirme solutia de respingere a plângerii dispusa prin rezolutia nr. 2671/II-2/2008 pronuntata de prim procurorul Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, în dosarul nr..
În motivarea plângerii petentul a aratat ca a depus o cerere de înscriere în fals la Tribunalul Bucuresti în dosarul nr. 17320/299/2008 având în vedere ca rationamentele „faptele sesizate de partea vatamata au fost comise prin publicarea unor articole documentare, bazate pe informatii furnizate de institutii ale statului, în cuprinsul carora s-au prezentat chestiuni de interes public, care se încadreaza în scopul jurnalismului într-o societate democratica, astfel ca elementele constitutive ale infractiunii nu sunt întrunite, lipsind intentia ca forma de vinovatie” este eronat si superficial si dovedeste ca în speta de fata nu s-a înteles nici pâna în prezent ca scopul si, implicit, intentia de a îl calomnia si defaima în fata publicului larg. De asemenea, partea vatamata a apreciat ca din motivarea de mai sus nu rezulta ce documente si ce informatii au fost furnizate de institutii ale statului Ziarului X.
În continuare, petentul a sustinut ca nu au fost examinate dovezile existente în dosarul cauzei, prim procurorul pronuntând o decizie nelegala si netemeinica.
În temeiul art.2781 alin.7 C.p.p. instanta, procedând la judecarea plângerii formulate de petenti împotriva rezolutiei nr. 2671/II-2/2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul cauzei, constata ca aceasta nu este întemeiata.
Solutia Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, de neîncepere a urmaririi penale fata de numitul DC, sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 206 C.pen. este legala si temeinica.
În urma cercetarilor efectuate în cauza, la data de 05.05.2008, în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. d C.p.p., prin ordonanta nr. P/2007 Parchetul de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a dispus neînceperea urmaririi penale fata de DC sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 206 C.pen, retinând ca din actele premergatoare efectuate nu a rezultat probe temeinice si concludente cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infractiunii sesizate.
Prin rezolutia nr. 2671/II-2/2008 din 05.09.2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a fost respinsa ca neîntemeiata plângerea formulata de petent împotriva solutiei mentionata anterior.
Împotriva acestei solutii petentul a înteles sa formuleze plângerea ce face obiectul prezentei cauze.
Analizând materialul probator depus la dosar, instanta retine ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art. 206 Cp pentru urmatoarele considerente:
Analizând actele si lucrarile dosarului, constata instanta ca în ziarul X din data de 12.02.2007, ziar editat de catre SC MF SRL s-a publicat, sub semnatura ziaristului DC un articol intitulat „Combinatul chimic din B a fost furat de la o firma de taiat fier vechi, în colaborare cu IN…”.
În continuare, în data de 14.02.2007, 16.02.2007 si 20.02.2007 , în aceeasi publicatie au mai aparut trei articole : „Porcii lui N…”, „Capusele lui N…”, „Avas, complice cu IN…”, scrise de acelasi jurnalist.
Intimatul DC a fost audiat de catre organele de cercetare penala, declarând în apararea sa ca afirmatiile facute în cele patru articole incriminate sunt preluate si interpretate pe baza a diferite surse, inclusiv documente publice ale autoritatii statului, iar articolele au avut rolul de a informa publicul cititor, fiind judecati de valoare care nu sunt supuse cerintei demonstrarii veridicitatii.
Fata de specificul cauzei, existenta infractiunilor de insulta si calomnie reclamate, prev.si ped.de art.205 si art.206 Cod penal trebuie analizate în concordanta cu prevederile tratatelor internationale la care Romania este parte, in special ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutia României, în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv ale Constitutiei României, trebuie sa respecte conventiile internationale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conforma acestora.
Potrivit dispozitiilor art. 10 din CEDO, „orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau comunica informatii sau idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti „.
Dreptul aparat de articolul 10 din CEDO cuprinde, asadar, atât libertatea de opinie, cat si, ceea ce intereseaza in cauza de fata, dreptul de a primi sau comunica informatii sau idei, sau „ libertatea de exprimare”. Potrivit jurisprudentei Curtii in materie, relevata cu titlu de principiu in cauza Handyside contra Regatului Unit, „libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice, una din conditiile primordiale ale progresului sau si ale împlinirii individuale a membrilor sai” si acopera, „ nu numai informatiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci si pe acelea care ofenseaza, socheaza sau îngrijoreaza statul sau un anumit segment al populatiei. Acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis, in absenta carora nu exista societate democratica”.
Libertatea de exprimare poate fi supusa unor ingerinte, in conditiile alineatului 2 al articolului 10, care trebuie însa sa indeplineasca mai multe cerinte: sa fie prevazute de lege, sa urmareasca un scop legitim ( dintre cele enumerate limitativ in alineatul mentionat), masura luata sa fie necesara intr-o societate democratica, cu o privire speciala asupra proportionalitatii ingerintei cu scopul legitim urmarit.
Întrucât, potrivit jurisprudentei Curtii, pentru a asigura buna functionare a unei societati democratice se impune protejarea libertatii de exprimare, Curtea a acordat o pozitie privilegiata liberei discutari a subiectelor de interes general si, în particular, a libertatii presei, atunci când aceasta intra in conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.
Analiza cazurilor privind libertatea presei este puternic marcata de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecati de valoare, precum si de atitudinea subiectiva a autorului in momentul savarsirii faptei. In raport de acest ultim criteriu, este necesar a se stabili buna credinta a jurnalistului, atât în raport de adevarul afirmatiilor sale ( daca a cunoscut sau nu ca acestea sunt adevarate sau false, daca a depus diligentele necesare, in circumstantele date, pentru a verifica autenticitatea afirmatiilor), cât si în functie de scopul demersului jurnalistic ( daca a urmarit sa informeze opinia publica asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-si indatorirea de a raspandi informatii si idei asupra unor subiecte de interes general, chiar daca aceasta implica uneori in mod inerent afectarea reputatiei persoanei vizate ).
În speta, apreciza instanta cu prioritate ca prin articolele mentionate s-a tratat un subiect de interes general – modul de gestionare a banilor din bugetele locale si legalitatea licitatiilor organizate de catre stat. O opinie similara a fost exprimata de CEDO în cauza Cumpana si Mazare împotriva României ( „ Trebuie constatat, în aceasta privinta, ca articolul incriminat contine în principal informatii privind gestionarea fondurilor publice de catre anumiti alesi locali si functionari publici si, în special, privind anumite neregularitati care ar fi fost comise cu ocazia încheierii unui contract de asociere între primarie si o societate privata, pentru imobilizarea vehiculelor stationate neregulamentar pe drumurile publice. În mod incontestabil, era vorba de un subiect de interes general pentru comunitatea locala, pe care reclamantii aveau dreptul sa-l aduca la cunostinta publicului prin intermediul presei. Împrejurarea ca aceeasi problema a fost ridicata de Curtea de Conturi într-un raport întocmit în urma controlului efectuat la primarie de catre controlori financiari nu face decât sa confirme faptul ca articolul incriminat se înscria în cadrul unei dezbateri de interes pentru comunitatea locala, care avea dreptul sa fie informata” ).
În aceeasi cauza Cumpana si Mazare împotriva României, s-a statuat ca, pentru a se pronunta în cauza, Curtea trebuie sa tina cont de un element important: rolul indispensabil de "câine de paza" care revine presei într-o societate democratica. Presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, tinând în special de protectia reputatiei si drepturilor celuilalt. Totusi îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra unor chestiuni politice, precum si asupra altor subiecte de interes general.
Mai retine instanta, raportat la jurisprudenta CEDO în materie cu privire la atitudinea subiectiva a jurnalistului, ca în cauza intimatul nu a actionat cu rea-credinta. Astfel, articolele incriminate au avut la baza mai multe documente, depuse la dosarul cauzei, respectiv luare de pozitie a deputatului NV în Camera deputatilor, adresa a Comisiei pentru privatizare din cadrul Senatului României, nota Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si padurilor din 10.12.2002 Nota Uniunii Sindicale Romtabac catre Consiliul Concurentei, aceste înscrisuri aflându-se la dosar.
Fata de toate aceste aspecte de fapt, retine instanta ca la baza articolelor incriminate au stat suficiente elemente care sa determine convingerea instantei ca intimatul nu a actionat cu rea credinta, cu intentia de a-l defaima pe petent.
Desigur, cele relatate nu au fost pe deplin dovedite, însa, asa cum a relevat CEDO in cauza I. Dalban împotriva României, „ este inadmisibil ca un ziarist sa nu poata formula judecati critice de valoare decât sub conditia demonstrarii veridicitatii”.In aceeasi cauza s-a mai aratat ca este constienta Curtea de faptul ca „libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, si recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemanatoare celei de fata marja de apreciere a autoritatilor nationale se circumscrie interesului unei societati democratice de a permite presei sa îsi joace rolul indispensabil de "câine de paza" si sa îsi exercite aptitudinea de a da informatii cu privire la problemele de interes general. Curtea a constatat ca nu s-a facut dovada ca faptele descrise în articole erau în totalitate false si ca serveau alimentarii unei campanii de defaimare.
De asemenea, apreciaza instanta ca s-a statuat în jurisprudenta CEDO ca în situatia în care informatia pe care statul sustine ca este îndreptatit sa o cenzureze este deja accesibila opiniei publice din alte surse, interdictia ei nu se poate justifica ( cauza Observer & Guardian contra marii Britanii ), iar în cauza mare parte din cele aratate prin articolul din ziarul X aparusera si în alte publicatii.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, constata instanta ca, prin prisma prevederilor art. 10 din CEDO, sanctionarea intimatului ar reprezenta o ingerinta nejustificata asupra libertatii lui de exprimare, instanta urmând a respinge plângerea petentului îndreptata împotriva rezolutiei nr. 2671/II-2/2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 si în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. va mentine solutia dispusa prin ordonanta nr. P/2007 din 05.05.2008 a Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, mentinuta prin rezolutia nr. 2671/II-2/2008 din 05.09.2008 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
În temeiul art. 192 alin. 1 C.p.p., va obliga petentul la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.