Prescriptie. Data la care se naste dreptul la prescriptie
În conditiile în care însusi dreptul principal la actiune s-a prescris rezulta ca opereaza si prescriptia dreptului accesoriu conform dispozitiilor art.12 din Decretul nr.167/1958.
Dreptul la actiune în transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii trebuie privit ca un întreg, independent de faptul ca daunele cominatorii curg pentru fiecare zi de întârziere, deoarece stabilirea unui anumit cuantum si indicarea unitatii de timp pentru care se calculeaza au doar rolul dea putea stabili cuantumul total datorat, fara a transforma obligatia într-una cu executare succesiva.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala la data de 24.05.2005, reclamanta SC Mentora Invest SRL a chemat in judecata pe pârâta SC Simtex SA solicitând instantei ca prin hotarârea care se va pronunta sa se transforme daunele interese cominatorii acordate prin sentinta 1080/2001 a Tribunalului Bucuresti – Sectia Comerciala, pronuntata în dosarul nr.7703/2000 in daune interese compensatorii ; sa fie obligata pârâta la plata sumei reprezentând echivalentul daunelor interese compensatorii de la data ramânerii definitive a sentintei 1080/2001 si pâna la data ramânerii definitive a hotarârii pronuntate in prezenta cauza sa fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii sale, reclamanta arata ca pârâta a scos la vânzare prin licitatie imobilul format din constructie P+trei si terenul aferent, situat in Bucuresti, B-dul Basarabia nr.250, sector 3, la licitatia din 22.03.2000 câstigând Simon Emil, la pretul de adjudecare de 2.625.000.000 lei. Pârâta a amânat insa succesiv încheierea contractului de vânzare-cumparare subsecvent licitatiei, astfel ca Simon Emil a formulat actiune in justitie, iar prin sentinta civila nr.1080/2001, irevocabila prin decizia nr.2884/2002 a Curtii Supreme de Justitie, a fost admisa actiunea si obligata pârâta sa încheie contractul de vânzare-cumparare, precum si la plata de daune cominatorii de 10.000.000 lei pe fiecare zi de întârziere pâna la executarea obligatiei de a face, respectiv de a încheia contractul de vânzare-cumparare in forma autentica a imobilului ce a facut obiectul licitatiei.
Mai arata ca Simon Emil a încercat in câteva rânduri sa puna in executare titlul sau, insa instanta de executare a refuzat sa încuviinteze executarea in ceea ce priveste obligarea la plata daunelor, motivat de faptul ca acea creanta nu este certa, lichida si exigibila, daunele cominatorii nefiind decât o sanctiune civila. Se mai arata ca prin contractul de cesiune de creanta autentificat sub nr.1773/5.08.2004 la BNP Maria Gabura, reclamanta a dobândit, de la cedentul Simon Emil, creanta in suma de 11.580.000.000 lei, precum si dreptul asupra daunelor cominatorii care vor curge de la 5.08.2004 si pâna la data executarii obligatiei.
In temeiul dispozitiilor art.1, 3 si 7 din Decretul nr.167/1958, tribunalul a apreciat ca întemeiata exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a admis-o, respingând cererea, ca fiind prescris dreptul material la actiune.
Potrivit dispozitiilor art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, dreptul la actiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege, termen care este de 3 ani, potrivit dispozitiilor art.3 din acelasi act normativ.
In conformitate cu dispozitiile art.7 din Decretul nr.167/1958, prescriptia începe sa curga de la data la care se naste dreptul la actiune.
In cauza, obiectul cererii îl reprezinta transformarea unor daune cominatorii in daune compensatorii si obligarea pârâtului la plata acestora.
Daunele cominatorii in discutie au fost stabilite prin sentinta civila nr.1080/15.02.2001, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia Comerciala, in dosarul nr.7703/2000.
Prin aceasta hotarâre, definitiva prin decizia nr.886/4.06.2001 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala si irevocabila prin decizia nr.2834/18.04.2002, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie – Sectia Comerciala in dosarul nr.7295/2002 (filele 13-15 si 62-67 dosar), a fost admisa cererea reclamantului Simon Emil si s-a dispus obligarea pârâtei SC Simtex SA sa încheie cu acesta contractul de vânzare-cumparare a imobilului P+3, situat in Bucuresti, B-dul Basarabia nr.250, sector 3, conform rezultatului licitatiei din 22.03.2000. De asemenea, pârâta a fost obligata la plata sumei de 10.000.000 lei/zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, care se vor calcula de la data ramânerii definitive a sentintei.
In conformitate cu dispozitiile art.374, 376 si 377 Cpc, sentinta civila nr.1080/15.02.2001 a ramas definitiva la data de 4.06.2001 (data pronuntarii deciziei in calea de atac a apelului), data de la care putea fi pusa in executare silita si de la care, conform art.7 din Decretul nr.167/1958, s-a nascut dreptul la actiune, inclusiv în a solicita transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii.
Ca atare, in temeiul art.1, 3 si 7 din Decretul nr.167/1958 (anterior expuse), termenul de prescriptie s-a împlinit la data de 4.06.2004, situatie in care formularea prezentei cereri la data de 24.05.2005 apare ca fiind efectuata cu depasirea termenului de prescriptie.
Intr-adevar, in conformitate cu dispozitiile art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, introducerea unei cereri de chemare in judecata constituie un act interuptiv al cursului prescriptiei. In cauza, reclamanta a facut dovada introducerii unei actiuni având ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare-cumparare, la data de 1.09.2004, ce a format obiectul dosarului nr.10075/2004, prin sentinta comerciala nr.2652/3.06.2005 actiunea fiind respinsa, ca neîntemeiata (filele 89-91 dosar), insa cauza se afla in calea de atac a apelului (dosar nr.4501/2005 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala – fila 94 dosar).
Existenta acestei actiuni nu poate reprezenta însa cazul interuptiv al cursului prescriptiei în actiunea cu a carei judecata a fost sesizata prezenta instanta.
Astfel, obiectul prezentei pricini îl reprezinta transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii si obligarea pârâtei la plata acestora, daune cominatorii acordate prin sentinta civila nr.1080/2001, ca o garantie a executarii in natura a obligatiei principale a pârâtei SC Simtex SA de a încheia cu Simon Emil contractul de vânzare-cumparare a imobilului licitat la data de 22.03.2000.
O noua actiune, având ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare este total diferita de o cerere privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumparare (care apare ca o obligatie de a face) si cu atât mai mult nu are nici o legatura cu obligatia la plata daunelor cominatorii (instituita ca o garantie a executarii in natura a obligatiei de a încheia contractul de vânzare-cumparare). In aceste conditii, aceasta noua actiune nu poate reprezenta un caz interuptiv al cursului prescriptiei dreptului la actiune in transformarea daunelor cominatorii in daune compensatorii (cele doua actiuni având un obiect si o cauza esential diferite) si, ca atare, nu poate fi retinuta incidenta dispozitiilor art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958.
Instanta nu poate retine nici sustinerile pârâtei in sensul ca nu opereaza prescriptia datorita caracterului accesoriu al dreptului pretins, in temeiul art.12 din Decretul nr.167/1958.
In acest sens, tribunalul retine ca, intr-adevar, daunele cominatorii acordate prin sentinta civila nr.1080/2001 au un caracter accesoriu, de „pedeapsa” civila, in vederea garantarii executarii in natura a obligatiei principale. Contrar sustinerilor reclamantei, tribunalul subliniaza însa ca dreptul principal (si, totodata, obligatia principala corelativa) vizeaza încheierea contractului de vânzare-cumparare al imobilului adjudecat la licitatie, astfel cum rezulta din sentinta civila nr.1080/2001, fata de aceasta fiind accesorie plata daunelor cominatorii. Caracterul accesoriu al acestora nu este, cum sustine reclamanta, fata de noua actiune formulata (având ca obiect pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de act autentic de vânzare-cumparare), ci fata de obligatia instituita prin sentinta civila nr. 1080/2001.
Ca atare, in conditiile in care însusi dreptul principal la actiune s-a prescris (la data de 4.06.2004, astfel cum s-a expus anterior), rezulta ca opereaza si prescriptia dreptului accesoriu, in conformitate cu dispozitiile art.12 din Decretul nr.167/1958.
Tribunalul mai apreciaza ca prescriptia opereaza chiar si pentru daunele cu scadenta în ultimii trei ani. Aceasta deoarece dreptul la actiune in transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii trebuie privit ca un întreg, independent de faptul ca daunele cominatorii curg pentru fiecare zi de întârziere, deoarece stabilirea unui anumit cuantum si indicarea unitatii la timp pentru care se calculeaza au doar rolul de a se putea stabili cuantumul total datorat, fara a transforma obligatia intr-una cu executare succesiva. O obligatie cu executare succesiva (care ar prescrie in mod diferit dreptul la actiune pentru fiecare prestatie) presupune executari diferite, la intervale succesive de timp, ceea ce nu este cazul in speta, deoarece debitorul avea doar obligatia de plata a daunelor cominatorii, numai cuantumul acestora stabilindu-se in functie de numarul de zile trecator de la data scadentei: 4.06.2001 (data nasterii dreptului la actiune, astfel cum s-a retinut anterior).
Tribunalul nu poate retine nici sustinerea reclamantei in sensul ca data nasterii dreptului la actiune o reprezinta momentul când s-a refuzat executarea hotarârii definitive si irevocabile. Aceasta deoarece dreptul la actiune curge de la data ramânerii definitive a sentintei 1080/2001 care a stabilit dreptul la daunele cominatorii, introducerea unei cereri de executare silita putând constitui un eventual caz de întrerupere a cursului prescriptiei (situatie care nu poate fi retinuta însa in cauza, fata de dispozitiile art.16 alin.1 lit.c coroborate cu art.16 alin.2 din Decretul nr.167/1958, in conditiile in care cererea de încuviintare a executarii silite a fost respinsa, prin decizia comerciala nr.278/8.06.2004 a Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V-a Comerciala – fila 72 dosar).