Prin sentinta penala nr.116 din 28 octombrie 2009, pronuntata de Tribunalul
Vâlcea, s-a admis plângerea formulata de petentul B.C.A. împotriva rezolutiei nr.554/P/2009 din
19 august 2009 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Vâlcea, s-a desfiintat rezolutia atacata si s-
a trimis cauza Parchetului de pe lânga Tribunalul Vâlcea, în vederea începerii urmaririi penale
fata de agentii de politie N.T. si D.M. din cadrul I.P.J. Vâlcea, pentru savârsirea infractiunilor
prev. de art.246 si 250 alin.1 si 3 Cod penal.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca la data de
27 mai 2009, organele de cercetare penala au fost sesizate cu plângere de catre petent, pentru
savârsirea infractiunilor de insulta, calomnie, distrugere si lovire savârsite de catre N.T – seful
postului de politie Lungesti si agentul D.M. din cadrul aceluiasi post de politie.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul
Arges, sustinând ca hotarârea este nelegala si netemeinica, deoarece procurorul, prin rezolutia
desfiintata de prima instanta, retinuse corect situatia de fapt si cronologia evenimentelor din care
a rezultat ca faptele reclamate cu exista.
Prin decizia penala nr.94/R din 4 februarie 2010, pronuntata de Curtea de
Apel Pitesti, a fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul
Vâlcea, hotarârea întemeindu-se pe urmatoarea argumentatie:
Solutia de neîncepere a urmaririi penale este, asa cum sustine petitionarul,
rezultatul lipsei de rol activ al organelor de urmarire penala. Judecatorul fondului a constatat ca
au fost luate declaratii numai intimatilor si unor persoane din comuna unde acestia îsi
desfasoara activitatea, cu exceptia martorului V.F., desi petentul indicase un numar mare de
persoane care asistasera la desfasurarea evenimentelor.
Se observa, deci, ca numai audierea intimatilor s-a efectuat în mod direct de
catre procuror, restul declaratiilor fiind luate în copie din dosarul parchetului de pe lânga
judecatorie, în care se facea cercetarea pentru ofensa adusa autoritatii.
In mod evident, o astfel de instrumentare a cauzei de catre procuror nu
raspunde exigentelor unei anchete efective.
Art.4 din Codul de pr. penala, arata ca organele de urmarire penala trebuie
sa aiba rol activ în desfasurarea procesului penal, iar art.1 din acelasi cod, referindu-se la scopul
procesului penal, arata ca finalitatea acestuia este constatarea la timp si în mod complet a
faptelor care constituie infractiuni, astfel încât orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie
pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere
penala.
Pentru stabilirea adevarului în cauza, este necesar ca organul de urmarire
penala, conform prevederilor art. 202 Cod pr. penala, sa strânga probele necesare pentru
aflarea adevarului, pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele si justa ei solutionare, adunând
probe atât în favoarea, cât si în defavoarea persoanei cercetate.
Din aceasta perspectiva, nu are relevanta faptul ca sesizarea vine de la o
persoana care, asa cum rezulta din articolele depuse la dosar, nu are nici un fel de consideratie
pentru activitatea politiei, procurorilor si judecatorilor si declara ca „nu va avea odihna pâna nu
va reusi sa desfiinteze judecatoriile, politiile, barourile de avocati si procuraturile”, deoarece
exista posibilitatea ca acesta sa aiba cunostinta de savârsirea unor fapte penale care au existat
în realitate.
În acest sens, relevanta este si decizia CEDO în cauza Cobzaru contra
României, 2007 (cererea nr.49254/99), în care, de asemenea, rezolutia de neîncepere a
urmaririi penale, cu motivarea ca fapta penala nu exista, se baza si pe faptul ca „reclamantul, cât
si tatal sau sunt cunoscuti de mult timp ca elemente antisociale fiind predispusi la acte de
violenta si de sustrageri si se afla mereu în conflict”.
Curtea europeana a stabilit ca, în acel caz, autoritatile nationale nu au
efectuat o ancheta impartiala si aprofundata cu privire la acestea: „solutia de neîncepere a
urmarii penale împotriva politistilor s-a bazat exclusiv si fara rezerve pe declaratiile acestora, în
vreme ce declaratii relevante ale martorilor oculari care contraziceau varianta politistilor au fost
ignorate. Martorii importanti nu au fost audiati, iar unele contradictii din dosarul de cercetare nu
au fost lamurite”. În consecinta, Curtea europeana a constatat o încalcare a articolului 3 din
Conventia europeana a drepturilor omului, atât sub aspect substantial, cât si procedural.
Cum la evenimentul reclamat au asistat foarte multe persoane, jucatorii de
la cele doua echipe, arbitrii, spectatorii etc., urmeaza ca procurorul care va efectua cercetarea în
cauza, sa identifice cine sunt aceste persoane si sa audieze pe acelea care au cunoscut direct
felul în care s-a desfasurat conflictul initial, pornit de fotbalistul V. C., felul în care s-a realizat
interventia tatalui acestuia si a lucratorilor de politie si implicarea petitionarului în acel conflict,
respectiv actiunea intimatilor împotriva carora a facut plângere petitionarul.
15. Întreruperea executarii pedepsei. Efectuarea expertizei medico-legale. Principiul
disponibilitatii.
Art. 452 lit. a) Cod procedura penala raportat la art. 455 Cod procedura penala
Desi instanta a depus toate eforturile necesare stabilirii adevarului în
cauza, expertiza prin care sa se stabileasca temeinicia cererii de întrerupere a executarii
pedepsei, nu a putut fi efectuata, din motive ce tin exclusiv de vointa condamnatei.
(Decizia penala nr. 191/R din 16.03.2010)
Prin decizia penala nr. 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Pitesti a admis
recursul declarat de petenta - condamnata M.A., în prezent detinuta în Penitenciarul Colibasi,
împotriva sentintei penale nr. 83 din 14.09.2009 pronuntate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.
146/90/2009.
A fost casata sentinta si s-a retinut cauza spre rejudecare, în vederea
efectuarii unui raport de expertiza medico-legala în cadrul Institutului National de Medicina
Legala „Mina Minovici” Bucuresti, cu obiectivele: sa se stabileasca afectiunile de care sufera
petenta, sa se precizeze daca acestea pot fi tratate în reteaua sanitara a Administratiei
Nationale a Penitenciarelor si daca, în functie de afectiunile constatate, petenta suporta regimul
penitenciar.
S-a dispus ca la efectuarea expertizei sa participe si un medic din cadrul
retelei sanitare a Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
A fost emisa o adresa catre Institutul National de Medicina Legala „Mina
Minovici” Bucuresti, în vederea efectuarii raportului de expertiza medico - legala.
În considerentele acestei decizii, Curtea de Apel Pitesti a mentionat ca
sentinta penala atacata a fost pronuntata fara a se avea în vedere ca la dosar exista doua
rapoarte de expertiza medico-legala, cu concluzii contradictorii, elementul comun al acestora
reprezentându-l concluziile privind afectiunea de care sufera inculpata, de natura maligna.
S-a observat ca prima instanta a înlaturat în mod corect primul raport de
expertiza medico-legala care, desi a fost certificat de patru medici (din care unul - medic primar
specialist în oncologie, altul medic primar specialist în ginecologie, un medic primar legist si un
medic din sistemul M.A.I. Vâlcea), a fost întocmit fara participarea si a unui medic specialist din
reteaua sanitara a A.N.P..
Judecatorul fondului a tinut seama doar de al doilea raport de expertiza
medico-legala, semnat de un medic primar oncolog, de medicul primar legist sef si un medic din
reteaua sanitara a A.N.P.
S-a notat în continuare ca prima expertiza, realizata de catre medicii
specialisti în oncologie, a formulat concluzia ca petenta nu poate fi tratata în conditii de detinere,
iar cea de-a doua expertiza, desi concluzioneaza ca afectiunile de care sufera petitionara
(aceleasi cu cele constate de prima expertiza), nu o pun pe aceasta în imposibilitate de a
executa pedeapsa privativa de libertate, mentioneaza în mod expres: comisia de expertizare nu
îsi asuma responsabilitatea pentru tratamentul medical pe care urmeaza sa-l efectueze
petitionara în conditii de detentie.
În aceste conditii, s-a constatat o evidenta contradictie între concluziile celor
doua expertize medico-legale, iar faptul ca la realizarea primei expertize medico-legale nu a
participat un medic specialist din reteaua sanitara a A.N.P. a fost privit ca un aspect secundar,
de forma, ce ar putea atrage doar nulitatea relativa a expertizei.
Cum dreptul la viata este un drept fundamental, garantat de art. 16 din
Constitutia României, iar dreptul la ocrotirea sanatatii este consacrat în dispozitiile art. 34 din
Constitutie, se impune ca autoritatile judecatoresti sa actioneze în asa fel încât sa respecte
preeminenta intereselor persoanelor, în raport cu cele doua drepturi fundamentale prevazute de
Constitutie.
Expertizele medico-legale întocmite în cauza au stabilit ca petitionara sufera
de afectiuni grave, iar concluziile lor sunt diferite doar sub aspectul posibilitatii petitionarei de a
executa sau nu în continuare pedeapsa privativa de libertate.
De aceea, s-a concluzionat ca este necesar a se efectua o noua expertiza
medico-legala, de catre Instituitului National de Medicina Legala „Mina Minovici” Bucuresti, cu
aceleasi obiective.
În vederea efectuarii expertizei, a fost stabilit termen de judecata,
condamnata fiind transferata la Penitenciarul Spital Bucuresti – Jilava.
Prin decizia penala nr.191/R/16.03.2010, pronuntata de Curtea de Apel
Pitesti, a fost respinsa cererea de întrerupere a executarii pedepsei formulata de petenta-
condamnata M.A.
Hotarârea curtii se întemeiaza pe urmatoarea argumentatie:
La data de 22 ian. 2010, I.N.M.L. „Mina Minovici” Bucuresti a comunicat
instantei ca petenta – condamnata a refuzat efectuarea expertizei medico – legale (f. 29).
În situatia data, au fost solicitate Penitenciarului Colibasi toate actele
medicale ce o privesc pe petitionara (f. 33 – 92) si s-au cerut date despre conditiile de spitalizare
si despre tratamentul de care beneficiaza în prezent aceasta (f.94).
Conformându-se solicitarilor instantei, penitenciarul a înaintat copii dupa
acte si a comunicat ca în Spitalul Penitenciar Colibasi nu exista sectie pentru tratarea
persoanelor private de libertate de sex femeiesc, iar în prezent celei în cauza nu i se
administreaza niciun tratament ginecologic (f. 96 si 98).
Întrebata fiind în legatura cu motivele pentru care refuza efectuarea
expertizei, condamnata a aratat ca ele tin de costul ridicat al lucrarii; curtea i-a învederat ca banii
necesari pot fi avansati de stat, dar nici în aceste conditii ea nu a fost de acord sa fie supusa
analizelor medicale.
Potrivit art. 455 rap. la art. 453 lit. a) din Codul de procedura penala,
executarea pedepsei închisorii poate fi întrerupta când se constata, pe baza unei expertize
medico – legale, ca cel condamnat sufera de o boala grava care face imposibila executarea
pedepsei, iar instanta apreciaza ca amânarea executarii si lasarea în libertate nu prezinta un
pericol concret pentru ordinea publica.
Desi instanta a depus toate eforturile necesare stabilirii adevarului în cauza,
expertiza prin care sa se lamureasca fara dubiu daca cererea condamnatei întruneste sau nu
conditiile cerute de lege pentru a fi admisa nu a putut fi efectuata, din motive ce tin exclusiv de
vointa acesteia, iar nu din impedimente obiective.
În atare situatie, curtea va tine seama de probele produse pâna în prezent,
din care reiese ca ultima investigatie medicala C.T. (computer tomograf) la care a fost supusa
condamnata, din 20.06.2009, nu a relevat semne certe de formatiuni înlocuitoare de spatiu
intrapelviene; de aceea, nu s-a prescris tratament ginecologic.
Acesta este motivul pentru care, în prezent, condamnatei nu i se
administreaza medicamente.
Concluzionând ca executarea pedepsei este în prezent posibila, instanta de
recurs va hotarî respingerea cererii de întrerupere a executarii pedepsei, în temeiul textului de
lege la care s-a facut deja referire.
16. Revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, în ipoteza neîndeplinirii
obligatiilor civile impuse prin hotarârea de condamnare.
Art. 84 Cod penal
Nu intervine revocarea suspendarii conditionate în situatia în care termenul de
încercare este abia la început iar, prin suspendarea executarii dispozitiilor civile a
sentintei penale de condamnare, cei doi condamnati au facut dovada ca nu au putut
îndeplini respectivele obligatii.
(Sentinta penala nr.24/F din 25.02.2010)