Plenitudinea de competenta a instantei de judecata în înlocuirea
sanctiunilor disciplinare.
Art. 266 din Codul muncii
Potrivit dispozitiilor art. 266 din Codul muncii, angajatorul
stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii
disciplinare savârsite de salariat, având în vedere urmatoarele: împrejurarile
în care fapta a fost savârsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele
abaterii disciplinare, comportarea generala în serviciu a salariatului si
eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau
detaliere a dispozitiilor art. 61 din acelasi act normativ, ci constituie temeiul
juridic al concedierii salariatului pentru o abatere disciplinara de o gravitate
redusa, dar din care rezulta vointa constanta a angajatului de a încalca
obligatiile de serviciu.
Desi initial, în jurisprudenta s-a decis ca instanta de judecata nu
este îndreptatita sa adopte o alta solutie, de exemplu sa înlocuiasca
desfacerea disciplinara a contractului de munca cu o sanctiune mai usoara,
deoarece stabilirea si aplicarea sanctiunilor disciplinare este atributul
exclusiv al conducerii unitatii, în prezent, aceasta opinie este una
minoritara.
Aceasta deoarece într-o societate democratica, aplicarea legii, în
cazul de fata art. 266 Codul muncii, nu poate fi sustrasa controlului
judecatoresc.
Mai mult decât atât, practica Curtii Europene a Drepturilor
Omului este constanta în promovarea preeminentei dreptului, considerând
puterea discretionara atribuita unui organ cu privire la drepturile individului
ca fiind o înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în conditiile stabilirii de
criterii concrete pentru aprecierea sanctiunii disciplinare, ce se impune a fi
aplicata, împiedicarea instantei de a observa respectarea lor le lipseste de
orice valoare, constituind o încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al
angajatorului si constituie în plus o încalcare a art.6 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului referitor la accesul liber la justitie.
În concluzie, instanta de judecata are aptitudinea legala de a
înlocui o sanctiune disciplinara cu una mai usoara.
(Decizia civila nr.1308/R-CM din 02 octombrie 2009)
Prin actiunea înregistrata la data de 13.06.2008, contestatorul P.C. a
formulat contestatie împotriva deciziei nr.7/11.02.2008 emisa de societatea
intimata S.C. IATSA Platforma Stefanesti S.A., solicitând anularea acesteia ca
fiind nelegala si netemeinica, precum si ca instanta sa dispuna reîncadrarea sa în
aceeasi functie, cu plata drepturilor salariale si a tuturor drepturilor ce deriva din
neplata salariului de la data desfacerii contractului si pâna la reîncadrare; cu
cheltuieli de judecata.
În motivarea contestatiei s-a aratat ca prin decizia
nr.460/R/CM/02.10.2007, pronuntata de Curtea de Apel Pitesti în dosarul
nr.5541/109/2006, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisa de
societatea intimata si reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor banesti
începând cu data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
Prin decizia nr.5/29.01.2008 emisa de intimata s-a dispus formal
reintegrarea contestatorului în functia de inginer începând cu 01.02.2008, cu un
salariu de încadrare de 1255 lei.
Aceasta decizie este nelegala întrucât nu a fost comunicata
contestatorului si nu respecta dispozitiile deciziei nr.460/2007 a Curtii de Apel
Pitesti, reîncadrarea nefiind pe acelasi post, respectiv sef departament, iar salariul
este mult mai mic decât cel pentru aceasta functie.
De asemenea, nelegala este si decizia nr.7/11.02.2008 emisa de aceeasi
intimata, prin care contestatorului i-a fost desfacut disciplinar contractul de munca,
pentru urmatoarele motive :
- contractul individual de munca al contestatorului nu a fost încheiat,
astfel ca intimata nu avea cum sa dispuna desfacerea acestuia;
- nu au fost respectate prevederile legale privind desfacerea
contractului de munca, potrivit disp.art.267 Codul muncii, respectiv contestatorul
nu a fost convocat în scris pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile;
- desfacerea contractului de munca s-a dispus în perioada în care
contestatorul se afla în incapacitate de munca, iar dispozitiile art.60 lit.(a) din Codul
muncii prevad ca salariatii nu pot fi concediati pe perioada incapacitatii de munca
din cauza de boala.
A mai aratat contestatorul ca cele invocate în decizia contestata nu
constituie abateri disciplinare în sensul teoriei si practicii judiciare în domeniul
dreptului muncii deoarece, potrivit dispozitiilor art.61 din Codul muncii,
concedierea se poate dispune în cazul în care salariatul a savârsit o abatere grava
sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii, iar nerespectarea de catre
intimata a dispozitiilor deciziei de reintegrare nu-i poate fi imputata acestuia.
La data de 08.10.2008, intimata a formulat întâmpinare invocând
exceptia de tardivitate a contestatiei împotriva deciziei nr.5/29.01.2008.
Tribunalul Arges, prin sentinta civila nr.455 din 3.03.2009 a admis în
parte contestatia, precizata, în sensul ca a anulat în parte decizia nr.7/11.02.2008
emisa de intimata si a dispus înlocuirea sanctiunii aplicata cu cea prevazuta de
art.264 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv reducerea salariului cu 10% pe o
luna.
Prin aceeasi hotarâre s-a dispus reintegrarea contestatorului cu plata
drepturilor salariale actualizate, majorate si indexate, reduse corespunzator cu
sanctiunea aplicata si s-a respins contestatia împotriva deciziei nr.5/29.01.2008 ca
fiind tardiv formulata, cât si cererea privind acordarea cheltuielilor de judecata.
Pentru a se pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut
urmatoarele:
Prin decizia nr.460/R-CM/2.10.2007 pronuntata de Curtea de Apel
Pitesti, s-a dispus anularea deciziei nr.44/30.05.2005 emisa de intimata S.C.
IATSA Platforma Stefanesti S.A. si reintegrarea contestatorului, cu obligarea
intimatei la plata catre acesta a drepturilor prevazute de art.78 Codul muncii de la
data deciziei de concediere si pâna la reintegrarea efectiva, retinându-se ca intimata
a desfacut contractul individual de munca al contestatorului fara a-i oferi acestuia
un alt loc de munca si fara a comunica lista locurilor de munca vacante din unitate.
Urmare acestei decizii, la data de 29.01.2008, intimata a emis decizia
nr.5, prin care, începând cu data de 1.02.2008 a fost reîncadrat contestatorul în
functia de inginer, cu salariu de încadrare de 1255 lei, atributiile de serviciu
stabilindu-se în functie de studiile absolvite si pregatirea profesionala raportate la
interesele societatii, contractul individual de munca actualizându-se în conditiile
legii. În alin.2 al deciziei se arata ca P.C. are obligativitatea prezentarii avizelor
medicale si efectuarii instructajelor, în conditiile prevazute de legislatia muncii în
vigoare, pâna la data de 01.02.2008.
Contestatorul a luat la cunostinta de decizia nr.5/2008 la data de
30.01.2008, în timp ce contestatia a formulat-o la data de 13.06.2008, deci cu
depasirea termenului prevazut de art.283 alin.1 lit.(a) din Codul muncii, fiind
formulata deci tardiv, motiv pentru care s-a admis exceptia invocata de catre
intimata si s-a respins aceasta contestatie.
Referitor la contestatia împotriva deciziei nr.7/11.02.2008, instanta de
fond a retinut ca prin aceasta intimata a dispus desfacerea disciplinara a contractului
de munca al contestatorului, începând cu data de 11.02.2008, în temeiul art.61 lit.(a)
coroborat cu art.264 alin.1 lit.(f) Codul muncii, motivat de fapt ca acesta refuza
vehement sa se conformeze procedurilor legale ce vizeaza efectuarea instructajelor
de protectie a muncii si pentru situatii de urgenta, precum si ridicarea dosarului
medical pentru efectuarea analizelor cerute de lege, în vederea definitivarii
reintegrarii potrivit deciziei nr.5/29.01.2008.
De asemenea, s-a retinut si atitudinea contestatorului, respectiv
comportamentul sicanator, de hartuire a factorilor de resort din cadrul societatii ce
a generat perturbarea desfasurarii normale a activitatii la nivelul societatii.
Contestatorul pretinde ca decizia a fost emisa fara efectuarea cercetarii
prealabile si fara sa fie convocat în scris, precum si faptul ca, la data emiterii deciziei
se afla în incapacitate de munca din motive de boala.
Din actele de la dosar, inclusiv din depozitiile martorilor audiati în
cauza, prima instanta a retinut ca dupa data de 1.02.2008 contestatorul a fost zilnic
la sediul societatii, însa a refuzat semnarea de primire a documentelor ce i-au fost
comunicate, precum si orice colaborare cu conducerea societatii.
Având în vedere dispozitiile art.267 alin.3 din Codul muncii, instanta a
conchis ca sustinerile contestatorului sunt neîntemeiate, sanctiunea disciplinara
fiind legala si în lipsa cercetarii prealabile, atunci când salariatul refuza sa dea curs
convocarii fara un motiv obiectiv.
Nefondata s-a retinut a fi si cealalta sustinere a contestatorului,
întrucât a depus la dosar adeverinte medicale, ce nu pot fi substituite certificatelor
medicale, iar cele doua certificate medicale depuse în copie la dosar se refera la
perioade ulterior datei de emitere a deciziei contestate.
În ceea ce priveste sustinerea contestatorului ca nu i se poate desface
contractul de munca pentru ca acesta nu exista, instanta a retinut ca neîncheierea
materiala a contractului individual de munca se datoreaza contestatorului care a
refuzat sa semneze si sa completeze dosarul medical, dosarul de protectie a muncii,
dosarul pentru situatii de urgenta si semnarea C.I.M.
A apreciat totusi instanta de fond ca masura disciplinara luata este prea
severa fata de gravitatea abaterii disciplinare, întrucât neîndeplinirea acestor obligatii
si comportamentul contestatorului se datoreaza starii litigioase în care acesta se afla
cu conducerea unitatii, considerent fata de care s-a dispus înlocuirea sanctiunii, asa
dupa cum s-a aratat cu ocazia reproducerii dispozitivului hotarârii.
Împotriva acestei sentinte au declarat recurs în termen legal ambele
parti.
Contestatorul P.C. pretinde ca sentinta este nelegala si netemeinica,
sub aspectul motivelor prevazute de art.304 pct.7, 8 si 9 Cod procedura civila.
În dezvoltarea recursului a aratat ca nu exista abatere disciplinara
pentru ca intimata nu avea ce contract sa-i desfaca, atâta timp cât el nu exista. Nu s-
a supus controlului medical, deoarece intimata nu i-a pus la dispozitie acelasi post
din care a fost concediat.
Printr-un al doilea motiv de recurs, contestatorul a sustinut ca a
formulat în termen contestatie împotriva deciziei nr.5/290/2008, întrucât a luat
cunostinta de aceasta decizie la data de 27.05.2008, când a depus un borderou în
dosarul nr.2928/280/2008 al Judecatoriei Pitesti.
De altfel hotarârea este nemotivata, iar instanta nu spune nimic cu
privire la tardivitatea contestatiei deciziei nr.5/2008.
S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea contestatiei asa
cum a fost formulata.
Intimata S.C. IATSA Platforma Stefanesti S.A., prin recursul declarat a
invocat motivele de modificare prevazute de art.304 pct.9 si 6 Cod procedura civila
si a sustinut, în esenta, ca instanta de judecata nu are aptitudinea de a înlocui o
sanctiune disciplinara cu una mai usoara, întrucât aplicarea sanctiunilor disciplinare
este atributul exclusiv al angajatorului, pe de o parte, iar pe de alta parte abaterea
disciplinara retinuta în sarcina contestatorului este extrem de grava si astfel nu se
putea dispune înlocuirea sanctiunii.
Prin urmatoarea critica invocata s-a sustinut ca instanta a acordat extra
petita, întrucât contestatorul a solicitat prin cererea adresata instantei numai
reintegrarea în functia de sef departament si nu în functia de inginer, functie în care
instanta de fond a dispus reintegrarea.
Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile invocate, având în
vedere si dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondate
ambele recursuri, pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste recursul declarat de catre contestator, asa cum bine
a retinut si instanta de fond, desi prin decizia nr.5/29.01.2008 s-a dispus
reîncadrarea contestatorului conform deciziei nr.460/2007 a Curtii de Apel Pitesti,
nu s-a putut încheia efectiv un contract de munca din culpa contestatorului, care a
refuzat sa semneze si sa completeze dosarul medical, dosarul de protectie a muncii,
dosarul pentru situatii de urgenta si semnarea C.I.M.
Potrivit alin.2 din decizia nr.5/2008, contestatorul avea obligatia
prezentarii avizelor medicale si efectuarii instructajelor, în conditiile prevazute de
legislatia muncii în vigoare, pâna la data de 1.02.2008.
De asemenea, Codul muncii, prin art.27 si 28 prevede obligativitatea
avizului medical la angajare, precum si pe durata executarii contractului la
reînceperea activitatii dupa o întrerupere mai mare de un an.
Si în Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National pe anii
2007 – 2010 s-a reglementat în art.31 alin.3 din acesta ca refuzul salariatului de a se
supune examinarilor medicale constituie abatere disciplinara.
Asadar, chiar daca nu s-a materializat contractul individual de munca,
contestatorul a savârsit o abatere disciplinara, cu toate consecintele ce decurg din
aceasta.
Referitor la contestatia formulata împotriva deciziei nr.5/23.01.2008,
s-a constatat ca este tardiva, întrucât contestatorul a luat la cunostinta de aceasta nu
la data de 27.05.2008, asa cum sustine acesta, ci la data de 30.01.2008, asa dupa cum
rezulta din înscrisul intitulat „Obiectiuni la decizia nr.5/2008”, înregistrat la
intimata sub nr.164/30.01.2008 (f.45 dosar fond).
În raport de aceasta data, având în vedere si prevederile art.283 alin.1
(a) din Codul muncii, potrivit cu care cererile în vederea solutionarii unui conflict
de munca pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a
fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea,
executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de
munca, contestatia împotriva acestei decizii este tardiv formulata.
În consecinta, în baza art.291 Codul muncii, raportat la art.312 alin.1
Cod procedura civila, acest recurs a fost respins ca nefondat.
Aceeasi solutie s-a impus si cu privire la recursul declarat de catre
intimata, sub aspectul ambelor critici formulate.
Nu s-a verificat motivul de recurs întemeiat pe dispozitiile art.304
pct.9 Cod procedura civila, fata de dispozitiile art.266 din Codul muncii, cât si în
raport de doctrina si jurisprudenta actuala.
Potrivit dispozitiilor art.266 din Codul muncii, angajatorul stabileste
sanctiunea disciplinara aplicabila în raport cu gravitatea abaterii disciplinare
savârsite de salariat, având în vedere urmatoarele: împrejurarile în care fapta a fost
savârsita, gradul de vinovatie a salariatului, consecintele abaterii disciplinare,
comportarea generala în serviciu a salariatului si eventualele sanctiuni disciplinare
suferite anterior de catre acesta.
Art.266 din Codul muncii nu constituie doar o repetare sau detaliere a
dispozitiilor art.61 din acelasi act normativ, ci constituie temeiul juridic al
concedierii salariatului pentru o abatere disciplinara de o gravitate redusa, dar din
care rezulta vointa constanta a angajatului de a încalca obligatiile de serviciu.
Desi initial, în jurisprudenta s-a decis ca instanta de judecata nu este
îndreptatita sa adopte o alta solutie, de exemplu sa înlocuiasca desfacerea
disciplinara a contractului de munca cu o sanctiune mai usoara, deoarece stabilirea
si aplicarea sanctiunilor disciplinare este atributul exclusiv al conducerii unitatii, în
prezent, aceasta opinie este una minoritara.
Aceasta deoarece într-o societate democratica, aplicarea legii, în cazul
de fata art.266 Codul muncii, nu poate fi sustrasa controlului judecatoresc.
Mai mult decât atât, practica Curtii Europene a Drepturilor Omului
este constanta în promovarea preeminentei dreptului, considerând puterea
discretionara atribuita unui organ cu privire la drepturile individului ca fiind o
înfrângere prin lege a acelui drept. Or, în conditiile stabilirii de criterii concrete
pentru aprecierea sanctiunii disciplinare, ce se impune a fi aplicata, împiedicarea
instantei de a observa respectarea lor le lipseste de orice valoare, constituind o
încurajare a arbitrariului în procesul de decizie al angajatorului si constituie în plus o
încalcare a art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului referitor la accesul
liber la justitie.
În concluzie, instanta de judecata are aptitudinea legala de a înlocui o
sanctiune disciplinara cu una mai usoara.
Cum în speta abaterea disciplinara care a condus la sanctionarea
contestatorului nu prezinta o asemenea gravitate de natura a conduce la desfacerea
contractului de munca, aceasta fiind savârsita pe fondul starii litigioase existenta
între parti referitoare la reîncadrarea contestatorului pe acelasi post, în mod
judicios instanta de fond a apreciat ca se impune înlocuirea sanctiunii aplicate cu
una mai usoara.
Cealalta critica invocata în recurs a fost privita tot ca neîntemeiata,
întrucât, asa cum rezulta atât din considerentele sentintei, cât si din dispozitivul
acesteia, instanta a dispus reintegrarea contestatorului cu plata drepturilor salariale
actualizate, fara a mentiona reîncadrarea în functia de inginer, asa cum pretinde
recurenta-intimata.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila a fost
respins si acest recurs.