Indemnizatie pentru cresterea copilului pâna la vârsta de 2 ani, în cazul gemenilor. Termenul de introducere a contestatiei împotriva deciziei de acordare a indemnizatiei. Tardivitate.
Prin sentinta nr.501/CA/2009 a Tribunalului Bihor, s-a respins cererea de repunere în termenul de contestatie, formulata de catre reclamanta, a fost admisa exceptia tardivitatii cererii, invocata de catre pârâta si, în consecinta, s-a respins cererea formulata de reclamanta K.E., în contradictoriu cu pârâta AGENTIA JUDETEANA PENTRU PRESTATII SOCIALE BIHOR, ca tardiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca reclamanta a dat nastere la doi copii K. O. si K. B., la data de 02.07.2007, potrivit certificatelor de nastere ale acestora, fiind astfel îndreptatita, în temeiul dispozitiilor OUG nr.148/2005, cu modificarile si completarile urmatoare, la plata unei indemnizatii lunare pentru cresterea copiilor, începând cu data suspendarii raporturilor de munca – 17.09.2007 si pâna la împlinirea de catre minore a vârstei de 2 ani.
În considerarea dispozitiilor OUG nr.148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului si a normelor de aplicare ale acesteia aprobata prin HG 1025/2006, pârâta (fosta D.M.S.S.F. Bihor) a emis Decizia nr.15787/17.10.2007 prin care s-a aprobat acordarea în favoarea reclamantei a unei indemnizatii lunare în cuantum de 600 lei, începând cu data de 17.09.2007.
Nemultumita de suma stabilita prin decizia mentionata, reclamanta a înteles sa o atace, formulând în acest sens o contestatie înregistrata sub nr.16475/03.11.2008 prin care a solicitat pârâtei sa-si revoce decizia initiala si sa emita o noua decizie prin care sa i se acorde o indemnizatie de 1200 lei lunar. Cererea reclamantei a fost respinsa prin adresa nr.123/27.11.2008.
În conformitate cu dispozitiile art.9 al.5 din OUG contestatiile formulate impotriva deciziei prevazute la alin. (3) se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ori, în conformitate cu dispozitiile art.7 din Legea nr.554/2004 înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, în termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Mai mult, în chiar cuprinsul deciziei se mentioneaza cât se poate de clar ca aceasta poate fi contestata în termen de 30 de zile de la comunicare la sediul pârâtei, iar în cazul în care persoana vatamata nu este multumita de solutionarea contestatiei, decizia poate fi atacata la Tribunalul Bihor în termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei contestatiei.
S-a apreciat ca aceste informatii sunt deosebit de utile, în special pentru persoanele fara cunostinte juridice, ori al caror acces la consultarea legislatiei este limitat, ceea ce nu este cazul reclamantei, care, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei este angajata a Curtii de Apel Oradea.
Nici nasterea în sine, ori consecintele firesti ale acesteia nu reprezinta o împrejurare care sa fi facut imposibila introducerea unei cereri la autoritatea emitenta.
În sprijinul acestui rationament, s-a retinut ca reclamanta personal a completat cererea pentru obtinerea indemnizatiei la data de 26.09.2007, o data mult mai apropiata de data nasterii, cerere care presupunea completarea unui formular si implicit prezenta personala a reclamantei la sediul pârâtei.
Ori, contestatia putea fi expediata si prin serviciile postale ori de curierat, potrivit dispozitiilor art.104 c.pr.civila, singura conditie era ca aceasta sa fi fost expediata înauntrul termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei.
Sanctiunea nedepunerii înauntrul termenului stabilit de lege a oricarei cai de atac este, potrivit dispozitiilor art.103 c.pr.civila decaderea, ceea ce echivaleaza cu pierderea însusi a exercitiului dreptului.
Fata de cele retinute, instanta, constatând ca reclamanta nu este îndreptatita sa fie repusa în termenul de exercitare a contestatiei împotriva actului administrativ atacat, a respins cererea acesteia, a admis exceptia tardivitatii formularii contestatiei, invocata de catre pârâta si pe cale de consecinta, a respins, ca tardiv formulata, cererea reclamantei.
Hotarârea a ramas irevocabila prin respingerea recursului.