Plata în acord global. solicitare eliberare adeverinţă. inadmisibilitate.

Dosar Nr. 1679/LM/2009 (14.05.2009)

PLATA ÎN ACORD GLOBAL. SOLICITARE ELIBERARE

ADEVERINTA. INADMISIBILITATE.

Prin sentinta civila nr. 1679/LM/2009 s-a respins actiunea în

conflict de drepturi formulata si precizata de reclamantii SICC, DR, MP, CE,

UV, ZN, RI, CG, PG, PN, BE, CLA, VCD, RDM, SV, SM, CN, II, KA, SVE,

IM, BF, AM, PE, BH, JA, NM, SLS, PMM, FM, FVC, HNM, FL si PCV,

împotriva pârâtelor SC „ESC” SA Bucuresti si SC „EDB” SA Timisoara.

Instanta a retinut, cu privire la modalitatea de plata a

reclamantilor, ca în lunile septembrie 1972, decembrie 1983, august 1987,

iulie 1990, august 1992, acestia au fost platiti în acord global, numarul de

ore realizate lunar de reclamanti în acord global sau în regie normata, fiind

evidentiate de pârâta în statele de plata, iar drepturile salariale le-au fost

achitate pentru acest numar de ore.

Prin urmare, venitul lunar realizat de reclamanti si pentru care

s-au achitat si contributiile asigurarilor de stat reprezinta plata în acord

global si nu se mai achita un spor separat pentru munca în acord global.

Sumele retinute cu titlu de garantii pâna la realizarea unor

lucrari de proiectare erau ulterior restituite reclamantilor, dar aceste sume

nu reprezinta un spor separat pentru lucrari, ci doar garantii pentru

predarea proiectului si care faceau parte din venitul lunar realizat de

acestia.

Numai în masura în care reclamantii nu ar fi fost retribuiti în

forma de retribuire în acord global, ci în regie normata sau alta forma de

retribuire sau daca pentru anumite lucrari ar fi fost platiti în acord global în

plus de drepturile salariale cuvenite pentru activitatea prestata în cursul

unei luni si aceasta modalitate de plata era evidentiata separat cu anumite

sume de bani, atunci s-ar fi putut ca angajatorul sa evidentieze separat

aceste sume cu titlu de plati în acord global, însa în speta nu exista

aceasta situatie.

Sentinta a ramas irevocabila, prin respingerea recursului

declarat de pârâti.