Prelungirea valabilitatii autorizatiei de construire. Conditie de admisibilitate
Nu se poate dispune prelungirea valabilitatii unei autorizatii de construire atunci când constructorul nu respecta regimul de înaltime dispus prin aceasta si fara ca, în prealabil, sa fi urmat procedurile legale de autorizare a modificarilor.
Decizia nr. 196/C.A. din 30 mai 2007
Tribunalul a admis în parte actiunea în contencios administrativ introdusa de reclamantul S.C. „R.” S.R.L: în contradictoriu cu Primarul municipiului Iasi si a dispus obligarea pârâtului emitent al autorizatiei de construire nr. 118/18.12.2000 la prelungirea duratei de validitate a acestui act administrativ cu 22 de luni.
Pentru a se pronunta astfel, a retinut instanta de fond ca reclamantul este beneficiarul autorizatiei de constructie nr. 118/18.02.2000 emisa de Primarul municipiului Iasi având ca obiect construire sediu de firma, spatii comerciale, obiecte medicale si organizare de santier pe teren proprietate din Iasi, str. B. nr. 2.
În baza acestei autorizatii reclamantul a început executarea lucrarilor de constructie la data de 25.02.2000 conform procesului-verbal de trasare a acestora, autorizatia fiind acordata pe 48 luni, prima sistare a lucrarilor intervenind la numai 2 luni si 10 zile prin somatia nr. 50.964/05.05.2000 emisa de Primaria Iasi.
Lucrarile s-au reluat la data de 15.07.2002 si au fost oprite prin procesul-verbal de contraventie nr. 001528/06.08.2002 contestat de S.C. „R.” S.R.L. si anulat prin sentinta civila nr. 5894/26.05.2003 pronuntata de Judecatoria Iasi, devenita irevocabila la data de 14.04.2004, data la care au fost reluate lucrarile.
Prin procesul-verbal de contraventie nr. 37/06.06.2005 întocmit de delegatul Primariei Iasi a sanctionat S.C. „R.” S.R.L. Iasi pentru nerespectarea autorizatiei de constructie, dar si acest act constatator a fost anulat.
Sistarea lucrarilor s-a dispus si prin sentinta civila nr. 3512/26.04.2005 pe calea ordonantei presedintiale initiata sa cererea reclamantei S.C. „I.” S.R.L. care îsi disputa lucrarile cu S.C. „R.” S.R.L., concesiunea asupra unei parti din terenul în discutie, limitele proprietatii, valabilitatea autorizatiei de constructie s.a.
Prin urmare, atât atitudinea sicanatoare a pârâtului confirmata prin anularea proceselor-verbale de contraventie, cât si a raporturilor litigioase cu S.C. „I.” S.R.L. au avut ca rezultat sistarile repetate a lucrarilor de constructie executate de reclamant în baza autorizatiei nr. 118/2000 a carei validitate desi pusa în discutia diverselor autoritati, nu a fost anulata pe cale judecatoreasca pâna la solutionarea fondului prezentei cauze.
În aceasta situatie se concluzioneaza corect în Raportul de expertiza tehnica în constructii ca sistarile repetate si neîntemeiate ale lucrarilor au determinat o întârziere considerabila a acestora, iar pentru finalizarea constructiei ar mai fi necesare aproximativ 20-22 luni.
Curtea a admis recursul ca fiind întemeiat retinând ca autorizatia de construire nr. 118/18.12.2000 a fost emisa de Primarul municipiului Iasi societatii intimate pentru „construire sediu firma, spatii comerciale, cabinete medivale si organizare santier pe teren proprietate” pentru o durata de valabilitate de 12 luni, durata executiei neputând depasi 36 luni, la 01.04.2003 aceasta fiind prelungita cu înca 1 an (pâna la data de 01.04.2004), în conditiile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 50/1991, în care se prevedea posibilitatea prelungirii valabilitatii autorizatiei de construire „cu cel putin 15 zile înainte de expirarea valabilitatii acesteia”, prelungire ce poate fi acordata „o singura data si pentru o perioada nu mai mare de 12 luni”.
Prin actiunea de fata, introdusa la data de 25.07.2005, reclamanta solicita „constatarea prelungirii de drept a autorizatiei de construire nr. 118/2000”, în temeiul art. 58 din Ordinul 1943/2001, în vigoare la data sesizarii instantei, din moment ce art. 3 din Ordinul nr. 1430/2005 prevede expres ca Ordinul nr. 1943/2001 îsi înceteaza valabilitatea la data publicarii în Monitorul Oficial a noilor Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, aprobate prin Ordinul nr. 1430/2005 ce a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 825/13.09.2005, asa încât sustinerile recurentei privind acest aspect se vadesc a fi eronate.
Alin. 3 al art. 58 din Ordinul nr. 1943/2001 prevede expres ca: „În situatia în care suspendarea autorizatiei de construire/desfiintare nu a fost întemeiata, titularul acesteia este îndreptatit sa primeasca valoarea prejudiciului adus si a daunelor-interese”. În aceasta situatie, durata de executie ori valabilitatea autorizatiei de construire/desfiintare se prelungeste, de drept, cu perioada în care aceasta a fost suspendata”.
În conditiile în care autorizatia de construire nr. 118/18.12.2000 expirase de drept la data de 18.12.2004, cu adresa înregistrata la nr. 38.377/27.05.2005, reclamanta solicita pârâtei prelungirea acesteia, conform art. 58 din Ordinul nr. 1943/2001, invocând împrejurarea ca lucrarile începute în baza acesteia au fost în mod repetat si ilegal sistate, urmare controalelor efectuate de prepusii Primariei municipiului Iasi si ai Inspectoratului Teritorial de Constructii Iasi, fara însa a fi dispusa vreodata suspendarea autorizatiei de construire nr. 118/2000, conditie prevazuta în Ordinul nr. 1943/2001 pentru prelungirea de drept a acestuia în caz de nelegalitate a masurii constatata de instantele judecatoresti.
În fapt, de la momentul expirarii duratei autorizatiei de construire nr. 118/2000 si pâna în prezent însa, este de notorietate împrejurarea ca intimata S.C. „R.” S.R.L. Iasi a continuat lucrarile, chiar peste regimul de înaltime prevazut în autorizatie, astfel cum rezulta si din plansele fotografice aflate la dosar fond, aflându-se la aceasta data la nivelul 10, fara îndeplinirea în prealabil a procedurilor legale de autorizare a acestei modificari.
Prin întâmpinare, intimata recunoaste de altfel expres, ca nu a respectat proiectul autorizat, construind o fundatie „dimensionata si realizata pentru o cladire de 11 nivele, calculate sa reziste la scara 9 de regim seismic”, în conditiile în care fusese autorizat în decembrie 2000 pentru un imobil de D+P+4E (pentru a se respecta regimul arhitectural al zonei) si ca în intervalul 2005-2006 a efectuat demersuri pentru eliberarea Certificatului de urbanism pentru acest regim de înaltime, materializat prin certificatul nr. 190/17.10.2006 în care se prevede însa expres ca acesta „nu tine loc de autorizatie de construire/desfiintare si nu confera dreptul de a executa lucrari de constructii”.
Rezulta asadar, ca solutia tribunalului de obligare a Primarului municipiului Iasi de a prelungi autorizatia de construire nr. 118/2000 nu numai ca nu se încadreaza în conditiile de prelungire a unei autorizatii de construire, astfel cum sunt prevazute în art. 7 alin. 7 din Legea nr. 50/1991, si celor de prelungire de drept conform art. 58 alin. 3 din Ordinul nr. 1943/2001, din moment ce doar lucrarile la imobilul din str. B. nr. 2 au fost sistate temporar, pe diferite perioade de timp, în cursul duratei de valabilitate a autorizatiei nr. 118/2000, nu si autorizatia de construire propriu-zisa, conditie avuta în vedere de text, dar o atare prelungire nici nu-i mai poate fi emisa reclamantei-intimate, la aceasta data constructia în litigiu nemaifiind oricum conforma acestei autorizatii sub regimul înaltimii.