Prin sentinta civila nr.2401/14 noiembrie 2008, Judecatoria
Câmpulung a respins cererea formulata de petentul I.C. împotriva încheierii
nr.8499/14 august 2008, prin care a fost respinsa cererea de înscriere a
dreptului de proprietate pentru constructiile C100/3, C100/5 si C88,
amplasate pe un teren din Municipiul Câmpulung, judetul Arges.
În motivare, judecatoria a retinut în fapt ca petentul a
dobândit, într-adevar, printr-o cesiune de creanta, proprietatea celor trei
imobile, însa, plângerea sa este nefondata, pe de o parte, întrucât nu a
achitat întregul tarif, raportat la valoarea stabilita prin expertiza, prin Camera
Notarilor Publici, respectiv suma de 9.282 lei, acesta achitând numai 180
lei.
Pe de alta parte, s-a mai constatat ca cele trei constructii
sunt asezate pe un teren care este proprietatea unei alte persoane, din
partea acestui tert, neexistând un acord manifestat în cadrul unui contract
de închiriere, comodat sau orice alta forma, în baza caruia în sarcina
terenului sa fie înscrisa sarcina reala, care ar putea consta într-o superficie
sau închiriere asupra proprietatii sale.
În aceste conditii, nu poate fi deschisa carte funciara numai
pentru constructii, ele fiind strâns legate de terenul pe care se afla.
Înstrainatorul catre petent, la rândul sau, nu avea vreun
drept asupra aceluiasi teren spre a se putea constata vreo eventuala
continuitate a acestuia ca urmare a încheierii contractului de cesiune, motiv
pentru care, în temeiul art.50 din Legea nr.7/1996, a fost adoptata solutia de
respingere.
Prin apelul declarat de catre petent împotriva sentintei,
acesta a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate, aratând ca, prin
ordonanta de adjudecare imobiliara data de Tribunalul Arges, Sectia civila
în dosarul nr.1155/1998 la 15 mai 1998, autorul titlului sau, S.C.Runicom
S.A. a dobândit toate drepturile asupra celor trei constructii, dreptul de
proprietate pe cladiri si desmembramintele referitoare la terenul aferent,
respectiv cel de superficie si servitute, transmise catre sine, în urma cesiunii
de creante.
În aceste conditii, arata apelantul, nu era necesar sa mai
prezinte vreun acord al proprietarului terenului privitor la înscrierea dreptului
sau asupra imobilelor aflate pe el.
Ca este asa, rezulta si din faptul înscrierii, în partea a III-a a
cartii funciare, a ordonantei prin care autorul titlului sau a dobândit toate
aceste bunuri, înscrierea facând opozabila subdobânditorului de la S.C.
Grulen S.A.Câmpulung, respectiv catre S.C. Intertrade Group S.R.L. Galati,
calitatea de proprietar asupra celor trei constructii si respectiv de superficiar
asupra terenului pe care el se afla, dobândita prin ordonanta de adjudecare.
Cum din înscrisurile depuse rezulta succesiunea în drepturi
a reclamantului asupra tuturor bunurilor înstrainate prin ordonanta, în mod
gresit instanta a considerat ca ar mai fi necesar consimtamântul
proprietarului terenului.
Astfel, dispozitiile art.558 Cod procedura civila, asa cum
erau ele în vigoare la data pronuntarii ordonantei, transferau adjudecatarului
întregul drept ce avea si urmaritul asupra bunului vândut, între aceste
drepturi înscriindu-se si cel de folosinta asupra terenului, potrivit art.20 alin.3
din Legea nr.7/1996, hotarârea judecatoreasca de adjudecare înlocuind
acordul cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, daca sunt opozabile
titularului, înscrierea în cartea funciara nefiind necesara spre opozabilitate
tertilor, în cazul vânzarii silite, asa cum excepteaza în mod expres art.26
alin.1 din Legea nr.7/1996.
De aceea, B.C.P.I.Câmpulung ar fi trebuit sa înscrie, în
cartea funciara a terenului, sarcina reala a dreptului de folosinta în favoarea
proprietatii sale, precum si sa deschida o carte funciara separata, pentru
constructii, cu numar cadastral unic.
În ceea ce priveste taxa de timbru, solutia se critica
sustinându-se ca, aplicând corect dispozitiile legale ale Ordinului nr.371/27
decembrie 2007, aplica procentul de 0,15% la o valoare de 6.188.000 lei,
pentru care, însa, nu exista însa baza de calcul, valoarea din act fiind cea
de 20.000 dolari SUA care, la data depunerii cererii de înscriere în cartea
funciara, respectiv 17 iulie 2008, dadeau o valoare a constructiilor de
44.958 lei, tariful rezultat putând fi de 67,437 lei.
Prin decizia civila nr.60/24 februarie 2009, Tribunalul Arges
a respins apelul ca nefondat, retinând în fapt ca, pe de o parte, în ceea ce
priveste tariful datorat pentru serviciul solicitat, acesta avea la îndemâna
dispozitiile art.2 pct.6 din Ordinul nr.371/2007, pentru a cere reexaminarea
modului de stabilire a acestuia. Neurmând calea de atac prevazuta de lege,
acesta datora tariful calculat de catre B.C.P.I.Câmpulung.
În ceea ce priveste fondul dreptului, s-a constatat ca, în
cartea funciara a terenului având nr.944, proprietar era evidentiat societatea
GRETON GRANIT VE PREKAST MALZE MELERI SANAY VE TICARET
S.A. Filiala România.
Existenta unui drept de superficie în favoarea proprietatii
apelantului petitionar s-a constatat a fi incontestabila, ea putând fi opusa
chiar si celui care si-a înregistrat dreptul de proprietate, date fiind dispozitiile
art.26 alin.1 din Legea nr.7/1996, potrivit carora dreptul de proprietate si
celelalte drepturi sunt opozabile tertilor, fara înscrierea în cartea funciara,
atunci când ele provin din succesiune, accesiune, vânzare silita si
uzucapiune.
Totusi, impedimentul la înscrierea dreptului de proprietate al
petentului asupra constructiilor în aceeasi carte funciara nr.994, s-a
constatat a rezida în lipsa unei cereri de deschidere a unei carti funciare de
superficie, ulterior deschiderii celei a terenului, asa cum prevad dispozitiile
art.94 din Ordinul nr.633/2006, chiar apelantul sustinând acelasi lucru prin
motivele sale.
Ca atare, asa cum în mod corect încheierea nr.8499/17 iulie
2008 s-a retinut, titularul dreptului de proprietate asupra constructiilor
trebuia sa formuleze o cerere de deschidere a unei noi carti funciare si
intabularea dreptului de superficie, iar nu direct intabularea, asa cum a
solicitat biroului si cum a sustinut si prin cererea adresata instantei.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs petentul,
criticând-o pentru motive indicate a se încadra în cele prevazute de art.304
pct.6 si 9 Cod procedura civila, în esenta dupa cum urmeaza:
Cu gresita interpretare a legii, instanta a apreciat ca
petentul trebuia sa formuleze o cerere noua de deschidere a unei noi carti
funciare si apoi de intabulare a dreptului de superficie, întrucât cererea a
fost adresata biroului competent care era institutia obligata sa dea calificare
legala acestei cereri, în sensul procedurilor tehnice de urmat pentru
realizarea dreptului, asa cum rezulta din art.94 alin.1 din Legea nr.7/1996 si
art.20 alin.3 si art.23, art.26 alin.1 si 2 ale Regulamentului de organizare si
functionare a B.C.F.
În realitate, temeiul respingerii cererii sale de catre
B.C.F.Câmpulung, fara a contine calificarea în drept, a indicat numai lipsa
acordului proprietarului terenului manifestat printr-un contract de închiriere
comodat, superficie sau altele.
Or, desi a constatat ca existând, în patrimoniul sau,
desmembramântul dreptului de superficie asupra pamântului, în calitate de
proprietar al constructiilor, tribunalul a considerat, contrar legii, ca era
necesara formularea unei cereri în vederea deschiderii cartii funciare pentru
acest desmembramânt, invocând alte motive decât cele avute în vedere
decât biroul, care a considerat ca se impune exprimarea acordului
proprietarului, acord suplinit de hotarârea judecatoreasca în baza careia a
fost transmis dreptul de proprietate, însotit de toate desmembramintele si
drepturile reale ce-l însotesc.
De asemenea, cu gresita interpretare a legii, s-a considerat
ca tariful trebuia calculat la o valoare arbitrar stabilita, iar nu potrivit sumei
indicata în contractul autentic de 20.000 dolari SUA.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, a
respins ca nefondat recursul, retinând urmatoarele:
Tribunalul, examinând apelul, a constatat atât faptul ca
cerinta administrativa a achitarii tarifului prevazut de lege, asa cum a fost el
calculat si apoi nu a fost contestat pe caile prevazute de lege, nu a fost
îndeplinita. Astfel, potrivit art. 2 din Ordinul nr.371/2007, neplata tarifului
stabilit si necontestat de catre cel ce formuleaza cererea catre birou, atrage
respingerea cererii, fara a mai fi necesara cercetarea temeiniciei acesteia.
Lipsa contestarii tarifului asa cum a fost el stabilit, pe calea
reexaminarii prevazuta de alin.6 al aceluiasi articol, face imposibila
examinarea, într-o eventuala cale jurisdictionala, a eventualelor greseli ce
se pretinde a se fi facut în momentul calcularii acestui tarif.
Or, contestatorul nu a utilizat calea legala de examinare a
modalitatii în care i-a fost stabilit tariful datorat pentru serviciile cerute, asa
încât, solutia de respingere a cererii sale, era cea care se impunea, fara a
mai fi necesara cercetarea celorlalte cerinte privind existenta dreptului a
carui înscriere a cerut-o si urmare a procedurilor în vederea realizarii acestui
drept.
În aceste conditii, instanta nu trebuia sa se mai preocupe si
de celelalte chestiuni, fiind suficient a constata lipsa achitarii tarifului.
Nu se poate vorbi, aici, despre o eventuala încalcare a
dreptului la o instanta independenta prin necercetarea corectitudinii stabilirii
tarifului, întrucât legiuitorul nu îngradeste dreptul de acces la instanta, însa
impune valorificarea dreptului de a contesta mai întâi în fata autoritatii
superioare celei care la stabilit, eventual împotriva acestei modalitati de
solutionare, putându-se formula cai de atac adresate instantelor de
judecata.
De altfel, tribunalul a constatat ca nu se poate face o
asemenea cercetare direct în fata instantei, fara a verifica legalitatea si
temeinicia stabilirii tarifului, or, recurentul nu critica solutia tribunalului, ci
direct încheierea biroului de carte funciara, privitor la modalitatea de calcul,
o astfel de critica vizând modalitatea de stabilire a starii de fapt, iar nu
legalitatea solutiei tribunalului care face obiectul cercetarii în calea de atac a
recursului, asa cum prevad în mod expres dispozitiile art.304 Cod procedura
civila.
Fata de neîndeplinirea obligatiei de achitare a tarifului
stabilit de catre prestatorul de servicii, s-a constatat ca nici acesta, dupa
cum nici instantele, nu mai puteau intra în cercetarea celorlalte cerinte ale
cererii adresata biroului, neputând face verificari si statuari asupra
necesitatii acordului proprietarului sau a procedurilor de urmat sub aspectul
necesitatii mai întâi a înscrierii, în partea a treia a cartii funciare a terenului a
servitutii de superficie ca sarcina reala impusa acestui teren, cu cerinta
efectuarii acestei înscrieri în contradictoriu cu eventualul titular al dreptului
de proprietate, urmata de deschiderea unei carti funciare diferite pentru
constructii.
Ca atare, cu aceasta modificare a motivelor pentru care
solutia trebuia pronuntata, si fara a mai intra în cercetarea celorlalte critici
privitoare la fondul cererii adresata de catre petentul-recurent si respinsa
prin încheierea atacata, în temeiul art.312 Cod procedura civila, recursul a
fost respins ca nefondat.
CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
3. Aplicarea disp. art.129 alin.5 Cod procedura civila din dreptul intern,
raportat la dreptul comunitar
Art.129 alin.5 Cod procedura civila
Intrarea României în Uniunea Europeana are deja implicatii si
asupra sistemului judiciar român care va trebui sa faca eforturi pentru a se
integra la rândul sau. În acest context, pentru judecatorul national, devenit
prima instanta de aplicare a dreptului comunitar, este foarte importanta
cunoasterea si întelegerea rolului sau de interpret si de autoritate de
aplicare a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern si, prin urmare, a
principiilor care guverneaza procesul complex de interactionare a dreptului
comunitar cu dreptul national al statului român.
Prin urmare, tribunalul în baza dispozitiilor art.129 alin.5 Cod
procedura civila trebuia sa faca demersuri pentru a clarifica valoarea
probatorie ori jurisprudentiala a înscrisurilor în limba franceza invocate de
contestatoarea recurenta, din perspectiva principiilor care guverneaza
raportul juridic de drept international privat în care este parte aceasta,
precum si sa stabileasca, în speta, dreptul aplicabil.
(Decizia civila nr.1876/R-CA din 07 decembrie 2009)