Actiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar nu de la data la care reclamantul a aflat ca a fost pagubit. Recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu da nastere nici unui drept si nu are nici o influenta asupra cursului prescriptiei extinctive.
Decizia civila nr. 760/R/19.08.2009 a Curtii de Apel Galati
Prin sentinta civila nr. 460/10.03.2009 T.G. a respins ca nefondata exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
A admis actiunea si a obligat-o pe pârâta sa plateasca reclamantului sporul de 30 % din indemnizatia bruta lunara pentru perioada 11.04.2002 – 27.12.2004, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
A respins cererea de chemare în garantie a M.E.F., ca nefondata.
În motivare, Tribunalul a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Prin cererea înregistrata sub nr. ... / ... /2008 pe rolul T.G. – Sectia civila reclamantul G.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C. a României obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale calculate pentru perioada 11.04.2002 – 26.07.2006, reprezentând sporul de 30 % din indemnizatia bruta lunara, sume reactualizate cu indicele de inflatie calculat la data platii efective.
La data de 4.11.2008 reclamantul a precizat ca perioada pentru care solicita aplicarea sporului de 30 % este 11.04.2002 – 27.12.2004.
În motivarea în fapt a actiunii, reclamantul a aratat ca a fost angajatul pârâtei în perioada 22.12.1993 – 22.12.1999, în functia de judecator financiar si în perioada 17.01.2000 – 27.05.2005 în functia de procuror financiar pe lânga C.C. G.
A mai sustinut ca ambele functii pe care le-a îndeplinit în perioada 1992 – 1999 sunt echivalente functiei de magistrat si salarizarea lui s-a facut potrivit actelor normative în baza carora erau salarizati si magistratii.
A mai aratat ca potrivit O.U.G. 43/2002 si O.U.G 24/2004 s-a instituit o majorare a veniturilor salariale initial de 30 %, apoi de 40 % din indemnizatia bruta lunara de încadrare pentru procurorii si judecatorii care solutionau în complete specializate infractiunile de coruptie. În aceasta situatie, salariul unui magistrat care instrumenta infractiuni de coruptie era net superior salariului celorlalti magistrati, cu toate ca nici atributiile de serviciu si nici natura cauzelor nu sunt diferite si nu îndreptatesc o astfel de diferentiere, ceea ce atrage aplicarea dispozitiilor O.G. 137/2000.
Reclamantul a mai mentionat ca în conformitate cu art. 21 din O.G. 137/2000 persoanele discriminate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferi si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, iar prin Decizia nr. VI /2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti – Sectiile Unite s-a statuat ca drepturile salariale prevazute de O.U.G. 43/2002 si O.U.G. 24/2004 se cuvin tuturor magistratilor.
Totodata, a precizat ca prin sentinta civila nr. 219/13.02.2008 a Tribunalului Galati, ramasa irevocabila, i s-a admis o actiune similara dar pentru perioada 27.12.2004 – 27.05.2005, ceea ce atrage aplicarea aceluiasi rationament pentru perioada anterioara datei de 27.12.2004.
Cu privire la aplicarea disp. art. 3 din Decretul 167/1958 reclamantul a precizat ca actiunea nu este prescrisa sub aspect extinctiv întrucât dreptul la actiune a început sa curga în conformitate cu art. 8 al. 1 din Decret de la data publicarii în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. VI/2007 a I.C.C.J. (15.05.2007), prescriptia fiind întrerupta în conformitate cu disp. art. 16 al. 1 lit. a din Decretul nr. 167/1958 si începând curgerea unui nou termen de prescriptie conform disp. art. 17 al. 1 si 2 din Decret.
În dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar acte, respectiv copii ale cartii sale de munca, sentintei civile nr. 219/2008 a T.G., Deciziei civile nr. 339/R/2008 a C.A. G.
Prin întâmpinare, pârâta C.C. a României Bucuresti a solicitat respingerea actiunii, ca prescrisa sub aspect extinctiv sau ca nefondata, având în vedere ca salarizarea s-a realizat cu realizarea O.U.G. 83/2000 si O.G. 177/2002, iar volumul de munca al unui judecator sau procuror financiar era foarte scazut si nu justifica acordarea unui salariu de magistrat care solutioneaza cauze de drept comun.
În conformitate cu disp. art. 60 C.pr.civ., pârâta C.C. a României Bucuresti a solicitat chemarea în garantie a M.F.P. Bucuresti pentru ca, în cazul admiterii actiunii, chematul în garantie sa-i remita pârâtei sumele de bani respective.
În motivarea acestei cereri de chemare în garantie a aratat ca M.F.P. nu este platitorul direct al drepturilor pretinse de reclamant, dar în conformitate cu art. 19 lit. b, art. 1, art. 2 pct. 30 si art. 3 si 4 al. 2 din Legea 500/2002 M.F.P. dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal bugetare si finanteaza institutiile publice cu sumele de bani necesare platii drepturilor salariale.
În justificarea acestei pozitii, pârâta nu a solicitat administrarea de probatorii.
Prin încheierea de sedinta din data de 18.07.2008 T.G. a dispus scoaterea de pe rol a cauzei si înaintarea ei la C.A. G. în conformitate cu disp. art. II din OUG 75/2008.
Prin sentinta civila nr. 47/F/10.11.2008 C.A. G. a admis exceptia necompetentii materiale a C.A. G. – Sectia pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale si a declinat competenta în favoarea T.G., apreciind ca în conformitate cu disp. art. I al. 1 din O.U.G. 75/2008 competent sa solutioneze cauza în prima instanta este T.G.
La termenul din data de 5.03.2009 în instanta s-a prezentat reprezentantul chematei în garantie, care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive si exceptia prescriptiei dreptului la actiune în sens material, având în vedere ca între M.F.P. si C.C. a României nu exista raporturi juridice care sa antreneze raspunderea chematului în garantie, actiunea reclamantului s-a prescris sub aspect extinctiv, întrucât a fost formulata dupa trecerea termenului de 3 ani prev. de disp. art. 3 din Decretul 167/1958. În ceea ce priveste fondul litigiului, chematul în garantie a solicitat respingerea actiunii, ca nefondata, dar fara a-si argumenta aceasta pozitie.
Tribunalul, pe baza actelor si lucrarilor de la dosar, a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 83 al. 1 lit. c Codul muncii, norma generala în materie, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune pentru situatia în care obiectul pretentiilor consta în plata drepturilor salariale. Conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 prescriptia începe sa curga de la data când se naste dreptul la actiune, iar conform disp. art. 1886 Cod civil nicio prescriptie nu poate începe a curge mai înainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.
Pur teoretic s-ar putea invoca ca dreptul reclamantului la actiune s-a nascut la data aparitiei O.U.G. 43/2002 si, respectiv, O.U.G nr.24/2004 si s-ar fi împlinit în anul 2005 si, respectiv, în anul 2007.
S-a apreciat totusi ca termenul de 3 ani nu a început sa curga decât de la data la care s-a publicat în Monitorul Oficial Decizia nr. VI a Î.C.C.J., respectiv de la data de 15.05.2007, moment de la care a fost previzibil ca norma juridica trebuie interpretata în sensul recunoasterii dreptului si altor magistrati, care nu solutionau cauze în complete specializate în solutionarea infractiunilor de coruptie.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a considerat ca actiunea este fondata, având în vedere urmatoarele considerente:
Reclamantul a îndeplinit functia de procuror financiar pe lânga C.C.J.G., salarizarea sa fiind realizata prin asimilare cu aceea a magistratilor. Potrivit O.U.G. nr. 43/2002 si O.U.G. nr. 24/2004 prin art. 28 s-a instituit o majorare a venitului salarial cu 30 %, care ulterior a devenit de 40 %, din indemnizatia de încadrare lunara, printre alte categorii de salariati si pentru procurorii si judecatorii care compun completele specializate în solutionarea infractiunilor de coruptie.
Legiuitorul a justificat acordarea sporului mentionat ca „o necesitate a intensificarii neîntârziate a luptei împotriva fenomenului coruptiei” si a instituirii unor masuri imediate pentru întarirea institutiilor specializate în combaterea infractiunii de coruptie.
Prin aparitia acestor norme legale salariul unui magistrat care cerceteaza si instrumenteaza infractiuni de coruptie este net superior salariului celorlalti magistrati, cu toate ca nici atributiile de serviciu si nici natura cauzelor nu sunt diferite si, implicit, nu îndreptatesc o astfel de diferentiere.
Situatia astfel creata face incidente dispozitiile art. 1, 2 si 21 din O.G. nr. 137/2000.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. VI /2007 a Î.C.C.J. s-a admis recursul în interesul legii si s-a statuat ca sporul de 30 % si cel de 40 % se cuvenea tuturor magistratilor, iar potrivit disp. art. 329 C.pr.civ. dezlegarea data problemelor de drept în recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instante.
Putere de lucru judecat cu privire la fondul cauzei în ceea ce-l priveste pe reclamant are si sentinta civila nr. 219/2008 pronuntata de T.G. – Sectia Civila în dosarul nr. ... / ... /2007, hotarâre judecatoreasca prin care reclamantului i s-a recunoscut dreptul dedus judecatii pentru perioada 27.12.2004 – 27.07.2005.
Referitor la cererea de chemare în garantie a M.E.P. (fost M.F.P.), Tribunalul a apreciat ca acesta nu are calitate procesuala pasiva, deoarece între pârâta si chematul în garantie nu exista raporturi juridice de natura a atrage obligarea M.E.F. la plata pretentiilor solicitate de reclamant, motiv pentru care exceptia invocata de chematul în garantie a fost admisa.
Împotriva acestei sentinte civile a declarat recurs pârâta C.C. a României, solicitând modificarea ei si respingerea actiunii.
Prin decizia civila nr. 760/R din 19.08.2009 a C.A. G. instanta a admis recursul, a modificat în parte sentinta recurata, iar în rejudecare a respins actiunea ca prescrisa, fiind mentinute dispozitiile sentintei recurate referitoare la modul de solutionare a cererii de chemare în garantie.
Au fost avute în vedere urmatoarele considerente:
Obiectul prezentei actiuni îl constituie obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale calculate pentru perioada 11.04.2002 – 26.07.2005, reprezentând sporul de anticoruptie de 30 % din indemnizatia bruta lunara, iar nu sporul de suprasolicitare de 50% asa cum gresit sustine recurenta.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii actiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În acest caz, dreptul la actiune se naste succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile banesti, iar nu la data la care persoana a cunoscut ca a fost pagubita precum si pe cel care raspunde de paguba, situatie aplicabila în cazul raspunderii civile delictuale.
De asemenea, nu se poate retine ca întemeiata sustinerea reclamantului ca a aflat de existenta dreptului abia în luna mai 2007 odata cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei în interesul legii nr. VI/2007.
Un recurs în interesul legii se promoveaza în conditiile în care exista solutii diferite în aceeasi chestiune juridica, deci aceasta presupune promovarea mai multor actiuni si pronuntarea unor hotarâri judecatoresti, lucru care nu ar fi fost posibil daca dreptul la actiune nu s-ar fi nascut.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii pe întreg teritoriul României asa cum rezulta din disp.art.329 al.1 din Cod procedura civila în situatia în care anumite chestiuni de drept au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
Asadar, Decizia nr. VI/2007 pronuntata în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu da nastere nici unui drept si nu are nici o influenta asupra cursului prescriptiei extinctive.
Nu se poate vorbi nici de o recunoastere a dreptului asa cum afirma reclamantul, deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescriptiei trebuie ca recunoasterea sa vina din partea pârâtei.
Cum la dosar nu exista nici o dovada ca debitoarea care este pârâta din prezenta cauza a adoptat o pozitie de recunoastere a dreptului subiectiv corelativ instanta apreciaza ca nu devin aplicabile dispozitiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.