Pretenţii comerciale

Dosar Nr. 10936 (23.12.2009)

Asupra cauzei comerciale deduse judecatii, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecata introdusa si înregistrata la Judecatoria Bacau, reclamantii F M, F RADU si F R C au chemat în judecata pe pârâta S.C. P S.R.L. Bacau, solicitând instantei de judecata sa dispuna obligarea acesteia la: plata chiriei neachitate în valoare de 93 565 608 ROL conform contractului de asociere în participatiune nr. 1/30.09.2003 pentru perioada 01.07.2004 si pâna la 13.06.2005 – data eliberarii efective a spatiului si la plata de daune materiale în cuantum de 395 726 770 ROL, decurgând din efectuarea de lucrari neautorizate la imobilul situat în Municipiul Bacau, str. P R, nr. 8.

În fapt reclamantii au invocat în esenta urmatoarele:

La 30.09.2003 reclamanta F M a încheiat cu pârâta un contract de asociere în participatiune având ca obiect realizarea în comun de activitati de distributie papetarie, birotica si tiparituri în spatiul situat în Municipiul Bacau, str. PR, nr. 8, contributia reclamantei constând în dreptul de folosinta asupra acestui spatiu comercial.

Conform art. 5 din contract reclamanta trebuia sa primeasca pentru participatia sa suma de 250 USD lunar de la pârâta cu titlu de chirie.

Pârâta nu si-a îndeplinit aceasta obligatie contractuala în perioada 01.07.2004 si pâna la data eliberarii efective a spatiului, 13.06.2005.

Pârâta a efectuat interventii asupra spatiului pus la dispozitie fara sa detina autorizatie de constructie, afectând structura de rezistenta a imobilului.

Astfel, desi lucrarile de consolidare trebuiau efectuate în mod corect pentru întreaga constructie, pârâta s-a rezumat doar la peretele longitudinal portant al imobilului, punând în pericol stabilitatea diafragmei. Acest fapt a fost confirmat de Inspectoratul de Stat în Constructii, care i-a impus sa modifice proiectul de consolidare al imobilului.

În aceste conditii a fost nevoita sa încheie contractul nr. 971/01.11.2004 al S.C. PS.A. Iasi având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice asupra imobilului pentru a determina starea structurii de rezistenta a acesteia, întocmirea proiectului de consolidare a diafragmei în concordanta cu cerintele din expertiza tehnica, verificarea tehnica a proiectului si asistenta tehnica la executia lucrarilor de consolidare a diafragmei.

Faptul ca pârâta nu si-a îndeplinit corespunzator obligatiile contractuale, a fost stabilit prin sentinta civila nr. 221/25.05.2005 pronuntata de Tribunalul Bacau, devenita definitiva prin respingerea apelului declarat de pârâta ca nefondat prin decizia civila nr. 9/2006 pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dosarul nr. 5219/2005. Prin aceasta sentinta s-a admis cererea reconventionala formulata de catre reclamanta si în consecinta s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participatiune si evacuarea pârâtei din spatiul comercial.

În finalul cererii reclamantii au aratat ca au încercat, fara succes solutionarea pe cale amiabila cu pârâta a pretentiilor solicitate prin actiune.

Cererea nu a fost motivata si în drept.

Initial cererea a fost timbrata cu 2 250 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.

La actiune au fost anexate în copie urmatoarele înscrisuri: contractul nr. 1/30.09.2003 de asociere în participatiune încheiat cu pârâta, convocarea la conciliere pentru data de 28.05.2007 si 09.02.2005, adresa nr. 97/03.11.2004 si raspunsul nr. 30/06.04.2005 ale Inspectoratului de Stat în Constructii, procesul verbal de contraventie nr. 0415/24.03.2005 încheiat de Primaria Municipiului Bacau, contractul de prestari servicii nr. 971/01.11.2004 încheiat cu S.C. P S.A. Iasi, 4 facturi fiscale, 2 ordine de plata si un deviz analitic de lucrari.

La termenul de judecata din 03 octombrie 2007 pârâta a depus întâmpinare la actiune. Prin întâmpinare pârâta a invocat doua exceptii: a lipsei calitatii procesuale active a reclamantului F R C , motivat de faptul ca în perioada executarii contractului de asociere nu era proprietar al imobilului si lipsa calitatii sale procesuale pasive în ceea ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, întrucât nu ea este autoarea lucrarilor aratate de catre reclamanti.

Pe fondul cauzei, pârâta a invocat în aparare în esenta urmatoarele:

În perioada executarii contractului proprietari ai imobilului erau FC MM, F Radu si Belcin M.

Din suma totala ce trebuie platita reclamantilor cu titlu de chirie trebuie scazuta partea care i-ar fi revenit numitei B M, care nu a formulat actiune si sumele datorate cu titlu de impozit, în contract fiind stabilit ca acestea trebuiau platite în contul bugetului statului de catre pârâta.

Referitor la daunele materiale solicitate de reclamanti pârâta a afirmat ca sunt exagerat de mari.

Prin întâmpinare pârâta a formulat în subsidiar si cerere de chemare în garantie a S.C. A C S.R.L. Bacau, societatea care a efectuat lucrarile de constructii.

La întâmpinare pârâta a anexat în copie rezolutia de neîncepere a urmaririi penale din 29.08.2006 dispusa de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau fata de TV, administratorul S.C. P S.R.L.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri si expertiza tehnica constructii.

Prin cererea de chemare în judecata introdusa si înregistrata la Judecatoria Sectorului nr. 4 din Bucuresti sub nr. 7007/4/16.07.2007, reclamanta S.C. P S.R.L. Bacau a chemat în judecata pe pârâtii FC M M, F R si B M A , solicitând instantei de judecata sa dispuna obligarea în solidar a pârâtilor la plata contravalorii la zi a materialelor si manoperei folosite pentru efectuarea lucrarilor de amenajare a spatiului situat în Municipiul Bacau, str. P nr. în baza contractului de asociere în participatiune nr. 1/30.09.2003.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta a invocat în esenta faptul ca în baza acestui contract a efectuat la imobil lucrari de amenajare interioara si exterioara în valoare totala de 42 692,2989 RON si ca aceste lucrari, dupa predarea spatiului comercial au ramas atasate imobilului, astfel ca cei trei coproprietari ai acestuia si-au îmbogatit patrimoniul cu valoarea lucrarilor executate de catre ea.

În drept au fost invocate dispozitiile art. 494 C.civ. care reglementeaza accesiunea imobiliara artificiala.

Cererea a fost timbrata cu 685 lei taxa judiciara de timbru si 0,3 lei timbru judiciar.

O actiune identica a fost depusa de S.C. P S.R.L. Bacau la aceeasi instanta sub nr. 7482/4/03.08.2007.

Pârâta F C M a depus întâmpinare la actiune. Prin întâmpinare aceasta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor F R si B M A, motivat de faptul ca acestia nu au semnat contractul de asociere în participatiune.

În ceea ce priveste fondul cauzei, pârâta a aratat ca lucrarile efectuate de reclamanta nu le-au profitat coproprietarilor imobilului în nici un fel, fiind efectuate în mod defectuos si cu încalcarea legii.

Prin încheierea din 23.11.2007 Judecatoria Sectorului nr. 4 Bucuresti a dispus conexarea dosarului nr. 7482/4/2007 la dosarul nr. 7007/4/2007, iar prin încheierea din 01.02.2008 aceeasi instanta a dispus conexarea dosarului nr. 7007/4/2007 la dosarul nr. 7880/180/2007 al Judecatoriei Bacau.

Prin întâmpinarea depusa în dosarul nr. 7482/4/2007 pârâta B M a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, motivat de faptul ca numai pârâta F C M a încheiat contractul de asociere cu S.C. P S.R.L. si exceptia lipsei dovezii de reprezentant conventional a domnului avocat în ceea ce o priveste pe S.C. P S.R.L., invocând faptul ca împuternicirea avocatiala nu poarta semnatura administratorului acestei societati.

Din coroborarea probelor administrate în cauza, instanta retine urmatoarele:

La 30.09.2003 pârâta-reclamanta S.C. P S.R.L. a încheiat cu reclamanta-pârâta F C M M contractul nr. 1 de asociere în participatiune, obiectul contractului fiind desfasurarea de activitati rentabile de distributie de papetarie, birotica si tiparituri în spatiul comercial adus în asociere de coproprietara F M.

Conform contractului contributia asociatei F C M M a constat în dreptul de folosinta asupra spatiului comercial situat în Municipiul Bacau, str. P R, nr. 8, iar a S.C. P S.R.L. în lucrarile de amenajare, consolidare, realizare instalatie electrica si sanitara, aductia conductei de gaze, racordul aductiei de gaze si amenajarea fatadei si a trotuarului aferent spatiului.

Tot prin contract partile au stipulat ca pentru dreptul de folosinta adus la aport F C M M va primi lunar suma de 250 USD cu titlu de dividend în cota unica.

La momentul încheierii contractului imobilul la care face referire contractul se afla în coproprietatea reclamantilor F C M M, F R si B M.

Ulterior, la 15.02.2006 a devenit coproprietar al imobilului si reclamantul-pârât F R-C prin încheierea contractului de vânzare-cumparare autentic nr. 953 încheiat la B.N.P. Z C-M din P (filele nr. 166-167 dosar).

Prin sentinta civila nr. 221/25.05.2005 pronuntata de Tribunalul Bacau în dosarul nr. 3940/2004 s-a dispus, printre altele, rezilierea contractului de asociere în participatiune si evacuarea reclamantei S.C. P S.R.L. Bacau din spatiul situat în Municipiul Bacau, str. P R, nr. 8. Totodata s-au respins si cererile de interventie principale formulate de B M A si Fl R ca nefondate.

În considerentele sentintei care fac corp comun cu dispozitivul acesteia, întrucât îl expliciteaza, instanta a retinut printre altele urmatoarele:

S.C. PS.R.L. si-a încalcat obligatiile asumate prin contract si cele prevazute de lege, atât în ceea ce priveste obligatiile banesti, cât si cele referitoare la folosinta imobilului, prin actiunile întreprinse cauzând degradarea acestuia.

Prin procurile autentificate sub nr. 3604/07.08.2000 si nr. 9072/09.11.2000 F R si B M A au mandatat-o pe F C M M sa administreze în bune conditii cota indiviza ce li se cuvine din imobil, de a încheia contracte de închiriere si de vânzare-cumparare în conditii cât mai avantajoase.

Sustinerile intervenientilor conform carora contractul de asociere în participatiune a fost încheiat de F C M M fara a avea si consimtamântul lor nu pot fi primite.

Aceasta sentinta a devenit definitiva prin respingerea apelului prin decizia civila nr. 9/23.01.2006 pronuntata de Curtea de Apel Bacau în dosarul nr. 5219/2005 si irevocabila prin nerecurarea deciziei din apel.

Pârâta-reclamanta S.C. P S.R.L. a parasit imobilul la 13.06.2005.

Lucrarile de consolidare efectuate de pârâta la imobil în baza contractului de asociere nu au respectat legislatia, dispozitiile legale în materie, recte ale Legii nr. 10/1995, fapt confirmat si de Inspectoratul de Stat în Constructii.

Din cauza lucrarilor defectuoase efectuate de catre pârâta-reclamanta, care au afectat însasi structura de rezistenta a imobilului, reclamantii au fost nevoiti sa încheie un contract de prestari servicii cu o firma autorizata pentru a putea realiza consolidarea diafragmei imobilului. Valoarea totala a acestor lucrari a fost stabilita prin expertiza efectuata în cauza de Nicolae Giusca la 41 022 lei.

În drept instanta retine urmatoarele:

Regimul juridic al coproprietatii nu este organizat prin lege. De aceea ,elaborarea si constructia lui s-a realizat de literatura de specialitate si practica judiciara. Conform acestora, actele de administrare si de conservare încheiate de un singur coproprietar sunt valide, considerându-se ca între copartasi exista un mandat tacit sau ca acel copartas a actionat în calitate de gerant de afaceri.

În consecinta, contractul de asociere în participatiune este deci opozabil si numitilor F R, F R C si B M A, chiar daca aceasta a fost semnat doar de catre reclamanta F C M M.

De altfel, calitatea de parti a acestui contract în ceea ce îi priveste pe reclamantii F Rsi F RC a fost retinuta cu putere de lucru judecat prin sentinta civila nr. 221/25.05.2005 pronuntata de Tribunalul Bacau.

În aceste conditii este deci irelevant faptul ca ceilalti pârâti, fie nu au semnat personal contractul de asociere, fie nu aveau la momentul încheierii acestui contract calitatea de coproprietari ai imobilului.

Pentru aceste considerente instanta va respinge ca nefondate exceptiile lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor si a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei B M A.

Exista identitate între persoana pârâtei S.C. P S.R.L. si debitorul obligatiei raportului juridic obligational dedus judecatii, întrucât reclamantii au chemat-o în judecata pe aceasta în calitatea sa de cocontractant în contractul de asociere în participatiune, si nu de executant al lucrarilor de consolidare. Lucrarile de consolidare au fost initiate de aceasta pârâta în baza art. 5 din contract.

În consecinta, instanta va respinge ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestei pârâte invocate prin întâmpinare.

Exceptia lipsei dovezi calitatii de reprezentant a aparatorului ales al pârâtei-reclamante S.C. P S.R.L. Bacau va fi respinsa ca nefondata, deoarece legea nu prevede ca delegatia avocatiala trebuie semnata si de partea care este reprezentata de avocat, în conditiile în care avocatul a confirmat prin semnatura pe delegatie ca a atestat identitatea partii pe care o reprezinta.

Referitor la fondul cauzei, instanta constata ca în ceea ce priveste plata chiriei sunt incidente dispozitiile art. 1073 teza I din C.civ., iar cu privire la daunele materiale solicitate de reclamanti sunt aplicabile în cauza dispozitiile art. 1075 C.civ. raportat la art. 981 din Codul civil.

Astfel, în ceea ce priveste chiria solicitata de reclamanti se observa ca aceasta trebuia achitata de pârâta în baza art. 5 din contractul de asociere pentru folosinta imobilului.

Nu se poate retine ca din suma totala reprezentând dividende neachitate conform contractului ar trebui scazuta partea cuvenita numitei B M, deoarece suma de 250 USD/luna a fost stabilita în cota unica de catre partile contractante (a se vedea mentiunea expresa din contract). Pe de alta parte, modul în care coproprietarii îsi împart beneficiile între ei nu îl priveste pe chirias.

Nu se vor deduce nici sumele reprezentând impozit pe venit, deoarece pârâta nu a facut dovada faptului ca a achitat anticipat acest impozit. Oricum, la momentul formularii actiunii contractul de asociere era desfiintat prin reziliere judiciara, astfel ca este irelevanta apararea pârâtei care face referire la clauza din contract conform careia obligatia de plata a impozitului îi revenea ei.

Cuantumul daunelor materiale solicitate de reclamanti va fi retinut de catre instanta astfel cum a fost stabilit de expertiza tehnica efectuata în cauza. Necesitatea efectuarii reparatiilor ulterioare de catre reclamanti s-a datorat exclusiv culpei pârâtei, care a facut lucrarile de constructie fara autorizatie de construire, cu depasirea limitelor contractuale si cu nerespectarea Legii nr. 10/1995.

În ceea ce priveste actiunile conexe, instanta constata ca în cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 494 C.civ.,ci principiile lui actio de in rem verso (îmbogatirea fara justa cauza), deoarece accesiunea imobiliara artificiala presupune prin ipoteza ca persoana care construieste (constructorul) se raporteaza la dreptul de proprietate asupra terenului si nu la o obligatie contractuala de a face. Or, în cauza pendinte reclamanta-pârâta a efectuat lucrarile de amenajare a spatiului ca aport la realizarea asocierii contractuale si nu ca urmare a faptului ca se considera proprietara asupra terenului de sub constructie.

Este de principiu ca una dintre conditiile cumulative ale intentarii lui actio de in rem verso este marirea unui patrimoniu prin dobândirea unei valori apreciabile în bani.

Tinând seama pe de o parte de considerentele sentintei civile nr. 221/25.05.2005 pronuntata de Tribunalul Bacau mi sus mentionate, care au putere de lucru judecat, iar pe de alta parte de faptul ca lucrarile efectuate de reclamanta-pârâta, fie au afectat structura de rezistenta a imobilului, fie nu mai exista în mare parte, instanta nu poate retine ca aceste lucrari au profitat sau profita în vreun mod reclamantilor, astfel ca lipseste conditia maririi valorii patrimoniului reclamantilor proportional cu micsorarea patrimoniului reclamantei-pârâte.

Pentru considerentele expuse, vazând si dispozitiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 ,instanta va admite actiunea principala si va respinge actiunile conexe si va solutiona cererea de chemare în garantie în sensul celor retinute prin dispozitivul prezentei sentinte.

Vazând si dispozitiile art. 274 C.pr.civ.????